14:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Decizie în cazul Alexandrei, tânăra mama care a murit în chinuri la spital. Asistenta care a fost de gardă în noaptea morții, despăgubită de spital

Decizie în cazul Alexandrei, tânăra mama care a murit în chinuri la spital. Asistenta care a fost de gardă în noaptea morții, despăgubită de spital

După tragedie, medicul, asistenta și infirmiera care au fost de gardă în seara în care Alexandra și-a pierdut viața, au fost suspendați din funcție pentru 60 de zile.

După ce medicul Mariana Pitrop a obținut în instanță strămutarea procesului în care a contestat decizia de suspendare și asistenta a contestat decizia în instanță și a avut câștig de cauză. Judecătorii au decis ca aceasta să își primească salariile aferentei perioadei în care a fost suspendată, dar și actualizarea acestora la zi.

Suspendarea asistentei a fost făcută la pachet cu medicul care a fost de gardă în noaptea de 17 spre 18 august dar și cu infirmiera.

Asistenta medicală a contestat decizia de suspendare la secția contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani și după aproximativ patru termene a obținut o decizie favorabilă.

Judecătorii au decis să beneficieze de salariile aferente celor două luni de suspendare dar și de celelalte drepturi financiare pe care le avea prevăzute în contract.

De asemenea, Spitalul Județean Mavromati a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 de lei, bani cu care Ramona Mariana Baltă și-a plătit serviciile juridice.

De altfel, conform spuselor mamei Alexandrei Ivanov, tocmai asistenta medicală, Ramona Baltă ar fi fost cea care ar fi avut grijă pe tot parcursul nopții de pacientă și chiar ar fi încercat să o convingă pe doctorița care era de gardă să îi evalueze din nou starea generală, potrivit botosaneanul.ro.

În cazul infirmierei Carmen Saviciuc instanța încă nu s-a pronunțat, iar medicul care a fost de gardă în acea seară a fost concediat.

Tânăra de 25 de ani a decedat în Maternitatea din Botoşani  pentru că nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale.

Pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu "sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare". Diagnosticul stabilit la internare a fost de "sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară".

Inspectorii sanitari au stabilit că "de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire" pentru tânără.

Presa locală din Botoșani scrie că tânăra, gravidă în 3 luni, i-a implorat pe medici până în ultima clipă să o opereze, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Mesajele din telefonul său dovedesc că tânăra a cărei sarcină se oprise din evoluție, le-a scris atât medicului curant, cât și celui de gardă, însă nu a primit ajutor, deși era internată în spital.

Astfel, la ora 3:16, tânăra i-a trimis medicului curant mesajul: „Buna seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săpt. Am venit la Maternitate cu dureri mari de burtă și sângerări. Din păcate bebe e oprit din evoluție. Credeți că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naștere. Vă rog din suflet”. Nu a primit niciun răspuns.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Se construiesc primele 'închisori eco' lângă România

_ Femeie moartă după ce a fost diagnosticată cu gripă. Ea nu fusese vaccinată şi avea comorbidităţi

_ Petrescu (ASF):Retail is the growth area with the best potential for Bucharest Stock Exchange

_ Banca Angliei menţine dobânda la cel mai ridicat nivel începând din 2008

_ Este timpul pentru o resetare a Legii de supraveghere a informațiilor externe și a secțiunii 702 de colectare a informațiilor

_ Incident. O navă de război germană a deschis, din greşeală, focul spre o dronă americană

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Administratorul Biden se pregătește să escorteze încărcături de haitiani în Florida în timp ce țara din Caraibe implodește: raport

_ Informația pe care Putin o ține la secret din 2022, făcută publică de președintele Ucrainei. Ce nu vrea liderul rus să se știe

_ Rep. Andy Biggs privind proiectul de lege privind ajutorul Ucrainei de 60 de miliarde de dolari: Președintele Johnson „Alcătuiește o coaliție cu democrații”, am putea rezolva criza frontierei de sud „Cu doar o fracțiune din bani”

_ Prințesa de Wales „se descurcă bine” pe fondul recuperării chirurgicale, spune Palatul Kensington – după ce Prințul William se retrage din memorial din cauza „chestiunii personale”

_ Biden spune că abordarea lui Netanyahu privind războiul din Gaza este o "greşeală"

_ Soția lui Sir Jeffrey Donaldson, Lady Eleanor, se confruntă cu acuzații de complice în instanță, deoarece fostul lider DUP aude acuzații istorice de sex împotriva lui, inclusiv viol

_ Premier League: scor live, știri despre echipă și ultimele actualizări, în timp ce Man United a lovit dublu rapid pentru a face 2-2 la Chelsea... în timp ce Sheffield United a egalat șoc la Liverpool

_ Un nou val de ger lovește România: va fi un frig de crapă pietrele, iar apoi vremea se schimbă radical

_ Teoria conspirației după verdictul în procesul Roșia Montana: 'Este absolut de neînţeles de ce nu a putut să se abţină ministrul de la comentarii'

_ De la pionier la gigant căzut: cum i-a costat reputația lunga listă de achiziții eșuate a Hewlett Packard

_ Boris Becker, în vârstă de 56 de ani, arată elegant într-un costum negru în timp ce pozează cu logodnica plină de farmec Lilian de Carvalho Monteiro, în vârstă de 33 de ani, la premiile Laureus World Sports Awards, pline de stele.

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Războaiele Pan

_ Curs valutar, 15 aprilie. Leul s-a depreciat luni în raport cu principalele valute

_ Rep. Sheila Jackson Lee este prăjită cu sălbăticie după ce dă vina pe republicani pentru că s-a încurcat cu astronomia și a făcut o gaffe brutală a lunii

_ Mama lui Fawziyah Javed mireasa ucisă izbucnește în lacrimi în timp ce povestește cum „fiica ei incredibil de uimitoare” s-a retras după ce s-a căsătorit cu soțul care controla, care a ucis-o împingând-o de pe Arthur’s Seat

_ Rușii se îndreaptă spre urne pentru Ziua a 2-a a alegerilor stricat de atacuri, acte de protest

_ Structurile offshore dezafectate ar putea oferi doar beneficii ecologice limitate, sugerează analiza studiilor

_ Alarma de peste 200% explozie în rândul femeilor și fetelor tinere care suferă de cancer pancreatic, deoarece experții de top recunosc că sunt derutați de creșterea „înfricoșătoare” a bolilor mortale

_ Situația s-a schimbat radical: de ce au ajuns ungurii să-și facă cumpărăturile în România

_ Ion Cristoiu: De la Istoria Omenirii la Istoria Furnicăriei

_ Britanicii derutați când turistul american confundă sosul brun cu CURRY în prima vizită la Greggs

_ AGELESS STYLE SOS: Stilista Stephanie Sofokleous îi oferă cititorului nostru o schimbare de modă

_ Jurnalistul care a afirmat că regina Letizia ar avea „relații romantice cu fostul cumnat” este demis de ziarul spaniol după 20 de ani – dar insistă că „nu regretă”

_ Adrian Câciu torpilează USR în scandalul renumărării: Atacă procesul democratic pe care îl apărau

_ Incendiu într-un bloc: 20 de persoane au evacuate la Ploiești

_ Cercetătorii pun în lumină schimbările rapide din ecosistemele arctice și boreale

_ Noul subiect care pune pe jar miniștri de Finanțe ai UE! M-am săturat de acest subiect, a izbucnit ministrul Franței

_ CEO-ul SAAB spune că riscul de război în creștere conduce cheltuielile pentru apărare; Stocuri de rachete în piața taurească

_ Alex de Minaur, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Barcelona (ATP)

_ Nasul care curge este acum cel mai frecvent simptom al Covid (și doar o cincime dintre bolnavi își pierd gustul sau mirosul)

_ Klaus Iohannis a semnat: S-a dat undă verde finanțării pentru 42,3 kilometri din A3

_ Australianul Beale joacă primul joc de când a fost scutit de agresiune sexuală

_ Ciolacu, despre candidatura lui Iohannis la șefia NATO: 'Are șanse'

_ Consumul de bere a scăzut în România

_ Asia cel mai grav lovită de dezastrele climatice și meteorologice anul trecut, spune ONU

_ Cum ar putea limita decizia Curții Supreme privind imunitatea cauzelor împotriva lui Trump

_ Clasamentul jucătorilor români U21 cu cele mai bune cote de piaţă

_ Trump și Biden fac comerț cu argumente în privința imigrației la vizitele rivale la granița dintre SUA și Mexic

_ Vânătoare urgentă pentru proprietarul „XL Bully” cu părul roșu, care „a decolat” după ce câinele ei a atacat o femeie în Northampton

_ Borell vrea să utilizeze 90% din veniturile din activele ruseşti pentru a lua arme pentru Ucraina

_ În imagine: băiat american de 15 ani, care a murit într-o avalanșă în Elveția, identificat drept adolescent din Illinois, Aleksas Beiga, fiul unui olimpic

_ Depășirea limitelor fine ale procesului cu afinitatea ionilor linker

_ Motive pentru a sărbători săptămâna aceasta – 10 lucruri pentru care să fii recunoscător!

_ „Volvo, The Anti Jaguar”

_ Minaur Baia Mare s-a calificat în semifinalele European Cup

_ Mărcile folosesc glicerol în slushies pentru a evita taxa pe zahăr? Experții avertizează părinții cu vârsta sub 4 ani să evite soiurile fără zahăr ale băuturii cu gheață, care pot provoca intoxicații potențial fatale.

_ Polonia respinge întâlnirea la granița cu Ucraina pentru a pune capăt protestelor fermierilor

_ Cel mai recent deces al lui Dave Myers: starul Hairy Bikers moare la vârsta de 66 de ani la doar doi ani după diagnosticul de cancer devastator, în timp ce omagiile se adună pentru „omul strălucit inspirator și amabil”

_ Serviciile germane de informații avertizează: 'Rusia ar putea lansa un atac asupra NATO începând cu 2026'

_ Povestea adevărată emoționantă din spatele filmului Joy de la Netflix: cum trei oameni de știință hotărâți să „vindece lipsa de copii” au ajutat la producerea primului „bebeluș eprubetă” din lume


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2977, afisate in 50 pagini.