23:31
Comentarii Adauga Comentariu

Unsprezece urși care se plimbau pe străzile din Bușteni au fost alungați de jandarmi cu ajutorul sirenelor, în patru ore

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova, jandarmii montani au fost solicitați, în Bușteni, să intervină de trei ori, între orele 19.20-21.40, după ce un urs a apărut pe DN1, apoi o ursoaică cu doi pui au pătruns în zona cartierului Cezar Petrescu, iar ulterior alți șapte urși au fost observați în celălalt capăt al străzii Cezar Petrescu.

"În primul caz, speriat de farurile unei mașini, animalul a intrat pe o stradă laterală și a fost alungat de patrula de jandarmi în pădure, prin folosirea semnalelor acustice și luminoase", arată IJJ Prahova.

Jandarmul Claudiu Buligă a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că prima oară a încercat, alături de colegi, să gonească în pădure o ursoaică cu doi pui, care a și distrus gardurile de la mai multe gospodării.

"Eu nu am mai văzut așa ceva. Era foarte mare ursoaica. A făcut prăpăd. A trecut calea ferată, a sărit în curțile oamenilor. A distrus garduri. Până la urmă s-a dus în pădure", a declarat Buligă.

Claudiu Buligă a mai povestit că patrulele au intervenit pe strada Cezar Petrescu unde două ursoaice cu câte 3, respective 2 pui, au venit în zona tomberoanelor.

Jandarmii recomandă cetățenilor să apeleze numărul unic de urgență 112 când constată prezența animalelor sălbatice în zona așezărilor urbane, deoarece acestea pot reprezenta un pericol.


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Auto: Simone Tempestini, locul 14 după prima zi în Raliul Insulelor Canare

OMS: Rata de imunizare trebuie să fie de cel puțin 60% pentru a combate COVID-19

Baschet feminin: FCC Baschet Arad a realizat scorul primei etape a campionatului

Fotbal: Al Ahly Cairo a cucerit trofeul Ligii Campionilor Africii

Romprest suspendă activitatea de salubrizare în Sectorul 1 după ce nu au mai fost plătiți de patru luni

Fotbal: Universitatea Craiova s-a calificat fără probleme în optimile Cupei României

Sibiu: Urs rănit după ce a fost lovit de un șofer pe DN1, lângă Scoreiu

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Surse NYT: Israelul a comis asasinatul din Iran / Criza poate complica eforturile Administrației Joe Biden

Urs lovit de o mașină pe DN1, în Sibiu

Strategia de vaccinare, pe ordinea de zi a ședinței de Guven de vineri seara

CONCURSURILE SUNT O CACEALMA: ONG-urile lui SOROS VOR SĂ-ŞI PUNĂ DIRECTORII ÎN ŞCOLI. ONG-urile elevilor nişte făcături ale lui Pippidi "condamnă încercările de amânare a concursurilor pentru directorii de școli"

Paula Chirilă are probleme de sănătate. "Toate astea și-au pus amprenta"

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

Gică Popescu: Un dolar investit în sport înseamnă cinci investiți mai puțin în sănătate

Bebeluși cu coronavirus, la Timișoara. UNICEF: Cum îi poți proteja pe micuți de Covid-19

Franța a avut o creștere economică de 18,7% în trimestrul al treilea din 2020

Regele Spaniei a fost testat negativ pentru coronavirus, dar rămâne în carantină

Mike Pompeo: Departamentul de Stat va facilita tranziția pentru instalarea Administrației Joe Biden

Ministrul Tătaru spune că sunt pregătite două acte normative în urma discuțiilor cu sindicatele din sănătate

#alegeriSUA O curte de apel federală respinge plângerea lui Trump privind rezultatul din Pennsylvania

Restricții de circulație în Capitală pentru ceremoniile organizate de Ziua Națională

Executivul va aproba semnarea Acordului între Guvernele României și SUA privind dezvoltarea proiectelor de la CNE Cernavodă

Handbal masculin: Dinamo a câștigat derby-ul cu AHC Dobrogea Sud

VIDEO Strategia de vaccinare - pe ordinea de zi a ședinței de guvern

Soluția găsită de Prefectura Timiș pentru migranții care vin din Serbia. Locația unde vor fi carantinați

Doi copii năzdrăvani au amplasat scânduri cu cuie pe o stradă din Babadag. Polițiștii nu au avut simțul umorului

VIDEO Miley Cyrus lansează vineri un nou album de studio, intitulat "Plastic Hearts"

Suedia se așteaptă la vârful pandemiei

Noi focare de pestă porcină africană în România

Gimnastică ritmică: Anneliese Drăgan, calificată în trei finale la Europenele de junioare de la Kiev

LEGEA DAI CASA SCAPI DE BANCA. Nemernicii de la sefia bancilor trec la amenintari si vor sa sa SPERIE lumea. Patronatul bancherilor: legea "Dai casa și scapi de bancă" va scumpi creditele de toate felurile, nu doar pe cele ipotecare

COMENTARIU Marius Oprea | Cît de ușor e să te intoxice "noua Securitate" cu informații de la ea însăși, de pe cînd slujea alt regim

POLONIA NU CEDEAZĂ. Ministrul de Externe Polonez îi spune Germaniei să nu se amestece în schimbările legale ale Legilor Justiției din Polonia

Adolescentă violată de 240 de ori de tată! Metoda perversă folosită de bărbat pentru a scăpa de acuzația de viol

Cele mai bune filme de dragoste pe care le-ai ratat - Video

Bunică de 80 de ani violată până la moarte de nepot. Ce pedeapsă au stabilit judecătorii pentru odioasa faptă a unui ieșean

COMENTARIU Lelia Munteanu. Harari, despre teoriile conspirației

Acces în biserici de Crăciun. Guvern: Slujbele de Crăciun se pot desfășura în interiorul și în exteriorul bisericilor

Propunerea PMP: Reducerea vârstei de vot la 16 ani/ "Tinerii trebuie să fie mult mai implicați"

Recorduri peste recorduri: Cartea "Pământul făgăduiței" a lui Obama a fost vândută în peste 1,7 milioane de exemplare în prima săptămână de la lansare

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Fotbal: ''L-am fi putut ajuta mai mult pe Maradona'', spune Juergen Klopp

SOROS e NEOMARXIST, adică NEOLBOLȘEVIC - toată mișcarea PROGRESISTĂ-GLOBALISTĂ e una NEOMARXISTĂ, Din cine se Compune REȚEAUA PROGRESISTĂ LOCALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ. SOROS e organizatorul mișcării #resist.. BOLȘEVISMUL N-A MURIT, ESTE SOROS TRAVESTIT

Ioana Petric (Cronica Cârcotașilor) a vrut să devină procuror

Macron a fost "șocat" de videoclipul în care mai mulți ofițeri de poliție din Paris au bătut o persoană de culoare

BRAVO ROMÂNIA ! Salina Turda a inaugurat "Hotelul Potaissa" - renovat și reconstruit. Dacii au fost primii care au exploatat sarea la Potaissa. Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană (50 î.C.-106 d.C.)

Mărturia prostituatei răpită de pe centură, violată "ca în filmele porno" de doi bărbați și lăsată într-o baltă de sânge

Cel mai jalnic meci de binefacere. Maradona şi Veron, ceartă aprigă în pauza unei partide caritabile VIDEO

Dan Bitman, sex sălbatic cu Mihaela Rădulescu în tinereţe. "Mihaela de atunci o făcea....."

VIDEO Bărbatul filmat făcând sex oral pe soclul statuii lui Mihai Viteazul: "Așa mă caracterizați, zici că îs de la ISIS"

Noul șef de la "Doi și-un sfert" e un vechi șefuleț al serviciului: se prezintă drept creativ și sociabil

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Bogdan Teodorescu la Marius Tucă Show, pe Aleph News: "PNL nu s-a raportat la închiderea piețelor, a școlilor și la tragedia de la Piatra Neamț"

CJ Ilfov și-a propus să construiască și să modernizeze 12 unități de învățământ anul acesta

Tulcea: Intervenție a pompierilor pentru stingerea unui incendiu într-o unitate bancară

Microbuz cu 3 călători, răsturnat în urma unui accident în județul Timiș

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Cum a scăpat Dej de rivalii lui, ajutat de un sifilis netratat și un cancer la sîn

GCS: Încă trei persoane infectate cu noul coronavirus au murit; numărul total al deceselor - 1.179

Fotbal - Liga I: UTA Arad - Politehnica Iași 2-3


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 168, afisate in 3 pagini.



ieri 06:24 CITATUL ZILEI