11:04
Comentarii Adauga Comentariu

_ Premierul Ciucă şi omologul sârb, Ana Brnabić, discuţii despre interconectorul de gaz România-Serbia

Premierul Ciucă şi omologul sârb, Ana Brnabić, discuţii despre interconectorul de gaz România-Serbia

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Serbia, Ana Brnabić. Cei doi oficiali au discutat, printre altele, despre interconectorul de gaz România-Serbia şi comunitatea românească din Serbia.

Nicolae Ciucă şi Ana Brnabić au abordat aspecte legate de necesitatea revigorării dialogului bilateral şi a creşterii nivelului de ambiţie în ceea ce priveşte cooperarea sectorială, anunţă Executivul.

„Şeful Guvernului a indicat potenţialul generos oferit de oportunităţile de intensificare a cooperării economice. Totodată, a punctat importanţa deosebită a implementării proiectelor în domeniul conectivităţii energetice şi de transport, prin dezvoltarea interconectorului de gaz România-Serbia şi punerea în funcţiune a conexiunii autostrăzii Timişoara - Moraviţa cu drumul de mare viteză Belgrad - Vatin. De asemenea, avansarea proiectelor de transport feroviar şi fluvial rămân importante pentru contactele între cetăţeni, dar generează şi beneficii pentru economie. În ceea ce priveşte aspectele legate de comunitatea românească din Serbia, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat aprecierea deosebită pentru decizia autorităţilor sârbe de a ceda fără condiţii complexul din localitatea Vârşeţ în proprietatea statului român. Premierul României a subliniat că acest demers va contribui la avansarea relaţiei bilaterale şi a colaborării sectoriale, reiterând interesul părţii române pentru deschiderea de Institute Culturale între cele două ţări”, potrivit comunicatului.

Potrivit sursei citate, în schimbul de opinii dintre cei doi oficiali, au fost abordate şi modalităţile de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia.

„Premierul Ciucă a reconfirmat angajamentul României pentru susţinerea avansării Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, insistând asupra importanţei reformelor şi consolidării capacităţii administrative. În ceea ce priveşte stabilitatea în regiunea Balcanilor de Vest, mai ales în contextul agresiunii ruseşti din Ucraina, Şeful Guvernului a salutat acordul recent facilitat de Uniunea Europeană în dialogul Belgrad - Priştina. În acest context, flexibilitatea şi capacitatea de compromis a părţilor sunt esenţiale pentru climatul de stabilitate în regiune”, se menţionează în finalul comunicatului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ LeBron James și Anthony Davis au fost excluși pentru meciul lui Lakers împotriva lui Brooklyn de luni

_ Pensionarul Oxford don a obținut 77.000 de lire sterline pentru repararea acoperișului, deoarece constructorul a fost găsit vinovat de spălare de bani

Cererea de aur a atins cel mai mare nivel din ultimii 11 ani în 2022

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Starul Dallas Mavericks Luka Doncic părăsește podeaua cu o accidentare la gleznă

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03

_ Un regizor român este în juriul Festivalului internaţional de Film de la Berlin

_ Presupusa amantă a lui Orban dezvăluie cine a făcut fotografia de la Guvern, care a făcut ravagii în timpul pandemiei

_ Judecătorii ies la pensie, procesele rămân - Banii pe care îi luăm din PNRR s-ar putea să-i dăm la CEDO

_ Vedeta Insula Iubirii se deschide când a dizolvat umpluturi de buze

_ EXCLUSIV: AL DOILEA E-mail Hunter Biden de la laptop CU INFORMAȚII CLASIFICATE Descoperit – Hunter a fost distribuit cu colegii de afaceri din Ucraina – Mai multe vor veni

_ Clienții critică pub-ul lui Ed Sheeran pentru mâncăruri de 19 lire sterline, care „au gust de mâncare la microunde”

_ Hakim Ziyech trece de la Chelsea la PSG OFF, deoarece liga franceză RESPINGE acordul de împrumut cu întârziere

_ Imaginile înainte și după arată cum s-a reconstruit Japonia de la dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011

_ Actorii Home and Away Sophie Dillman și Patrick O'Connor se pregătesc să abordeze povestea sfâșietoare

_ Un alt medic proeminent cere ca Biden să fie supus unui test cognitiv: �Poporul american merită mai bine�

_ O cometă verde va fi vizibilă pe cerul nopții pentru prima dată din Epoca de Piatră

_ Top court upholds 10-year prison sentence for fmr Bucharest Mayor Sorin Oprescu

_ INS anunță că piața imobiliară o ia în jos: Scădere abruptă a autorizațiilor de construire în 2022

_ Carlo Ancelotti de la Real Madrid sugerează că „chiar și Pep” Guardiola va fi demis în cele din urmă

_ Vacanța în viața reală: o femeie schimbă apartamentul din New York cu un prieten care locuiește în Marea Britanie

_ Jane Fonda, Rita Moreno, Lily Tomlin și Sally Field la premiera filmului 80 For Brady în LA

_ Kim Kardashian își etalează abdomenele tonifiate și bicepșii plini în fotografiile de după antrenament cu antrenorul Senada Greca

_ Kim Kardashian pune un rol sexy pe chic-ul de afaceri pentru a discuta cu firma ei de private equity din Miami

_ Davina McCall arată incredibil într-un ansamblu de blugi elegant, inspirat din anii 80

_ Gazda micului dejun Smooth FM Jennifer Hansen dezvăluie adevăratul motiv pentru care a renunțat la concertul ei la radio cu prune

_ Biletele la prima ediţie a festivalului Massif din Poiana Braşov au fost puse în vânzare

_ Persistența este crucială în clasă, arată noile rapoarte educaționale

_ Alimentarea științei neutronilor: generarea de neutroni cu laser realizând spectroscopie de rezonanță cu un singur tir

_ Cercetătorii elucidează structura enigmaticelor mașini de transport a proteinelor din cloroplast

_ Cercetătorii dezvoltă paie de hârtie 100% biodegradabile, care nu devin ude

_ Moment șocant cuplul își lasă copilul la check-in la aeroportul israelian

_ O listă mai bună a martorilor oculari îmbunătățește acuratețea, detectând inocența

_ Eroul de la Newcastle, Sean Longstaff, a primit sfaturi de fotografiere de la Alan Shearer

_ Luminează pielea plictisitoare de iarnă cu autobronzantul Malibu Bronze cu squalan pentru hidratare și condiționare

_ Houston Texans îl semnează pe coordonatorul defensiv al echipei 49ers, DeMeco Ryans, ca nou antrenor principal

_ Sean Payton „va deveni noul antrenor principal al Denver Broncos”

_ Laboratoarele Metabiota de la Hunter Biden au primit zeci de milioane de dolari �n contracte DOD � au fost experimentate cu viruși de lilieci �n cel puțin un biolaborator

_ Economisiți până la 20% la acest instrument inovator de înfrumusețare care strânge, reduce liniile fine și luminează pielea

_ 'Very political' French immigration bill tries to 'please the right & left, but nobody is pleased'

_ Arabia Saudită câștigă oferta pentru a găzdui Cupa Asiei 2027

_ Oţelul a anulat un amical cu echipa rusă Enisei Krasnoiarsk, pentru a nu risca sancţiuni - Explicaţiile clubului gălăţean

_ Ancelotti spune că calendarul fotbalistic depășește limita

_ Israelul ar putea livra 'arma supremă' forțelor ucrainene: ce este Domul de Fier și cum ar putea înclina balanța pe câmpul de luptă

_ Activitatea Poliţiei Locale din Primăria Oradea - creştere de aproximativ 50% comparativ cu anul 2021

_ Autorul unui furt de bijuterii din Cehia, în valoare de jumătate de milion de euro, prins de poliţişti

_ Un proiectil exploziv, calibru o sută de milimetri, descoperit în Zona Liberă Giurgiu

_ Pompierii, chemaţi să scoată sicriele cu morţii dintr-o capelă, din cauza unui incendiu

_ Doi tineri, reţinuţi după ce au tâlhărit două persoane pe stradă

_ Bărbat agresat de partenera sa; femeia nu mai are voie să se apropie de concubin

_ Ciolacu: PSD not to introduce new taxes, it wants fair balance

_ Un bărbat a fost reţinut, după ce a luat o femeie pentru a o transporta cu maşina în altă localitate, iar apoi a agresat-o şi a împiedicat-o să coboare

_ Antonio Conte, operat pentru înlăturarea vezicii biliare

_ Profesor lovit de către tatăl unui elev - Agresorul a fost reţinut

_ Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Grevă a controlorilor de trafic aerian din Spania

_ Regina dansatoare! Maxima din Țările de Jos uimește mulțimile din Aruba cu mișcările ei

_ Greve din Marea Britanie: de ce ies profesorii, lectorii, funcționarii publici, lucrătorii de tren și șoferii de autobuz?

_ Truc bizar de Twitter pare să „îmbunătățească considerabil” acoperirea unui tweet – și chiar și Elon Musk o încearcă!

_ Statele Unite şi India vor avansa cooperarea militară şi tehnologică, pe fondul rivalităţii Chinei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 209, afisate in 4 pagini.