20:13
Comentarii Adauga Comentariu

_ FOTO PS Timotei a oficiat două hirotonii, la Mănăstirea Radu Vodă: 'Puterea pe care Mântuitorul a dat-o ucenicilor o primesc și apostolii din aceste vremuri'

FOTO PS Timotei a oficiat două hirotonii, la Mănăstirea Radu Vodă: 'Puterea pe care Mântuitorul a dat-o ucenicilor o primesc și apostolii din aceste vremuri'

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit sâmbătă la Mănăstirea Radu Vodă din capitală și a oficiat două hirotonii. În acest context, ierarhul a amintit că Mântuitorul le-a spus Sfinților Apostoli trimiși la propovăduire să nu ia nimic pe drum: „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine” (Luca 9:3).

Evanghelia zilei ne vorbește despre puterile pe care le-au primit ucenicii Mântuitorului când au fost trimiși la propovăduire, a spus PS Timotei.

„Mântuitorul le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și putere să vindece suferințele, bolile celor pe care aveau să-i întâlnească. Mântuitorul le-a spus că dincolo de aceste puteri, ei nu mai aveau nevoie de nimic, nici de traistă, nici de toiag, nici de bani, nici de o a doua haină. Ucenicii erau îndemnați de Mântuitorul să intre în prima casă în care își puneau în gând, iar în cazul în care nu erau primiți, Mântuitorul spune clar: nicio fărâmă din binecuvântarea lor nu rămânea asupra acelor oameni; erau îndemnați să-și scuture chiar și praful de pe încălțăminte”, a spus PS Timotei citat de basilica.ro.

Ierarhul a spus apoi că puterea primită de Sfinții Apostoli a fost oferită și sfinților cinstiți în data de 26 noiembrie și a continuat cu exemple din viețile Cuvioșilor Alipie Stâlpnicul și Stelian Paflagonul.

La finalul predicii, Preasfinția Sa a spus că textul evanghelic amintit se adresează mai ales celor care doresc să-I slujească Mântuitorului și chiar dacă pot părea nepotrivite azi, cuvintele Sale rămân mereu actuale.

„Puterea pe care Mântuitorul a dat-o ucenicilor Săi odinioară o primesc și apostolii din aceste vremuri. Chiar dacă vremurile și oamenii s-au schimbat, cuvintele Mântuitorului sunt nemincinoase. Le amintim celor doi părinți care astăzi se pregătesc cu bucurie sfântă pentru slujirea în ogorul Bisericii că aceste cuvinte ale Mântuitorului: «să nu luați nimic pe drum: nici toiag, nici traistă…» sunt actuale. Apostolii, deși s-au aflat adeseori în medii ostile și au trecut prin suferințe, încercări, umilințe, ei totuși n-au dus lipsă de nimic”, a spus ierarhul amintind apoi exemplul Sfântului Pavel care n-a dorit să fie povară nimănui și își câștiga existența împletind coșuri și corturi.

„Un preot care își face datoria nu duce lipsă de nimic. Dacă râvna lui va fi pe măsură, și darurile, la fel”, a concluzionat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Alin ­George Stoica, secretar eparhial la secretariatul Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, a fost hirotonit preot pe seama pe seama Parohiei ilfovene Căldăraru, iar teologul Daniel Valentin Rândașu a fost hirotonit diacon.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cum se facturează consumul de energie începând cu 1 ianuarie 2023

_ Intel va reduce prețul procesorului Alder Lake cu 20%: Raport

_ Documentarul Netflix Gunther's Millions dezvăluie adevărul din spatele celui mai bogat câine din lume

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

Cererea de aur a atins cel mai mare nivel din ultimii 11 ani în 2022

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:50:59

_ FBI caută casa lui Biden din Rehoboth Beach �n scandalul documentelor clasificate

_ Presupusa amantă a lui Orban dezvăluie cine a făcut fotografia de la Guvern, care a făcut ravagii în timpul pandemiei

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 13:23:03

_ Suspectul din Idaho, Bryan Kohberger a fost „supraponderal și agresat la școală înainte de a deveni dependent de heroină”

_ Fanii Aldi adora tartina de ciocolata Bramwells, un dup de Nutella de 2,50 USD

_ Războiul din Ucraina, ziua 316. Armistiţiu dictat de Putin: luptele se opresc de Crăciun / Forţele ucrainene susţin că au ucis 800 de soldaţi ruşi în ultima zi / Vestul furnizează Kievului vehicule blindate de luptă

_ Suedia, Turcia nu se așteaptă să renunțe la remorcherul la aderarea la NATO

_ Cel puțin 5 uciși în explozia sinucigașă din Kabul, care ar putea viza delegația chineză

_ De ce cele mai importante alegeri din lume au loc în Turcia?

_ UDMR's Kelemen Hunor: I don't think Austria's Chancellor wanted to offer a gift to Putin, but he did

_ Comandantul Marinei Militare a SUA a vizitat Academia Navală, portul militar şi fregata 'Regele Ferdinand'

_ „Rusia este acum în război cu NATO și Occidentul”, admite un înalt oficial al UE

_ Jurnalistul care a pozat în tricoul lui Putin „a organizat cascadoarea Coranului care a periclitat candidatura Suediei la NATO”

_ Luminează pielea plictisitoare de iarnă cu autobronzantul Malibu Bronze cu squalan pentru hidratare și condiționare

_ Va efectua ATF „Verificări de conformitate” cu un registru extins?

Fostul ministru al Apărării din Regatul Unit spune că NATO ar putea avea nevoie să trimită forțe terestre în Ucraina

_ De ce există un mandat de vaccinare COVID pentru studenți?

_ Capsula radioactivă lipsă din Australia de Vest a fost găsită

_ Sfârșitul hedonismului monetar

_Gold FM Romania - 01 Feb 2023 14:55:33

_ Sub radar Indicatorii economici sunt semne de avertizare intermitente nevăzute din 2008 și �nainte

_ Un alt medic proeminent cere ca Biden să fie supus unui test cognitiv: �Poporul american merită mai bine�

_ Doctorul NHS glumește că ASDA oferă o carieră mai profitabilă

_ Firma de cabane de schi avertizează călătorii să fie atenți la site-urile FAKE după ce clientul este înșelat de 135.000 lire sterline

_ Fotbalistul Richard Rufus, care și-a păcălit prietenii cu 8 milioane de lire sterline, este condamnat la peste șapte ani de închisoare

_ OLIVER HOLT: Brazilia plânge pe Pele în timp ce cei îndoliați trec pe lângă sicriul deschis al regelui frumosului joc

_ Epopea angajare a lui Goldman Sachs se încheie cu cea mai mare rundă de reduceri de locuri de muncă vreodată

_ Puteți obține o rată a dobânzii de economii mai bună de la banca dvs. principală - iată cum

_ Procesul susține că un bancher de top cu legături cu Epstein ar putea fi legat de traficul sexual, scrie TOM LEONARD

_ LeBron James și Anthony Davis au fost excluși pentru meciul lui Lakers împotriva lui Brooklyn de luni

_ Studiile de producție din SUA semnalează o accelerare a stagflației în ianuarie

_ Sondajul arată că mai mulți americani cred că ajutorul „prea mult” este destinat Ucraina

_ Cele mai rele patru moduri de a ataca Bitcoin

_ George Santos va retrage din comisiile Camerei

_ Cisternă GNL eșuează în canalul Suez

_ Orice acțiune militară împotriva Iranului considerată declarație de război: Misiunea ONU

_ Prețurile pentru hamburger ar putea continua să crească pe măsură ce efectivul de bovine din SUA se micșorează

_ Orange Juice Futures a atins un nou record, pe fondul reducerii ofertei

_George Simion - 01 Feb 2023 06:11:00

_ SUA pregătește pachetul pentru Ucraina cu rachete care pot ajunge la aproape 100 de mile

_ Mesaje contradictorii de la Moscova: Kremlinul neagă că face planuri mari pentru aniversarea 'operațiunii militare speciale' din Ucraina

_ Laboratoarele Metabiota de la Hunter Biden au primit zeci de milioane de dolari �n contracte DOD � au fost experimentate cu viruși de lilieci �n cel puțin un biolaborator

_ Dragostea este �n aer (dacă nu ești liberal) � Găsește cadoul pentru perechea ta perfectă la TGP Shop!

_ QB Jalen Hurts, legat de Super Bowl, citează un verset biblic �n timp ce se pregătește pentru cel mai mare joc din cariera lui

_ MAI MULT: Firma Biolab a lui Hunter Biden, Metabiota, legată de EcoHealth, Forumul Economic Mondial � Rusia susține că are 20.000 de documente Biolab

_ Wall Street reacționează la creșterea ratelor de 25 bps a Fed

_ Investiţii străine în sectoare ale economiei românești, în 2022 (analiză)

_ Procesul JPMorgan-Epstein modificat de Insulele Virgine; „Lista clienților” a fost scurtată, legăturile între Staley și Dubin nu au fost redactate

_ Airbnb spune că creditorii ipotecari ar trebui să permită închirieri pe termen scurt, deoarece costul vieții este „linia vieții”

_ Proces îl acuză pe fostul exec Barclays, JPMorgan că este implicat în inelul sexual Jeffrey Epstein

_ Faceți cunoștință cu Pele din Anglia: expertul în momeli de pescuit, în vârstă de 52 de ani, a fost numit după icoana de către tatăl său nebun de fotbal

_ 2023, un an cu provocări uriașe - La ce se aşteaptă marile companii de pe Wall Street

_ A împânzit în tot Palermo cu afișe cu fosta soție și cei 15 presupuși amanți

_ Furie că comunitățile sunt „tăiate în derivă” de eliminarea a peste 5.000 de sucursale bancare din 2015


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 742, afisate in 13 pagini.