23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CICĂ CIOLOȘ NU-L ȘTIE PE SOROS. Dar cine e măi, CIOLOȘ, Finanțator și StakeHolder (adică director în Consiliul de Supraveghere) la organizația globalisto-progresistă "Friends of Europe" din care faci parte? Nu cumva chiar SOROS?

NU VOTAȚI CU REȚEAUA PROGRESISTĂ IOHANNIS-CIOLOȘ-PNL-ul-acaparat-de-ei-USR-ONG-NICUȘOR-SOROS

NOTĂ: Nici un membru al Redacției noastre nu A VOTAT NICIODATA din 1990 INCOACE, CU PSD-ul si derivatele sale DE LA FSN-ul moscovit al lui Iliescu, Brucan, Kostyal, Militaru, Vasile Ionel, Roman etc..și până la Adrian Năstase cel care a dat pe nimic tot petrolul țării și 50% din gaze austriecilor de la OMV sau până la Ponta cel care i-a bătut la sânge pe țăranii de la Pungești pentru Chevron și a coborât cu casca de miner a lui Gold Corporation în cap ca să ne cianureze. Nu știm nici măcar dacă Dragnea va rupe cu tradiția odioasă a PSD-ului, de vânzător de țară sau dacă, ca toți cei care i-au precedat în fruntea PSD-ului, nu va fi decât încă o coadă de topor slugarnică a progresiștilor care mai devreme s-au mai târziu se vor debarasa de el.

Poate așa se înțelege mai clar că mesajul DISPERAT de mai sus NU are legătură cu vreun partid politic ci are legătură doar cu Țara Noastră care a ajuns ca vai de mama ei sub un control progresist aproape total. Deci VOTAȚI cu ORICINE dar nu cu Rețeaua Progresistă Internaționalistă Ateistă și Neomarxistă. Nu că alții nu ar avea bube destule...dar pericolul cel mare la adresa țării noastre este cel al politicilor progresiste și globaliste

NU VOTAȚI CU REȚEAUA PROGRESISTĂ IOHANNIS-CIOLOȘ-PNL-ul-acaparat-de-ei-USR-ONG-NICUȘOR-SOROS

Niciodată pericolul pentru Țara Noastră nu a fost MAI MARE din 1989 încoace

1. Care este programul politic al lui SOROS, si al oamenilor din jurul sau organizati in Democracy Alliance, program pe care SOROS il propaga prin ONG-urilor sale dar si prin oameni bine infipti in institutiile publice din diverse state

2. Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

Nota Redacției:

CICĂ CIOLOȘ NU-L ȘTIE PE SOROS. Dar cine e măi, CIOLOȘ, Finanțator și StakeHolder (adică Director în Consiliul de Supraveghere) la organizația globalisto-progresistă "Friends of Europe" din care faci parte? Nu cumva chiar SOROS?

Domnu' Cioloș, dar pe Bilderbergul Etienne Davignon, șeful tău de la Organizația "Friends of Europe" acolo unde tu ești "Membru de Încredere" ("Trustee Member") iar SOROS e Finanțator și Stakeholder, pe Bilderbergul Etienne Davignon îl cunoști? D-l Cioloș pe Bilderbergul Etienne Davignon, șeful tău de la Organizația "Friends of Europe" îl cunoști? Sau nici de el n-ai auzit că e pe-acolo chiar șeful tău?

Domnu' Cioloș dacă "ești cinstit" precum zici, de ce ți-ai ȘTERS poza și numele de pe site-ul Organizației "Friends of Europe" acolo unde erai Membru de Încredere - "Trustee Member" - în organizația condusă de Bilderbergul Etienne Davignon cel care ani de zile a condus Grupul Bilderberg și acolo unde Director în Consiliul de Supraveghere (Stakeholder) și Finanțator e GEORGE SOROS ?

De ce n-ai vorbit public despre apartenența ta la această organizație globalisto-progresistă finanțată de SOROS și condusă de un membru marcant al Grupului Bilderberg și ce ai urmărit de fapt când te-ai dus și te-ai înscris în organizația lor? Că doar nu te-a mânat "dragostea de țară" când te-ai înscris într-o organizație condusă de un BILDERBERG și care-l are pe SOROS ca finanțator și Director în Consiliul de Supraveghere al ei.

De ce n-ai trecut în declarația de interese apartenența ta la această Organizație globalist-progresistă? De ce ai ascuns acest lucru? De ce n-ai fost cinstit? Așa cum nu ne-ai spus niciodată pentru ce servicii ai primit bani de la Banca Mondială cînd tu oficial n-ai avut nici o funcție pe-acolo?

Și mai ai tupeul să vii și să ne spui această gargară de DOI LEI că nu cunoști cine conduce "Friends of Europe" și cine e în Consiliul de Supraveghere al Organizației din care faci parte?



Premierul Dacian Cioloș a afirmat luni că nu îl cunoaște pe George Soros, precizând că a văzut că s-au fotografiat cu acesta fostul prim-ministru Victor Ponta și alți miniștri din Cabinetul Ponta.

Cioloș: "Legat de dl Soros, eu nu îl cunosc pe acest domn.

Sigur, am auzit în presă de dânsul și am citit despre dânsul.

N-am avut niciodată de-a face cu dânsul

În schimb am văzut că și fostul premier Ponta și alți miniștri din Cabinetul Ponta s-au fotografiat cu domnul Soros, s-au întâlnit de mai multe ori.

Nu știu ce au discutat cu dânsul atunci, dar (...) tot ei sunt cei care vin acum și încearcă să arunce această imagine negativă asupra acestui Guvern.

Faptul că sunt oameni în acest Guvern care vin din societatea civilă și care ani de zile au demonstrat că, în multe domenii, organizații neguvernamentale au fost mai eficiente decât instituții ale statului și faptul că acești oameni, odată veniți în Guvern, au lucrat ca să eficientizeze instituțiile statului, nu știu dacă asta înseamnă să fii vândut străinilor. (...)

Dacă un Guvern care să aibă credibilitate în exterior și să poată să negocieze pentru România eliminarea vizelor pentru Canada, (...) dacă asta înseamnă să fii vândut străinilor și dacă a fi patriot înseamnă să ții lumea în sărăcie ani de zile prin modul în care guvernezi, asta îi las pe români să judece", a declarat premierul Cioloș la Adevărul Live.

"Această tendință de a atinge coarda naționalistă din partea celor care au fost la guvernare în anii trecuți și care au dus multe zone din România în sărăcie și care acum mulți dintre ei sunt chiar cercetați penal pentru modul în care au gestionat banul public...

Nu știu ce înseamnă din punctul lor de vedere a fi patriot și a fi român, dacă ajungi la astfel de situații și la astfel de rezultate. Aplici politici ca să ții zone din România în sărăcie", a spus Cioloș.

El a respins acuzațiile care i se aduc privind faptul că ar fi "vândut" Bruxellesului.

"Am petrecut patru ani și jumătate la Bruxelles, în calitate de comisar european din partea României. Am făcut o reformă a Politicii Agricole Comune. (...) Ăsta e modul în care eu sunt vândut Bruxelles-ului. (...) Datorită credibilității pe care am avut-o am continuat să atragem investiții, să creăm locuri de muncă în România și, cred eu, România începe să devină credibilă și din acest punct de vedere. (...) Nu eu sunt cel care a primit o listă cu 10 lucruri care trebuie făcute din partea președintelui Comisiei Europene, dar eu sunt cel care am fost foarte clar atunci când s-a discutat de politica de migrație, când am spus (...) în ce condiții România poate să susțină anumite abordări la nivel european", a precizat Cioloș.

"Pentru unii politicieni, mult mai confortabil să stai ascuns la tine în țară, să vii cu un discurs populist și naționalist, să te plângi că vin străinii să îți cumpere țara, dar să nu faci nimic pentru a înțelege aceste mecanisme europene și pentru a face în așa fel încât România să fie un jucător la nivel european și nu doar un consumator de regulamente. Și, din păcate, asta s-a întâmplat în anii trecuți. Veneau responsabilii români ca niște mielușei la Bruxelles și când se întorceau acasă erau foc și pară împotriva Bruxellesului", a mai afirmat Cioloș.



CICĂ CIOLOȘ NU-L ȘTIE PE SOROS. Dar cine e măi, CIOLOȘ, Finanțator și StakeHolder (adică director în Consiliul de Supraveghere) la organizația globalisto-progresistă "Friends of Europe" din care faci parte? Nu cumva chiar SOROS?



"Friends of Europe" este un ONG de tip "Think Tank" - adica un ONG de tip "Grup de Ganditori" - dedicat pregatirii "Viitorului Luminos al Europei" si instaurarii "Noii Ordini Mondiale"

Presedintele organizatiei "Friends of Europe" este Étienne Davignon, actualmente membru in consiliul de Conducere al Grupului Bilderberg si fost presedinte al Grupului Bilderberg

Sponsor si STAKEHOLDER al Grupului "Friends of Europe" este GEORGE SOROS

Grupul "Friends of Europe" are ca membri si ca Stakeholder-i o multime de oameni cunoscuti de peste tot din Europa dar si de peste Ocean.



Presedintele organizatiei "Friends of Europe" este Étienne Davignon, actualmente membru in consiliul de Conducere al Grupului Bilderberg si fost presedinte al Grupului Bilderberg



Ce scriam la acea vreme

Cititi si JOS CIOLOS SI ALTE PAPUSI FMI SI UE. CEREM PIETEI SA NU ACCEPTE TEHNOCRATII FMI-ULUI SI AI BRUXELLES-ULUI CARE VOR VINDE SI CE A MAI RAMAS DIN TARA. Iohannis se preface ca negociaza dar il va pune oricum premier pe CIOLOS omul Bruxelles-ului și al FMI-ului



SĂ VORBIM PE FAPTE....


Despre cât de fals patriot e Cioloș puteți citi aici ce a făcut și ce a semnat chiar Cioloș "cu mânuța lui"


CONSTITUȚIA E ÎNCĂLCATĂ DE CIOLOȘ LA ART 30 (7). Progresiştii lui Soros, ca Cioloşii şi Neicuşorii, nu susțin valorile naționale. Iată Dovada: Guvernul Cioloş-Soros e împotriva unui proiect legislativ care să incrimineze defăimarea țării și a națiunii

Foto: Anti-Românul Dacian JULIEN CIOLOȘ (așa se semnează în document) încalcă Art 30 (7) "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii" într-un document oficial al Guvernului pe care îl și semnează personal

Nota Redacției

Felicitări ziaristului Dan Tănasă pentru această dezvăluire excepțională asupra adevăratului caracter anti-național al guvernului Cioloş-Soros.

Vedeți mai jos justificarea anti-națională și anti-constituțională a lui Dacian Julien Cioloş (exact așa se semnează) justificare care în mod evident încalcă, articolul 30 din Constituția României


Constituția României - Libertatea de exprimare ARTICOLUL 30

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.



Foto: Anti-Românul Dacian JULIEN CIOLOȘ (așa se semnează în document) încalcă Art 30 (7) "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii" într-un document oficial al Guvernului pe care îl și semnează personal

Iată justificarea anti-națională și anti-constituțională a lui Dacian Julien Cioloş (exact așa se semnează) justificare care în mod evident încalcă, articolul 30 din Constituția României





Foto: Anti-Românul Dacian JULIEN CIOLOȘ (așa se semnează în document) încalcă Art 30 (7) "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii" într-un document oficial al Guvernului pe care îl și semnează personal

Dan Tănasă - Guvernul Cioloş-Soros e împotriva unui proiect legislativ care să incrimineze defăimarea țării și a națiunii.

Deputatul PSD Sorin Avram Iacoban a inițat în luna martie a.c. un proiect de lege de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal al României. Proiectul de lege, susținut de 60 de deputați și senatori, are ca scop reincriminarea infracțiunilor de defăimare a țării sau a națiunii. Potrivit inițiatorilor, defăimarea țării sau a națiunii vor fi pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi (fișa proiect aici). Prima cameră sesizată în cazul acestui proiect este Senatul.

Guvernul României și-a precizat punctul de vedere cu privire la acest proiect legislativ. În mod halucinant, premierul Dacian Cioloș nu susține acest proiect deoarece, potrivit documentului oficial, „țara” și „națiunea” sunt valori „esențialmente abstracte”. Adică țara guvernată de Dacian Cioloș nu există în realitate, ci doar în abstract. La fel, și națiunea din care Dacian Cioloș face parte nu există în realitate, națiunea română fiind doar o chestiune abstractă.

Refuzând să susțină acest proiect legislativ premierul Dacian Cioloș se poziționează ostentativ chiar în contra Constituției României care prevede cât se poate de clar, la articolul 30, faptul că „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”. Este așadar perfect imperativ să existe o legislație care să pună în aplicare o prevedere constituțională, care nu poate fi negociată de interpretările mofturoase ale unui premier efemer.

Lipsa acestui cadru legislativ, care nu-l deranjează absolut deloc pe Dacian Cioloș, a făcut posibil ca, spre exemplu, un cetățean român de etnie maghiară care a arătat semne obsecene în timpul intonării imnului național al României în sala sporturilor din Sfântu Gheorghe să scape nepedepsit (detalii aici).

Batjocorirea și disprețuirea în public a unui simbol național nu te costă absolut nimic în acest moment în România. Acesta este și motivul pentru care, spre exemplu, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a împiedicat arborarea drapelului României pe turla primăriei în 8 septembrie 2015 (asta după ce în 2011 același personaj a fost amendat penal pentru ofensă adusă însemnelor după ce a ordonat înlăturarea drapelului național de pe fațada unei clădiri publice). Arborarea drapelului Ungariei, alături de drapelul României sau fără drapelul României, arborarea steagului secuiesc pe clădiri publice, refuzul primarilor UDMR de a purta eșarfa tricoloră, refuzul primarilor UDMR de a participa la Ziua Națională, Ziua Imnului sau Ziua Drapelului, reprezintă doar câteva modalități prin care membrii UDMR manifestă dispreț la adresa simbolurilor naționale, fapte care nu sunt pedepsite în niciun fel în acest moment (cu excepția refuzului purtării eșarfei tricolore).

Drapelul României și imnul național sunt batjocorite în fel și chip într-o parte a României, aceeași parte în care iredentismul este extrem de agresiv. Din nefericire, Dacian Cioloș se poziționează de partea celor care batjocoresc simbolurile naționale, poziție pe care o găsesc inacceptabilă. Practic, Dacian Cioloș încurajează defăimarea țării, a națiunii române și a simbolurilor sale.

Vezi și REVOLTĂTOR. Drapelul României de la monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe, înlocuit cu STEAGUL SECUIESC

Later edit: cum era de așteptat, UDMR se opune proiectului legislativ.

Preluare: dantanasa.ro

Foto: Anti-Românul Dacian JULIEN CIOLOȘ (așa se semnează în document) încalcă Art 30 (7) "Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii" într-un document oficial al Guvernului pe care îl și semnează personal




GUVERNUL SOROȘIST FACE LOBBY NERUȘINAT PENTRU BĂNCILE STRĂINE. Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului Cioloș: "Guvernul a contestat la CCR legea conversiei creditelor în franci elvețieni"

Nota Redacției: Vă mai miră ceva la acest Guvern Trădător? Nimic în favoarea cetățenilor români

Peste 200.000 de familii blocate de Guvernul Soroșist

Guvernul a contestat la Curtea Constituțională, luni seară, proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării, a confirmat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

Potrivit unor surse oficiale, Guvernul susține elementele și cazurile sociale, dar legea în forma adoptată de Parlament "depășește susținerea pe care Palatul Victoria o poate asuma".

Nota Redacției: Vă dați seama ce logică? "depășește susținerea pe care Palatul Victoria o poate asuma"




OPRIȚI VÂNZAREA ȚĂRII NEMERNICILOR. CIOLOŞ VINDE TOT. Guvernul a semnat un memorandum pentru vânzarea unor pachete mari de acțiuni de la CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti, Portul Constanta, CFR Marfa, etc.

Nu Votați cu partidele care-l susțin pe vânzătorul CIOLOŞ: "Uniți Salvăm" şi PNL

E adevărat că şi mizerabilul de Ponta (cu Dragnea prezent în același guvern), au vândut bucăți importante din activele românești cât a fost Prim-Ministru (la Electrica, Nuclearelectrica, etc.)

Calul Troian, Marian Muntean se-nvârte şi el în orbita lui Cioloş şi a lui Iohannis.

Cerem partidelor parlamentare şi parlamentarilor să ia poziție şi să oprească Vânzarea Țării - vă rugăm reveniți se actualizează.

Ce vinde vânzătorul Cioloş şi Guvernul Progresist

1. Hidroelectrica

Ministerul Energiei deține 80,06% din acțiunile Hidroelectrica, în timp ce
vulturii speculativi de peste ocean de la Fondul Proprietatea au o participație de 19,94%.
Cioloş vrea să vândă încă 15% din Hidroelectrica vulturilor speculativi la bursă.
Astfel fondurile speculative de peste Ocean vor ajunge să dețină 35% din Hidroelectrica, perla coroanei energeticii românești.
Profitul brut al Hidroelectrica în primele 8 luni ale acestui an, a fost de 1 miliard de euro.
Practic speculanții bursieri vor avea un profit brut de 500 de milioane de euro pe an fără să facă nimic.


2. Portul Constanța

> Ministerul Transporturilor deține 80% şi
vulturii speculativi de la Fondul Proprietatea 20%,
Mincinosul de Cioloş a repetat în nenumărate rânduri că el nu va vinde nimic din Portul Constanța.
Iată că acum vrea să vândă o halcă uriașă din Port, căci dacă vinde încă 25% din el.
Statul Român se-ndreaptă cu paşi mari spee pierderea pachetului majoritar deoarece alte hălci majore din Port au fost vândute anterior.
Ca şi Hidroelectrica Portul Constanța este un activ ultra profitabil.
A vinde 25% la bursă nu-nseamnă altceva decât un chilipir pentru speculanții internaționali
Ministerul Transporturilor va ajunge la doar 55% şi
vulturii speculativi vor ajunge să dețină 45% din cel mai mare port al Europei după portul Rotterdam.
Când v-am spus cum au fost scoase căile de comunicație fraudulos de Adrian Năstase din Proprietatea Publică în anul 2003 prin schimbarea Constituției, la acel Referendum prelungit ilegal la 2 zile şi fraudat cu urne care mergeau prin hipermarketuri, au venit unii şmecheri să ne spună că nu e Nimic de Naționalizat. Ba da, trebuie revenit rapid la ce prevedea Constituția din 1991 cu privire la Proprietatea Publică. Căile de Comunicație aparțin Proprietății Publice. Asta trebuie să le fie clar şi Vânzătorilor căilor de comunicație românești.


3. Aeroporturi Bucureşti

Ministerul Transporturilor deține 80% şi
vulturii speculativi de la Fondul Proprietatea 20%,

Cioloş vrea să vând 25% la bursă, un chilipir pentru speculanții internaționali
Ministerul Transporturilor va ajunge la doar 55% şi
vulturii speculativi vor ajunge să dețină 45%


4. Complexul Energetic Oltenia

Subsector: Productia de energie electrica
Cota de piata estimata pentru companie in 2012 este de 31% din piata de energie electrica
Structura acţionariatului:
Fondul Proprietate 21,53%
Ministerul Economiei 77,17%
Termoelectrica 0,86%
SCIM 0,44%
Scurt Istoric: În mai 2012 a fost finalizată fuziunea Complexului Energetic Turceni SA, Complexului Energetic Craiova SA, Complexului Energetic Rovinari SA şi Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia SA pentru crearea noii societăţi Complexul Energetic Oltenia SA. Fuziunea a fost aprobată de Adunările Generale ale Acţionarilor acestor societăţi în data de 30 aprilie 2012 şi a fost înregistrată la Registrul Comerţului în mai 2012.

CE Oltenia a devenit cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România cu o capacitate instalată de 3.570 MW şi o capacitate de producţie totală de cărbune (lignit) de 30 milioane tone pe an.
Cioloş vrea să vândă speculanților de la Bursă încă 15,29%.
Ministerul Transporturilor va ajunge la doar 61.88% şi
vulturii speculativi vor ajunge să dețină 38.22%


5. CFR Marfă

Cioloş vrea s-o vândă cu totul. De ce să mai aibă Statul Român transport de marfă pe propriile sale căi ferate? Să le întrețină cu taxe modifce pentru străini, doar pentru transportul de marfă al străinilor.


6. Rompetrol

Vanzarea unui pachet de actiuni de 26,7% din actiunile detinute de stat, prin licitatie publica cu strigare
Asta e pentru altcineva, că nu se dă pe bursă vulturilor speculativi. Bănuim că e pentru cineva din Europa. Nemți, austrieci?

Ministerele economiei, energiei si transporturilor vor prezenta în Guvern, până pe data de 15 octombrie 2016, un calendar de implementare a strategiilor de vanzare a unor pachete de actiuni la mai multe companii, potrivit unui memorandum transmis de Ministerul Finantelor la solicitarea HotNews.ro. Memorandumul prezinta propuneri de vanzare a unor pachete minoritare de actiuni la companii precum Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Rompetrol, Aeroporturi Bucuresti, Administratia Porturilor Maritime. La CFR Marfa, privatizarea ar urma sa aiba loc la inceputul lui 2018, insa nu a fost stabilita si metoda de vanzare. In cazul Societatii Nationale a Sarii (Salrom), Fondul Proprietatea este cel care doreste sa vanda, in conditiile in care detine 49%. Statul ia in calcul sa cumpere pachetul de actiuni care ar urma sa fie vandut de Fondul Proprietatea. Vezi in text ce pachete de actiuni ar urma sa fie vandute.

Guvernul a agreat ca diversificarea actionariatului in cadrul unor companii care au capital de stat, prin valorificarea de pachete minoritare, poate fi un lucru benefic pentru eficacitatea si profitabilitatea acestora, se arata in documentul obtinut de HotNews.ro. Memorandumul "Necesitatea valorificarii unor pachete de actiuni detinute de stat la societati" a fost aprobat de Guvern in sedinta din 8 septembrie 2016.
  • Propunerile de privatizare ale Ministerului Energiei
Complexul Energetic Oltenia: oferta publica primara de majorare de capital (15,29%), pe piata de capital conform HG 87/2013, statul pastrand in continuare pachetul majoritar
Hidroelectrica: oferta publica primara de majorare de capital (15%), pe piata de capital conform HG 1066/2013, statul pastrand in continuare pachetul majoritar
Rompetrol: vanzarea unui pachet de actiuni de 26,7% din actiunile detinute de stat, prin licitatie publica cu strigare
  • Propunerile de privatizare ale Ministerului Transporturilor
C.N. Aeroporturi Bucuresti: majorare de capital social prin emiterea de noi actiuni reprezentand 20-25% din capitalul social al companiei si vanzarea acestora prin BVB, statul pastrand in continuare o participatie majoritara
C.N. Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanta: majorare de capital social prin emiterea de noi actiuni reprezentand 20-25% din capitalul social al companiei si vanzarea acestora prin BVB, statul pastrand in continuare o participatie majoritara
S.N. CFR Marfa: stabilirea pachetului de actiuni care va fi vandut si a metodei de privatizare pe baza fundamentarilor stransmise de consultantul de privatizare. In acest caz, Guvernul a aprobat in data de 15 iunie 2016 un plan de actiune pentru restructurarea companiei, urmata de demararea procesului de privatizare, incepand cu trimestru I din 2018. Astfel, dupa implementarea programului de restructurare, programat a se derula in cursul anului 2017 si emiterea de catre consultantul ce va fi selectat de catre CN CFR Marfa a opiniilor si concluziilor vizand rezultatul aplicarii masurilor de restructurare strategica, se preconizeaza modificarea/actualizarea strategiei de privatizare aprobata prin HG 46/2013 cu obtinerea tuturor avizelor necesare, inclusiv de la CSAT si Consiliul Concurentei.
  • Propunerile de privatizar ale Ministerului Economiei
SANEVIT 2003 SA Arad: vanzarea pachetului de actiuni detinut 100% de stat, prin licitatie cu strigare. Procesul de vanzare de actiuni a fost initiat din 2015, iar in luna aprilie 2016 a fost reluat, prin publicarea unei noi oferte de vanzare, cu termen de depunere 30 mai 2016, neprezentandu-se niciun ofertant pana la acea data. Societatea are o situatie economico-financiara dificila, activitatea de productie fiind oprita din 2013.
Societatea Nationala a Sarii (SALROM): Avand in vedere faptul ca la SALROM, Fondul Proprietatea si-a manifestat intentia de listare a unui pachet de actiuni din participatia detinuta la aceasta societate, Ministerul Economiei a elaborat o analiza sintetica privind o potentiala listare a societatii pe BVB, precum si demersurile necesare a fi efectuate in acest sens. Societatea are un capital social de 40.936.410 lei, din care statul roman, prin Ministerul Economiei, detine 51%, iar Fondul Proprietatea 49%.
  • Este necesara o lege pentru ca statul sa poata cumpara actiunile Fondului Proprietatea de la Salrom
Potrivit memoradumului, orice operatiune de listare a actiunilor Salrom se va realiza cu conditia pastrarii de catre statul roman a pachetului majoritar, respectiv o participatie de minimum 51% la capitalul social al Societatii Nationale a Sarii SA. De asemenea, se are in vedere consolidarea pozitiei statului ca actionar, prin preluarea direct de la Fondul Proprietatea a pachetului de actiuni, prin cesiunea (totala sau partiala) a acestuia.

Pentru consolidarea pozitiei statului ca actionar majoritar, in varianta in care se opteaza pentru listare, se impune clarificarea unui aspecte de ordin legislativ prin amendarea sau elaborarea unor acte normative, inclusiv exprimarea intentiei ferme de vanzare de catre Fondul Proprietatea a pachetului de actiuni, inclusiv specificarea dimensiunii pachetului de actiuni. Practic, trebuie asigurat cadrul legal, un act normativ cu putere de lege, pentru a permite statului roman sa achizitioneze pachete de actiuni, inclusiv prin intermediul pietelor de capital, sa deruleze operatiuni de preluare directa de la Fondul Proprietatea a unor pachete de actiuni, prin cesionarea totala sau partiala a acestora si pentru asigurarea surselor de finantare in acest sens.

Propunerea Agentiei Domeniilor Statului: vanzarea unor pachete minoritare de actiuni, pentru un numar de 22 de societati aflate in portofoliu prin licitatie publica cu strigare si prin negociere directa, ponderea detinuta de stat in capitalul social al acestora fiind cuprinsa intre 0,0005% si 36%.

Sumele obtinute din vanzarea actiunilor vor ramane la dispozitia companiilor: CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti, CN APM Constanta si vor fi utilizate pentru finantarea investitiilor acestora

Sumele obtinute din vanzarea pachetelor de actiuni la Rompetrol, Sanevit si CFR Marfa, precum si la cele 22 soeictati ale ADS se vor vira la Trezoreria Statului, conform OUG 113/2006 privind infiintarea Fondului National de Dezvoltare. Atat guvernanta corporativa, cat si eficienta administrarii sumelor provenite din privatizare ar putea fi imbunatatite, fiind insa necesara o decizie in acest sens, avandu-se in vedere implicatiile asupa aplicarii diferitelor acte normative care stabilesc diverse destinatii pentru fondurile obtinute din privatizare.

Conform prevederilor din Legea 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, institutiile publice impliecate aveau obligatia sa initieze procedurile legale necesare pentru derularea de oferte publice initiale sau secundare pentru pacgete de actiuni de minim 5% din actiunile detinute la unele societati, cu termen de finalizare 31 decembrie 2014.

Pana in prezent, la unele societati procedura nu a fost demarata. De exemplu la Societatea Nationala a Sarii. La altele nu a fost finalizata, exemple fiind Aeroporturi Bucuresti si Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanta

Ministerul Economiei a solicitat un punct de vedere Ministerului Jusitiei cu privire la interpretarea prevederilor Legii 247/2005. Ministerul Justitiei a raspuns ca respecarea procedurilor in vederea admiterii actiunilor societatilor la tranzactionarea la bursa este obligatorie.

Ministerul Economiei considera ca prevederile legale invocate nu mai sunt in vigoare si ca acestea au vizat un subiect specific si anume regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv inainte de 1989. In acest sens, pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordarii de despagubiri, s-a infiintat Fondul Proprietatea ca un organism de plasament colectiv, sub forma unei societati de investitii de tip inchise, cu personalitate juridica si care a devenit actionar in mai multe societati detinute de stat. Prevederile trebuie interpretate in contextul legii speciale in baza careia functioneaza Fondul Proprietatea, scopul fiind acordarea de despagubiri. Legea speciala fiind de stricta interpretare, nu se poate extinde la nivel general si in sensul ca legiutorul ar obliga ca orice societate de stat sa deruleze obligatoriu o listare a 5% din participatia sa, mai considera Ministerul Economiei. Pentru solutionarea acestor probleme, se va analiza oportunitatea abrogarii aliniatului 1 al art 11, Titlul VII din Legea 247/2005 sau modificarea acestuia.

Evolutia companiilor listate deja la bursa. Opt societati cu capital majoritar de stat au fost listate pe bursa din 1997 pana in prezent: Antibiotice SA, Conpet SA, Oil Terminal, Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Romgaz si IAR SA. Din analiza indicatorilor economico-financiari monitorizati de catre Ministerul Finantelor, se constata ca cele opt societati listate inregistreaza o imbunatatire a acestora.
  • Fondul National de Dezvoltare: Banca Mondiala considera ca este necesara imbunatatirea administrarii sumelor provenite din privatizare
Sumele obtinute din procesul de privatizare constituie disponibilitati aflate in conturile Ministerului Finantelor deschise BNR. Soldul operativ la data de 14 iulie 2016 al disponibilitatilor din venituri din privatizare este: 1,3 miliarde lei, iar in valuta de 186 milioane dolari si 1,5 miliarde euro. Daca pana in 2006, veniturile din privatizare s-au utilizat pentru rascumpararea datoriei publice interne, odata cu aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 113/2006 privind Fondul National de Dezvoltare, aceste venituri se vireaza de catre institutiile publice implicate in privatizare in contul curent general al trezoreriei statului in lei si in contul de valuta al Ministerului Finantelor.

Sumele din Fondul National de Dezvoltare se repartizeaza unor ordonatori principali de credite numai pe vaza de hotarari ale Guvernului.

Banca Mondiala a realizat in februarie 2015 o analiza a cadrului legal si institutional aferent administrarii acestor lichiditati. Au analizat de asemenea cateva optiuni care ar putea fi urmate. Optiunile prezentate au la baza decizia de asigurare a unui cadru de guvernanta foarte clara a acestor fonduri, cu definirea unor obiective clare care sa asigure predictibilitate si transparenta in administrare, prin delegarea de responsabilitati catre institutia care urmeaza sa administreze disponibilitatile. Astfel, o concluzie este ca atat guvernanta, cat si eficienta administrarii sumelor provenite din privatizare, ar putea fi imbunatatite, fiind insa necesara o decizie in acest sens, avandu-se in vedere implicatiile asupra aplicarii/implementarii diferitelor acte normative care stabilesc destinatii pentru fondurile obtinute din privatizare.
sursa: Hotnews...

Evenimentul Zilei: "IMPLICAREA REȚELEI SOROS DUPĂ TRAGEDIA de la COLECTIV PENTRU PRELUAREA PUTERII ÎN ROMÂNIA"

Nu votați cu Axa Iohannis-Cioloş-SOROS PNL-USR

Ni se pare ABSURD ca unii finanțați cu zeci de milioane de euro din 1990 până astăzi din FONDURI DIN AFARA ȚĂRII să devină actori de primă mână și chiar să preia puterea politică în România

Nu poți fii independent dacă acționezi pe banii altora și nu poți spune nimănui că nu urmezi IDEOLOGIA și SCOPURILE finanțatorului când îi iei banii și când TOT CE FACI e în acord ideologia lui.

Dorim să se inițieze O LEGE prin care ONG-urile finanțate din afara țării să nu se mai poată implica în politică nici direct prin persoane membre ale acelor ONG-uri care transformă ONG-urile în partide nici indirect prin diverse mijloace de presiune şi proteste politice. Vrei să faci politică? Militezi ca Partid.

De-asemenea dorim să se inițieze o Lege prin care Presa, ONG-urile și Partidele să fie obligate să-și publice pe SITE-urile proprii Toate Sursele de Finanțare până la SURSA ULTIMĂ A BANILOR

Vom fi probabil SINGURUL ziar din România care se finanțează în totalitate DOAR din surse PROPRII.

Foto: Evz.ro

„Fundaţia SOROS din România (n.red. cea care a făcut finanțările încă din 1990) beneficiază încă de fondurile domnului Soros. Urmează să nu mai beneficiem din 2014. Cu toate acestea, vom putea obţine oricând bani de la fundaţia dânsului (Open Society Foundations – n.red.), însă doar pe bază de proiecte.Nu vom mai beneficia direct de fonduri”, declara Gabriel Petrescu, directorul executiv al fundaţiei, la sfârșitul anului 2013.

După anii 2000, Finanțările lui Soros către rețeaua sa de ONG-uri din România s-au efectuat ori prin intermediul vehiculelor sale financiare din străinătate, cum este CEE Trust - un ONG-mamă, care a direcționat bani în toate statele din estul si centrul Europei unde magnatul american avea interese, ori prin Fundația Soros deschisă la București, care acum se numeste Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Banii lui George Soros au avut ca țintă construcția instituțională a unei rețele de ONG-uri, care a devenit ceea ce se numește „societatea civilă din România”. Mesajul sau scopul acestei rețele s-a învârtit în jurul ideii de democratizare a societății de către oamenii cooptați în aceste fundații și asociații. Adversarii lui Soros au arătat mereu că miliardarul american, de origine maghiară, a dorit ca prin ONG-urile lui să influențeze opinia publică și politicile naționale în problemele care foloseau scopurilor sale. (...) George Soros a devenit un jucător major pe plan politic.

ALINA MUNGIU ȘI NICUȘOR DAN, DOUĂ FIGURI IMPORTANTE ALE SOCIETĂȚII CIVILE finanțate de SOROS care s-au implicat în politică fie direct fieindirect

Cea mai reprezentativă figură din ”Rețeaua Soros” este, fără îndoială, Alina Mungiu Pippidi. Ea este considerată ideologul activității girate de George Soros în România și tot ei i se atribuie ideea apariței, după 2012, a unor partide noi, cu oameni noi, care să devină o alternativă la partidele clasice, considerate corupte și depășite.

Nicușor Dan, cu a sa asociație ”Salvați Bucureștiul!” este inovația Alinei Mungiu, cel mai important lider al societății civile.

Aceasta l-a scos în luminile rampei, în 2006, ca activist ecologist, apoi l-a lansat în politică.

O sursă din mediul ong-ist ne-a declarat că primele operațiuni civice ale lui Nicușor Dan au fost finanțate printr-un sistem de parteneriate tot din banii lui Soros.

Alina Mungiu și a sa Societate Academică Română a creat Alianța pentru o Românie Curată.

Aceasta din urmă a fost finanțată, între anii 2010-2012, de CEE Trust a lui George Soros cu sume mari de bani, dar și din fonduri norvegiene.

Din această Alianță fac parte Freedom House (Cristina Guseth), Grupul pentru Dialog Social și Asociația lui Nicușor Dan – Salvați Bucureștiul.

Nu este nimic ilegal sau rău că Nicușor Dan a primit sprijin financiar prin Alina Mungiu și a sa Societate Academică. Era corect doar să explice opiniei publice pe ce banii și-a finanțat activitatea.

Bani pentru proiectele gestionate de Alina Mungiu și ce conțin acestea

Finanțări primite de Societatea Academică Română (SAR) a Alinei Mungiu Pippidi via CEE TRUST sunt de sute de mii de euro.

Finantari primite de Societatea Academica Romana (SAR) a Alinei Mungiu Pippidi via FDSC.RO sunt şi ele de sute de mii de euro.

Un prim proiect unde Societatea Academica Romana (SAR) a Alinei Mungiu Pippidi a primit o finantare de 73.046 euro: Studenții să combată discriminarea!

Un al doilea proiect unde Societatea Academica Romana (SAR) a Alinei Mungiu Pippidi a primit o finantare de 200.870 euro: Înființarea unor filiale în toată țara pentru monitorizarea activității Guvernului

IMPLICAREA REȚELEI SOROS DUPĂ TRAGEDIA de la COLECTIV PENTRU PRELUAREA PUTERII ÎN ROMÂNIA

Un al doilea moment care arată că George Soros se implică, indirect așa cum a procedat în fiecare țară, în jocul politic de la Bucuresti este formarea noului guvern tehnocrat dupa tragedia de la Colectiv.

Piesa centrală s-a pus în scenă la Palatul Cotroceni, sub indrumarea consilierului prezidențial Sandra Pralong, cea care a fost, la începutul anilor 90, primul reprezentant personal al lui George Soros în România.

După tragedia de la Colectiv, în premieră, societatea civilă este chemată de Klaus Iohannis pentru a se transmite întregii țări ideea ca românii au nevoie de un Guvern apolitic.

O analiză realizată asupra celor chemați la Cotroceni în numele societății civile ne arată că au fost exclusiv reprezentanții fundațiilor finanțate de miliardarul american.

TOTI CEI CHEMATI LA COTROCENI LA CONSULTAREA SOCIETATII CIVILE DUPA COLECTIV, FINANTATI DE SOROS

Ionuţ Sibian este președinte la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).

Ȋn perioada 2006-2012, fundaţia pe care o conduce a primit peste un milion de dolari de la „The Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe” (CEE Trust), o organizaţie condusă de miliardarul american George Soros.

1. Număr Grant: RO_X 2010_166 Denumirea proiectului: Serviciul juridic pro-bono pentru ONG-uri din România Suma acordată 21.300 USD Perioada proiectului: 1 mai 2011 – 30 iunie 2012

2. Număr Grant: RO_X 2010_202 Denumirea proiectului: Fondul pentru Inovare Civică Suma acordată 389.455 USD Perioada proiectului: 15 aprilie 2011 – 15 iulie 2012

3. Număr Grant: RO_X 2009_121 Denumirea proiectului: O voce mai puternică pentru sectorul asociativ din România Suma acordată 150.000 USD Perioada proiectului: 15 mai 2010- 14 noiembrie 2011

4. Număr Grant: RO_X 2008_47 Nume proiect: ONG-uri românești corecte Suma acordată 119.995 USD Perioada proiectului: 1 mai 2009- 28 februarie 2011

5. Număr Grant: RO_2007_04 Denumirea proiectului: Directorul ONG-urilor românești Suma acordată: 307.000 USD Perioada proiectului: 1 decembrie 2007 – 31 mai 2010

6. Grant Numărul RO_III 2006_100 Denumirea proiectului: Consolidarea sustenabilităţii financiare a ONG-urilor Suma acordată: 120.000 USD Perioada proiectului: 1 august 2006 - 1 iulie 2008

Liviu Mihaiu, președintele asociaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta”, este un colaborator și un avocat al FDSC.

Cel care, de la microfonul din Palatul Cotroceni, s-a recomandat a fi jurnalist scria în septembrie 2013, într-un editorial publicat de „Adevărul”:

„De asta sfătuiesc pe toţi securiştii ăștia mici (n.r. – jurnaliștii de la „Evenimentul Zilei”) să sune la FDSC (Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), să întrebe deontologic cum se finanţează ONG-urile, când şi, mai ales, de ce.

Sorin Ioniţă este președinţele „Expert Forum” (EFOR), organizaţie finanţată, printre altii, și de FDSC.

EFOR a primit însă suport financiar și direct din partea CEE Trust.

Număr Grant: RO_2012_01 Denumirea proiectului: Clientelism de la vârful degetelor Suma acordată: 68.000 USD Perioada proiectului: 15 martie 2012 – 14 martie 2013

Cristina Guseth este director al „Freedom House România”, o filială a fundaţiei americane „Freedom House INC”, cu sediul în New York.

Pe lista finanţatorilor „Freedon House România” se află Ambasada SUA în România, USAID, U.S. Department of State, dar și „Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe”, fundaţia lui Soros.

Numele proiectului: Inițiativa pentru o Justiție Curată (CIJ) Suma acordată: 100.000 USD Perioada proiectului: 1 mai 2008 – 1 aprilie 2010 Freedom House, Asociaţia Salvaţi Bucureștiul (președinte – Nicușor Dan) și Grupul pentru Dialog Social (unde Andrei Cornea este membru în Consiliul de Administraţie) fac parte din „Alianța pentru o Românie Curată”, care a fost finanțată, în perioada 2010-2012, de CEE Trust.

Număr Grant: RO_X 2009_186 Denumirea proiectului: Construirea unui lupte durabile anticorupție a electoratului din România: „România curată" Suma acordată 120.000 USD Perioada proiectului: 1 septembrie 2010 – 30 aprilie 2012 „Alianţa pentru o României Curată” a fost inţiată de Societatea Academică Română, care asigură și Secretariatul acesteia. Ȋn perioada 2006 – 2008, SAR a primit de la CEE TRUST 239.300 USD.

Număr Grant: RO_X 2008_28 Denumirea proiectului: CCU partea a 2-a - evaluarea utilizării banilor publici în cercetarea academică și învățământul superior din România Suma acordată 93.500 USD Perioada proiectului: 1 iunie 2009 – 31 iulie 2010

Număr Grant: RO_X 2007_101 Denumirea proiectului: Coaliția pentru Universități Curate (CCU) - aplicarea unui set de principii pentru a consolida integritatea și calitatea în sistemul de învățământ universitar românesc Suma acordată 95.500 USD Perioada proiectului: 1 aprilie 2008 – 1 mai 2009

Numărul proiectului: RO_IX 2006_35 Denumirea proiectului: Coaliția pentru un Parlament Curat – Euro – alegeri 2007 Suma acordată: 40.300 USD Perioada proiectului: 1 martie 2007 – 1 gebruarie 2008

Numărul proiectului: CBI / 2006/03 Nume proiect: Reducerea corupției politice - Anti-corupția ca revoluție Suma acordată 10.000 USD Perioada proiectului: 1 octombrie 2006 - 31 octombrie 2006

Mihai Dragoș, preşedinte al Consiliului Tineretului din România, este coordonator al reţelei Monitori pentru Bună Guvernare a „Alianţei pentru o Românie Curată”.

Lucrează, de asemenea, în Societatea Academică din România (SAR), pe un proiect ce evaluează și monitorizează integritatea universităților din România.

Iar Horia Oniţă, scria în aplicaţia pentru funcţia de președinte al Consiliul Naţional al Elevilor (C.N.E.) că va urmări „dezvoltarea comunicării și parteneriatului între C.N.E. și anumite structuri naționale precum Alianța pentru România Curată”.

Elena Calistru, care a lucrat pentru „Transparency International România”, este președintele Asociaţiei Funky Citizens, partener al SAR în mai toate proiectele și petiţiile iniţiate.

Edmond Niculuşcă este președinte la Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate, care colaborează cu „Miliţia spirituală”, o altă organizaţie finanţată de CEE TRUST (105.000 USD în perioada 2011 – 2013).



ÎNALȚI DEMNITARI AI REGIMULUI IOHANNIS-CIOLOȘ, STRÂNSE LEGĂTURI CU MILIARDARUL SOROS.

Lucrurile nu se opresc însă aici. După formarea guvernului condus de Dacian Cioloș, am regăsit numeroase nume de pe lista celor care au căpătat putere de decizie la nivel executiv, ca având legături cu miliardarul american.

Sandra Pralong, consilier prezidential - primul reprezentat personal al lui Soros in Romania

Mihai Răzvan Ungureanu - fost consilier prezidențial și șef al SIE - finanțat de Soros prin fundațiile sale.

Dacian Cioloș , premier - membru Fundația Friends of Europe – finanțată de Soros

Cristian Ghinea - ministrul fondurilor europene - Centrul Român pentru Politici Europene - finanțat de Soros

Violeta Alexandru, ministru pentru dialg social - ProDemocratia, Institutul Politic Publice - finanțat de Soros

Cristina Guseth - propusa ca ministru al Justitiei in prima echipa a lui Ciolos și retrasă dupa un scandal uriaș - finanțată de Soros

Cătălin Drula - consilier al premierului Cioloş, vicepreședinte al Asociaţiei Pro Infrastructura, care colaborează cu „Alianţa pentru o Românie Curată” (SAR)

Cristian Ghinea, editorialist la „Dilema veche”, a terminat SNSPA, după care a făcut un master la London School of Economics. În legătură cu acesta, iată ce scrie pe pagina lui de Wikipedia: „bursa care îi finanţase acest studiu prevedea întoarcerea sa în România şi implicarea pentru o perioadă minimă de timp în activităţi ale sectorului civic”!

Cu alte cuvinte, cei care i-au finanţat bursa i-au pus şi condiţia să se implice în problemele societăţii civile, ceea ce Cristian Ghinea a şi făcut, activînd în Centrul Român de Politici Europene, de unde a devenit Consilier de stat în Cancelaria Guvernului, apoi ministru al Fondurilor Europene.

Acum a ales sa candideze la Parlament din partea partidului Uniunea Salvati Romania a lui Nicusor Dan - un alt finanat al lui Soros.

Anterior, Cristian Ghinea activase în mai multe ONG-uri: Societatea Academică din România, APADOR-CH, Freedom House – România şi Centrul pentru Jurnalism Independent, toate finanţate de Fundaţia Soros! De la SAR, Alina Mungiu l-a dat afară odată cu Sorin Ioniţă. Pe pagina Centrului Român de Politici Europene (CRPE), se scrie foarte clar că Fundaţia Soros este finanţator al acestui ONG.

Laura Ştefan, de la „Expert Forum”, ONG finanţat de Fundaţia Soros, a fost prima nominalizare neoficială pentru funcţia de ministru al Justiţiei, Cristina Guseth, de la „Freedom House”, ONG finanţat de Fundaţia Soros, a fost desemnată pentru funcţia de ministru al Justiţiei şi retrasă în ultimul moment.

Mihai Răzvan Ungureanu, adus mai întîi în funcţia de consilier prezidenţial şi numit apoi din nou şef al SIE este un vechi membru al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Victoria-Violeta Alexandru, fostă Bau înainte de căsătorie, a lucrat pentru Asociația Pro Democrația, unde a coordonat activitatea de comunicare publică și relația cu presa.Ȋn 1997, Violeta Bau a fost numită consilier în cadrul Departamentului de Comunicări Internaționale și Relații cu Românii de Pretutindeni din Administrația Prezidențială.

Ȋn martie 2000, în Republica Moldova apărea Institutul de Politici Publice, fondat, conform datelor publice de pe site-ul oficial cu sprijinul Fundaței Soros Moldova și al Centrului Euro-Atlantic din Moldova.

Un an mai târziu, în mai 2001, la instanțele din România era depusă cererea de înregistrare a Asociației „Institutul pentru Politici Publice, unde Violeta Alexandru este mmebru fondator.

IPP furnizează constant date și rapoarte partenerului său strategic, Asociația Pro Democrația (APD) și nu numai”. La rându-i, APD a furnizat către IPP resurse umane și nu numai. Tot în 2001, IPP realiza studiul „Bugetele locale între teorie și practică, „la comanda Asociației Pro Democrația în cadrul proiectului Administrare eficientă prin participare publică, finanțat de German Marshall Fund of The United States”. În prefața acestui studiu, IPP mulțumea unor „reprezentanți ai administrației publice locale cu care am discutat și ale căror informații ne-au fost de un real folos (…), Florentin Pandele – Primar Comuna Voluntari, Nicolae Liviu Dragnea – Președintele Consiliului Județean Teleorman”.

Însuşi premierul Dacian Cioloş face parte din „Friends of Europe”, organizaţie finanţată de acelaşi George Soros!

N.Red. Eduard Helvig - actualul şef al SRI - a fost directorul Fundației Soros, filiala de la Cluj-Napoca

preluare: Evz.ro. Citiți întreg articolul pe EVZ.ro




Citiți neapărat și: MALAEZIA. ONG-urile lui SOROS investigate pentru implicarea în viața politică. Vice Prim-Ministru: "Îngrijorarea nu e cu privire la cine și de ce finanțează aceste organizații ci este în legătură cu implicarea unor părți externe pe scena politică a țării"

LA noi REȚEAUA SOROS e DEJA LA PUTERE

Foto: De la un miting al Organizației "Bersih" finanțată de SOROS - echivalentul Malaezian al organizației "Uniți Salvăm" care s-a transformat recent în Partid și care are și ea numeroși lideri finanțați de SOROS în frunte cu Nicușor Dan președintele USR.

Nu votați cu Axa Iohannis-Cioloş-SOROS PNL-USR


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Marea Britanie: Cum îl vor primi piețele financiare pe noul prim-ministru britanic

Caru' cu vedete: Simona Halep, atacată de hackeri pe Instagram: "Hei, mă poate ajuta cineva?"; Angelina Jolie apariție spectaculoasă la Comic-Con. Ce a anunțat actrița

Contul de Instagram al Simonei Halep a fost spart de hackeri

Faze tari: A furat un lemur de la o grădină zoologică pentru a-l face animalul său de companie; Găini crescute pe balcon în centrul orașului Timișoara. "Este ca o grădină zoo aici"

Cel puțin șapte persoane au murit în Siria în urma unui atac al forțelor guvernamentale

Pleșoianu: Voi candida independent la prezidențiale. Invit partidele să mergem împreună pe acest drum

Leonardo DiCaprio a cerut echipei din ultimul său film "să nu facă contact vizual cu el" în perioada filmărilor

Ancheta la Vrancea, unde un bărbat a fost filmat făcând gesturi sexuale în fața unei fete de 5 ani

Președintele Consiliului Județean Ilfov: PSD-ul a pus bomboana pe colivă!

SUA: Patru chinezi inculpați pentru ajutor oferit programului militar nord-coreean

Floyd Mayweather Jr., noul consilier al echipei de box a Chinei, pentru JO 2020

Boris Johnson nu intenționează să organizeze alegeri anticipate în Marea Britanie

Nicolae Robu intervine în scandalul dintre caricaturistul Popa Popa`s și oltenii jigniți

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Portarul Luca Mazzoni, suspendat patru ani pentru consum de substanțe interzise

Avertizare MAE pentru românii care ajung în Italia: Mai multe orașe vor fi afectate de caniculă în zilele următoare

Noi informații despre starea de sănătate a lui Eugen Neagoe, antrenorul de la Dinamo, internat după un stop cardiac suferit pe stadion

Liviu Pleșoianu anunță că va candida ca independent la prezidențiale

Teodorovici: Sper că a fost momentul final de supărări și dispute privind candidatul la prezidențiale

Box: Rusul Maxim Dadașev a decedat în urma rănilor suferite într-un meci susținut săptămâna trecută

Iranul anunță că va securiza Strâmtoarea Hormuz

Locuitorii din Breaza, avertizați prin Ro-Alert despre prezența unui urs pe stradă

Tatăl lui Denis Alibec a jucat fotbal: "I se spunea «Geofrey. Era valoare mare»

O situație absurdă: Cum a fost lăsat sistemul IT din sănătate fără servicii de mentenanță la bazele de date Oracle

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

​VIDEO Cum a fost descoperita aspirina

Decizia de numire a lui Vasile Ciurchea la conducerea CNAS a fost publicată în Monitorul Oficial

BREAKING Mai multe țări UE susțin inițiativa trimiterii unei misiuni navale europene în Golful Persic

Nicola Sturgeon: Votul pentru independența Scoției va fi "mai important ca oricând" în timpul lui Boris Johnson

Cine este noul șef al Pentagonului. A fost confirmat oficial în funcție

Fifor, despre afirmațiile lui Iohannis potrivit cărora PSD încurajează corupții: Niște aiureli

Guvernul le spune miilor de cercetători din Institutele Naționale că-și vor primi salariul de bază dacă sunt bani

​VIDEO Turul Franței: Caleb Ewan (Lotto-Soudal) a câștigat etapa a 16-a / Julian Alaphilippe, lider la general

COMENTARIU | Lelia Munteanu: Hai, că n-avem multă minte: Vasilica – președinte!

Știrile ProTV: Titularizare 2019. Notele anunță o generație slabă. Explicația unei tinere cu 5 pe linie

Tragedie în lumea sportului: Maxim Dadashev a murit după ce a fost făcut knockout. Avea doar de 28 de ani | VIDEO

Ciclism - Turul Franței: Ewan a câștigat etapa a 16-a, Alaphilippe rămâne cu tricoul galben

Nicola Sturgeon: Votul pentru independența Scoției va fi ''mai important ca oricând'' în timpul lui Boris Johnson

Lecție de viață. Profesorul nevăzător care a luat 10 la titularizare: "Sper să-i inspir și pe alții"

93% dintre maghiari sunt de acord cu vaccinarea copiilor, iar 91% susțin introducerea obligatorie a vaccinului anti-varicelă, din această toamnă

WTA Jurmala: Ana Bogdan și Izabella Shinikova, eliminate în primul tur la dublu

Rectorul Universității din București cere DEMITEREA prodecanului Facultății de Teologie care a făcut afirmații controversate despre sex, viol și musulmani

Glumele polițiștilor la adresa unui șofer prins băut la volan: Mergea pe mai multe cărări decât străzile din intersecție | FOTO

Siria: Reuniune turco-americană privind stabilirea unei "zone de securitate"

Ministerul Finanțelor: România a recuperat 60 milioane dolari, anul trecut, din Irak și Mozambic

O asociație a procurorilor cere stoparea sistemului prin care "persoane orientate beneficiază de venituri uriașe" prin diurne, după ce presa a scris că Netejoru a încasat lunar 7.300 de euro

Polițiștii din Sibiu fac haz de un șofer băut: Mergea pe mai multe cărări decât străzile din intersecție

Bulgaria: Președintele Rumen Radev blochează achiziționarea unor avioane F-16 noi

Contre între Stănescu și Dăncilă din cauza relației cu Dragnea. "Nu eu luam deciziile în partid, eu eram izolată la Guvern. Se plăteau bani de la partid ca să mă atace la tv"

Tenis: Irina Begu, calificată în optimile turneului de la Palermo (WTA)

Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Palermo

Statele Unite au, în sfârșit, un nou secretar al Apărării

Boxerul rus Maxim Dadashev a decedat la vârsta de 28 de ani, din cauza rănilor suferite într-un meci

Tăriceanu: Iohannis vrea să transforme referendumul în cea mai teribilă armă politică împotriva celor care au alte opinii

​WTA Palermo: Irina Begu s-a calificat în optimile competiției

Avertisment FBI: Rusia intenționează să influențeze rezultatul scrutinului prezidențial din SUA, în 2020

Tensiuni în Golf: Marina americană s-ar putea să fi doborât o a doua dronă iraniană (general)

Tăriceanu, reacție dură după atacul președintelui pe referendum: Rămâne cum am stabilit - Klaus Iohannis, demisia imediată!

Situația manualelor pentru noul an școlar: Cei care acum intră în clasa a VII-a ar putea începe iar anul fără cărți pe bănci

SUA: Senatul confirmă numirea lui Mark Esper în funcția de ministru al apărării


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 324, afisate in 6 pagini.



ieri 04:51 CITATUL ZILEI