20:57
Comentarii Adauga Comentariu

_ DNA: 'Afacerea masca a fost pusă la cale în sediul Romarm!'

DNA: 'Afacerea masca a fost pusă la cale în sediul Romarm!'

Suspecţii din dosarul măştilor neconforme pentru MApN au pus la cale afacerea chiar în sediul Romarm, unde au avut loc mai multe întâlniri între şeful acestei companii naţionale, Victor Piţurcă şi fiul acestuia, dar şi un intermediar, arată ancheta DNA, relatează NEWS.RO.

Din afacere nu lipsesc acţiuni de racolare a unui om de afaceri care deţine o firmă acreditată şi nici documente antedatate, conform anchetei DNA. Conform anchetatorilor, directorul Romarm ar fi primit cei 50.000 de lei, reprezentând, conform procurorilor, preţul traficului de influenţă, prin transfer bancar, suma fiind disimulată sub forma unor contracte de împrumut încheiate între el şi mama unuia dintre cei implicaţi în dosar.

Procurorii DNA reţin, în documentele din dosarul măştilor neconforme în care cer arestarea preventivă a lui Victorio Alexandru Piţurcă şi a directorului Romarm, că afacerea a fost pusă la cale chiar în sediul Romarm, la scurt timp de la declararea pandemiei de COVID-19.

Conform procurorilor, la data de 10.04.2020, la sediul CN Romarm SA, a avut loc prima întâlnire între „organizatorii afacerii” Ţuţu Gabriel, însoţit şi finanţatorii ei, Piţurcă Victor şi Alexandru Victorio Piţurcă.

”Cu această ocazie, au fost stabilite coordonatele financiare generale ale derulării operaţiunilor”, se arată î documentele DNA, arată NEWS.RO.

: Avocatul lui Pițurcă, din fața sediului DNA: 'Clientul meu nu a făcut nici un act de comerț!' / următoarea mutare gândită de apărare

Procurorii notează de asemenea că alte întâlniri au avut loc la sediul Romarm în 14 şi 15 aprilie 2020, în cadrul acestora fiind puse la punct detalii privind afacerea. Un om de afaceri care are o firmă acreditată pentru comercializarea de dispozitive medicale a fost racolat, pentru a pune, contra unui comision, numele firmei pe produsele ce urmau a fi importate.

„În perioada 15 - 21.04.2020 directorul societăţii S.C. H. D. S.R.L, (...) a fost de acord cu propunerea ce îi fusese lansată de Ţuţu Gabriel, ca, pentru un comision de 6% din profit, să personalizeze cu datele firmei sale oferta comercială a SC Interarms Impex SRL şi să colaboreze cu reprezentanţii U.M. 02464 Bucureşti pentru formalităţile de procedura de achiziţie, întrucât societatea deţinea avizele A.N.M.D.M. pentru comercializarea de dispozitive medicale”, se arată în documentele citate.

: Ultimă oră: directorul Romarm a fost pus sub control judiciar (surse)

Conform datelor oficiale, respectiva societate a înregistrat în anul 2020, o cifră de afaceri triplă faţă de anul anterior, cu un număr de angajai cu zece mai mic faţă de aceeaşi perioadă, pentru ca în 2021 cifra de afaceri să scadă de la peste 14 milioane de lei la 343 000 de lei.

„Pentru a da o aparenţă de legalitate a actelor din procedurile de achiziţie reprezentanţii U.M. 02464 Bucureşti au atestat, in mod nereal, prin documente ca oferta SC H. D. SRL ar fi fost selectată încă din data de 05.04.2020”; mai notează procurorii.

În 27 aprilie 2020, firma lui Victorio Piţurcă factura către firma acreditată produse medicale în valoare de 11.068.400 lei fără TVA - sute de mii de măşti FFP 1, FFP2 şi FFP3, viziere de protecţie şi ochelari de protecţie. Marfa fusese comandată şi adusă cu avionul din China.

: Schimbare de strategie a procurorilor DNA! Alex Pițurcă, dus de urgență în fața judecătorilor pentru arestare

„La data de 27.04.2020, ora l l :54, SC H. D SRL a întocmit pentru aceste bunuri factura fiscală nr. HDS23299 pentru cumpărătorul UM 02464 Bucureşti, aplicând adaosul comercial stabilit/unitatea de produs, in cuantum total de 241.800 lei. Astfel, valoarea facturata iniţial era de 13 .459 .138 lei, compusă din 11.310.200 lei, baza de impozitare şi 2.148.938 TVA. In aceeaşii zi (directorul firmei acreditate -n.r.) a înlocuit factura HDS23299 mentionată anterior, eliminând cota de T.V.A. 19%, rezultând un total de plată de 11.310.200 lei. Aceasta factură nu a fost efectiv transmisă către U.M. 02464 Bucureşti, ci doar partenerilor comerciali SC PAV Green Energy SRL. Ulterior, SC H.D. SRL a emis factura fiscala nr. HDS23365/28.04.2020 către UM 02464 Bucureşti, prin care a vândut contra sumei stipulate in contractul anterior încheiat ( 11.307 .665 lei). La data de 28.04.2020, UM 02464 Bucureşti a solicitat autorităţii vamale scutirea de taxe de import şi TV A a operaţiunii, în temeiul Deciziei (UE) 2020/491 a Comisiei pentru scutirea de taxe la import şi exonerarea de TVA la importuri, acordate pentru mărfurile necesare pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 în cursul anului 2020 (publicata in jurnalul oficial al UE L I 03/03 .04.2020). Bunurile au fost scoase din antrepozitul vamal şi puse în libera circulaţie, fiind scutite de taxele vamale aferente (MRN 20ROBU I 030l0519912). În cadrul procedurilor vamale s-a prezentat în data de 28.04.2020 comandantul UM 02464 Bucureşti, col. farmacist C.C.P”, mai reţin procurorii.

În 29 aprilie 2020, mărfurile au fost primite şi recepţionate de unitatea militară, iar firma acreditată a cesionat creanţa pe care o avea de primit de la MapN către firma lui Victorio Piţurcă pentru că avea conturile blocate. În mai puţin de o lună, firma lui Piţurcă junior avea banii în cont.

În baza unor contracte de împrumut între Victor Piţurcă şi firma fiului acestuia, selecţionerul, care împrumutase firma cu 1.605.407 EURO şi 163.406 lei, şi-a primit banii.

Conform anchetatorilor, directorul Romarm a primit cei 50.000 de lei prin transfer bancar, suma fiind disimulată sub forma unor contracte de împrumut încheiate între el şi mama unuia dintre cei implicaţi în dosar.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Eva Mendes emană fericirea vacanțelor în timpul unei evade la malul mării sărutate de soare

_ Harvey, fiul lui Katie Price, confirmă că s-a întors cu logodnicul Carl Woods cu un mesaj dulce

_ Mama din Perth începe o afacere de succes, Nostalgia, vânzând parfumuri de designer la prețuri accesibile

_ Bluey: Mama părăsește internetul cu câțiva pași cu eșecul ei hilar al „Bingo toast”

_ De ce starul Alfa Romeo Valtteri Bottas consideră Marele Premiu al Australiei de F1 cursa de acasă

_ La Liga: FC Barcelona a câștigat sâmbătă meciul cu Elche, scor 4-0 / Rezultatele înregistrate în etapa a 27-a

_ Donny Osmond hotărât să lucreze cu Justin Bieber

_ Heidi Klum provoacă reacții pentru că a prefăcut sarcina purtând o proteză de umflătură în ziua păcălelilor de aprilie

_ Blac Chyna merge TOPLESS, cu excepția vopselei de aur pentru corp... după ce l-a găsit pe Dumnezeu și a inversat operația

_ Lady Gaga și regizorul Todd Phillips discută despre scena filmărilor de-a lungul scărilor emblematice Joker pentru continuarea

_ Sarah Abo din emisiunea de astăzi arată elegant și sportivă în timp ce face comisioane în Sydney

_ Fostul lui Thomas Cashman a eliminat alibiul de crimă al Oliviei, deoarece poliția spune că nu a mai văzut niciodată atât de curaj

_ MAFS: Melinda și Layton s-au văzut arătând îndrăgostiți după ce au filmat cina reuniunii

_ WrestleMania 39: Austin Theory a obținut o victorie uriașă UPSET în fața lui John Cena pentru a deschide

_ Mae Muller, participant la Eurovision din Marea Britanie, a spus că Boris Johnson nu merita terapie intensivă când a avut Covid

_ Bulgaria, colaps politic: duminică vor avea loc alegeri parlamentare

_ Tragedie în timpul unui meci din Bundesliga: un suporter a murit pe stadion

_ Iubita lui Nick Knowles, Katie Dadzie, în vârstă de 32 de ani, abordează diferența ei de 28 de ani cu vedeta, 60 de ani

_ Ashley Roberts poartă o rochie FOARTE slăbită pe gât, cu decupaje revelatoare

_ Serie A: Juventus se impune la limită, scor 1-0, în meciul cu Verona

_ Manchester City a lansat o declarație a clubului după ce autobuzul echipei Liverpool „a suferit daune la întoarcere”

_ Ian „Dicko” Dickson, Domenica Calarco și Debra Lawrance au confirmat că vor apărea la I'm A Celebrity...

_ Suma nebunească de bani de care veți avea nevoie pentru mâncare și marfă de F1 la Marele Premiu al Australiei din Melbourne

_ The Booty Co: Mama devastată după ce partenerul a suferit un accident tragic, lăsându-l paralizat

_ Licențiatul Matt Agnew susține că este doar „prieten” cu regina croissantelor Kate Reid

_ Erik ten Hag îl laudă pe Wout Weghorst și spune că Man United l-ar putea păstra sezonul următor

_ Rapid-Farul: Adrian Mutu și Gheorghe Hagi, reacții după meci

_ Un activist non-binar angajat pentru a conduce campania Seafolly lansează mișcarea Trans Lives Matter

_ Wynonna Judd repetă cu Ashley McBryde pentru CMT Music Awards - după moartea mamei ei

_ Anthony Joshua îl strigă pe Tyson Fury după ce a învins-o pe Jermaine Franklin

_ Lovitură uriașă pentru Ursula von der Leyen: Marea Britanie îi blochează prin veto candidatura la șefia NATO

_ Nicola Sturgeon susține că zvonurile despre viața ei personală au fost „parte din motivul” pentru care a demisionat

_ Kylie Jenner aruncă o privire asupra petrecerii de a cincea aniversare a nepoatei sale, True Thompson, cu verișoara ei

_ Sydney Sweeney își arată curbele tonifiate în timp ce modelează un costum dulce, dar sexy de la Frankies Bikinis

_ EMILY PRESCOTT: Fiul lui Gary Lineker, Tobias, 27 de ani, legătura regală

_ Conor Benn plesnește microfonul după ce a refuzat un interviu la lupta Anthony Joshua

_ Finalul MAFS: Jesse Burford devine necinstitor într-un interviu care spune totul

_ Nicola Sturgeon neagă bârfele de pe internet că ar fi o „lesbiană secretă”

_ WrestleMania 39: data WWE, ora de începere, card complet și cum să vizionezi

_ San Diego State pip Florida Atlantic la buzzer pentru a-și rezerva biletul la Campionatul Național

_ Heidi Klum și Sofia Vergara arată uimitoare când sosesc pentru a filma sezonul 18 din America's Got Talent

_ Sfaturi de pariuri pentru Marele Premiu al Australiei de Formula 1 de la Albert Park din Melbourne

_ Melissa Joan Hart discută cu o vecină după ce i-a ajutat pe tinerii studenți să fugă de atacul de la Nashville

_ Congresul Naţional African (ANC) se află în Rusia pentru a discuta despre 'reajustarea ordinii mondiale'

_ Anthony Joshua spune lui Sportsmail că „NU este mulțumit” de victoria prin decizie unanimă în fața lui Jermaine Franklin

_ Guvernul își intensifică eforturile de a alunga plasticul de unică folosință care distruge râurile și mările Marii Britanii

_ Obiceiul nostru de zi cu zi cu șervețele umede trebuie să înceteze, scrie autoarea AGGIE MACKENZIE

_ Royal Marine Commando se reconectează cu natura pentru a trece dincolo de experiența din Afganistan

_ Îngrozitorul aprilie a sosit! Taxele consiliului, apa, internetul în bandă largă și facturile de telefonie mobilă cresc AZI

_ Versiunea Netflix a plimbării prințului Andrew cu Jeffrey Epstein pe care o va regreta mereu

_ Bec Hewitt își arată silueta tonifiată în timp ce își duce câinii la plimbare cu fiica ei, Ava

_ Harry Styles „este văzut cu fosta flacără... la câteva ore după sărutul cu Emily Ratajkowski”

_ Bandă mascată care a pătruns în case și a pulverizat cu acid victimele legate de CINCI spargeri în 46 de ore

_ O femeie găsită în casa familiei Brighton a murit la câteva ore după ce bărbatul din Newhaven a fost arestat pentru tentativă de omor

_ Conor Benn Plânsește un microfon și REFUZĂ să vorbească înaintea lui Anthony Joshua vs Jermaine Franklin

_ Antrenamentul Rihannei este întrerupt de adorabilul ei fiu de 10 luni într-un videoclip dulce

_ Skye Wheatley, de la Big Brother, vinde Mercedes 75.000 USD pentru a finanța lucrările de renovare a proprietății Gold Coast

_ Romania, United Arab Emirates sign memorandum of understanding on cooperation in the field of energy

_ Carl Froch îl lovește pe Anthony Joshua în timp ce se îndoiește de ambiția britanicului de a ajunge din nou în vârf

_ Bărbatul de 245 de milioane de dolari al lui Angels, Anthony Rendon, este surprins de camerele de filmat încercând să-i lovească pe un fan al lui Oakland A


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 167, afisate in 3 pagini.