Nota Redacției

Ceea ce nu spune acest articol minunat construit, este: "Cine sunt Cei care au Pus la Cale această Cruzime Gratuită Nemaîntâlnită în lumea civilizată. Ce fel de Ideologie au Ei? Și ce anume mai Pun la Cale?"

Weekly Standard "Cazul Alfie Evans și Realitatea SATANEI"

SATANA e real.

04 Mai, 2018

Conceptul de rău este greu de definit cu precizie. Argumentele etice se leagă înainte și înapoi. Consensul este evaziv. Ce pare corect într-un anume context, pare rău în altul.

De cele mai multe ori, avem lacune în a-l identifica cu precizie.

Două școli de gândire etică predomină și sunt complet opuse, fiecare cu defectele sale.

Perspectiva bazată pe îndatorire a lui Kant afirmă că unele acțiuni sunt rele în sine, indiferent de consecințe. (n.red. Fluierul.ro e complet de acord cu Immanuel Kant nevăzând nici o lacună în această afirmație a lui Kant.)

Mill și Bentham dau o disidență utilitară, pretinzând că imperativul etic este acela de a favoriza cel mai mare bine pentru cel mai mare număr de persoane și că acest scop justifică mijloacele și că doar rezultatul contează.

Dar câteodată, într-o anumită perioadă de timp, poate apărea un caz care învinge orice sofistică. Unele acțiuni și consecințe eșuează din ambele perspective. Când mijloacele sunt rele, iar scopurile sunt și ele rele, Răul rămâne singura explicație implicită.

Interesații și onorabilii observatori trebuie să convină că Cruzimea Gratuită (n.r. progresistă) definește un astfel de caz. Dacă o acțiune este gravă, ab initio (n.r. de la început), ea nu reușește să treacă testul lui Kant, în timp ce dacă este gratuită, aceasta nu reușește să treacă testul lui Mill și Bentham.

Cetățeanul britanic Alfie Evans a murit la vârsta de 23 de luni, suferind de o afecțiune rară care a provocat disfuncții neurologice și crize convulsive.

Dar el era în stare să mănânce, să bea, să respire și, potrivit părinților, să răspundă la măsurile care-l priveau.

Boala sa nu a putut fi exact diagnosticată, dar se credea că se încadrează într-o categorie cunoscută sub numele de tulburare mitocondrială. Aceste boli sunt aproape întotdeauna fatale, deși există cazuri de supraviețuire până în adolescență și chiar și dincolo de aceasta.

Pronosticul medical pentru Alfie a fost astfel extrem de grav.

La difuzarea acestei știri, medicii săi au avertizat că Alfie nu poate supraviețui nici măcar pentru scurt timp fără o susținere intensă a vieții. Toate aceste măsuri de susținere a vieții i-au fost retrase, inclusiv accesul la hrană și apă.

Alfie a supraviețuit acestui regim dur timp de cinci zile. Prin hatârul statului, părinților li se permitea să-l țină în brațe.

În lumea în care majoritatea dintre noi crezusem că am trăit, bolnavii, care sunt grav bolnavi, au, cel puțin, un drept peremptoriu, pe cheltuiala și riscul lor, să caute o a doua opinie medicală.

Copiii minori pot avea parte de astfel de decizii, care să fie făcute de părinții sau tutorii lor, dacă nu sunt dovezi clare ale unor abuzuri grave.

Dar se pare că în prezent bolnavii nu mai au acest drept în ​​Marea Britanie.

Papa a cerut familiei să vină în Italia, țară a cărui guvern i-a acordat imediat cetățenia lui Alfie. Transportul, evaluarea medicală și îngrijirea au fost pregătite și toate cheltuielile au fost plătite. S-ar fi putut crede că tot ceea ce era necesar a fost astfel făcut, și mama lui Alfie putea să aleagă ca Alfie să părăsească spitalul și să încerce un miracol medical, care să includă cel puțin disponibilitatea alimentelor și a apei.

Dar nu a fost așa. Li s-a ordonate unor bărbați cu arme să vină de urgență, pentru a împiedeca acest rezultat așteptat. Și cei înarmați au făcut-o.

Argumentul moral care rezultă de aici, dacă se poate numi așa, este că "guvernul tău știe mai bine decât tine ce trebuie tu să faci", cu privire "la ceea ce este cel mai bine în interesul tău", chiar dacă acest "cel mai bine" se dovedește a fi "chiar moartea ta".

Este în interesul copilului să moară prin deshidratare? Este în interesul părinților să-și țină copilul (în acel spital), până ce acesta se deshidratează până la moarte într-o perioadă de zile?

Sau, mai degrabă, nu cumva se prea poate ca la mijloc să fie vorba de interesul guvernului, care a vrut să evite rușinea negării flagrante a măreției sale suverane? În mândria lor, autoritățile locuiesc în fortăreața unui nebun. Iar rezultatul este Cruzimea cea mai Crudă.

Familia Evans nu a cerut nimic altceva de la guvernul lor decât să li se permită să călătorească într-o țară pe care o considera mai salubrizată. Dacă trăiești într-o țară cu adevărat liberă, ai cu siguranță dreptul de a merge în altă parte iar acest drept trebuie să fie cel mai banal lucru posibil.

Istoria secolului al XX-lea are ca temă dominantă argumentele între guverne și cetățenii / subiecții / iobagii lor privind chestiunea legată de cine are în proprietate mințile și trupurile acestora.

Cele câteva războaie pe care le-am purtat cu toții (în secolul XX), erau, în cele din urmă, mai ales despre asta.

Cu toate acestea, Ispita Totalitară nu doarme niciodată.

Ispita Totalitară apare în locurile, în care, până nu demult, se considera că e foarte puțin probabil ca ea să apară.

De aceea este necesară vigilența perpetuă a cetățenii liberi (pentru a împiedeca ca Totalitarismul să apară din nou).

(Fluierul)