![]() Comentarii Adauga Comentariu _ SUA, dezamăgite de hotărârea Rusiei de a amâna întâlnirea din cadrul tratatului New Start![]() SUA, dezamăgite de hotărârea Rusiei de a amâna întâlnirea din cadrul tratatului New StartStatele Unite s-au declarat vineri "dezamăgite" de decizia Moscovei de a amâna pe termen nelimitat o reuniune prevăzută cu Washingtonul privind inspecţiile din cadrul tratatului New Start, un acord-cheie de dezarmare nucleară, transmite AFP, citat de Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a denunţat o decizie rusă luată "abrupt şi unilateral" şi a subliniat că este "complet fals" să se sugereze că Statele Unite sunt vinovate pentru amânarea acestei întâlniri, programată iniţial pentru 29 noiembrie la Cairo. "Rămânem pregătiţi să ne întâlnim cu Rusia în cadrul organismului de implementare a tratatului New Start", a declarat presei Ned Price. "Suntem angajaţi faţă de New Start în vorbe şi în fapte şi îndemnăm Rusia să demonstreze" că şi ea este, a spus el. Ministerul rus de Externe a denunţat marţi "ostilitatea" şi "toxicitatea" Washingtonului pentru a-şi justifica decizia de a amâna reuniunea. Tratatul New Start este cel mai recent acord bilateral de acest gen care leagă cele două mari puteri nucleare ale lumii. Semnat în 2010, acesta limitează arsenalele celor două ţări la maximum 1.550 de focoase desfăşurate de ambele părţi, o reducere de aproape 30% faţă de limita anterioară stabilită în 2002. De asemenea, limitează la 800 numărul de lansatoare şi bombardiere grele. Rusia a anunţat la începutul lui august suspendarea inspecţiilor americane prevăzute la bazele sale militare în cadrul tratatului New Start, pretinzând că acţionează ca răspuns la obstacolele americane în calea inspecţiilor similare ruse în Statele Unite.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 12:15
_Gold FM Romania - 27 Jan 2023 11:41:46
ieri 11:59
_Stiri Negre - 27 Jan 2023 10:26:31
ieri 11:31
_ 'Without modern tools we are nothing'
ieri 11:25
_ Curs valutar, 27 ianuarie
ieri 10:22
_ TREBUIE CITITĂ
ieri 10:19
_ De ce târâiele înfiorătoare conduc lumea
ieri 10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:50:44
ieri 09:55
_Cristian Terheș - 26 Jan 2023 19:53:49
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:52:55
ieri 09:55
_George Simion - 26 Jan 2023 15:51:55
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 20:55:44
ieri 09:55
_George Simion - 27 Jan 2023 07:10:50
ieri 09:55
_Marius Tucă Show - 26 Jan 2023 21:02:33
ieri 09:55
_4 Media Info - 26 Jan 2023 20:02:20
ieri 09:55
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26
ieri 09:55
_4 Media Info - 27 Jan 2023 07:03:42
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu