![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a aprobat lista manifestărilor expoziţionale de turism la care se va participa cu pavilion naţional în anul 2023![]() Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a aprobat lista manifestărilor expoziţionale de turism la care se va participa cu pavilion naţional în anul 2023Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a aprobat, prin ordin, lista manifestărilor expoziţionale de turism, din ţară şi străinătate, la care se va participa cu pavilion naţional în anul 2023. Conform unui comunicat al ministerului, lista a fost supusă dezbaterii şi ulterior aprobată în cadrul Consiliului Consultativ al Turismului, precum şi în cadrul Consiliului de Brand Turistic Naţional, fiind axată pe 7 pieţe ţintă: Germania, Spania, Franţa, Israel, Italia, Marea Britanie şi Polonia. Totodată, ministerul va fi prezent la ediţiile de primăvară şi de toamnă ale Târgului de Turism al României, potrivit Agerpres. Lista cuprinde 14 târguri internaţionale de turism, respectiv trei în Germania (Stuttgard, Frankfurt şi Berlin), două în Spania (Madrid şi Barcelona), două în Franţa (Paris), două în Italia (Milano şi Rimini), unul în Israel (Tel Aviv), unul în Marea Britanie (Londra), unul în Polonia (Varşovia) şi două în România (Bucureşti - TTR ediţia de primăvară şi de toamnă). "Menţionăm că lista poate suferi modificări şi/sau completări, în funcţie de alocarea bugetară pentru anul viitor", se subliniază în comunicat.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:22
_ TREBUIE CITITĂ
10:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 16:03
_ Am 20 de ani și nu vreau să ajung „amăr”
ieri 15:54
_ Carton cu o acoperire mai durabilă
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:15:35
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 11:51:22
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:16:54
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:19:05
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 14:49:17
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:23:03
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 15:26:38
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 17:51:03
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:26:52
ieri 15:50
_George Simion - 26 Jan 2023 13:59:00
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 17:53:37
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:28:35
ieri 15:50
_4 Media Info - 25 Jan 2023 13:54:27
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:19:04
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:31:57
ieri 15:50
_4 Media Info - 25 Jan 2023 15:43:46
ieri 15:50
_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:32:25
ieri 15:50
_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:35:40
ieri 15:50
_4 Media Info |
Comentarii:
Adauga Comentariu