09:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Trei maşini, distruse într-un incendiu provocat intenţionat - Se caută persoana vinovată

Trei maşini, distruse într-un incendiu provocat intenţionat - Se caută persoana vinovată

"Prin apel la 112, în jurul orei 03,50, am fost anunţaţi de producerea unui incendiu, la un autoturism, care apoi s-a extins la alte două maşini, în cartierul Ostroveni, pe strada Tineretului. S-au deplasat, de urgenţă, la locul evenimentului, forţe aparţinând Gărzii de Intervenţie Râmnicu Vâlcea cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Incendiul a fost localizat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari. Din fericire, nu există victime. Incendiul a afectat un autoturism în proporţie de 100%, al doilea autoturism - 80% şi al treilea autoturism în proporţie de 50%", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Din informaţiile autorităţilor, se pare că incendiul ar fi fost pus intenţionat la unul dintre autoturisme, flăcările extinzându-se cu repeziciune şi la celelalte două care erau parcate în vecinătate.

"Conform reprezentanţilor Poliţiei locale, după vizionarea filmărilor surprinse de camerele stradale, cauza incendiului este acţiune intenţionată", a precizat ISU.

În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Să nu-ți faci idol din câne sau pusică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

_ Cine este Dale Vince, hippyul devenit eco-magnat care finanțează zeloții verzi?

_ SUE REID investighează moștenirea durabilă a miilor de sclavi salvați de Royal Navy

_ Șapte copii care trăiesc în condiții „deplorabile” sunt salvați din casa lor cu rulota din Pennsylvania

_ Șaua descoperită în China ar putea fi cea mai veche găsită vreodată

_ Pierdut din 1362: Cercetătorii descoperă biserica unui loc comercial medieval scufundat

_ Cele mai vechi dovezi ale consumului de vin în Americi găsite în Caraibe

_ Marcus Rashford este numit jucătorul sezonului de la Man United înaintea finalei FA Cup

_ Oamenii foloseau focul în Europa cu 50.000 de ani mai devreme decât se credea anterior

_ Antony câștigă premiul pentru golul sezonului al lui Manchester United pentru voleul său împotriva Barcelonei

_ „Holly ar trebui să-l urmeze pe Phillip”: Eamonn Holmes nu crede că Holly se va întoarce la această dimineață

_ Premier League: Scriitorii Mail Sport aleg cele mai bune, mai proaste și mai amuzante părți dintr-un sezon grozav

_ Șapte copii care trăiesc în condiții „deplorabile” sunt salvați din casa lor cu rulota din Pennsylvania

_ Eamonn Holmes acuză în această dimineață de o „amușamalizare totală” în legătură cu aventura lui Phillip Schofield

_ Criminalii albanezi eliberați anticipat în cadrul schemei de transfer de prizonieri

_ Toaletele timpurii dezvăluie dizenteria în Ierusalimul Vechiului Testament

_ Inelele uluitoare pot fi bucle pentru degete din sistemele de arme preistorice, arată cercetările

_ Erik ten Hag spune că Mason Greenwood „a demonstrat că poate înscrie goluri pentru Manchester United”

_ 'Mulțumesc, până data viitoare': Benzema semnează pentru sezon - și poate timpul său la Real Madrid

_ Doi foști ogari de curse foarte blânzi găsiți aruncați pe autostrada Hume, NSW

_ Copilul Tennant Creek a fost transportat de urgență la spital după ce a fost agresat de un bărbat

_ Granița SUA-Canada din Maine este închisă după ce șoferul a susținut că are o BOMBĂ în camionul său

_ Vicky McClure din Line of Duty reconstituie eroismul de Ziua Z a bunicului ei veteran Ralph

_ Egiptul dezvăluie ateliere antice descoperite recent, morminte în necropola Saqqara

_ Motiv înfricoșător din spatele accidentului fatal pe Darnum, Princes Freeway, Victoria

_ SUE REID investighează moștenirea durabilă a miilor de sclavi salvați de Royal Navy

_ Vulcanul australian erupe

_ New York Jets și Quinnen Williams ar putea ajunge la un acord asupra unui nou acord „în următoarele câteva săptămâni”

_ La 87 de ani a scăpat viu și nevătămat, după ce un zid s-a prăbușit peste el

_ Egiptul dezvăluie ateliere antice descoperite recent, morminte în necropola Saqqara

_ Dovada că o parte a Imperiului Roman mirosea a patchouli

_ Reevaluarea unei piese de artă portabilă din Gipuzkoa

_ Șaua descoperită în China ar putea fi cea mai veche găsită vreodată

_ Anthony Rizzo OUT din Yankees vs Mariners după ce s-a rănit la gât

_ Clasamentul monetar al Premier League a fost dezvăluit, deoarece cluburile retrogradate câștigă peste 100 de milioane de lire sterline

_ Doi foști ogari de curse foarte blânzi găsiți aruncați pe autostrada Hume, NSW

_ Minoritatea evazivă: genul non-binar în Europa preistorică

_ Gemma Collins dezvăluie cum a rezolvat problema prea frecventă a incontinenței

_ Pierdut din 1362: Cercetătorii descoperă biserica unui loc comercial medieval scufundat

_ Eamonn Holmes acuză în această dimineață de o „amușamalizare totală” în legătură cu aventura lui Phillip Schofield

_ Dovada că o parte a Imperiului Roman mirosea a patchouli

_ Reevaluarea unei piese de artă portabilă din Gipuzkoa

_ Motiv înfricoșător din spatele accidentului fatal pe Darnum, Princes Freeway, Victoria

_ Newgarden primește premiul record de 3,6 milioane de dolari pentru câștigarea Indy 500

_ Bombardamentele din regiunea rusească Belgorod au provocat un deces ș rănirea mai multor persoane

_ Cumpărătorii distribuie videoclipuri cu cazuri nedorite în care Bud Light stă neatins pe culoarele magazinelor alimentare

_ Incendiu de la Sydney: Câinii de detectare a cadavrelor care caută cadavre sunt chemați în timp ce clădirea Surry Hills este demolată

_ Copilul Tennant Creek a fost transportat de urgență la spital după ce a fost agresat de un bărbat

_ Starurile de la Newcastle s-au clasat în top 10 ca cei mai calmi trecători sub presiune înaintea lui Casemiro de la Man United

_ O familie refuză o ofertă de 33 de milioane de dolari pentru a vinde casa unor dezvoltatori imobiliari

_ Minoritatea evazivă: genul non-binar în Europa preistorică

_ Toaletele timpurii dezvăluie dizenteria în Ierusalimul Vechiului Testament

_ În ciuda pericolelor, primii oameni au riscat răni cu cremene care le-au pus viața în pericol

_ AI ajută cercetătorii să citească literatura antică din Mesopotamia

_ Fanii îi aduc un omagiu lui Jeremy Paxman în timp ce acesta prezintă finala University Challenge după 28 de ani

_ În ciuda pericolelor, primii oameni au riscat răni cu cremene care le-au pus viața în pericol

_ AI ajută cercetătorii să citească literatura antică din Mesopotamia

_ „Holly ar trebui să-l urmeze pe Phillip”: Eamonn Holmes nu crede că Holly se va întoarce la această dimineață

_ Cele mai vechi dovezi ale consumului de vin în Americi găsite în Caraibe

_ Șapte împușcături în timp ce focuri de armă izbucnesc pe promenada plină din Florida din Hollywood Beach


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 125, afisate in 3 pagini.



ieri 20:51 _ Marea Tăcere