09:33
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cine sunt Reichsburger și cum plănuiau să preia puterea la Berlin. Rolul singurului român din organizație

Cine sunt Reichsburger și cum plănuiau să preia puterea la Berlin. Rolul singurului român din organizație

Grupusculul complotist desfiinţat miercuri în Germania, care plănuia să răstoarne instituţiile democratice, dispunea de multe arme şi, prin urmare, era potenţial periculos, a declarat joi şeful poliţiei judiciare, citat de France Presse.

„Avem încă un amestec periculos de oameni care urmează convingeri iraţionale, unii cu mulţi bani, alţii cu arme şi un plan pe care vor să-l ducă la îndeplinire (...) şi de aceea am intervenit", a explicat la canalul public ARD şeful Oficiului Federal de Poliţie Judiciară (BKA), Holger Munch. "Percheziţiile arată de asemenea că (grupul) nu este inofensiv", cu arme găsite în 50 dintre locurile percheziţionate, de la "arbalete până la muniţie". Alte arestări probabil vor avea loc, a spus el.

„Am identificat alte persoane al căror statut în raport cu acest grup nu îl cunoaştem încă exact", a explicat Munch. Ancheta vizează un total de 54 de persoane. Dintre acestea, 25 au fost arestate în timpul operaţiunii de miercuri dimineaţă în ancheta asupra acestei celule, alimentată de ideologia "Reichsburger", "Cetăţenii Reichului", o mişcare extremistă care a luat amploare odată cu restricţiile sanitare. Justiţia îi suspectează că "au făcut pregătiri concrete pentru a intra violent în Bundestagul german", camera deputaţilor din Berlin, "cu un mic grup armat", potrivit unui comunicat de presă al parchetului. Un scenariu ce aminteşte de asaltul asupra Capitoliului al susţinătorilor lui Donald Trump în Statele Unite în ianuarie 2021, notează AFP. "Nu trebuie să presupunem că un grup format din câteva zeci (de membri), poate câteva sute, este în măsură să pună cu adevărat la îndoială sistemul de stat din Germania", a temperat cu toate acestea Munch. Grupul era sub supraveghere "din primăvara acestui an", a precizat la rândul său la RTL Thomas Haldenwang, şeful Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei (informaţii interne), subliniind că existau "planuri de răsturnare a guvernului, planuri de punere în aplicare efectivă a unei răsturnări". Mişcarea Reichsburger numără, potrivit acestuia, aproximativ 21.000 de persoane. "Estimăm că 10% sunt orientate spre violenţă", a adăugat el.

Polițiștii germani l-au arestat în cadrul amplei acțiuni antiteroriste de miercuri și pe liderul grupării „Cetățenii Reichului”, organizație acuzată că a complotat pentru o lovitură de stat violentă, în urma căreia să preia conducerea țării. Potrivit mai multor ziare și site-uri de informații germane, au fost arestate în special două personalități ale acestei mișcări, care nu și-a ascuns niciodată înclinațiile sedițioase. Primul este un fost comandant de parașutiști, Rüdiger von P., în vârstă de 69 de ani. Al doilea este descendentul unei vechi familii aristocratice germane, cunoscut sub numele de Henric al XIII-lea, prințul Reuss (Prinz Reuß), în vârstă de 71 de ani și care locuiește într-un castel din Turingia, regiune a fostei Germanii de Est unde extrema dreaptă este puternic stabilită și solid organizată.

Prințul Heinrich XIII este membru renegat al unei vechi familii nobiliare din Germania, adept al teoriilor conspirației, potrivit presei germane. Mai mult, anchetatorii germani afirmă că prințul a luat legătura cu reprezentanți ai Rusiei. Potrivit anchetatorilor, septuagenarul ar fi încercat să se asigure de sprijinul Rusiei, mizând pentru aceasta pe tânăra sa amantă, pe nume Vitalia, în vârstă de 39 de ani Odată cu raidul de miercuri, care a necesitat desfășurarea a 3.000 de polițiști, germanii au înțeles că extrema dreaptă din țara lor nu mai e un simplu detaliu exotic, ci o adevărată amenințare la adresa democrației. Mobilizarea forțelor de securitate a fost excepțională: este cea mai mare operațiune de poliție din istoria Republicii Federale împotriva unei rețele de extremă dreapta – desfășurată nu doar în Germania, ci și în Austria și Italia – cu participarea agenților Unității Speciale de Intervenție (GSG9) . În 11 landuri federale au fost percheziţionate mai bine de 130 de imobile, locuinţe şi birouri.

Potrivit Procuraturii Federale, persoanele arestate sunt aşa-numiţi "Reichsbürger", care nu recunosc legitimitatea Republicii Federale Germania.

Arestările au avut loc în diferite localităţi din landurile Baden-Württemberg, Bavaria, Berlin, Hessa, Saxonia Inferioară şi Turingia. De asemenea, un suspect a fost arestat în Austria, la Kitzbühl, şi un altul în Italia, la Perugia. Percheziţii au fost efectuate şi în landurile Brandenburg, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat şi în Saarland. Potrivit Procuraturii Federale, aceste percheziţii au vizat alţi 27 de învinuiţi. Un alt soldat, despre care se spune că ar fi, de asemenea, membru al Comandamentului Forțelor Speciale (KSK), și Birgit Malsack-Winkemann, fostă membră în Bundestag din partea AfD, care acum lucrează ca judecător la Berlin, sunt de asemena bănuiți că ar face prte din milcare. Malsack-Winkemann , ar fi trebuit să fie numit ministru al Justiției într-un așa-numit guvern interimar al lui Heinrich XIII. Printre acuzați se numără și polițiști și medici.

Potrivit Procuraturii Federale, gruparea a încercat să atragă de partea sa poliţişti şi militari ai Bundeswehr. Ea şi-a format un „braţ military“ şi un consiliu, condus de „Heinrich XIII P. R.“. Acesta este, potrivit mass media, un nobil din Frankfurt am Main, întreprinzător în branşa imobiliară, care deţine un castel de vânătoare în localitatea Bad Lobenstein din landul Turingia. Casa nobiliară Reuss s-a dezis de s-a distanțat Heinrich. Un purtător de cuvânt al familiei a precizat că acesta a părăsit familia la cererea sa în urmă cu 14 ani și nu mai există niciun contact cu el. Purtătorul de cuvânt și-a descris ruda „îndepărtată” ca un bătrân „parțial confuz” care a fost marcat de „concepții greșite ale teoriei conspirației”.

Potrivit „Der Spiegel“, membrii acestei rețele teroriste sunt legați de Reichsbürger („cetățeni ai Reichului”), structură extremistă subterană apărută în anii 1980, ai cărei membri nu recunosc legitimitatea instituțiilor Germaniei Federale, pledează pentru restaurarea imperiului (Reich) între frontierele sale din 1871 și refuză să se supună poliției de stat sau federale și să plătească impozite, amenzi sau contribuții sociale. Se crede că grupul – mai degrabă o nebuloasă decât o organizație solid structurată – are aproximativ 15.000 - 20.000 de membri în toată țara.

Necunoscut publicului larg, prințul Reuss, a cărui genealogie îi conferă o anumită aură printre Reichsbürger, nu și-a ascuns niciodată ura față de instituțiile republicane sau antisemitismul său. Potrivit anchetatorilor, acești doi nobili bătrâni și extremiști ar fi capetele de pod ale unei vaste rețele al cărei obiectiv principal era organizarea unui asalt armat asupra Bundestag-ului, deși fuseseră planificate și alte acțiuni, inclusiv răpirea mai multor oficiali ai guvernului federal. În acest scop, ei ar fi căutat în special să asigure de sprijin în cadrul poliției și armatei. Se pare că au fost organizate cel puțin patru întâlniri în Baden-Württemberg în timpul verii, Rüdiger von P. fiind suspectat că a călătorit în nordul Germaniei cu diverse ocazii în această toamnă pentru a recruta ofițeri de poliție.

Potrivit Procuraturii Federale, gruparea plănuia alcătuirea unui guvern interimar, care trebuia, „potrivit narativului clasic al Reichsbürger-ilor“, să negocieze cu puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial noua ordine de stat în Germania. Din perspectiva grupării, partenerul central de discuţii nu putea fi decât Federaţia Rusă. „Heinrich XIII P. R.“ ar fi intrat deja în contact cu reprezentanţi ai Federaţiei Ruse în Germania. Dar, „potrivit cercetărilor de până acum, nu există indicii că partenerii săi de discuţii ar fi reacţionat pozitiv la planurile sale“, a mai comunicat Procuratura Federală.

Din mișcarea extremist „Cetăţenii Reich-ului“ a făcut parte și un roman, Adrian Ursache, fost „Mister Germania“. Povestea lui Adrian Virgil Ursache este demnă de film, scrie Monitorul de Suceava. Suceveanul a fost condamnat, în 2019, de un tribunal din Germania la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor asupra unui poliţist. În 1998 Adrian Ursache a fost ales „Mister Germania”. Ulterior, el a studiat comerţul internaţional la Universitatea din Anhalt, pe care a absolvit-o cu Master în Administrarea Afacerilor. După absolvire a lucrat la diverse companii de telefonie mobilă, apoi s-a alăturat industriei în energia solară ca acţionar şi investitor şi a fondat compania Dima Da Energie GmbH. În anul 2000, Ursache s-a căsătorit cu „Regina frumuseţii” Sandra Hoffmann, cu care are doi fii, dar de care s-a despărțit in 2019.

Ursache a intrat în atenția polițiștilor în momentul în care a fondat, pe proprietatea sa și a socrilor, pseudo-statul „Ur” şi şi-a făcut propria ideologie „Cetăţenii Reich-ului”, o mişcare extremistă ai cărei adepţi nu recunosc Republica Federală Germania şi refuză să plătească impozite sau amenzi pe motiv că legile care prevăd astfel de sancţiuni nu au o bază constituţională. Fiind somat să părăsească proprietatea pentru că nu plătise statului taxe, impozite și amenzile aferente, suceveanul a împușcat un polițist și l-a rănit la gât. În instanţă, fostul „Mister Germania” şi-a pierdut de mai multe ori cumpătul, l-a insultat pe judecător şi l-a concediat pe unul dintre avocaţii săi, astfel că până la urmă a fost dat afară din sală.

Ursache s-a născut la 1 noiembrie 1974 în România, a lucrat ca mecanic auto în oraşul Câmpulung Moldovenesc, meserie pe care a practicat-o şi după ce a emigrat în Germania. Ca proaspăt cetăţean german, în 1997-1998 şi-a desfăşurat serviciul civil (armata „civilă” germană) în Berlin, în ajutorul persoanelor cu handicap grav. În 1997, conform ziarului Berliner Zeitung, s-a logodit cu Yasemin Mansoor, fostă „Miss Germania“ şi s-a convertit la islam.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ucraina spune că Rusia adună 500.000 de trupe la granițe pentru o nouă ofensivă majoră

_ Hunter omite motivul principal pentru care John Paul Mac Isaac a obținut conținutul laptopului său pe primul loc

_ Oficialii electorali locali din Oakland, CA Ignoră ordinul judecătorului – împodobiți cu buletinele de vot înainte ca auditorii să apară la fața locului pentru a o revizui

_ Sturm Und Drang și baloane chinezești

_ Eric Swalwell retweetează o postare video de satiră de Carpe Donktum, batjocorindu-l sălbatic cu sunete de fart

_ Note scrise de mână confiscate de la Casa lui Biden, Rehoboth Beach

_ Biden vrea acum să lupte împotriva schimbărilor climatice, încurajându-vă să rămâneți acasă

_ Partenerul de afaceri al lui Hunter, Eric Schwerin, a mutat documentele lui Joe Biden de la Casa Albă la UDel – nu singura dată când Schwerin s-a ocupat de documentele guvernamentale

_ În fața ta: Xi trimite un balon spion gigant peste SUA cu câteva zile înainte de călătoria lui Blinken la Beijing

Proiectul Veritas: Directorul Pfizer este îngrijorat de sănătatea reproductivă a femeilor după Covid Vax, „Există ceva neregulat despre ciclurile menstruale” (VIDEO)

_ Bach respinge invitaţia lui Zelenski de a vizita linia frontului

_ Republicanii Camerei vor să folosească fondurile necheltuite de ajutor COVID în pachetul de plafon al datoriilor

_ Salariile din ianuarie explodează la 517.000, 8-Sigma depășesc așteptările; Rata șomajului scade la un nivel record

_ METOARE: japonezii au folosit baloane pentru a disemina arme chimice și biologice �n al Doilea Război Mondial

_ Pe măsură ce Bed, Bath & Beyond se apropie de faliment, conservatorii își amintesc când au întrerupt MyPillow – și sugerează o remediere

_ Adolescenți au bătut cu sălbăticie o fetiță de 9 ani în autobuzul școlar; Părinții depun acuzații după ce școala refuză să ia măsuri (VIDEO)

_ Bărbat acuzat că a aruncat un cocktail Molotov la sinagoga din New Jersey

_ Pentagonul Spox spune că balonul spion din China este manevrabil; Nu va spune unde este acum peste SUA, le spune americanilor îngrijorați că pot merge să privească în cer

_ Biden le întoarce spatele reporterilor și refuză să răspundă la întrebări despre balonul spion chinez care își face drum prin SUA (VIDEO)

_ „Aceasta este o gaură a iadului aici, în stânga” – Dr. Naomi Wolf discută despre modul în care americanii privesc politica și cum le afectează percepțiile faptele despre vaccinul COVID

_ Hunter Biden a trimis o scrisoare către Delaware AG, care are o lungă istorie cu familia Biden Crime

_ Opoziția maghiară a primit mai multe fonduri ilegale din SUA decât s-a raportat anterior – la câteva săptămâni după ce liderul grupului Koranyi s-a întâlnit cu Alex Soros

_ Ucraina atacă casa oligarhului Ihor Kolomoisky, care are legături cu Zelensky și Hunter Biden

_ Marea Britanie va organiza un summit pentru a discuta despre participarea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice din 2024

_ Consilierul GOP a fost împușcat și ucis în afara casei ei din New Jersey

_ Germania deschisă ideii de vest în spatele sabotajului Nord Stream cu „scopul de a da vina pe Rusia”

_ Lovitură de avertizare trasă!

_ Silvergate se confruntă cu o sondă DOJ în legătură cu tranzacțiile FTX și Alameda: raport

_ Sondajul NFIB sugerează că se apropie o recesiune

_ Cea mai rece masă de aer de pe planetă va fi peste New England vineri seara

_ Blinken amână călătoria în China pe fondul acuzațiilor legate de baloane spion din Montana

_ Nordstrom acționează după ce investitorul activist Ryan Cohen și-a acționat

_ „Scandalul ar fi enorm”: directorul Pfizer este îngrijorat de neregulile menstruale induse de vax

_ Build-ul Windows 11 dezumflat rulează pe 2 GB de RAM

_ Ucraina va lupta pentru a menţine "fortăreaţa" Bakhmut. Zelenski: „Nimeni nu va renunţa la Bakhmut. Vom lupta cât de mult timp vom putea”

_ Șoc în fotbalul turcesc: Mesut Ozil a decis să pună ghetele în cui

_ Mama lui Ashli ​​Babbitt, Micki Witthhoft, răspunde comentariilor dezgustătoare ale lui Kevin McCathy despre ucigașul fiicei sale

_ MO Candidatul democrat la Senat are dintr-o dată un accent sudic pentru a-și pande alegătorii din Missouri

_ "Nu! Era deja acolo când am ajuns aici, omule!” – Biden când a fost întrebat dacă își asumă vreo vină pentru inflație (VIDEO)

_ Newsweek Op-Ed: „Noi, în comunitatea științifică, am greșit. Și a costat vieți”

_ „Agitatorii” de stânga în spatele scenei din NYC Ilegal Hotel Standoff

_ Un ofițer de poliție din Georgia, în vârstă de 23 de ani, moare brusc în timpul urmăririi cu piciorul

_ „Tata era pe cale să-i trimită acel tip miliarde de dolari într-o schemă masivă de spălare a banilor” Dan Ball de la OAN cu Joe Hoft de la TGP discutând despre Zelensky și Hunter în Ucraina (VIDEO)

_ Cine este cea mai mare amenințare pentru Statele Unite? Echipa Commie sau Q-Anon Shaman? – You Be the Judge – CU COMPARAȚIE VIDEO

_ Columbia Britanică devine prima provincie canadiană care a legalizat heroina, fentanilul, cocaina și alte narcotice periculoase pentru a combate criza supradozelor

_ URIAȘĂ: Hunter Biden solicită DOJ al lui Joe Biden să-l investigheze pe John Paul Mac Isaac – La o săptămână după ce Mac Isaac l-a servit în proces (VIDEO)

_ ADMITERE ULIMITĂ: Liderul minorității democrate Hakeem Jeffries spune că rezoluția de condamnare a tiranilor socialiști „subminează” agenda democraților din Camere

_ Senatorul brazilian propune o legislație care îi criminalizează pe cei care refuză să ia împușcătura „obligatorie” împotriva COVID-19

_ O lovitură adusă dragostei frățești – RUMPARE: Republicanii îl îndepărtează pe radicalul de stânga Ilhan Omar din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei

_ Vicecancelarul german Robert Habeck avertizează asupra riscurilor unei recesiuni mondiale

_ OH NU – Agent FBI arestat recent pentru că a primit mită de la oligarhul rus, de asemenea, a condus o unitate care ar fi putut investiga activitățile lui Hunter Biden cu spionul chinez Patrick Ho

_ „Cred că ofițerul de poliție și-a făcut treaba” – Kevin McCarthy îl apără pe ucigașul cu sânge rece Mike Byrd și o aruncă pe Ashli ​​Babbit sub autobuz

_ Crăpare sub presiune? Se pare că Don Lemon a țipat la co-gazdă, lăsând echipajul zguduit

_ ChatGPT de la OpenAI arată părtiniri rasiale clare în răspunsuri, în timp ce revista Far Left le cere să se „trezească”

_ Prognoza: Curenții de aer vor lua balonul spion din China peste Heartlandul SUA, baza navală cheie; Biden refuză să-l doboare

_ J6 Prizonierul politic, tânărul tată și fostul jucător de fotbal universitari Mason Courson trimite o scrisoare lui The Gateway Pundit din celula sa din închisoare – VA ROG AJUTA DACA POȚI

_ Ce s-a aflat în spatele raportului de locuri de muncă „Uau, uau, uau” de astăzi

_ Investitorii alcoolici vor continua să ignore realitatea... Până nu va fi prea târziu

_ ChatGPT scrie o poezie lăudându-l pe Hunter Biden, dar...

_ „Extremely Hawkish”: acțiuni, obligațiuni, aur vomita după date despre locuri de muncă „bune”; Creșterea ratelor cotelor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 452, afisate in 8 pagini.