23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CULMEA PENIBILULUI. Există un individ care ne spune că Comisia de Control a SRI nu poate face îmi. Cezar Preda, despre cazul Coldea: Nu ştiu ce poate face comisia de control a SRI vizavi de această anchetă

"Pot să vă spun că nu știu ce poate face nici acum această comisie vizavi de această anchetă. Dacă există o anchetă internă a SRI trebuie să facem analiza după ancheta SRI, dacă există vreun denunț din partea domnului Ghiță va trebui întâi să vedem dacă există deja un dosar început, pentru că dacă există o anchetă penală iarăși nu putem face comisie de anchetă", a afirmat Cezar Preda, care a participat la ședința Comisiei parlamentare de control a activității SRI.

Întrebat dacă această comisie nu poate face nimic, Preda a răspuns: "Comisia poate face exact ceea ce legea spune: controlul civil efectiv pe care l-a și făcut, numai că demonizarea acestei activități s-a făcut nepermis".

La rândul său, senatorul UDMR Verestoy Attila, secretar al comisiei, a spus că situația impune implicarea comisiei în elucidarea aceste aspecte.

"Nu este prima dată când această comisie are aceste preocupări și cred că nici ultima dată. Din păcate, situația impune într-adevăr implicarea comisiei în a elucida care sunt aspectele reale care au zguduit un pic sistemul nostru de securitate".

Comisia parlamentară de control al SRI va adresa o solicitare directorului SRI, Eduard Hellvig, pentru a fi audiat în cazul lui Florian Coldea, a anunțat, luni, președintele comisiei, Adrian Țuțuianu.

"Mâine vom face o primă întâlnire mai informală a Comisiei de control, pentru că dorim să știm foarte exact ce avem de făcut, să vedem regulamentul, iar apoi sigur că, instituțional, voi adresa o solicitare directorul Serviciului Român de Informații, domnul Hellvig, și vom stabili de comun acord o dată și o oră pentru audiere pe acest subiect și pe altele dacă vom aprecia că sunt necesare și pe alte subiecte", a anunțat Țuțuianu.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

"Găsește-ți bucuria: visul unui câine". Ultimul spot publicitar al Microsoft aduce în prim plan atenția pe care trebuie să o acordăm patrupedului în prag de sărbători

Adolf Hitler este un consilier municipal în Namibia

Cei mai ciudați pantofi din lume! Designerii se întrec în creații unice pentru a fi originali

Câștigătorul Global Teacher Prize 2020 este un profesor din India. Ranjit Disale a împărțit marele premiu de un milion de dolari cu ceilalți finaliști

SUA: Democrații din Camera Reprezentanților au ales primul președinte afro-american al Comisiei pentru politică externă

#alegeriSUA: Joe Biden i-a cerut doctorului Anthony Fauci să facă parte din echipa sa anti-COVID-19

,,Ochii pe mine!" Cântărețul Mihai Biță: ,,Stând strâmb și judecând drept, am găsit România mai bine decât am lăsat-o" / Loredana Dobrea, una dintre fondatoarele proiectului ,,Înapoi acasă": ,,Este foarte greu să convingi pe cineva să revină"

O comună din România va începe testarea în masă a locuitorilor pentru coronavirus

Parlamentare2020/Ciolacu: Nu consider oportună o eventuală suspendare a președintelui României

Brexit: Negocierile comerciale au înregistrat un regres (media)

SUA: Directorul de comunicare al Casei Albe a demisionat

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 decembrie

HOROSCOP 4 decembrie | Anumite zodii sunt asaltate azi din toate părțile. Doar una face față cu brio asediului

O nouă invenție: snowbike-ul electric. Are o autonomie de 10km și costă peste 2000 de dolari

Handbal feminin: Rusia a învins clar Spania la EURO 2020

Oficial BCE: Băncile europene nu sunt pregătite pentru riscurile generate de creditele neperformante

Nicole Kidman nu se lasă de cântat. Actrița a fost convinsă de regizoarea Susanne Bier

CITATUL ZILEI

Italia nu vrea turiști de Sărbători și închide regiunile. Guvernul de la Roma aprobă noi restricții

Maimuța Sam a cucerit Spațiul acum 61 de ani

MACEDONIA e la fel de disperată de IMIXTIUNEA Rețelei Soros în politică ca şi România. Gruevski şeful celui mai mare partid despre infiltrarea rețelei Soros în instituții şi în politică: "Trebuie să de-Soroşizăm Macedonia"

Coronavirus în România LIVE UPDATE 4 decembrie. Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, aprobată de CSAT. Klaus Iohannis: " E posibil ca până în vară să terminăm prima campanie"

Un lord al drogurilor a reușit să se ascundă 35 de ani de autorități sub o identitate falsă. Howard Farley a utilizat buletinul unui bebeluș mort

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Antrenorii preferați de suporterii dinamoviști, după plecarea lui Cosmin Contra

Parlamentare2020/ Vineri - ultima zi de campanie electorală

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

Fotbal: România a urcat pe 37 în clasamentul FIFA și va fi în urna a doua pentru preliminariile CM 2022

Marius Tucă Show – între artă contemporană internațională și politica de pe plaiuri cu mioare, în ajun de alegeri

MIHAI MORAR a EXPLICAT de-a fir a păr scandalul cu CREAM! "Mă DERANJEAZĂ aceste IFOSE de MARE DIVĂ!"

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Pedeapsă CRUNTĂ pentru un hoț prins la furat: două femei l-au dezbrăcat și l-au bătut la fundul gol VIDEO

VACCINAREA CU FORȚA. Filipine a anunțat că se pregătește pentru "SCENARIUL CEL MAI GROAZNIC" după s-a descoperit că Vaccinul Firmei Sanofi împotriva Febrei Dengue aplicat OBLIGATORIU în școli pe 730.000 de copii, AGRAVEAZĂ BOALA în loc s-o vindece

Sexul oral în lumea antică: de ce felația a fost considerată un dar de nerefuzat, dar și o pedeapsă umilitoare

CEARTĂ pe Facebook între fosta şi actuala soţie unui deputat PSD. IMAGINEA de la care a pornit scandalul

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Scandalul Romprest- Primăria Sectorului 1 continuă. Până se rezolvă disputa, gunoaiele le strâng voluntarii

Augustin Viziru și-a ieșit din fire de față cu toată lumea. Doinița Oancea deranjată de atitudinea lui. "Taci femeia lui Dumnezeu"

Ana Lesko, goală puşcă! Imaginea ca în filmele pentru adulţi care i-a şocat pe fani FOTO

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Măi Soros, dă, mă, nesimțitule, căldură oamenilor în Bucuresti. De mai bine de o lună de zile, noul primar PNL-USR, Nicușor Dan, ține sute de mii de bucureșteni într-un frig groaznic

Ce se alege de România! Ce cred cititorii Mediafax.ro și Zf.ro că se alege de scrutinul din 6 decembrie

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Brexit: Mii de europeni aflați în Regatul Unit riscă să-și piardă drepturile (asociație)

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Fiii liderului clanului Duduianu, lăsați liberi să își înmormânteze tatăl

Diana Dumitrescu s-a mutat cu bărbatul care a fost filmat în timp ce o dezbrăca pe Inna FOTO

Pictorial incendiar cu Andreea Mantea. Vedeta şi-a expus formele pe curbele noului TT VIDEO

Nicușor Dan convoacă ședință extraordinară a CGMB: Sper să se poată alege cei doi viceprimari

VIDEO Atmosferă festivă la Arad, unde zeci de oameni au venit la aprinderea luminițelor. Motivul pentru care primarul și-a dat jos masca

Bărbat înjunghiat în București, pe o stradă din Sectorul 3. Polițiștii sunt în căutarea agresorului

România debutează cu eșec la Europeanul de handbal feminin din Danemarca

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Adolescenta care este voluntar la SMURD și participă la misiuni de salvare. "Nu credeam că sunt așa de mulți oameni săraci care trăiesc în condiții inumane"

Julian Assange "Donald Trump nu va fi lăsat să câștige, întregul sistem este împotriva sa. Băncile, informațiile, companiile de armament, banii străini etc. toti sunt uniți în spatele lui Hillary Clinton. Ca și presa. Patronii de presă si ziariștii înșiși"

Femeie care a creat-o pe Barbie, cea mai cunoscută păpușă din lume

Scurtarea săptămânii de lucru, experimentată în Noua Zeelandă. Unilever reduce programul la patru zile

Starleta Alina Plugaru, în ipostaze fierbinţi cu Ruby: "Deja am filme-n cap"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 299, afisate in 5 pagini.



ieri 06:51 CITATUL ZILEI