23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Autoritatea pentru Proteţia Copilului a primit 25 de sesizări privind prezenţa copiilor la proteste. Să plătească și INSTIGATORII mai exact ONG-urile și Ioahnnis.

"Până astăzi, 15 februarie ora 16, la nivelul instituţiei noastre au fost înregistrate 25 de sesizări, din care 19 sesizări scrise şi şase sesizări telefonice din partea persoanelor fizice", precizează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Totodată, la nivelul a 39 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care au răspuns până în prezent solicitării ANPDCA de a comunica numărul reclamaţiilor de acest gen au fost înregistrate patru sesizări.

"Reafirmând deplina recunoaştere pentru libertatea de exprimare, ca drept fundamental, garantat oricărui cetăţean de Constituţia României, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie reaminteşte doar că niciun copil nu trebuie expus riscurilor pe care şi le asumă adulţii, fie ei şi părinţi, prin participarea la acţiunile ce le întreprind în exercitarea acestui drept", arată reprezentanţii ANPDCA, potrivit News.ro.

Autoritatea precizează că a primit atât din partea unor reprezentanţi ai presei, cât şi a unor persoane fizice sau organizaţii, solicitări privind comunicarea numărului total de sesizări primite care au vizat oportunitatea implicării copiilor în acţiunile civice desfăşurate în spaţiul public în ultima perioadă.

Preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, a declarat, miercuri, la Europa FM, că dacă va fi vorba despre sesizări punctuale, atunci Autoritatea pentru Protecţia Copilului le va trimite Poliţiei.

"Există o prevedere legislativă conform căreia nerespectarea unui articol referitor la interzicerea folosirii de către părinţi sau de către reprezentanţii legali a copiilor atunci când intenţionează să influenţeze decizii ale autorităţilor constituie o contravenţie. Dar această contravenţie este constatată de către ofiţerii de poliţie. Dacă sunt sesizări punctuale, o trasmitem mai departe. Dacă nu sunt sesizări punctuale, e mai complicat", a spus Coman.

Una dintre sesizări se referă la preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, care a fost reclamat la Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului de către Alexandru Bajdechi, preşedintele Federaţiei Tinerilor din Constanţa.

El a depus sesizarea la ANPDCA încă din urmă cu mai bine de două săptămâni, acuzându-l pe Nicuşor Dan că îşi foloseşte în scop politic copilul de şase luni, cu care a mers la miting. Sesizarea lui Bajdechi a fost transmisă de către ANPDCA Ministerului Afacerilor Interne.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Polonia/alegeri: Conservatorii naționaliști, pe primul loc (sondaj la ieșirea de la urne)

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ungaria: Premierul Orban i-a felicitat pe aliații naționaliști polonezi pentru victoria în alegeri

Partidul lui Viktor Orban pierde, conform rezultatelor parțiale, alegerile la primăria capitalei Budapesta

Exit polluri: Kais Saied, un profesor de drept, conservator, va fi noul președinte al Tunisiei

Ce înseamnă când copilul se uită printre picioare! SUPERSTIȚII despre bebeluși și sarcină

Băiatul lui Teia Sponte, PRIMA DECLARAŢIE despre RELAŢIA cu Simona Halep

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Crina Matei, despre viaţă. "În fiecare zi duc lupta asta cu mine"

Gigi Becali își bagă fetele în afaceri. Theodora Becali a primit 50% dintr-o companie care trebuie să primească despăgubiri de 71 de milioane de euro de la ANRP

Viagra din plante? Află ce trebuie să ştii despre acest remediu

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Un TIR încărcat cu ciocolată a ars complet după ce a lovit un stâlp de electricitate, o țeavă de gaz, apoi s-a oprit în curtea unei case/ Localnicii din Nadeș, fără energie electrică | FOTO

Eugen Teodorovici, după incidentul cu o jurnalistă, susține că i-a prezentat personal scuze

Cumpănașu aruncă BOMBA. Un fost șef al SRI, actual ambasador în SUA, "mi-a cerut să nu candidez"

Tunisia: Juristul Kais Saied, ales președinte cu peste 75%, potrivit televiziunii naționale

Partidul Dreptate și Justiție din Polonia s-a situat pe primul loc la alegerile parlamentare, arată rezultatele Exit-poll

Mizerie umană gravă a federalistei UE. Cutremurul de la L'Aquila. UE solicită restituirea impozitelor şi taxelor de care victimele cutremurului din Aquilla au fost scutite de statul italian. UE: "Acestea sunt Ajutorul de Stat"

DJ Harra, SELFIE NUD în cadă. A ÎNCINS Facebook-ul

VIDEO Ce pățește un aligator neinspirat care atacă un țipar electric

Cuvântarea lui Donald Trump în Varșovia. Donald Trump: "Împreună, să luptăm toți ca și polonezii - pentru Familie, pentru Libertate, pentru Țară și pentru Dumnezeu."

Putin, într-un context prielnic: Nu Trump este de vină pentru faptul că relațiile ruso-americane nu s-au îmbunătățit

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Mașină de poliție, filmată în timp ce face o manevră interzisă într-o intersecție

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Băsescu, despre rețelele de trafic de persoane: Este o mare greșeală desființarea "Doi și-un sfert"

Principesa Margareta, discurs critic la Haga: Punctul-cheie este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre/ Am făcut sacrificii nu pentru că am vrut să reducem costurile la roșii sau automobile

Ungaria/alegeri municipale: Partidul lui Orban, învins la Budapesta (rezultate parțiale)

Nervos că a băgat degeaba zeci de milioane de dolari în campania lui Hillary Clinton, SOROS a plătit un studiu ca să afle de ce muncitorii albi din America l-au votat pe Donald Trump președinte. Iată ce-a aflat....

CFR Marfă aproape de faliment. Mecanicii de locomotivă pichetează joi Ministerul Transporturilor. Mecanicii acuză Guvernul PSD+ALDE de "împingerea operatorului naţional de transport feroviar de marfă către faliment sau, mai grav, către dizolvare"

Cum unul dintre statele americane duce greul luptei de a renunța la Obamacare

Apare Armata Progresistă a UE care va dizolva Armatele Naționale. Iohannis printre semnatari deşi e Neconstituțional ce face. Peste 20 de state membre ale UE vor semna, săptămâna viitoare, un pact pentru crearea armatei UE - presă

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Cum își pierd fetele din Malawi virginitatea. Straniul ritual de împerechere care presupune plata unui bărbat în vârstă pentru sex

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

Vuvuzeaua Ponta se miră şi el cât de uşor au fost înlăturate Dronele Sistemului a cărui Vuvuzea este. Ponta: "Este evident pentru absolut toată lumea că în țara noastră nu mai există Guvernul României, ci doar Guvernul lui Dragnea și al Teldrum"

Artistă celebră de la noi, în topul celor mai bune starlete PORNO din lume FOTO

Dana Criminala, MĂRTURISIRI INTIME. Declaraţii-şoc despre despărţirea de Leo de la Strehaia

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Dolha alege dintre Arnold și Frank Zane, Lupescu dezvăluie "complotul" cu Lăcătuș, Bancu răspunde "pe dos" și Halep spune tot! Cele mai tari faze de la ProSport LIVE | VIDEO

Cazul Caracal. Diversiunea cu ADN-ul mitocondrial. Zeci de persoane din zona Caracal ar putea foarte bine să aibă ACELAȘI ADN-Mitocondrial. Fluierul.ro vă prezintă lipsa de relevanță a ADN-ul mitocondrial în procesele din SUA

Maria Dinulescu, sex sub duş în noul film! Cum arată vedeta dezbrăcată FOTO

Gimnastică artistică: Americanca Simone Biles și-a adjudecat a 24-a medalie la Campionatele Mondiale

100 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. EPOCA DE AUR chiar a fost chiar de aur în opinia celor mai mulți români. SONDAJ: 40% dintre români consideră că Epoca Ceaușescu a fost cea mai bună din istoria României.

Două actriţe din industria XXX fac filme porno pentru urşii panda FOTO

Autocar cuprins de flăcări pe Autostrada Transilvania: 20 de persoane s-au autoevacuat - FOTO

Nicușor Dan, preferat de peste 86% dintre membrii USR București pentru Primăria Capitalei

Pilotul de Formula 1 Valtteri Bottas a câștigat Marele Premiu al Japoniei. Mercedes, al șaselea titlu consecutiv la constructori

Horia Georgescu, fostul șef al ANI, după achitarea definitivă: Poate au fost obligați să fabrice dosarul, îi invit să spună ce s-a întâmplat

Muzicienii au protestat în fața casei unuia dintre șefii Disney. Ce îi nemulțumește pe manifestanți - VIDEO

Cuc anunță că 35 de posturi de directori din CNAIR au fost restructurate: "Monștrii sacri din infrastructură și-au pierdut posturile"

Canada: Trudeau, nevoit să poarte o vestă antiglonț în timpul unui miting (media)

Ministrul Transporturilor: Cel mai rău pentru un ministru e să fie captiv hârtiilor și funcționarilor

Ciocnire în lanț. Cinci mașini s-au ciocnit pe DN1. 17 persoane, implicate

Un proiect progresist Securistic: Buletinele cu CIP prin intermediul cărora SE VA AMPRENTA întreaga populație a României de parcă toată țara e formată din Borfaşi. CITIȚI CUI FOLOSEȘTE acest nou sistem?

Atletism: Maratonul Internațional București, câștigat de kenyanul Hosea Kipkemboi, cu record de cursă

Adevărul gol-goluț despre pozele nud ale Danei Rogoz: «Soțul meu m-a pozat dezbrăcată»

Tenis: Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor la Antwerp (ATP)


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 91, afisate in 2 pagini.



ieri 05:09 CITATUL ZILEI