![]() Comentarii Adauga Comentariu Dorin Tudoran despre Ne-colaborarea lui Marian Munteanu cu Securitatea..."Un turnător ale cărui turnătorii nu au fost folosite de organele de represiune pentru a face poliție politică e băiat gigea"O remiză cu tâlc de DORIN TUDORAN“Evenimentul zilei” își anunță victoria chiar din titlu: “Evenimentul zilei a avut dreptate! Marian Munteanu a scris cu mâna lui notele din dosarul Securității!” La rândul său, Marian Munteanu își anunță victoria în partida cu ”Evenimentul zilei”: ”Salut decizia CNSAS și consider că este o decizie corectă pe care o așteptam.” Ambele părți au o tristă dreptate: “Evenimentul zilei” – fiindcă expertiza grafologică a dovedit că atât Angajamentul cât și notele livrate Securității sunt documente semnate de Marian Munteanu. Marian Munteanu – fiindcă CNSAS nu l-a acuzat că ar fi făcut poliție politică. Nici nu ar fi putut, în pofida existenței textelor olografe ale lui Marian Munteanu. De ce? Fiindcă legislația care guvernează acest subiect — cândva foarte fierbinte, azi aproape uitat, cu excepția campaniilor electorale – este mizerabilă. Un turnător, oricât de murdar, nu făcea poliție politică, nu avea calitatea de a face poliție politică. Poliție politică făceau organele de represiune, de la Securitate la Poliția de Partid. Turnătorul (informatorul, sursa etc.) doar punea la îndemâna organelor care făceau poliție politică material care putea distruge viața unor oameni. Că organele de represiune decideau să folosească ori nu o turnătorie sau alta spre a transforma un om într-o țintă a poliției politice nu ținea de turnător. Până când această legislație imbecilă nu va fi abandonată și înlocuită cu una cum se cuvine, vom continua să fim martorii unei loterii întristătoare. Un turnător ale cărui turnătorii au fost folosite de organele de represiune pentru a face poliție politică va continua să fie considerat – în mod eronat sau corect – a fi făcut poliție politică. Băiat rău. Un turnător ale cărui turnătorii nu au fost folosite de organele de represiune pentru a face poliție politică va continua să fie considerat – tot în mod eronat sau corect – a nu fi făcut poliție politică. Băiat gigea. În cazul de la care am pornit, oricine e liber să-l considere pe Marian Munteanu fie băiat bun, fie băiat rău. Cei care au dreptate nu se înșală mai mult decât cei care nu au dreptate. Și viceversa. O remiză pe măsura seriozității legiuitorilor români postdecembriști. Autor Dorin Tudoran, Preluare dorintudoran.com Nota Redacției :Dincolo de cele spuse de Dorin Tudoran despre Legea Strâmbă, mai rămâne calitatea morală neschimbată a lui Marian Munteanu. Cel de atunci, nu e cu nimic diferit de cel de azi, prin modul în care ascunde de opinia publică, ceea ce s-a întâmplat atunci şi prin modul în care nu vorbește niciodată nimic concret despre întâmplările de atunci. Marian Munteanu nu începe niciodată prin a spune "pe data de 23 martie 1988 nu m-am întâlnit cu nimeni" sau "la aceea dată m-am întâlnit cu 2 securişti la Majestic cărora le-am spus că nu colaborez" sau "cărora le-am spus că colaborez aşa cum scrie ìn documentul securității de la CNSAS" Dacă ați observat Marian Muntean nu spune niciodată nimic concret despre ce anume a făcut el la viața lui... A făcut o firmă, dar nu ştim cu cine şi mai ales nu ştim cine i-a dat contracte de milioane de euro ani la rând, ca "să intermedieze forța de muncă" de "milioane de euro anual". Oricine a recrutat la viața lui pentru echipa lui, doar 10 persoane ştie că la o mie de oameni şi 10 milioane de euro pe an, e vorba de o afacere care "mergea ca pe roate", căci nu plouă din cer "cu contracte de intermediere a forței de muncă". Apoi s-a întâlnit cu securiştii cu mult înainte de episodul Țuțea cu care ne îmbrobodeşte, dar nu ne-a spus niciodată concret unde când, cum şi în ce condiții şi mai ales de ce. A trebuit să aflăm din documentele din dosar publicate de Adevărul a căror autenticitate nu a negat-o în nici o instanță. Acesta e omul - un maestru al echivocului Iar cine vine şi se scaldă în Echivoc sau în Tăceri are întotdeauna motivele lui Ascunse. Dincolo de lege şi de ce le-a spus sau nu le-a spus Securiştilor din întreaga poveste reiese Caracterul Omului...Iar cu Caracterul te naşti. Dar ceea ce e cel mai penibil e că o cohortă de oameni, susținători ai lui Munteanu, sunt gata să acopere și să ascundă acest comportament doar pentru motive ideologice care n-au nimic de-a face cu faptele în sine, uitând că ideologia nu face doi bani în fața minciunii. Ei dovedesc din păcate prin asta, că nu se deosebesc cu nimic ca verticalitate, de cohorta de propagandiști care vor să albească plagiatul lui Kovesi sau de cohorta de alți propagandiști care au albit în trecut plagiatul lui Ponta Iar o Românie Nouă are în primul rând nevoie de VERTICALITATE și de CINSTE, înainte de orice ideologie sforăită pe gură. Un om se poate comporta într-un anume fel, în public, doar pentru că mulți alții dintre noi, îi permit să se comporte așa și îi încurajează acest comportament. Așa a ajuns unul ca Marian Munteanu. să nu răspundă niciodată nimic concret, legat de nici o întâmplare concretă, întâmplată și atunci și acuma. Amintiți-vă doar cum se bâlbâia la Antena 3 și cum dădea din colț în colț spunând că nu-și mai amintește cine și când l-a contactat ca să candideze la primărie din partea PNL sau cum tace penibil ori de câte ori se-ntâmplă lucruri și se fac declarații despre care "nu poate vorbi" (declarații anti-naționale ale unor ambasadori pe care îi scuză, vaccinări obligatorii, referendumuri pentru resurse și despre oprirea vânzării terenurilor la străini, etc) Am ajuns la fundul sacului mai ales din cauză că CINSTEA și MORALA au fost puse de prea multe ori între paranteze în țara noastră. Citiți care e Legea în acest moment
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:41
CITATUL ZILEI
ieri 09:12
Fotbal: Juventus a cucerit Supercupa Italiei
ieri 06:17
CITATUL ZILEI
ieri 05:17
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 ianuarie
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu