08:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cosmin Vasile își continuă marile proiecte de dezvoltare ale județului Dolj cu o echipă nouă

Cosmin Vasile își continuă marile proiecte de dezvoltare ale județului Dolj cu o echipă nouă

Miza alegerilor din 9 iunie, pentru președinția Consiliului Județean Dolj și componența acestuia, este, de fapt, șansa la dezvoltare a județului. Organizația Partidului Social Democrat Dolj merge mai departe cu susținerea actualului președinte al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, luând în considerare vasta sa experiență în administrație, dar și performanțele din ultimii 4 ani.

De altfel, din postura de președinte în funcție, Cosmin Vasile a demonstrat că proiecte mari, de importanță economică pentru toată regiunea, au fost duse la bun sfârșit. Acesta și-a propus, încă din timpul campaniei din anul 2020, să nu rateze nicio linie de finanțare pentru fonduri nerambursabile, iar promisiunea făcută atunci pare să se fi îndeplinit. La fel ca și cele 50 de proiecte pe care le-a prezentat electoratului și care s-a finalizat deja până astăzi. De asemenea, în timpul mandatului său, au fost direcționate cele mai mari sume înregistrate vreodată pentru modernizarea și întreținerea drumurilor județene, pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Craiova, pentru modernizarea și dotarea unităților medicale din județ și, în mod special, a Spitalului Clinic Județean De Urgență, dar și pentru salvarea unor monumente istorice și introducerea lor în circuitul de vizitare.

“Vin în fața alegătorilor cu o echipă formată din oameni care au contribuit la marile performanțe ale proiectelor din ultimii 4 ani, dar și cu oameni noi, pe care i-am adus alături de noi datorită competențelor lor și a capacității de a-și aduce aportul la ce ne dorim să construim în următorul mandat. Sunt oameni onești, oameni integri, oameni susținuți și de mine și de partid. Cu toții au experiență în domeniilor lor de activitate și pot să mă ajute să lucrăm la strategia de dezvoltare a județului Dolj. Nu este o misiune ușoară pentru ei. La Consiliul Județean Dolj ținem motoarele turate în fiecare zi, nu doar în perioada campaniei electorale. Sunt convins că am ales cea mai bună formulă de lucru, dar este important ca și cei care vin la urne să înțeleagă puterea votului lor și să contribuie la stabilitatea viitorului Consiliu Județean”, a explicat Cosmin Vasile, președinte în funcție și candidat al PSD Dolj.

Proiectele cele mai importante care vor veni pe masa viitorilor consilieri județeni sunt deja la un anumit stadiu de maturitate. Cele mai multe dintre ele au finanțarea asigurată din fonduri nerambursabile,  iar altele au ajuns deja în faza de execuție.

“200 de milioane de euro este suma atrasă în 2023 pentru noi inițiative de dezvoltare. Cele mai multe dintre proiecte sunt pentru educație, acolo unde vor ajunge cele mai mari sume direcționate vreodată către aceste domeniu. Înseamnă școli din tot județul care vor fi dotate, biblioteci construite și echipate ca hub de învățare digitală, microbuze școlare electrice pentru transportul elevilor sau construirea unuia dintre cele 16 campusuri finanțate, la nivel național, pentru pregătirea elevilor și studenților, în sistem dual, pentru piața muncii. La fel ca și până acum, vom continua proiectele de modernizare a drumurilor județene, vom finaliza cel mai mare terminal aeroportuar nou construit în România și vom înființa un centru de tratare a cancerului, singurul din regiune. De asemenea, avem un proiect îndrăzneț, acela de a înființa, în fiecare an, o nouă instituție de cultură, ca formă de salvare și valorificare a patrimoniului cultural local”, explică președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Susținerea organizației județene a PSD Dolj pentru Cosmin Vasile, la funcția de președinte al CJ Dolj, nu este o surpriză. Încă de anul trecut, președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, anunța că mizează pe aceiași oameni atât la Primăria Municipiului Craiova, prin susținerea primarului Lia Olguța Vasilescu, cât și la Consiliul Județean Dolj, prin decizia de a valida candidatura, pentru cel de-al doilea mandat al său, a prim-vicepreședintelui organizației județene, Cosmin Vasile.

Cosmin Vasile are 45 de ani și are deja o experiență în administrație de 20 de ani. În anul 2004, numele său a fost propus pe lista de consilieri județeni, iar votul de atunci l-a validat, devenind cel mai tânăr consilier județean din componența acelei legislaturi. După trei mandate de consilier județean, timp în care a mai deținut și funcția de director al Zonei Metropolitane Craiova, pentru 4 ani, Cosmin Vasile a devenit vicepreședinte, iar, din 2020, a câștigat, prin vot uninominal, funcția de președinte al Consiliului Județean Dolj.

În tot acest timp, el a reprezentat Partidul Social Democrat, din care face parte de la vârsta de 18 ani, încă din anul 1997, pe vremea când era elev al Colegiului Național „Frații Buzești”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Glumele unei molecule altfel netoxice inhibă enzimele de scindare a ADN-ului streptococilor, descoperă cercetătorii

_ Vasile Panaite (PUSL) și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Piatra Neamț

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ În interiorul secretului murdar al pornografiei: cât de multe vedete adulte suferă decese de groază, când actrița Kagney Linn Karter devine cea mai recentă care și-a luat viața

_ Forțele franceze lansează „operațiune majoră” pentru deschiderea rutei către capitala agitată a Noii Caledonie

_ Fico din Slovacia „s-a stabilizat și mai mult” după tentativa de asasinat, judecătorul hotărăște ca suspectul să rămână în arest

_ Dezvăluit: Cele mai bune chipsuri din Marea Britanie, conform AI - deci, ești de acord cu alegerile sale?

_ România, vizată în mega frauda din PNRR-ul Italiei: Anchetă EPPO pentru 600 milioane de euro

_ Fostul director al CDC spune că este timpul să recunoaștem „efectele secundare semnificative” ale vaccinurilor împotriva COVID-19

_ Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 150 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de luni

_ Instanța rusă a confiscat active ale băncilor germane în valoare de milioane de euro

_ Antena 1 în război deschis cu presa, după declarațiile lui Florin Dumitrescu! Postul familiei Voiculescu cere embargo pentru fostul jurat al 'Chefi la Cuțite

_ Noile documente dezvăluie materiale de instruire care explică non-cetățenilor și străinilor ilegali cum se pot înregistra pentru a vota la alegerile DC

_ Gantz amenință că va părăsi cabinetul de război israelian din cauza planurilor postbelice pentru Gaza

_ Președintele Georgiei Zurabishvili pune veto pe controversata „lege rusă”

_ Zelensky se așteaptă ca Rusia să intensifice ofensiva în nord-estul Ucrainei

_ PATETIC: AMC pune un avertisment de declanșare pentru filmele clasice Goodfellas cu privire la „stereotipurile culturale”

_ Bătălia de la Monte Cassino: atât glorie, cât și dezonoare pentru armata franceză

_ Urmăriți discursul de inaugurare uimitor al lui Jerry Seinfeld de la Universitatea Duke, la care au ieșit protestatarii studenți proști (VIDEO)

_ Canada se îndreaptă spre eutanasia bolnavilor mintal: Țara încetează planurile de extindere a morții asistate la persoanele cu depresie „pentru că nu există destui medici care să le evalueze”

_ Fareed Zakaria de la CNN le spune democraților să se confrunte cu „realitatea” pe care probabil că Biden o va pierde în fața lui Trump în noiembrie (VIDEO)

_ Primarul Londrei îndeamnă guvernul să prevină „haosul” în călătoriile cu Eurostar

_ Noua metodă de imprimare 3D folosește gheață pentru a construi un șablon pentru vasele de sânge artificiale în țesutul prelucrat

_ Convorbire telefonică între Blinken și Paul Whelan, deținut în Rusia, anunțată de secretarul de stat

_ Un actor legendar a încetat din viață: a jucat în Blade Runner sau în Dosarele X/ VIDEO

_ Un bărbat a furat un seif cu aproape 20.000 lei dintr-un restaurant din Sectorul 6

_ ASCULTĂ: Vogue Williams vorbește cu o femeie care și-a pierdut și tatăl la o vârstă fragedă în podcastul The Apple & The Tree

_ Studiul constată că seceta alimentează specii invazive după incendiile de vegetație

_ Cum ucide gazul de azot: o metodă de execuție netestată, care este prea crudă pentru animale, va fi folosită MÂINE pe un asasin din Alabama în premieră mondială

_ Primarul Londrei avertizează că noile controale la frontiera UE vor provoca „haos” în călătoriile Eurostar

_ Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

_ Profitul Netflix a crescut vertiginos. Decizia care a inversat trendul

_ Finalista Gladiatori Marie-Louise Nicholson are un iubit

_ Mitt Romney �l apără pe Biden, �l critică pe avocatul special Hur �n comentarii adresate presei liberale

_ Ce este cataracta? Soluţii eficiente de tratament pentru o vedere clară (P)

_ Ucraina a lovit la 1300 km în inima Rusiei. Este cel mai adânc atac în teritoriul rus de la începutul războiului

_ Durerile menstruale "debilitante" fac ca "una din trei" fete să lipsească de la şcoală

_ Iranul condamnă la moarte un rapper popular pentru că a sprijinit protestele lui Mahsa Amini

_ Bacău: Doi tineri au murit într-un accident feroviar

_ Bucureştenii, în pericol: pot rămâne fără transport public, căldură şi apă caldă

_ Fostul oficial militar sirian se confruntă cu acuzații de crime de război în instanța suedeză

_ Mass-media: fotografie cu tortura unui suspect al atacurilor teroriste de la Moscova / Supus la electroşocuri, cu un cablu conectat la organele genitale

_ Pope Francis overcomes health concerns, presides over Easter Sunday Mass

_ Ciolacu: With PSD Bucharest's all-out support, Dr. Cirstoiu will win Bucharest mayoralty

_ Ultimă oră: Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic în zece judeţe

_ Spitalul `Sfântul Sava` din Pantelimon – excelență în recuperarea medicală

_ Un nou vierme de adâncime descoperit la scurgerea de metan din Costa Rica

_ Didier Deschamps: Faptul că Mbappe a jucat mai puţin la PSG ar fi un avantaj pentru naţionala Franţei

_ Ministrul Muncii vorbește despre impozitarea pensiilor: 'A fost un proiect al unor senatori care au venit cu o propunere de supraimpozitare'

_ Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian

_ Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a depus jurământul de învestire

_ Eliminarea CASS de 10% pentru concediile medicale, votată în plenul Senatului

_ Palestinian Prime Minister Shtayyeh submits resignation

_ Aproape 30 de tone de articole second-hand şi deşeuri de hârtie, oprite să intre în ţară

_ ÎPS Teodosie, prima apariție în public, în caleașcă, după ce Patriarhia a anunțat că îl va chema la judecată, în Sfântul Sinod

_ 'Laminor Love Wonderland', locul unde surprizele se țin lanț în Sectorul 3

_ Victor Cornea şi Theo Arribage au câştigat proba de dublu în turneul ATP Challenger de la Murcia

_ Powder factory, built together with Rheinmetall company, one of most efficient, worldwide

_ Horoscopul zilei de 20 aprilie 2024. Gemenii trebuie să afle mai multe despre ei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2230, afisate in 38 pagini.