![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Aleksei Navalnîi, trimis a 8-a oară în carceră. De data asta pentru că nu purta geacă![]() Aleksei Navalnîi, trimis a 8-a oară în carceră. De data asta pentru că nu purta geacăOpozantul rus Aleksei Navalnîi, care ispășește pedeapsa la Penitenciarul nr. IK-6 din Rusia, a fost transferat din nou într-o celulă de carceră, scrie meduza.io, conform Rador. Navalnîi a fost cel care a făcut acest anunț, în cadrul unei ședințe de judecată în dosarul cu privire la examinarea legalității înfiinţării sindicatului deținuților, pe care l-a creat chiar el. ''Onorată instanţă, de la primul nostru proces memorabil şi până în momentul de faţă, nu am ieșit din carceră. Și vă pot împărtăși o informație senzaţională, potrivit căreia, literalmente, cu 20 de minute în urmă, înainte de proces, am fost plasat din nou într-o celulă de carceră, pentru a opta oară, pentru 11 zile. Aceasta demonstrează extrem de bine situația [cu ceea ce se întâmplă] atunci când un condamnat încearcă să afle unde şi cum sunt cheltuiţi banii Serviciului Federal al Penitenciarelor, date despre corupția din Serviciul Federal al Penitenciarelor, despre diverse afaceri şi scheme comerciale", a declarat Navalnîi. Motivul transferului la carceră a fost nerespectarea uniformei din închisoare, acesta nu purta geaca din închisoare. Aleksei Navalnîi a fost trimis la carceră, pentru a opta oară, de la începutul lunii august şi până în momentul de faţă. El a petrecut acolo în total 73 de zile. La mijlocul lunii noiembrie, Navalnîi a fost transferat din celula unde se afla cu alţi deţinuţi din colonie la PKT (o celulă tip carceră, cu regim sever). În aceste celule, deținuții pot fi ținuți în izolare, în plus, le sunt impuse un număr mare de alte restricții, inclusiv interzicerea vizitelor lungi din partea rudelor. Administrația penitenciarului poate ține un deţinut până la un an într-o celulă de tip PKT. Penitenciarul nr. IK-6 din regiunea Vladimir este o colonie cu regim sever. Mass-media a anunţat în repetate rânduri că aici folosesc în mod frecvent tortura împotriva deţinuţilor.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 12:15
_Gold FM Romania - 27 Jan 2023 11:41:46
ieri 11:59
_Stiri Negre - 27 Jan 2023 10:26:31
ieri 11:31
_ 'Without modern tools we are nothing'
ieri 11:25
_ Curs valutar, 27 ianuarie
ieri 10:22
_ TREBUIE CITITĂ
ieri 10:19
_ De ce târâiele înfiorătoare conduc lumea
ieri 10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:50:44
ieri 09:55
_Cristian Terheș - 26 Jan 2023 19:53:49
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:52:55
ieri 09:55
_George Simion - 26 Jan 2023 15:51:55
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:55:44
ieri 09:55
_George Simion - 27 Jan 2023 07:10:50
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 21:02:33
ieri 09:55
_4 Media Info - 26 Jan 2023 20:02:20
ieri 09:55
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26
ieri 09:55
_4 Media Info - 27 Jan 2023 07:03:42
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu