17:54
Comentarii Adauga Comentariu

_ Expoziţie fotografică pentru marcarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA, lansată la Timişoara

Expoziţie fotografică pentru marcarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic România-SUA, lansată la Timişoara

Expoziţia fotografică itinerantă "Noi, Poporul/We the People", care marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, a fost lansată, vineri, în Piaţa Unirii din Timişoara şi transmite un mesaj care face trimitere la Constituţia SUA potrivit căruia noi, oamenii, suntem cei care luăm parte la parteneriatul strategic.

"Expoziţia celebrează cea de-a XXV-a aniversare a Parteneriatului Strategic SUA - România. (...) Mesajul expoziţiei reprezintă un preambul al Constituţiei SUA: noi, oamenii, suntem cei care luăm parte la Parteneriatul Strategic. Am făcut 150 de fotografii cu oamenii şi am realizat un eseu fotografic care punctează ideea de parteneriat strategic în rândul oamenilor. Ce înseamnă Parteneriatul între SUA şi România, cooperare economică, în probleme de securitate? Înseamnă colaborare între oameni. Aceasta este ideea, am vrut să aducem acest concept abstract pe străzi", a declarat la vernisaj consilierul pentru presă şi cultură al Ambasadei SUA la Bucureşti, Timothy E. Gerhardson.

Curatoarea expoziţiei itinerante, muzeograf Irina Hasnaş, a detaliat că organizatorii consideră expoziţia a fi una de artă şi vor ca prin imagine şi puţin text şi prin succesiunea acestor teme să celebreze cei 25 de ani de Parteneriat Strategic Româno - American.

"Este un proiect mai vechi, dar se derulează pe fondul problemelor de război de lângă noi. Este o expoziţie care celebrează pacea şi care transmite un mesaj de pace. O asemenea prezentare fotografică poate continua în anii 2023 - 2024, prin fotografii color, optimiste, vesele, încurajatoare, nu doar severe, sobre şi protocolare; se doreşte includerea publicului în această expoziţie. (...) Ambasada iese în stradă cu această expoziţie, şi-au dorit să nu fie într-un spaţiu închis, ci deschis, să vină mulţi cetăţeni care să se oprească la aceste semnale", a spus Irina Hasnaş.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a declarat după ce a văzut această expoziţie: "Am uitat atât de multe evenimente, lucruri care leagă cele două popoare şi este un bun prilej de a rememora cei 25 de ani de la încheierea Parteneriatului Strategic Româno - American, participările comune în teatrele de operaţii din diferite părţi ale Globului, până la implicarea SUA în proiecte culturale, sociale sau de investiţii în România (...). Toate aceste lucruri arată o consolidare a relaţiilor româno-americane, care în prezentul context deosebit de dificil sunt punctul nostru de sprijin în ceea ce priveşte securitatea şi siguranţa naţională".

Evenimentul este organizat de Ambasada SUA la Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României - Unitatea Arhive Diplomatice şi cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

_ Biden de la Phoenix Computer Chip Plant: �Trei nanocipuri, trei nanocipuri, chipuri care sunt trei nano� Oricum, Nano Nono, nu știu� (VIDEO)

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

_ Femeia împarte părerile cu ținuta „dezvăluitoare” pentru petrecerea de Crăciun

_ Cercetătorii constată o diferență semnificativă de remunerare între femei și bărbați în ceea ce privește concedierile de conducere

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

_ Ryan Giggs pleacă la prânz cu prietena lui Zara Charles

_ Neuralink de la Elon Musk se confruntă cu o investigație USDA după „decesul a 1.500 de animale aflate în teste”

_ Valize atât de deștepte încât se rotesc singure

_ Casa de Pensii, zguduită de un imens scandal! Șeful Casei, prins pe înregistrare!

_ Punct de informare şi asistenţă pentru ucrainenii care vor să îşi relocheze afacerile, deschis de CCINA

_ Anunț oficial după sărbători...

_ Volodimir Zelenski e nemulțumit de sprijinul primit în lupta cu Rusia: atac dur la adresa ONU

_ Chelsea: Aethel Partners va lansa o ofertă de 2 miliarde de lire sterline pentru club, deoarece firma de acțiuni se alătură cursei pentru a înlocui Abramovici

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

_ Parlamentul ucrainean a aprobat o lege pentru recrutarea femeilor

_ Ordine de protecție dominante plasate �n procesul lui Paul Pelosi. De ce este aceasta fiind at�t de protejată?

_ FMI revizuieşte perspectivele la nivel mondial - Cum vor evolua economiile lumii

_ Ray Epps și Baked Alaska văzuți �mpreună �n videoclip din noiembrie 2020 cu două luni �nainte de 6 ianuarie

_ RUPTĂ: Elon Musk �l concediază pe consilierul general adjunct al Twitter, James Baker, ��n lumina �ngrijorărilor� cu privire la rolul său �n suprimarea poveștii pentru laptopul lui Hunter Biden

_ Los Angeles. se confruntă cu o val de corona completă...

_ Veste uriașă pentru fermierii din România: Comisia Europeană alocă 75 de milioane de euro!

_ Amprenta energetică sa dovedit a fi redusă de stilul de viață alternativ al comunității

_ Poluare masivă pe Dunăre, la Porțile de Fier: Pânză de petrol pe o lungime de 6 kilometri (FOTO)

_ Zeci de familii vulnerabile din comuna sibiană Hoghilag vor avea electricitate gratuită

_ FEDS PROBE...

_ METEO După frig, vine căldura. Prognoza pentru luna aprilie

_ Sursă ucraineană: 14 drone iraniene au fost doborâte în Ucraina noaptea trecută

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

_ Elon Musk critică Wikipedia de extremă st�ngă pentru �prejudecata netrivială de st�nga�

_ 202 de episoade din Săptămâna rechinilor s-au dovedit a fi pline de știință nedorită, dezinformare și „experți” bărbați albi pe nume Mike

_ CRYPTO TEETERS Lângă abis

_ Meghan Markle se deschide despre gândurile ei de sinucidere în timp ce acceptă premiul „anti-rasism” la gala de la New York

_ �Cei care călăresc tigrul pentru a căuta puterea sf�rșesc adesea �năuntru� � Procurorul general al Nunchucks din Arizona, Mark Brnovich, a avertizat-o pe Katie Hobbs �n timpul certificării electorale trucate?

_4 Media Info - 03 Dec 2022 18:05:17 - Lulea, AUR - "Au dat jumătate de miliard de euro pe avioane vechi de 40 de ani. Nu au construit nici un spital în 30 de ani"

_ Meghan Markle a purtat o rochie albă pe umăr, la câteva zile după ce Kate Middleton a îmbrăcat o rochie similară

_ Eddie Howe admite că FFP ar putea limita Newcastle în fereastra de transferuri din ianuarie

_ Regina Maxima uimește în mov din cap până în picioare la Haga

_ Tarek El Moussa îl mângâie pe soția Heather Rae la People's Choice Awards

_ Avatar: Calea apei primele reacții sunt laude pentru acest spectacol uluitor

_ Starul My Unorthodox Life, Julia Haart, recunoaște că a făcut SEX la Fântâna Trevi înconjurată de turiști

_Călin Georgescu - 07 Dec 2022 00:08:45

_ Stephen Bear „s-a înregistrat că făcea sex cu Georgia Harrison și l-a încărcat pe OnlyFans”

_ Lydia Bright spune că „își face griji că criza vieții poate descuraja familiile care doresc să plaseze”

_ Cupa Mondială: Șase lucruri pe care le-am învățat de la ieșirea în optimile de finală a SUA

_ Executivul de la Bratislava taxează suplimentar producătorii de electricitate

_ Liverpool și Chelsea „contactează reprezentanții lui Yunus Musah” după ce starul american a impresionat la Cupa Mondială

_ Dominic Fritz: Preşedintele Parlamentului European a acceptat invitaţia de a veni la Timişoara, anul viitor

_ Duoul american Yunus Musah și Antonee Robinson au atras interesul de transfer după Cupa Mondială

_ Transportul maselor de aer în legătură cu El Niño decodificat

_ Dieteticianul Susie Burrell și antrenorul personal vă împărtășesc exact cum să mărunțiți de Crăciun în 18 zile

_ Premierul ucrainean: deficitul de energie electrică în Ucraina este de 19%

_ Cristina Chiriac, preşedinta ANAA: 'Evoluţia economiei româneşti depinde masiv de abilitatea mediului de afaceri de a găsi finanţare pentru dezvoltare'

_ Poluare pe Dunăre pe o lungime de 6 kilometri

_ 78% șanse de a câștiga

_ �AVATAR 2� UIMINE CRITICII DE FILM: UNUL DINTRE CELE MAI BUN DIN VAPURI!

_ �Uimitoare�... �Capodopera vizuală�...

_ Organizația Trump condamnată pentru o schemă de evaziune fiscală..

_ VINOVAT PENTRU TOATE CELE 17 CAUZE...


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3025, afisate in 51 pagini.



ieri 20:25