09:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO.

Afirmaţia aparţine preşedintelui polonez Andrzej Duda.

Armele vor ajunge în Polonia doar la solicitarea NATO.

Polonia este pregătită să primească arme nucleare pe teritoriul său dacă NATO decide să-şi întărească flancul estic, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda într-un interviu publicat luni, potrivit RTBF.

„Dacă aliaţii noştri decid să desfăşoare arme nucleare pe teritoriul nostru pentru a întări securitatea flancului estic al NATO, suntem gata să facem acest lucru”, a explicat Andrzej Duda în timpul unui interviu acordat cotidianului Fakt.

Şeful statului polonez, care se află în Canada, după o vizită în Statele Unite ale Americii, a mai spus că varianta amplasării de arme nucleare în Polonia a făcut obiectul discuţiilor între Polonia şi SUA „de ceva vreme”.

„Am abordat acest subiect de mai multe ori înainte”, a spus Duda care s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden în martie.

Potrivit lui Duda „Rusia militarizează din ce în ce mai mult enclava Kaliningrad şi în prezent transferă arme nucleare în Belarus". Polonia se învecinează cu Belarus şi Kaliningrad.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Motivarea judecatorului

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Se despart culturile lumii?

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Eroarea care conduce lumea

_ „Ce fel de american ești?”

_ Insiders vând, ar trebui să?

_ Bucharest Stock Exchange closes lower

_ Silver este pe cale să facă o cacao?

_ O națiune, două imnuri?

_ Romania welcomes Sweden's accession to NATO

_ Design dublu: Cardigan roz

_ Corupția lui Merrick Garland

_ Bucharest stocks close lower on Thursday

_ Game Over: Spirit Air depune faliment

_ Ghici ce urmează la DC?

_ Bucharest Stock Exchange closes higher

Rezultatele sondajului Verifield

_ Avertisment economic de la NFIB

_ Deschide Fereastra Overton

_ Ucraina este foarte aproape de a fi `autosuficientă` în privinţa gazelor

_ Totul sunt banane

_ Cine stochează mine antipersonal?

_ GHID DE CADOURI: Joaca de copii

_ Celtic alimentat de jena de la Dortmund: Rodgers

_ AI face o întâlnire în spațiu

_ AI, aur și război nuclear

_ Palestina eșuează testul de stat

_ Băncile centrale cumpără Gold Top

_ Paris 2024 a inaugurat Satul Olimpic

_ 2023: Un an al extremelor climatice

_ Operațiune în regiunea Kursk. Online

_ Superfetele joacă fotbal!

_ Istoria unui abuz... Greenfield

_ Faceți din nou educația grozavă!

_ Ați văzut reacția Gladiator II?

_ Alegeri prezidenţiale în Finlanda

_ VIAȚA MEA ÎN ALIMENTARE: Big Zuu

_ Euro trades at 4.9763 RON

_ Trăind pe Strada Neliniștită

_ Jim Quinn: Toată lumea știe

_ Cei superbogați au o problemă

_ GHID DE CADOURI: Alegeri de modă

_ Întalnire liberală în Franța!

_ În buruienile mlaștinii

_ Capcanele planificării centrale

_ Complexul Instituțional de Nebunie

_ Curs valutar, 18 aprilie

_ Lucruri care s-au terminat...

_ New evidence found for Planet 9

_ Euro trades at 4.9764 RON

_ Apel de trezire

_ Revoluția din 2024

_ „Nebuni disperați”

_ Mapping Out Dispensarele de Cannabis din America

_ Cazul retragerii SUA din ONU

_ Nike investește record la Olimpiada de la Paris

_ Burna Boy vine la Untold


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 867, afisate in 15 pagini.