05:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ Specialiștii din Israel recomandă vaccinarea tuturor persoanelor adulte cu a patra doză

Specialiștii din Israel recomandă vaccinarea tuturor persoanelor adulte cu a patra doză

Un comitet de experţi care consiliază Guvernul din Israel a recomandat marţi extinderea eligibilităţii privind vaccinarea cu cea de-a patra doză a unor seruri anti-COVID-19 pentru a cuprinde în această schemă de imunizare toate persoanele cu vârste de peste 18 ani, informează DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Recomandarea de administrare a celei de-a patra doze a unor vaccinuri anti-COVID-19 se aplică tuturor rezidenţilor adulţi dacă au trecut cel puţin cinci luni de la primirea celei de-a treia doze sau de la vindecarea lor după ce s-au infectat cu noul coronavirus.

"Decizia a fost luată prin prisma rezultatelor pozitive, care arată o protecţie de 3-5 ori mai mare împotriva formelor severe de COVID-19 după vaccinarea cu a patra doză", au anunţat membrii acelui comitet de experţi într-un comunicat.

Experţii israelieni au mai spus că protecţia împotriva riscului de infectare este de două ori mai mare în rândul persoanelor vaccinate cu a patra doză în raport cu cele vaccinate cu trei doze.

Această recomandare va trebui să fie însă aprobată şi de Nachman Ash, directorul general al Ministerului Sănătăţii, înainte ca Israelul să extindă campania naţională de vaccinare cu a doua doză de supra-rapel ("booster").

Israelul a început deja să administreze cea de-a patra doză de vaccinuri anti-COVID-19 persoanelor de peste 60 de ani şi celor care fac parte din grupurile de mare risc - precum persoanele cu sisteme imunitare slăbite şi angajaţii din sectorul medical -, după apariţia variantei Omicron a noului coronavirus. Până acum, peste 600.000 de rezidenţi israelieni au primit a patra doză. Şi alte ţări au ales să administreze al doilea "booster".

În Israel nu există însă un consens larg în privinţa nevoii de administrare a celei de-a patra doze.

Luni, înaintea deciziei anunţate de comitetul consultativ al Guvernului israelian, ministrul Sănătăţii din această ţară a declarat că nu crede că Israelul va oferi cea de-a patra doză de vaccin tuturor rezidenţilor.

"Noi am făcut acest pas, l-am analizat foarte serios, nu a fost o decizie uşoară, dar a fost bine că am procedat aşa", a declarat ministrul Nitzan Horowitz, vorbind despre administrarea celei de-a patra doze unor categorii de populaţie.

"Însă în ceea ce priveşte întreaga populaţie, nu cred că vom ajunge până acolo", a adăugat el, luni, pentru postul public de radio din Israel.

Săptămâna trecută, coordonatoarea unui studiu despre eficacitatea celei de-a patra doze şi-a exprimat scepticismul faţă de beneficiile aduse de o astfel de iniţiativă.

Gili Regev-Yochay, directoarea secţiei de boli infecţioase din cadrul Sheba Medical Center din Tel Aviv, a spus că rezultatele preliminare ale studiului său au arătat că a patra doză de vaccin anti-COVID-19 nu furnizează o protecţie suplimentară care să fie considerabil mai mare în raport cu a treia doză.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Este vestea momentului pentru mii de români! Pot beneficia de noi sume de bani

_ Știri despre transferuri LIVE: Arsenal „ține cont de atacantul lui Manchester City Gabriel Jesus”

_ Head of committee controling Intelligence Service - cyber attacks represent most serious threat to national security

_ Davos 2022: Acordul „încrezător” al UE Gentiloni poate fi încheiat cu privire la embargoul petrolului rusesc

_ Poliţia a reuşit să rezolve într-un an peste 7.500 de sesizări privind dispariţiile de copii

_ PwC: Fenomenul ”Marea demisie” continuă la nivel global

_ Elena Udrea, către ministrul Justiției: 'Despre abuzul care mi se întâmplă, ce părere aveți? Nu e nevoie să vă străduiți să mă aduceți în țară, vin singură'

_ Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia

_ 25 mai, termen limită pentru depunerea Declaraţiei unice

_ Prețurile la alimente explodează în Marea Britanie - Cel mai rapid ritm de creștere din ultimii 40 de ani

_ Cicniri între armata turcă și PKK în nordul Irakului - Cinci soldați turci au fost uciși

_ Enel Green Power a lansat cel mai mare parc eolian din Spania

_ George Soros, profeție apocaliptică: din Ucraina pornește al treilea război mondial. Civilizația nu-i va supraviețui

_ Creştere cu peste 8% a numărului ucrainenilor care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore

_ IMF delegation to assess Romanian economy over May 30 - June 10

_ Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu: Academicianul Eugen Simion merită şi trebuie să fie un reper pentru cei din generaţiile tinere

_ Festival dedicat plutăritului

_ Tragedie la Buzău: un parașutist militar a murit la antrenament; nu ar fi funcționat parașuta când a sărit

_ REPORT SUE GREY LIVE: Dosarul Partygate ajunge pe Downing Street

_ COMENTARIU Marius Oprea: Britanicul mai român decît cei mai mulţi dintre români

_ Antrenorul echipei feminine de fotbal PSG a fost 'indisponibilizat' temporar pe durata anchetei pentru 'fapte nepotrivite'

_ Adevărul despre ajutoarele de 40 de miliarde de dolari cheltuite aparent pentru a �narma Ucraina

_ George Soros, discurs dur la adresa Angelei Merkel. Miliardarul o laudă în schimb pe Ursula von der Leyen

_ Lovită puternic de Covid-19, Coreea de Nord nu se lasă: au lansat o nouă rachetă

_ BREAKING - Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore: începe extracția gazelor din Marea Neagră

_ Joan Laporta a criticat prelungirea de către PSG a contractului lui Kylian Mbappe: Jucătorii ajung să fie răpiţi pentru bani. Este împotriva principiilor UE

_ Criză alimentară în Afganistan. 1,1 milioane de copii afgani s-ar putea confrunta cu malnutriţie severă în acest an

_ Peste 100 de tone de deşeuri au fost colectate în urma acţiunilor de ecologizare Curăţăm România

_ Sri Lanka:Premierul preia Ministerul Finanţelor, crucial pentru a scoate ţara din grava criză economică

_ Visul lui Auskicker devine realitate când Essendon invită un tânăr fan la The Hanger

_ Peste 300.000 lei, decontaţi de stat pentru cazarea şi hrana refugiaţilor din Ucraina în Harghita

_ Momente de panică la Timișoara: Un bărbat amenință că își ia viața

_ Posibilă ploaie de stele în dimineaţa zilei de 31 mai

_ Armata chineză, avertisment serios la adresa SUA - Exercițiu militar în apropierea Taiwanului

_ Cel mai recent raport complet al lui Sue Gray: fotografii la poarta petrecerii lui Boris Johnson, PMQ-uri și anunț așteptat astăzi

_ Peste jumătate din populaţia judeţului Bistrița-Năsăud s-a autorecenzat, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică

_ Adolescentă accidentată în timp ce traversa strada, la Odorheiu Secuiesc

_ Reținerea lui Igor Dodon isterizează Rusia: 'Ne vom asigura că drepturile lui vor fi respectate'

_ Nicuşor Dan: Invit Asociaţia şi Administraţia Parcului Natural Văcăreşti la o discuţie în zilele următoare

_ Economia germană a evitat recesiunea în T1, dar sporeşte impactul războiului din Ucraina

_ Încep procedurile de expropriere pentru realizarea centurii municipiului Sfântu Gheorghe

_ Atac armat la un liceu din SUA: un băiat de 18 ani a ucis cel puțin 21 de persoane. Bunica lui a produs un alt carnagiu/Video

_ Știri despre transferuri REZUMAT: Rashford „vrea să rămînă la Manchester United”, Elneny semnează un nou contract cu Arsenal

_ 8.337 de cetăţeni ucraineni au intrat marţi în România, numărul lor fiind în creştere faţă de ziua precedentă

_ În timpul vizitei lui Joe Biden în Japonia, Rusia și China au trimis bombardiere: este o perioadă întunecată a istoriei

_ Grim Milestone: 15 zile consecutive de prețuri record ale gazelor naturale � 15 zile și 12 recorduri noi

_ Autobuz plin cu elevi, implicat într-un accident în Galați

_ President Iohannis promulgates offshore law

_ Clusterul Westerlund 1: O pepinieră stelară gigantică în mijlocul întunericului

_ Cel mai recent raport Sue Gray: scuzele lui Boris Johnson Partygate la PMQ, solicită demisia și multe altele

_ Fondurile de pensii care administrează Pilonul II expuse puternic pe Rusia. Riscă să piardă plasamente de peste 1 miliard de lei

_ Rusia joacă tare după avertismentul ONU: Condiția pentru a asigura un coridor umanitar pentru ca navele cu alimente să poată pleca din Ucraina

_ Must-have-urile de primăvară de care ai nevoie, conform unui antrenor de eleganță

_ CSA Steaua Bucureşti a cucerit al 18-lea său titlu de campioană naţională la polo pe apă masculin

_ Serbia va depozita gaze naturale în Ungaria

_ Aproximativ 1.100 de sancţiuni şi peste 120 de permise de conducere reţinute într-o acţiune a poliţiştilor rutieri gorjeni

_ Government approves listing of 211 protected areas in Natura 2000 network

_ Aprinsă dezbatere online izbucnește asupra eticii ovulelor donatoare

_ Incendiu la o casă din Coţatcu - Trei persoane evacuate din locuinţă

_ Elsa Pataky arată plină de farmec într-un costum cu pantaloni bej în timp ce iese la Sydney pentru a promova un nou film


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1928, afisate in 33 pagini.