23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Fostul președinte al Israelului Shimon Peres a încetat din viață.

Fostul președinte al Israelului Shimon Peres (născut Szymon Perski), laureat la Premiului Nobel pentru Pace a murit miercuri la Tel Aviv la vârsta de 93 de ani, a informat agenția oficială de presă a guvernului israelian, preluată de Reuters.

Shimon Peres a fost spitalizat în ultimele două săptămâni în urma unui accident vascular cerebral, însă starea lui s-a înrăutățit brusc marți.

Deocamdată nu au fost anunțate detalii în legătură cu funeraliile.

WIKIPEDIA

Biografie

Copilăria

Shimon Peres s-a născut în 1923 sub numele Szymon Perski într- familie de evrei din târgul Wiszniew, pe atunci în Polonia, în plasa Wołożyn din voevodatul Novgródek, actualmente Vișneva în Belarus, raionul Volojin, regiunea Minsk.Tatăl său Itzhak (Icchak) Perski, originar din Volojin, era un comerciant înstărit de lemne, descendent al rabinului Haim din Volojin. Mama sa, Sara, născută Meltzer, era bibliotecară și profesoară de limba rusă.

În copilarie educația lui Peres a fost mult influențată de bunicul său matern, reb Tzvi Hersz Meltzer,și el din Volojin, absolvent al vestitei ieșive din acel orășel, și care a fost ucis în Holocaust.

La vârsta de 4 ani, copilul a fost luat la Radyn, pentru a fi binecuvântat de renumitul rabin Hafetz Haim care i-a urat o viață îndelungată. Bunicul l-a introdus pe nepot în Gemara (Talmud), dar și în literatura clasică universală și ebraică. Familiile părinților săi, inclusiv unchiul său Michael , au fost omorâți de naziști împreună cu ceilalți două mii de locuitori ai târgului.

În cuvântarea ținută de Peres cu ocazia jurământului în parlament ca președinte al Israelului, el a evocat cu simpatie figura bunicului său, care i-a creat universul copilăriei, dar care în vremea Holocaustului s-a numărat printre ultimii dintre evrei, care au fost duși la sinagoga de lemn a comunității, unde li s-a dat foc, în vreme ce purtau pe umeri șalurile de rugăciune (talit). După cum a povestit Peres, bunicul l-a petrecut la gară când a plecat în Palestina (Țara lui Israel), și la despărțire i-a cerut „să rămână evreu întotdeauna”.

În Palestina mandatară

În anul 1931 tatăl familiei a emigrat primul în Palestina. După trei ani în 1934 i s-au alăturat soția și cei doi băieți, Shimon și Gershon (Gigi). Itzhak Perski s-a înrolat ca voluntar în armata britanică și a participat la efortul de război contra Germaniei naziste. În vremea războiului familia a rămas fără vești de la tata, care a căzut în captivitatea germană, din care a fugit de două ori.

Shimon Peres și-a petrecut copilăria la Tel Aviv, unde a invatat la scoala elemnentara Balfour condusa de Yehuda Harari. la 14 ani a fost primit la Școala agricolă de la Ben Shemen, în regim de internat. Aceasta institutie, care avea un bun renume, nu îi pregatea, totuși, pe elevii ei pentru examenele de bacalaureat ci pentru împlinirea aspirațiilor sioniste de promovare a agriculturii și autoapărării. O mică parte dintre elevi erau veniți din Diaspora.

Peres s-a evidențiat în școală prin calitățile sale de a se exprima în scris și de a ține cuvântări, și a publicat articole în gazeta școlii sub pseudonimul Ben Amotz.În 1941 el a plecat în kibuțul Geva, unde a urmat o instrucție agricolă pentru a lua parte mai apoi în 1942 la întemeierea unei așezări cooperatiste agricole numite Alumot, cu statutul de „kvuțá”. Acolo a muncit în grajdul de vite, ca cioban și la casieria așezării. În 1945 s-a însurat cu Sonia Gelman, fiica profesorului de tâmplărie de la Școala internat din Ben Shemen, în care învățase și care terminase serviciul militar în armata britanică.

În anii 1941-1944 Peres a fost unul din secretarii Mișcării „Hanoar Haoved” (Tineretul muncitor). În aceste împrejurări calitățile sale au atras atenția unuia din fruntașii social democrați, Levi Eshkol, care l-a chemat să îndeplinească sarcini de logistică în cadrul forțelor „Haganá”, principala organizație paramilitară de apărare a evreilor din Palestina.

Începutul activității sale în domeniul apărării

Din 1947 Peres a început să lucreze sub oblăduirea lui David Ben Gurion și a lui Levi Eshkol la comandamentul Hagana, ocupandu-se de probleme de cadre si aprovizionare.După proclamarea Statului Israel, și întemeierea Armatei de apărare a Israelului (Tzahal) au fost definite și separate atribuțiile armatei , condusa de seful statului major generalul Yaakov Dori și cele ale Ministerului Apărării condus de Ben Gurion. S-a hotărât ca departamentul în care lucra Peres să rămână în cadrul Ministerului Apărării.

Din acest motiv Peres nu a mai fost recrutat în armată și nu a îndeplinit niciodată o funcție militară.

Mulți au fost de părere că aceasta i-a dăunat în cursul vieții.

Itzhak Rabin și poetul și cupletistul popular Haim Hefer, de pildă, care au luptat în rândurile forțelor subterane de elită Palmah din cadrul Haganá nu au văzut niciodată cu ochi buni avansarea lui Peres în funcții înalte în ciuda faptului că nu a participat la lupte, ceea ce simțeau ca un afront.

Rabin considera că era de nepermis ca Peres să fie numit ministru al apărării, dat fiind că nu a servit în armată. Peres a știut în iunie 1948 de hotărârea lui Ben Gurion de a scufunda vasul cu arme „Altalena” al organizației Etzel (Irgun) care ar fi încălcat legile tânărului stat.După trecerea multor ani, Peres i-a mărturisit lui Menahem Beghin, comandantul Irgunului, că Ben Gurion a fost indus în eroare, când a luat această decizie. Într-un interviu el amintit numele lui Israel Galili, ca fiind cel care a condus negocierile cu Irgunul în acele zile.

În aprilie 1949 Peres a fost numit șef al Departamentului Naval al Ministerului apărării, ocupându-se de chestiuni de buget, finanțe, aprovizionare și cercetare. În acelaș an a fost numit șef al reprezentanței Ministerului Apărării al Israelului în Statele Unite. În această calitate a acționat împreună cu prietenul său Al Schwimmer în domeniul achiziționării de echipament și muniții pentru aviația militară israeliană.

Peres l-a convins pe Schwimmer, care era proprietarul unui hangar pentru reparații de avioane să emigreze în Israel și să înființeze și în Israel un hangar asemănător, care va purta numele de „Institutul guvernamental de control al avioanelor”, și care a pus bazele companiei de stat „Industria aviatică” israeliene. Peres a rămas în Statele Unite până în 1952 și, în acest timp, a învățat la cursurile serale ale Universității New School din New York

Întors în Israel în 1952, Peres a devenit director adjunct al Ministerului Apărării. La începutul lui octombrie 1953 Ben Gurion, pe atunci prim ministru și ministru al apărării, a anunțat ca intenționează să demisioneze. Ben Gurion a decis să separe funcțiile pe care le deținuse, și să predea conducerea guvernului lui Moshe Sharett, iar Ministerul Apărării lui Pinhas Lavon, la început de facto, iar mai apoi în mod oficial. Cu o zi înainte de a demisiona, la 6 decembrie 1953 Ben Gurion l-a numit pe Shimon Peres director general al Ministerului Apărării, iar pe Moshe Dayan în funcția de șef al Statului Major.

Peres avea atunci 30 ani. În fața noului prim ministru Sharet cu atribuții slăbite și cu vederi moderate și conciliatoare, triumviratul activist format din ministrul Lavon, Peres și generalul Dayan reprezentau un factor de contrapondere. Din acel moment calea lui Dayan și a lui Peres spre posturi dintre cele mai înalte in stat se arăta deschisă.

Director general al Ministerului Apărării

Strângerea cooperării militare cu Franța

Din anul 1952 Franța a început să furnizeze armament Israelului, mai cu seamă tancuri de tipul AMX-13. În anul 1954 guvernul israelian a hotărât să opteze pentru Franța ca principal furnizor de arme și muniții, în locul Marii Britanii. După prime contacte între Moshe Dayan și ministrul apărării al Franței, Pierre Koenig, Peres a fost trimis la Paris pentru o întâlnire secretă cu ministrul aviației al Franței, Diomède Catroux, care avea simpatii pentru Israel. La sfârșitul întrevederii, cei doi au convenit asupra achiziționării de către Israel a unor avioane cu reacție moderne de tip Dassault Ouragan, avioane Mystère 4 precum și a cumpărării de tancuri suplimentare de tip AMX-13 și de echipament radar și de tunuri.

Misiunea lui Peres de a înzestra armata israeliană cu armamentul necesar pentru a deveni o armată modernă, s-a lovit de nu puține obstacole. Vânzările de arme către Israel se aflau sub supravegherea unei comisii tripartite anglo-franco-americane, iar reprezentanții Statelor Unite se opuneau furnizării de noi arme Israelului și făceau presiuni în acest sens. Un alt obstacol îl consta ostilitatea din partea oamenilor Ministerului de externe al Franței, precum și schimbările dese de guverne din acei ani ai celei de-a Patra Republici Franceze.

Peres a rămas în capitala Franței o perioadă îndelungată, vreme în care a stabilit relații personale de prietenie cu funcționari publici, deputați și comandanți militari și a depus toate eforturile posibile pentru a obține creșterea furnizării de arme. Discuții între Peres și Koenig în februarie 1955 au dus la cumpărarea de echipament militar în valoare de milioane de dolari. Crearea cu sprijinul Marii Britanii și a Statelor Unite a Pactului de la Bagdad, reunind mai multe state arabe și musulmane din Orientul Apropiat, în numele apărării față de pericolul sovietic, a fost interpretat de guvernul francez ca o încălcare a echilibrului geopolitic din regiune și a impulsionat strângerea relațiilor de prietenie dintre Franța și Israel. Franța a vândut Israelului, între altele, un lot de 50 tancuri M4 Sherman pe care le achiziționase din Marea Britanie, și de care nu mai avea nevoie.

Noua alianță strategică dintre cele două țări se datora în mare masură strădaniilor lui Shimon Peres. Îmbunătățirii relațiilor Israelului cu Franța i s-a datorat ulterior și semnarea acordului pentru construirea reactorului nuclear israelian de la Dimona.

„Afacerea rușinoasă” și relațiile cu ministrul Pinhas Lavon

Relatiile ministrului Lavon cu Dayan si Peres numirile lui Ben Gurion inainte de a-si da demisia, s-au înrăutățit curând, pe fondul rivalităților personale.În mai 1954 Lavon a ordonat anularea contractului cumpărării de tancuri Sherman din Franța. Lavon credea că se putea baza pe sprijinul lui Peres în relațiile sale ostile cu Dayan, numai că Peres, care era inițiatorul acordului cu francezii și se vedea obligat în aplicarea acestuia, s-a văzut nevoit sa ceară ajutor lui Dayan. Acesta și-a dat demisia de la comanda armatei, dar Lavon nu a acceptat-o. Cei trei s-au împăcat temporar, dar relațiile dintre Peres și Lavon au încetat de a mai fi armonioase.

„Afacerea rușinoasă”, cum s-a numit scandalul provocat de arestarea și judecarea în Egipt a unui grup de evrei locali care au fost însărcinați de serviciile secrete israeliene de a organiza câteva atentate pentru a servi drept pretext opririi evacuării Canalului de Suez de către francezi și englezi a dus la o polemică îndelungată în Israel asupra chestiunii „cine a dat ordinul” pentru lansarea acestei acțiuni penibile. Ministrul apărării Lavon a stat în centrul acuzațiilor. Pentru a lămuri lucrurile s-a creat o comisie secretă de anchetă formată din fostul sef al Statului major al armatei, generalul in rezerva Yaakov Dori și judecătorul Itzhak Olshan, președintele Curții Supreme. Comisia și-a început activitatea în ianuarie 1955, audiind mai mulți martori.

În fața comisiei a depus mărturie și Peres, care și-a exprimat părerea negativă despre Lavon, afirmând că acesta era aventuros și iresponsabil. Comisia a decis ca nu poate stabili cu certitudine vinovăția lui Lavon. Acesta din urmă, revoltat, considera că crearea comisiei de anchetă era un complot destinat să-l lichideze din punct de vedere politic. Lavon vedea ca răspunzători de intriga contra sa pe șeful Serviciului de informații al armatei, Binyamin Givli, pe Dayan și pe Peres. La 12 februarie 1955 Lavon l-a anunțat pe primul ministru Moshe Sharet ca nu mai poate conlucra cu „dușmanul său” Peres.

Sharet, deși nu-l suferea pe Peres (despre care a scris ulterior în jurnalul său:

„Eu am cu totul oroare de Peres și văd în ascensiunea lui o stricaciune morală din cele mai periculoase. Am sa plâng această țară dacă îl voi vedea vreodată șezînd pe scaunul de ministru”) l-a menținut în post.

n februarie 1955 Lavon, in cele din urma, a demisionat, iar Ben Gurion a revenit la conducerea Ministerului Apărării.

Campania din Sinai

Peres a privit cu satisfacție revenirea lui David Ben Gurion la ministerul apărării, și apoi la conducerea guvernului. El era devotat lui Ben Gurion, iar acesta vedea în una din speranțele Israelului în materie de conducători. Ben Gurion, a adoptat o linie politică activistă și a inițiat o confruntare cu Egiptul de sub conducerea nouă a colonelului Gamal Abdel Nasser, cu scopul de a lansa o operație preventivă care să împiedice pe acesta din urmă să-și întărească cu ajutor sovietic puterea militară și să pericliteze existența Israelului. Dayan și Peres erau de acord cu el.

La inceputul anului 1956 la conducerea guvernului francez a ajuns socialistul Guy Mollet. Din noul guvern făceau parte Maurice Borges-Monory ca ministru al apărării și Christian Pinot ca ministru de externe. Noua conducere franceză a adoptat e la bun început o poziție favorabilă față de Israel și o linie politică activistă pe plan internațional. O preocupare deosebită o reprezenta situația din Algeria, unde arabii locali rezistau împotriva regimului de ocupație francez. Franța examinase cu seriozitate si in contactele cu Israelul, posibilitatea unei invazii anglo-franceze pentru recuperarea Canalului de Suez, care fusese naționalizat de către Nasser. În schimb britanicii ezitau și se abțineau de la orice contact cu Israelul.

La 20 septembrie 1956 au sosit la Tel Aviv doi emisari francezi, directorul general al Ministerului apărării al Frantei. Abel Thomas, și colonelul Louis Mangin. Acestia s-au întâlnit cu Peres și l-au anunțat că Franta este dispusă să ajute Israelul ptrin-un ajutor militar activ pentru a lansa un atac contra Egiptului în Sinai.

În continuare, Peres a plecat la Paris unde s-a întâlnit cu ministrul Pinot. Întors încurajat, le-a comunicat lui Ben Gurion și lui Dayan, ca Pinot era dezamăgit de poziția marilor puteri față de Egipt și fr evacuarea Canalului de Suez, și vedea posibilitatea unei intervenții militare contra lui Nasser. După ce aflat Ben Gurion și despre poziția ministerului francez al apărării, a trimis la Paris o delegație formată din Moshe Carmel, Golda Meir, Dayan și Peres, pentru a coordona participarea israeliană la operație occidentală de cucerire a Canalului de Suez. La 28 septembrie 1956 delegația israeliană a sosit la Biserte în Tunisia și de acolo a plecat la Paris.

La întrunirea care a avut loc în casa lui Mangin în cartierul Saint Germain (de unde și numele de Conferința de la Saint Germain) s-a convenit planul operației:

Israelul va ataca în Sinai, apoi se vor alatura britanicii și francezii. Franța se angaja să furnizeze Israelului o mare cantitate de arme.

1956 - Criza Suezului

Conflictul din Sinai a început cu câțiva ani înainte de 1956, din momentul în care Marea Britania și Franța au aflat de intențiile președintelui egiptean Gamal Abdel Nasser de a naționaliza Canalul Suez, lucru pe care acesta l-a și făcut în Iulie 1956.

Din 1954, în calitate de director general al Ministerului Apărării, Peres a fost implicat în planificarea din 1956 a războiului din Suez, în parteneriat cu Franța și Marea Britanie.

Peres a fost trimis de David Ben-Gurion la Paris, unde a avut loc întâlniri secrete cu guvernul francez.

Peres a contribuit la negocierea acordului franco-israelian pentru o ofensivă militară.

În noiembrie 1954 Peres a vizitat Parisul, unde a fost primit de ministrul francez al Apărării Marie-Pierre Koenig, care i-a spus că Franța va vinde pe Israel orice arme pe care Israelul vrea să le cumpere.

Până la începutul anului 1955, Franța a transportat maritim cantități mari de arme către Israel.

În aprilie 1956, în urma unei alte vizite la Paris de Peres, Franța a fost de acord să nu ia în considerare Declarația tripartită, și să furnizeze și mai multe arme Israelului.

În timpul aceleiași vizite, Peres i-a informat pe francezi, că Israelul a decis, să ia parte la războiul cu Egiptul din 1956. Până la 1956, Franța a devenit cel mai apropiat aliat și partener al Israelului în Orientul Mijlociu.

La Sèvres, Peres a participat la planificarea războiului, alături de Maurice Bourges-Maunoury, Christian Pineau și șeful Statului Major al Forțelor Armate Franceze General Maurice Challe, precum și alături secretarul britanic de externe Selwyn Lloyd și asistentul lui Sir Patrick Dean.

Marea Britanie și Franța s-au decis pentru un sprijin israelian ca să facă o alianță împotriva Egiptului.

Părțile au convenit că Israelul va invada Sinaiul.

Marea Britanie și Franța ar interveni atunci, pentru "separarea forțelor israeliene și egiptene aflate în conflict", instruindu-le pentru a se retrage la o distanță de 16 kilometri de fiecare parte a canalului.

Francezii și Britanicii ar argumenta apoi, în conformitate cu planul, că controlul Egiptului pe o astfel de rută importantă e prea slab, și că este necesar ca acest canal să fie pus din nou, sub conducerea anglo-franceză.

Acordul de la Sèvres a fost descrisă inițial de către prim-ministrul britanic, Anthony Eden, ca "cea mai înaltă formă de plan militar făcut de niște bărbați de stat"

Cei trei aliați, în special Israelul, și-au îndeplinit cu succes atingerea obiectivelor militare imediate.

Cu toate acestea, reacția extrem de ostil față de acest război, venită atât din Statele Unite cât și din URSS, le-a forțat să se retragă, rezultând într-un eșec al Marii Britanii și a obiectivelor politice și strategice ale Franței de a controla din nou, Canalul de Suez.

Pe 26 octombrie 1956, Zahal-ul (armata israeliană) a lovit primul Egiptul și a spulberat în 5 zile rezistența armatei egiptene. Israelul a ocupat, în totalitate, Peninsula Sinai, oprindu-se, conform planului pe malul estic al canalului Suez.

La 29 octombrie 1956, au fost parașutate unități de elită engleze și franceze lângă orașele Port Said, Port Suez și Ismaelia, pe malul african al canalului,

Deși înfrângerea Egiptului a fost totală, intervenția vehementă a Uniunii Sovietice (la 5 noiembrie 1956, U.R.S.S-ul a dat un ultimatum de retragere imediată a trupelor străine. Hrushciov, deși nu se știe cât de serios a spus-o, a amenințat chiar cu folosirea bombelor atomice în Europa de Vest dacă ocupația va continua), și, a Statelor Unite (Președintele Dwight Eisenhower i-a amenințat pe englezi, francezi și pe israelieni cu o blocadă economică totală), i-a obligat pe englezi, francezi și ulterior pe israelieni să se retragă.

Tratatele semnate ulterior, vor marca, practic, sfârșitul stăpânirii de peste un secol a celor două state vest-europene beligerante în Orientul Mijlociu și începutul decăderii influenței lor în politica mondială, ambele devenind de atunci puteri de mâna a doua pe plan mondial.

Israelului i s-a garantat libera trecere a vaselor prin canal - garanție care a fost încălcată de egipteni, supărați pe invazie, la prima tentativă - și încetarea acțiunilor fedaiun-ilor - garanție care a fost respectată de egipteni.

În pofida speranțelor americane, Egiptul a intrat, total, în sfera influenței sovietice, devenind unul dintre liderii grupului de state "neangajate" ("Mișcarea de Nealiniere a Statelor din lumea a Treia"). Relațiile dintre Londra și Washington au fost afectate puternic, în urma acestei crize, în care Statele Unite s-au opus atât Londrei și Parisului.

Politica lui Eisenhower a fost mai degrabă o politică de a scoate Canalul de Suez de sub protectoratul franco-englez decât o politică anti-israeliană

În timpul mandatului lui Eisenhower, de Președinte al SUA (1953- 61), sute de milioane de dolari în subvenții-de-ajutorare au fost alocate Israelului.

Un acord de energie atomică cu Israelul a fost semnat care prevedea formarea oamenilor de știință israelieni și punerea la dispoziția Israelului a apei grele.

Multe echipamente militare au fost trimise către Israel. Transporturile au inclus avioane de instrucție, livrări de echipamente de radiolocație, precum și piese de schimb și muniție.

Relațiile dintre administrația lui Eisenhower și Israel au ajuns la cel mai scăzut nivel al lor în timpul și după campania din Sinai din octombrie 1956, când SUA a preluat conducerea în cadrul ONU, șia cerut retragerea forțelor israeliene, amenințând chiar cu sancțiuni.

La retragerea Israelului, Eisenhower a afirmat că Israelul nu ar avea nici un motiv să regrete decizia sa, și a promis sprijin pentru existența națională a Israelului și dezvoltarea sa internă.

Politica americană, a declarat Eisenhower, vede Golful Akaba și Canalul Suez - drept căi navigabile internaționale.

WIKIPEDIA ÎN ROMÂNĂ SE OPREȘTE AICI - DE AICI WIKIPEDIA ÎN ENGLEZĂ

Political career

Peres was first elected to the Knesset in the 1959 elections, as a member of the Mapai party. He was given the role of Deputy Defense Minister, which he filled until 1965. Peres and Moshe Dayan left Mapai with David Ben-Gurion to form a new party, Rafi, which reconciled with Mapai and joined the Alignment (a left-wing alliance) in 1968.

In 1969, Peres was appointed Minister of Immigrant Absorption and in 1970 became Minister of Transportation and Communications. In 1974, after a period as Information Minister, he was appointed Minister of Defense in the Yitzhak Rabin government, having been Rabin's chief rival for the post of Prime Minister after Golda Meir resigned in the aftermath of the Yom Kippur War. During this time, Peres continued to challenge Rabin for the chairmanship of the party, but in 1977, he again lost to Rabin in the party elections.

Peres succeeded Rabin as party leader prior to the 1977 elections when Rabin stepped down in the wake of a foreign currency scandal involving his wife. As Rabin could not legally resign from the transition government, he officially remained Prime Minister, while Peres became the unofficial acting Prime Minister.

Peres led the Alignment to its first ever electoral defeat, when Likud under Menachem Begin won sufficient seats to form a coalition that excluded the left. After only a month on top, Peres assumed the role of opposition leader. After turning back a comeback bid by Rabin in 1980, Peres led his party to another, narrower, loss in the 1981 elections.

In the 1984 elections, the Alignment won more seats than any other party but failed to muster the majority of 61 mandates needed to form a left-wing coalition. Alignment and Likud agreed to an unusual "rotation" arrangement, or unity government, in which Peres would serve as Prime Minister and the Likud leader Yitzhak Shamir would be Foreign Minister. A highlight of this time in office was a trip to Morocco to confer with King Hassan II.

As part of the deal, after two years, Peres and Shamir traded places and in 1986, Peres became foreign minister. In 1988, the Alignment led by Peres suffered another narrow defeat. He agreed to renew the coalition with the Likud, this time conceding the premiership to Shamir for the entire term. In the national unity government of 1988–90, Peres served as Vice Premier and Minister of Finance. He and the Alignment finally left the government in 1990, after "the dirty trick" – a failed bid to form a narrow government based on a coalition of the Alignment, small leftist factions and ultra-orthodox parties.

Yitzhak Rabin, Shimon Peres and Yasser Arafat receiving the Nobel Peace Prize following the Oslo Accords.

From 1990, Peres led the opposition in the Knesset, until, in early 1992, he was defeated in the first primary elections of the new Israeli Labor Party (which had been formed by the consolidation of the Alignment into a single unitary party) by Yitzhak Rabin, whom he had replaced fifteen years earlier. Peres remained active in politics, however, serving as Rabin's foreign minister from 1992.

Secret negotiations with Yasser Arafat's PLO organization led to the Oslo Accords, which won Peres, Rabin and Arafat the Nobel Peace Prize. After Rabin's assassination in 1995, Peres served as Acting Prime Minister and Acting Defense Minister for seven months until the 1996 elections, during which he attempted to maintain the momentum of the peace process.[34]

During his term, Peres promoted the use of the Internet in Israel and created the first website of an Israeli prime minister. However, he was narrowly defeated by Benjamin Netanyahu in the first direct elections for Prime Minister in 1996. In 1997 he did not seek re-election as Labor Party leader and was replaced by Ehud Barak. Barak rebuffed Peres's attempt to secure the position of party president and upon forming a government in 1999 appointed Peres to the minor post of Minister of Regional Co-operation.

In 2000, Peres ran for a seven-year term as Israel's President, a ceremonial head of state position which usually authorizes the selection of Prime Minister. Had he won, as was expected, he would have been the first ex-Prime Minister to be elected President. However, he lost to Likud candidate Moshe Katsav.

Following Ehud Barak's defeat by Ariel Sharon in the 2001 direct election for Prime Minister, Peres made yet another comeback. He led Labor into a national unity government with Sharon's Likud and secured the post of Foreign Minister.

The formal leadership of the party passed to Binyamin Ben-Eliezer, and in 2002 to Haifa mayor Amram Mitzna. Peres was much criticized on the left for clinging to his position as Foreign Minister in a government that was not seen as advancing the peace process, despite his own dovish stance.

He left office only when Labor resigned in advance of the 2003 elections. After the party under the leadership of Mitzna suffered a crushing defeat, Peres again emerged as interim leader. He led the party into coalition with Sharon once more at the end of 2004 when the latter's support of "disengagement" from Gaza presented a diplomatic program Labor could support.

Peres won the chairmanship of the Labor Party in 2005, in advance of the 2006 elections. As party leader, Peres favored pushing off the elections for as long as possible. He claimed that an early election would jeopardize both the September 2005 Gaza withdrawal plan and the standing of the party in a national unity government with Sharon.

However, the majority pushed for an earlier date, as younger members of the party, among them Ophir Pines-Paz and Isaac Herzog, overtook established leaders such as Binyamin Ben-Eliezer and Haim Ramon, in the party ballot to divide up government portfolios. Peres continually led in the polls, defying predictions that rivals would overtake him. Peres lost the leadership election with 40% to Peretz's 42.4%.[35]

Support for Sharon and joining Kadima

On 30 November 2005 Peres announced that he was leaving the Labor Party to support Ariel Sharon and his new Kadima party. In the immediate aftermath of Sharon's debilitating stroke there was speculation that Peres might take over as leader of the party but most senior Kadima leaders, however, were former members of Likud and indicated their support for Ehud Olmert as Sharon's successor.[37]

Labor reportedly tried to woo Peres back to the fold.[38] Peres announced, however, that he supported Olmert and would remain with Kadima. Peres had previously announced his intention not to run in the March elections. Following Kadima's win in the election, Peres was given the role of Vice Prime Minister and Minister for the Development of the Negev, Galilee and Regional Economy.

Presidency: 2007–2014

On 13 June 2007, Peres was elected President of the State of Israel by the Knesset. 58 of 120 members of the Knesset voted for him in the first round (whereas 38 voted for Reuven Rivlin, and 21 for Colette Avital). His opponents then backed Peres in the second round and 86 members of the Knesset voted in his favor,[39] while 23 objected. He resigned from his role as a Member of the Knesset the same day, having been a member since November 1959 (except for a three-month period in early 2006), the longest serving in Israeli political history. Peres was sworn in as President on 15 July 2007.[6]

In November 2008, Peres received an honorary knighthood, Knight Grand Cross of the Order of St Michael and St George from Queen Elizabeth II in Buckingham Palace in London.[40]

In June 2011, he was awarded the honorary title of sheikh by Bedouin dignitaries in Hura for his efforts to achieve Middle East peace. Peres thanks his hosts by saying "This visit has been a pleasure. I am deeply impressed by Hura. You have done more for yourselves than anyone else could have". He told the Mayor of Hura, Dr. Muhammad Al-Nabari, and members of Hura's governing council, that they were "part of the Negev. It cannot be developed without developing the Bedouin community, so that it may keep its traditions while joining the modern world."[41] Political views

Peres was once considered a "hawk."[42]

He was a protégé of Ben-Gurion and Dayan and an early supporter of the West Bank settlers during the 1970s.

However, after becoming the leader of his party his stance evolved. More recently he was seen as a dove, and a strong supporter of peace through economic cooperation. While still opposed, like all mainstream Israeli leaders in the 1970s and early 1980s, to talks with the PLO, he distanced himself from settlers and spoke of the need for "territorial compromise" over the West Bank and Gaza.

For a time he hoped that King Hussein of Jordan could be Israel's Arab negotiating partner rather than Yasser Arafat. Peres met secretly with Hussein in London in 1987 and reached a framework agreement with him, but this was rejected by Israel's then Prime Minister, Yitzhak Shamir.

Shortly afterward the First Intifada erupted, and whatever plausibility King Hussein had as a potential Israeli partner in resolving the fate of the West Bank evaporated. Subsequently, Peres gradually moved closer to support for talks with the PLO, although he avoided making an outright commitment to this policy until 1993.

Peres was perhaps more closely associated with the Oslo Accords than any other Israeli politician (Rabin included) with the possible exception of his own protégé, Yossi Beilin. He remained an adamant supporter of the Oslo Accords and the Palestinian Authority since their inception despite the First Intifada and the al-Aqsa Intifada (Second Intifada). However, Peres supported Ariel Sharon's military policy of operating the Israeli Defense Forces to thwart suicide bombings.

Peres' foreign policy outlook was markedly realist. To placate Turkey,[citation needed] Peres allegedly downplayed the Armenian genocide.

Peres stated: "We reject attempts to create a similarity between the Holocaust and the Armenian allegations. Nothing similar to the Holocaust occurred. It is a tragedy what the Armenians went through but not a genocide."

Although Peres himself did not retract the statement, the Israeli Foreign Ministry later issued a cable to its missions which stated that "The minister absolutely did not say, as the Turkish news agency alleged, 'What the Armenians underwent was a tragedy, not a genocide.'"[43] However, according to Armenian news agencies, the statement released by the Israeli consulate in Los Angeles did not include any mention that Peres had not said that the events were not genocide.

On the issue of the nuclear program of Iran and the supposed existential threat this poses for Israel, Peres stated, "I am not in favor of a military attack on Iran, but we must quickly and decisively establish a strong, aggressive coalition of nations that will impose painful economic sanctions on Iran," adding "Iran's efforts to achieve nuclear weapons should keep the entire world from sleeping soundly."

In the same speech, Peres compared Iranian President Mahmoud Ahmadinejad and his call to "wipe Israel off the map" to the genocidal threats to European Jewry made by Adolf Hitler in the years prior to the Holocaust.[47] In an interview with Army Radio on 8 May 2006 he remarked that "the president of Iran should remember that Iran can also be wiped off the map."[48] Peres was a proponent of Middle East economic integration.[49] Post-presidency

Peres announced in April 2013 that he would not seek to extend his tenure beyond 2014. His successor, Reuven Rivlin, was elected on 10 June 2014 and took office on 24 July 2014.

Death

On 13 September 2016, Peres, then 93 years old, suffered a "massive stroke" and was hospitalized at the Sheba Medical Center in Israel.[50] On 27 September 2016, he had suffered irreversible brain damage and organ failure[1] and was reportedly in terminal condition;[51] he died the following day.[2]


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

Întrebare pentru autoritățile române: Câți migranți ați relocat ÎN REALITATE în România, încâlcând cu bună știință Constituția României?

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

În timp ce milioane de români nu au un loc de muncă, Creşte numărul de migranți asiatici angajaţi în România. România a adus 11.000 de străini din state non-UE în prima jumătate a lui 2019, mai mulţi decât în tot anul 2018

Economia de piață liberă? Poveşti. Dăm 5G țintit la americani. Nu e ăsta Trafic de influență? Iohannis: "Am semnat un memorandum România-SUA privind tehnologia 5G, pentru asigurarea prosperității și securității naționale".

Jarosław Kaczynski, peședintele partidului polonez de guvernământ cere măsuri împotriva marșurilor homosexualilor: "Acest teatru ambulant" al marşurilor homosexualilor de pe străzile noastre trebuie "demascat şi înlăturat"

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Cei 21 de km "muzeu" de pe autostrada A1 Lugoj - Deva - Încă un apel la deschiderea traficului: "Există lucrări minore nefinalizate care NU afectează carosabilul"

Utile: Infarctul miocardic la tineri. Principalele cauze care duc la apariția problemelor de inimă; Mineralul care reduce riscul de boli cardiovasculare și susține sănătatea celulelor

O româncă răpită și sechestrată într-un oraș din Spania a reușit să-și anunțe familia. Autoritățile au eliberat-o după șase ore de la apel – VIDEO

Laufer susține ce nu prevede memorandumul semnat în SUA: Asistăm la încă o ocazie ratată de România

Atleta rusă Margarita Plavunova a decedat la vârsta de 25 de ani în timp ce se antrena

Coreea de Nord avertizează că testul cu o rachetă medie efectuat recent de SUA ar putea "declanșa un nou război rece" în regiune

YouTube înlătură clipurile video cu lupte între roboți, pentru că încalcă regulile comunității legate de cruzimea față de animale

Trump califică drept "dezagreabile" afirmațiile premierului danez Mette Frederiksen despre ideea vânzării Groenlandei

Ramnificațiile rețelei pedofilului Epstein merg până la vîrfurile Partidului Democrat și până în interiorul Familiei Regale Britranice

Emmanuel Macron se va întâlni cu oficiali iranieni înaintea summitului G7

​Primăria Capitalei a terminat o singură statuie din cele 4 promise pentru Centenar, în valoare totală de peste 40 milioane lei

CITATUL ZILEI

Ministrul rus al Apărării, invitat de Dodon la Chișinău cu ocazia aniversării eliberării Republicii Moldova de fascism / Maia Sandu critică decizia

Un nou caz de abuz sexual asupra unui minor. Copil de 9 ani, luat de acasă de agresor. Presupusul violator a fost prins

Plasticul de unică folosință, interzis în regiunea vârfului Everest

Incendiu la sediul Ministerului de Interne. Trei autospeciale au intervenit, nimeni nu a fost rănit

O grupare care exploata sexual tinere, între care și minore, anchetată în Timișoara

Seism cu magnitudinea de 3,4 grade în județul Buzău

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 august

Fotbal: Brigadă de arbitri din România la Cupa Mondială Under 17

Intervenție de urgență în centrul Capitalei. Incendiu izbucnit într-o cameră din sediul MAI. Trei autospeciale de pompieri trimise în zonă

Poluarea aerului, legată de riscul de apariție al tulburărilor bipolare și al depresiei (Studiu)

​WTA Bronx: Mihaela Buzărnescu, eliminată în turul doi de Anna Blinkova

BAC 2019, sesiunea de toamnă: Absolvenții susțin prima probă scrisă/ Cum decurge examenul la Limba și literatura română. Când se afișează rezultatele

Furtul celui mai admirat tablou din lume, în care hoțul a devenit patriot pentru țara lui

Emmanuel Macron se va întâlni cu oficiali iranieni înaintea summitului G7

Tenis: Mihaela Buzărnescu, eliminată în optimile de finală la Bronx Open (WTA)

Champions League: Olympiacos, scorul zilei în play-off (4-0 cu FK Krasnodar) / Rezultatele complete

Cristina Neagu, recuperarea, obiectivul JO și motivul pentru care îl critică pe Ambros Martin

Forțele israeliene au lansat, din eroare, proiectile către un avion civil israelian pe Înălțimile Golan

Iranul a prezentat un sistem mobil de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune

G7 alimentează inegalitățile din lume, avertizează Oxfam cu două zile înaintea Summitului de la Biarritz

Trump lansează noi atacuri la adresa statelor europene pe tema contribuțiilor proporționale la NATO

Competitia privata se ascute si pe piata rachetelor din China

HOROSCOP 22 august 2019: Zodiile care se vor bucura de mult spor în plan profesional

METEO #azi 22 august 2019: Caniculă, disconfort termic accentuat

Donald Trump lansează un nou atac la adresa statelor europene pe tema contribuțiilor proporționale la NATO

Orban: Tăriceanu a încercat să își arate mușchii, dar până la urmă rămâne în guvernarea impotentă

Patru adolescenți, salvați după ce s-au rătăcit în munții Bucegi

Bancul zilei: Cum se mai schimbă lucrurile

Vladimir Putin: Protestele din unele țări sunt mai ample și au consecințe mai grave decât manifestațiile de la Moscova

Președintele Parlamentului neozeelandez a hrănit un bebeluș în timpul unei dezbateri

SUA: Șase persoane cu vârste cuprinse între 62 și 85 de ani, acuzate că au făcut sex în parc

Vaslui: Cei doi copii din Bârlad răniți de crengile unui copac, transferați la Iași

Lionel Messi a reluat antrenamentele alături de coechipieri - Ar putea juca duminică contra celor de la Betis Sevilla

Comitetul Executiv Național al PSD se reunește, vineri, la Palatul Parlamentului

Kosovo: Parlamentul de la Pristina a votat pentru autodizolvare

Tenis: Turneul ATP de la Winston-Salem - Benoit Paire, favoritul numărul unu, calificat în sferturile de finală

Sondaj BestJobs: Angajații pierd zilnic două ore din timpul de lucru din cauza unor obiceiuri banale

Justin Trudeau a făcut apel la reținere în conflictul din Hong Kong

Anton Anton: Cred că Iohannis a vorbit în SUA despre dezvoltarea unor reactoare nucleare de mică putere

Orban intervine în scandalul provocat de Cîțu pe tema bugetarilor: Niciun funcționar care își face treaba nu este în pericol / Instituțiile conduse de PSD au fost împănate de o mulțime de habarniști


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 815, afisate in 14 pagini.



ieri 05:22 CITATUL ZILEI