21:39
Comentarii Adauga Comentariu

_ Parlamentul chilian a aprobat căsătoria între persoane de acelaşi sex

Parlamentul chilian a aprobat căsătoria între persoane de acelaşi sex

Parlamentul chilian a aprobat marţi căsătoria între persoane de acelaşi sex şi dreptul acestor cupluri de a adopta copii, informează AFP.

Proiectul legislativ a primit mai întâi aprobarea Senatului, cu 21 de voturi pentru, opt împotrivă şi trei abţineri, urmată imediat de cea a Camerei Deputaţilor (82 de voturi pentru, 20 împotrivă şi două abţineri).

Textul fusese depus în parlament în 2017, la iniţiativa fostei preşedinte socialiste Michelle Bachelet, în cel de-al doilea său mandat (2014-2018).

Proiectul a fost în mod constant combătut de blocul cel mai conservator al dreptei chiliene la putere, dar a obţinut totuşi o majoritate de voturi 'pentru' în fiecare etapă a procesului legislativ într-un parlament dominat de opoziţie, potrivit Agerpres.ro.

Textul are sprijinul actualului preşedinte, conservatorul Sebastian Pinera, care trebuie să-l promulge.

'Prin aprobarea căsătoriei pentru toţi, Chile a atins o etapă istorică şi decisivă pentru progresul şi consolidarea drepturilor omului ale cuplurilor de acelaşi sex şi ale familiilor homoparentale, care au fost toate, fără distincţie, discriminate şi încălcate de la originile ţării noastre', a subliniat într-un comunicat Mişcarea pentru integrarea şi eliberarea homosexuală (Movilh), care milita de mai mulţi ani pentru autorizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Chile se alătură astfel celor în jur de 30 de state care au autorizat căsătoria între persoane de acelaşi sex. Printre aceste state se află şi ţările latino-americane Costa Rica, Ecuador, Columbia, Brazilia, Uruguay, Argentina şi 14 din cele 32 de state ale federaţiei mexicane.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Varianta ușoară? Cu 78% vaccinați, Marea Britanie raportează marți 19 ianuarie, 438 de noi decese într-o singură zi, cauzate de COVID-19, cea mai mare cifră a morților din februarie 2021. Cum e Arafat cu minciuna că "vaccinații nu fac forme grave"?

Varianta ușoară? Cu 79,7% vaccinați, Spitalizările din Franța COVID înregistrează cel mai mare salt din noiembrie 2020. 288 de morți într-o singură zi, 3881 sunt la reanimare. Câmpeanu, închide masonule școlile că o sa ai iarăși morți pe conștiință.

Varianta ușoară? Cu 82,1% vaccinați, Italia a raportat marți 18 ianuarie, 228.179 de cazuri de coronavirus, și 434 de decese într-o singură zi. Cum e Rafila cu minciuna că "vaccinații nu fac forme grave"?

_ Heather Rae Young dezvăluie că a extras șapte ouă de la procedură

_ VEZI: LAPD lansează un nou videoclip cu suspectul căutat �n uciderea studentei UCLA Brianna Kupfer � recompensă de 250.000 USD oferită

_ Fosta Lady Victoria Hervey a Prințului Andrew spune că Ghislaine Maxwell a fost „o victimă” a lui Jeffrey Epstein

_ Va eșua sau va fi un succes experimentul austriac al vaccinării obligatorii? Opiniile specialiștilor

_ Lyon intră în timp ce Sixers urmăresc locul 2 în BBL

_ Cumpărător șocat de avertismentul ascuns de pe spatele lui Woolworths mince

_ Fiona Phillips, în vârstă de 61 de ani, spune că menopauza a făcut-o „îngrijorată pentru sănătatea mentală”

_ În interiorul nunții lui Brooklyn Beckham și a logodnei Nicola Peltz

_ Un bărbat a fost ucis și mai multe persoane grav rănite în timp ce podul se prăbușește

_ Australia ar putea vaccina în curând animalele de companie împotriva Covid

_ Reboot-ul The Hills este anulat după două sezoane, deoarece vedetele originale au avut „probleme majore” cu el

_ Roxy Jacenko dezvăluie modul în care ea și soțul Oliver Curtis se descurcă în diferite state

_ Polonia atrage iar atenția asupra sa: Schimbă legea pentru ca divorțul să fie aproape imposibil, mai ales în familiile cu copii

_ Jay Blades a plâns când a citit o scrisoare de la fiica lui pentru prima dată

_ CLARE FOGES se conectează la Tattle Life... și este uluită de vitriol

_ Antrenorul Langer nu este „entuziast” în privința viitorului său

_ Propunere inedită a unui episcop: Doar preoții vaccinați să îi împărtăşească pe credincioşi

_ Emma Raducanu prezintă o gamă de bijuterii Tiffany în timpul debutului la Australian Open

_ MAFS Australia: câștigurile OnlyFans ale lui Mishel Karen se dublează de patru ori

_ Iliza Schlesigner și Noah Galuten își întâmpină prima fiică împreună

_ Comore - Ghana 3-2: Minnows îl părăsesc pe Thomas Partey și colaboratorii din AFCON

_ Ralf Rangnick spune că Jadon Sancho „se luptă să se împace cu presiunea unei mișcări mari de bani”

_ Danielle Mason și Amy Hart atrag atenția la seara de gală Bat Out Of Hell

_ Britney Spears spune că ar fi trebuit să-și „pălmuiască” sora și mama „pe fețele tale nenorocite”

_ Însărcinată Edwina Bartholomew, în vârstă de 38 de ani, se îmbracă în bikini în timp ce împărtășește un mesaj pozitiv al corpului minunat

_ Fiica lui Christie Brinkley, Sailor Brinkley-Cook, prezintă corpul de bikini în Caraibe

_ Prețul petrolului crește vertiginos și atinge maximul ultimilor 7 ani

_ Hilary Duff se înfășoară într-o haină în carouri în timp ce își petrece ziua cu fiica ei de trei ani Banks

_ Ash Barty e în turul 3 la Australian Open. A zdrobit-o pe italianca Lucia Bronzetti

_ Jay-Z îl duce pe Blue Ivy Carter, în vârstă de zece ani, să se bucure de o întâlnire cu fiica tată la Stadionul SoFi din LA

_ Actualizare: Suspectul a fost identificat �n uciderea Briannei Kupfer � Caut: Shawn Laval Smith, �n v�rstă de 31 de ani � Ar trebui considerat �narmat și periculos

_ Trei incendii au fost provocate intenționat lângă sediile Telekom și Vodafone, dar și la operator de internet

_ Starul True Blood Ryan Kwanten ia micul dejun la Manly cu logodnica lui

_ n lângă Billy Brownless și fostul cel mai bun partener Garry Lyon a doua reuniune de familie de Crăciun

_ Motivul emoționant din spatele alegerii pantofilor de sport a lui Naomi Osaka

_ Meshel Laurie își arată transformarea incredibilă a pierderii în greutate într-o nouă imagine

_ Secretarul de stat susținut de Colorado Soros atacă din nou comitatul Mesa, grefierul și recorderul din Colorado, Tina Peters

_ BBL pace as raportat pentru acțiune suspectă

_ Cel mai de preţ secret al scriitorului Gabriel Garcia Marquez a ieșit la iveală: 'Am aşteptat să divulgăm informaţia după moartea soției'

_ Bringing Up Bates A RĂUSAT de UPtv, în ciuda faptului că rețeaua promite încă un sezon

_ Jessie J spune că a suferit un avort spontan a fost „cel mai trist și mai singuratic moment” din viața ei

_ Bella Hadid își arată ochiul nervos pentru stil cu coada de cal cu mai multe împletituri și top roșu lipicios

_ Iubita lui Tobi Pearce, Rachel Dillon, își arată silueta într-un crop top

_ ANM vine cu vești proaste: temperaturile scad, se apropie iarna siberiană

_ Starul Dancing On Ice Bez plănuia să folosească lichid de spălat pe podeaua bucătăriei sale pentru a recrea patinoarul

_ Alesha Dixon părăsește audițiile BGT cu David Walliams și o Amanda Holden veselă

_ STUDIU Ce conține pateul de pasăre din comerț? Are doar 15% ficat de pasăre

_ Show-ul de jocuri a lui Ellen DeGeneres este ANULAT după patru sezoane pe NBC

_ Arthur se va încheia după debutul sezonului 25 de patru episoade în februarie

_ Charlotte Leslie a contactat poliția susținând că o activistă senior de partid a întrebat dacă poate „dormi bine”

_ Mamă cu doi copii, 27 de ani, care bea 10 cafele pe zi, dezvăluie cum a slăbit 55 de kilograme

_ Martha Kalifatidis spune că Joe Rogan este „plin de rahat” cu Covid-19

_ Noua iubită a lui Nick Kyrgios, Costeen Hatzi, a câștigat peste 18.000 de urmăritori după dragoste

_ Teroristul de la sinagogă Malik Faisal Akram lasat la adăpostul din Texas de un bărbat care l-a îmbrățișat

_ Completul Sham J-6 emite citații pentru avocații lui Trump: Rudy Giuliani, Jenna Ellis, Sidney Powell, Boris Epshteyn � �i acuză că au promovat minciuni electorale

_ Starul Single’s Inferno neagă folosirea steroizilor pentru a obține un fizic musculos

_ Abby Lee Miller depune un proces împotriva Hampton Inn & Suites pentru incidentul care implică căderea ușii hotelului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1619, afisate in 27 pagini.



ieri 07:30