07:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Tensiunea e la cote maxime: Două subiecte fierbinți vor fi discutate urgent de Macron și Xi Jinping!

Tensiunea e la cote maxime: Două subiecte fierbinți vor fi discutate urgent de Macron și Xi Jinping!

Este probabil ca aceste două obiective să fie dificil de atins în timpul vizitei de două zile a lui Xi Jinping la Paris, într-un moment în care tensiunile comerciale dintre Uniunea Europeană şi China se agravează, comentează agenţia britanică de presă.

Franţa sprijină o anchetă a Uniunii Europene privind exporturile de vehicule electrice chinezeşti, iar în ianuarie Beijingul a deschis o investigaţie privind importurile de coniac - fabricat în mare parte în Franţa - o mişcare considerată în general drept "represalii echivalente" (tit-for-tat) la mai multe anchete din partea UE.

"Trebuie să continuăm să facem presiuni asupra autorităţilor chineze pentru a ne oferi mai multe garanţii în privinţa problemelor ce ţin de comerţ", a declarat un consilier de la Palatul Elysee înaintea vizitei lui Xi, prima sa călătorie în Europa în ultimii cinci ani.

Preşedintele chinez urmează să sosească în jurul orei 16:00 (14:00 GMT) la Paris, având programată o întâlnire cu Emmanuel Macron şi cu Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene.

Diviziunile între cele 27 de ţări membre ale UE - şi în special între Franţa şi Germania - subminează capacitatea acestora de a influenţa China, notează Reuters. Cancelarul german Olaf Scholz nu se va putea alătura lui Macron şi Xi la Paris din cauza altor angajamente, au declarat surse autorizate. "Influenţa îşi pierde din efect dacă liderii europeni trimit mesaje diferite lui Xi (Jinping)", afirmă Noah Barkin, analist la Rhodium Group, care urmăreşte îndeaproape relaţiile între UE şi China.

Franţa va încerca, de asemenea, să abordeze deschiderea pieţei chineze pentru exporturile sale agricole şi probleme legate de preocupările industriei cosmetice franceze cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, au declarat oficiali de la Paris. Totodată, Franţa a încercat până acum să impulsioneze China să exercite presiuni asupra Moscovei ca aceasta să pună capăt operaţiunilor sale în Ucraina, cu puţine progrese până în prezent, în afară de decizia lui Xi de a-l suna pentru prima dată pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la scurt timp după ce Macron a vizitat Beijingul anul trecut.

"China fiind unul dintre principalii parteneri ai Rusiei, obiectivul nostru este să folosim pârghiile pe care le are asupra Moscovei pentru a schimba calculele Rusiei şi pentru a contribui la soluţionarea conflictului", a declarat acelaşi consilier de la Palatul Elysee.

O sursă diplomatică franceză a declarat: "Dacă chinezii caută să aprofundeze relaţia cu partenerii europeni, este foarte important ca ei să audă punctul nostru de vedere şi să înceapă să-l ia în serios".

Gestul se doreşte a fi un ecou la vizita lui Macron în oraşul Guangzhou, unde Xi l-a invitat pentru a lua parte la o ceremonie a ceaiului în fosta reşedinţă a tatălui său.

"Macron apelează ca de obicei la şarmul său, încercând să-i atragă de partea sa pe liderii străini prin stabilirea unei relaţii personale cu ei", a spus Barkin. "Dar sper că nu-şi face iluzii că aducându-l pe Xi într-un loc care este important pentru el din copilărie îl va face pe Xi să plângă şi va duce la compromisuri din partea Beijingului", mai comentează analistul citat.

Xi va părăsi Franţa marţi după-amiază pentru a-şi continua turneu european în Serbia şi Ungaria, ţări aflate în relaţii bune cu Rusia.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tânăr drogat cu 27 de substanţe în acelaşi timp: Avertismentul medicilor

_ Un deputat USR reclamă dezinteresul Ministerului Educaţiei în cazul reintegrării mamelor minore în învăţământ

_ Diplomat rus, expulzat din Moldova din cauza secțiilor de votare deschise în Transnistria

_ Echipa României de la Turneul Internațional Avansat de Informatică IATI s-a umplut de aur. Numai puțin de 8 medalii + alte 32 la individual

_ STENOGRAME - Înregistrare explozivă: Clotilde Armand, discuție cu un om de afaceri

_ SUA şi Japonia îndeamnă să nu se amplaseze arme nucleare în spaţiu. Vizată e Rusia

_ Trupa de hard rock Kiss vinde marca şi cântecele pentru 300 de milioane de dolari

_ VIDEO În plin război cu Iranul, Israelul a ucis un comandant de top din gruparea Hezbollah: atac fulger cu drone

_ Bugetul UE pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European

_ Matt Gaetz postează un Tweet misterios despre viitorul său

_ Prankster exploatează lacuna legală, înregistrează celebrități precum Chris Brown, Drake, 50 Cent și Trey Songz să voteze folosind aceeași adresă din Texas

_ Votul de la miezul nopții mută acuzarea Mayorkas mult mai aproape de realitate: „Timpul pentru responsabilitate este acum”

_ Se închide circulaţia pe aproximativ 4 km din A2, noaptea, în perioada 12-23 februarie

_ Spectatorii Apple TV+, Prime Video și Paramount + pot vedea sfârșitul încercărilor gratuite datorită noilor reguli de abonament, avertizează colegii

_ Duel românesc în semifinalele Transylvania Open: Ana Bogdan și Jaqueline Cristian se vor înfrunta

_ Better... Not Younger a lui Hannah Betts: Nu așteptați ca un bărbat să vă cumpere aceste delicii de top pentru Valentine!

_ Rep Anna Paulina Luna �ntreabă: �Ar trebui să fie acuzate Hillary Clinton sau Stacey Abrams de insurecție?� (Video)

_ Guvernul Israelului încearcă să preia discret controlul asupra Ierusalimului de Est (Haaretz)

_ Biden trimite directorul CIA pentru a negocia un acord major de încetare a focului în Gaza

_ „Se simte ca și cum am pierdut un prieten”: ascultătorii devastați de la BBC Radio 2 îi aduc un omagiu legendarului DJ Steve Wright „care și-a pus zâmbetul pe buze când a cântat fără grijă” după moartea sa la vârsta de 69 de ani

_ Premieră: Echipă 100% românească, în luptă pentru cea mai mare competiţie de Counter-Strike din lume

_ Tearless Defiance a lui Nikki Haley – Preferatul războinicului refuză cu încăpățânare să renunțe în timp ce îl atacă pe președintele Trump, care este „atât de obsedat de demonii săi în trecut”

_ Yakuza se implică în treficul de material nuclear - Acuzații grave din SUA

_ Limita prețului energiei: Ofgem îl stabilește la 1.690 GBP - ce va însemna pentru factura dvs.?

_ Cum să urmăriți schimbările importante într-o rețea dinamică

_ Cercetarea veninului de șarpe are implicații largi pentru tratamentul mușcăturii

_ Studiul arată că calitatea apei din râurile europene este în general mai bună, dar nu este constantă

_ Bitcoin a atins astăzi maximul ultimilor 2 ani. Creşterea spectaculoasă vine pe fondul semnelor că marii jucători acordă din ce în ce mai multă încredere criptomonedei

_ ALISON BOSHOFF: Russell Brand ia masa la Ivy, desculț, într-un kimono. Și a transformat cârciuma din sat într-un sediu central care scoate teorii ale conspirației online care îi câștigă milioane. Anulat? El o inventează

_ Cercetatorul solicită urbaniştilor să se concentreze pe accesul echitabil la spaţiile verzi urbane

_ Viitorul lui Christian Horner atârnă în balanță în această seară, după ce „mesajele scurse” sunt discutate de organul de conducere al F1 și șefii echipei rivale îndeamnă Red Bull pentru „mai multă transparență”

_ S-au dezvăluit câștigătorii celui mai mare buget - este o veste bună dacă sunteți un cuplu, amândoi cu 60.000 lire sterline cu copii

_ Cearta din Cupa Asiei a adus echipa sud-coreeană mai aproape, spune căpitanul Son

_ Turneul european al lui Taylor Swift a provocat o explozie a preţurilor camerelor de hotel

_ SUA dau în judecată Apple pentru încălcarea regulilor antitrust

_ Firea: Candidatura pentru un post de eurodeputat este una foarte serioasă

_ MOVEMENT BUILS pentru a-l �ndemna pe reprezentantul Mike Gallagher să demisioneze �nainte de 9 aprilie pentru a stimula alegeri speciale � sau scaunul va fi lăsat deschis p�nă �n ianuarie! �MTG conduce acuzația!

_ Ministerul de Interne: Suntem aici, suntem pregătiți pentru fluxul Schengen

_ Cinci lucruri de știut despre alegerile locale istorice din Turcia

_ VIDEO - Rareș Bogdan și-a înmuiat discursul anti-PSD: migrația primarilor reprezintă un proces de 'maturizare' care nu poate fi oprit

_ Philip Morris International lansează Raportul Integrat pentru anul 2023

_ Locuitorii îngroziți din Minneapolis roagă orașul să închidă tabăra fără adăpost plină de crime (VIDEO)

_ GHOST TOWN: Clădirile de birouri din New York au stabilit un nou record pentru goliciune

_ Piața imobiliarelor se schimbă radical: Topul orașelor în care prețul a explodat e condus de orașe mai mici!

_ Iohannis participă, miercuri și joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

_ Horoscop astăzi: Ghid zilnic despre ceea ce îți rezervă stelele - 22 aprilie 2024

_ Scrisorile alpinistului Everest digitizate pentru prima dată

_ Cum se adună păsările? Cercetătorii fac calculul pentru a dezvălui un fenomen aerodinamic necunoscut anterior

_ Povestea filmului 'Libertate', finalul din 'Boss' şi personajul Tata Moşu din romanul 'Hoţul din Curtea Miracolelor', între nominalizările la Premiile Ficţiunea

_ Războiul Rusia-Ucraina s-a mutat şi în altă ţară. Forţele speciale ucrainene i-ar fi lovit pe ruşi în Sudan. Zelenski a vorbit cu şeful armatei sudaneze

_ Recenzie Noctua NH-D15 G2: Nu valorează 150 USD

_ Arma care ar putea răsturna frontul din Ucraina - Ce este sistemul ATACMS

_ Adrian Câciu explică planul României pentru fonduri europene: Deciziile să se ia în funcție de nevoile oamenilor

_ Un judecător din California îl dezvăluie pe tatăl de drepturile parentale, dă lumină verde fostei soții pentru a continua castrarea chimică și chirurgicală a fiului de 12 ani

_ 'Dalmațienii' lui Donald Trump: Stupoare în SUA, după ce oameni controversați au fost parașutați în funcții cheie

_ Poliția Met a lansat o anchetă penală după ce a identificat mai mult de cinci persoane care se presupune că l-au ajutat pe Mohamed Al Fayed să comită abuzuri sexuale - în timp ce 90 de noi victime apar

_ FEC deschide un comentariu public cu privire la o potențială modificare a regulilor pentru a contracara contribuțiile ilegale la campanie după citații și acuzații de spălare a donațiilor din Ucraina și alții

_ STS: Un apelant din Argeş a sunat la 112 de 31.000 de ori în cursul unui an

_ Trump poate ajuta o nouă generație să învețe să-și aprecieze veteranii

_ Rep. Thomas Massie îl va aduce pe fratele lui Julian Assange la discursul lui Biden privind starea Uniunii


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 291, afisate in 5 pagini.