12:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Noi detalii bombă din rechizitoriul Revoluției: Grupul Iliescu a avut ca scop înlăturarea lui Ceauşescu, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS

Noi detalii bombă din rechizitoriul Revoluției: Grupul Iliescu a avut ca scop înlăturarea lui Ceauşescu, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS

Aşa-numitul "grup Iliescu", cel care a preluat puterea politică în România în decembrie 1989, era format din civili şi militari căzuţi în dizgraţiile fostului regim, care aveau drept scop înlăturarea fostului dictator Nicolae Ceauşescu, dar menţinerea României în sfera de influenţă a fostei Uniuni Sovietice, se arată în rechizitoriul întocmit în dosarul Revoluţiei şi făcut public parţial. Membrii grupului condus de fostul preşedinte Ion Iliescu, a cărui existenţă a fost "negată sau bagatelizată" de către acesta, sunt cei care au preluat puterea şi au continuat să deţină mulţi ani funcţii importante în statul român. "Ascunderea existenţei, filozofiei şi acţiunilor acestui grup a fost justificată de filosovietismul componenţilor grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a preexistenţei unui grup civilo-militar pro-sovietic şi care a apărut în primplanul politico-militar al zilelor Revoluţiei, ar fi fost în contrast evident cu dorinţa exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanaţie a mişcării revoluţionare din decembrie 1989", se arată în document.

Citește și: Dezvăluiri din dosarul Revoluției: Într-o singură noapte, un singur regiment a executat aproape o jumătate de milion de trageri

Grupul existent în jurul lui Ion Iliescu în 1989, care a preluat puterea în statul român după evenimentele de la sfârşitul lunii decembrie, funcţiona de mai mulţi ani în România, fiind format din persoane marginalizate de către fostul regim al lui Nicolae Ceauşescu şi al căror scop era înlăturarea dictatorului, dar menţinerea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Informaţia apare în rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, prin care fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Gelu Voican Voiculescu şi de fostul comandant al Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus, acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Conform procurorilor, "în mod constant, până în prezent, Iliescu Ion a negat în public sau a bagatelizat existenţa acestui grup pe care, în realitate, aşa cum o arată probatoriul, l-a condus", noua conducere a ţării care a preluat puterea în decembrie 1989 susţinând că este "emanată" de Revoluţie.

"Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre RSR şi URSS (degradare survenită ulterior momentului "Praga 1968"), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă (ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală) s-a format şi a evoluat în timp o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS. Această grupare a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că acest grup s-a dovedit eficient în demersul său", susţin procurorii în rechizitoriu.

Ancheta derulată de-a lungul anilor în dosarul Revoluţiei relevă că, de-a lungul timpului, persoane cu importante funcţii de decizie în statul comunist - la nivelul Ministerului Apărării, al fostei Securităţi sau al serviciilor de informaţii - aveau cunoştinţă despre existenţa grupului din jurul lui Ion Iliescu şi că membrii acestuia discutau, cu ani înaintea evenimentelor din 1989, despre preluarea puterii.

De altfel, un martor în dosar a relatat că încă din 1987 se ştia despre existenţa unei "organizaţii clandestine denumită Comitetul sau Consiliul Salvării Naţionale care avea ca scop desfăşurarea de acţiuni împotriva regimului Nicolae Ceauşescu", formată dintr-o componentă politică şi una militară, din care făceau parte Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, dar şi generalii Nicolae Militaru şi Ion Iăniţă.

Fostul ministru al Apărării din perioada 1980-1985, Constantin Olteanu, a declarat că în 1988 a purtat o discuţie cu generalul Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului, în urma căreia a aflat de la acesta faptul că în mod periodic Ion Iliescu, generalul Nicolae Militaru şi alţii se întâlneau şi purtau discuţii despre formarea unui nou guvern, în eventualitatea pierderii puterii de către Nicolae Ceauşescu. Într-o astfel de ipoteză Militaru viza funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Un fost şef al unităţii de contraspionaj pentru ţările socialiste a declarat şi el, în calitate de martor în dosar, că generalul Nicolae Militaru, care a fost numit ministru al Apărării în 26 decembrie 1989, fusese trecut în rezervă în perioada comunistă pentru că în ceea ce îl priveşte serviciile de informaţii româneşti demonstraseră "un anumit ataşament faţă de GRU", serviciu secret rusesc. În acelaşi timp, un ofiţer de contrainformaţii militare a declarat că "generalul Militaru Nicolae fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informaţii al Armatei Sovietice într-o perioadă în care se afla în Dobrogea, unde se desfăşura o aplicaţie pe hartă cu statele majore ale armatelor ţărilor din cadrul Tratatului de la Varşovia".

"Nu cunosc motivele pentru care generalul Militaru a fost readus din rezervă după o lungă perioadă de timp în care nu a mai avut contact cu actul de comandă şi a fost numit ministru al apărării naţionale de către domnul Ion Iliescu (....) Cred că numirea sa a avut legătură şi cu participarea acestuia încă din anii 1981-1984 la anumite forme de rezistenţă împotriva regimului Ceauşescu. Cunosc că se afla în legătură cu alte cadre militare active sau în rezervă, într-o activitate ce poate fi numită un complot împotriva regimului Ceauşescu în interiorul căruia Militaru dorea răsturnarea sa pe o cale violentă. Aşadar este posibil ca numirea sa în funcţia de ministru al apărării de către Ion Iliescu să fie o acţiune de recunoaştere a unor merite anterioare. De altfel, Ion Iliescu era la curent cu acţiunile unor grupuri, însă a manifestat tot timpul o prudenţă deosebită", declara, la rându-i, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu, martor în dosar.

Coroborând declaraţiile martorilor, anchetatorii vorbesc despre "filosovietismul componenţilor grupului dizident", în cadrul căruia aripa politică, conducă de Ion Iliescu, îşi subordona aripa militară.

"Din perspectivă istorică se constată că membrii grupului, aflaţi în viaţă la data de 22 decembrie 1989, s-au organizat rapid şi eficient şi au avut un rol esenţial în evoluţia ulterioară a evenimentelor. Cu toţii s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decmebrie 1989 şi intervalul următor de timp. (...) Toţi componenţii «grupului Iliescu» au preluat puterea totală în stat. Iliescu Ion a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani", notează anchetatorii, care subliniază că apropiaţii lui Iliescu au continuat să deţină, după 1989, pentru perioade lungi de timp, funcţii importante în stat.

Procurorii explică şi de ce existenţa acestui grup a fost ascunsă sau negată în tot acest timp.

"Ascunderea existenţei, filozofiei şi acţiunilor acestui grup a fost justificată de filosovietismul componenţilor grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a preexistenţei unui grup civilo-militar pro-sovietic şi care a apărut în primplanul politico-militar al zilelor Revoluţiei, ar fi fost în contrast evident cu dorinţa exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanaţie a mişcării revoluţionare din decembrie 1989. Mai mult, o devoalare a adevărului ar fi putut însemna pentru "grupul Iliescu" o periclitare privind preluarea şi păstrarea puterii în stat, dar şi legitimarea în faţa opiniei publice, fiind cunoscută atitudinea anti-sovietică a majorităţii opiniei publice din România", se arată în documentul citat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Criza costului vieții: Coles a introdus noi autocolante „blocate” ce înseamnă acestea

_ Audio secret redat la procesul Oath Keepers arată despre presupusul complot din 6 ianuarie...

_ Cristiano Ronaldo de la Manchester United sărbătorește după ce l-a bătut pe Lisandro Martinez la antrenament

_ Procesul pentru abuz sexual Spacey începe la New York...

_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...

_ Robert Irwin își anunță noul proiect înainte de Steve Irwin Day

_ Cele mai mari rate ipotecare din ultimii 16 ani...

_ Lipsa asistenței medicale declanșează un război de licitații, în timp ce țările luptă pentru talent...

_ HARTA LUMII BOLNĂV...

_ NHS va angaja 1.000 de recruți pentru a efectua verificări de bază și pentru a da lovituri pentru a rezolva întârzierea de numiri

_ UPDATE: Ucigașul în serie din California ar fi ucis 5 persoane din vară, spune poliția...

_ Materialul clasificat este manipulat greșit în mod obișnuit, spun consilierii...

_ SUA își propune să transforme Taiwanul într-un depozit uriaș de arme...

_ Compania de muzică pop a lui Sting încasează peste 180.000 de lire sterline pe ZI

_ Al treilea rapper LA a fost împușcat și ucis în mai puțin de o lună...

_ Un influent australian de fitness despre motivul pentru care nu ar trebui să numiți niciodată pe cineva curajos pentru că merge la sală

_ FBI a primit pontul grupului de luptă armată planificată...

_ Mergi în sus... sau afară? Premierul Marii Britanii încearcă să-i liniștească pe credincioșii conservatori...

_ Legăturile prințului Andrew Epstein sunt expuse într-un nou documentar...

_ URMĂȚI: Poliția a lansat un videoclip �nfricoșător care arată momentul răpirii unei familii cu patru persoane, sub amenințarea armei, dintr-o afacere cu camioane din California

_ După „Nu spune gay”, un DISNEY slăbit speră să limiteze daunele...

_ Trump apelează la Curtea Supremă pentru lupta înregistrărilor...

_ Biden spune că republicanii „se dublează” cu planul de interzicere a avortului la nivel național...

_ Kim testează hotărârea lumii trimițând proiectile peste Japonia...

_ Ziarul Vegas cere ordin de restricție pentru a opri căutarea dispozitivelor reporterului ucis...

_ Brittany Hockley dezvăluie coduri secrete de supermarket pentru a arăta că ești singur

_ Noua lege privind imigrația va simplifica planul de deportări din Rwanda

_ Mai puțin incomodă, o viziune îndrăzneață. Ar putea discursul lui Liz Truss să fie un punct de cotitură, se întreabă DANIEL JOHNSON

_ Jen Shah susține că „luptează pentru viața mea” după ce Real Housewives Of Salt Lake City a dezvăluit sloganele

_ AFL 2022: Tayla Damir dezvăluie o regulă surprinzătoare pentru nunta cu Nathan Broad

_ Îi pasă cuiva de siguranță atunci când sunt bani în joc? Conor Benn v Chris Eubank NU POATE merge înainte

_ Pentru Pelosi și McCarthy, relația toxică se înrăutățește pe măsură ce alegerile se apropie...

_ Cum șefii serviciilor secrete ucrainene îi urmăresc pe colaboratorii care au lucrat cu rușii

_ Succesorul „MADDOW” se înecă în evaluări, renunță la jumătate din demo...

_Panica in oras...

_ Noi cercetări indică beneficiile pentru sănătate ale consumului mai devreme în timpul zilei; Fereastra de 10 ore...

_ Rio Ferdinand îl laudă pe Graham Potter pentru că a jucat șapte jucători englezi în victoria lui Chelsea cu 3-0 împotriva AC Milan

_ Cele mai bune alegeri din gama de machiaj Nude by Nature

_ Armata Moscovei fuge speriată, deoarece hărțile arată un avans uriaș ucrainean în doar câteva ore...

_ Cum compania creștină de telefoane mobile a devenit forță în creștere în politica din Texas...

_ Insula va trata zborurile din China în spațiul aerian drept „primul atac”...

_ Cine va găsi dragoste la întâlnirea noastră nevăzută?

_ Cel mai bun bar din lume ascuns în spatele magazinului de pastrami din Barcelona...

_ JK Rowling o provoacă pe o prezentatoare transgender să o dea în judecată pe Twitter pe motivul unei organizații de caritate trans

_ Kanye West se dublează pe sloganul White Lives Matter în timp ce Diddy vine în apărarea lui

_ Julia Bradbury își împărtășește temerile că a avea copii mai târziu în viață i-a crescut riscul de cancer de sân

_ Fanii chinezi „Zero-Covid” îmbrăcați în costume cu materii periculoase îndreaptă PISTOLE-MITRALER către familii înspăimântate

_ Jucătorii și personalul Worcester se pregătesc să aibă contracte ÎNCHEIATE

_ Imaginile online ale proaspetelor mamici superfit nu sunt realitate pentru majoritatea mamelor, sugerează studiul

_ Fostul șef interimar Stoke, Dean Holden, este candidat pentru a deveni manager al Exeter City

_ Ținta de la Wolves, Julen Lopetegui, confirmă că a fost demis de Sevilla după lovirea lui Dortmund

_ EL NU ESTE QWITTER!

_ Coreea de Nord „trage două rachete balistice către Japonia”

_ EXC: James Jordan îi critică pe șefii lui Steph Packed Lunch pentru că l-au „cusut” din cauza tweet-ului lui Ellie Simmonds

_ Biopicul The Blind al patriarhului dinastiei Duck Phil Robertson va fi lansat în septembrie 2023

_ Kendall Jenner îi plac tweeturile lui Jaden Smith în urma părăsirii de la prezentarea de modă a lui Kanye West

_ Emma Thompson și Lashana Lynch se alătură noului venit Alisha Weir la premiera filmului Matilda The Musical

_ „Nimeni nu se ia cu un Biden”: președintele a fost prins cu microfonul fierbinte în turneu la epava uraganului Ian

_ Starul musulman GWS Giants AFLW, Haneen Zreika, stârnește controverse după ce s-a retras din runda de mândrie

_ Jack Rodwell și-a făcut debutul la Everton la 16 ani - acum mijlocașul caută să lumineze A-League


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 633, afisate in 11 pagini.