14:29
Comentarii Adauga Comentariu

_ Prima prelevare de organe din acest an la Spitalul Elias din Capitală

Prima prelevare de organe din acest an la Spitalul Elias din Capitală

Miercuri dimineaţa a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală prima prelevare de organe din acest an.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant, aceasta este a 50-a prelevare de organe la nivel naţional şi prima din acest an de la Spitalul Elias. Prelevarea s-a făcut de la un pacient aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea.

Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele Institutului Clinic Fundeni.

Trei bolnavi au primit organele prelevate.

Un pacient aflat în stare critică a beneficiat de un transplant hepatic salvator, realizat de echipa Centrului de Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni.

Alte două paciente, în vârstă de 16 şi 46 de ani, au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant renal. Intervenţiile au fost realizate cu succes în cadrul Centrului de Transplant Renal al Institutul Clinic Fundeni.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ LIVE: Pelosi ține un briefing despre călătoria ei în Taiwan

_ Suspect arestat în uciderea a 2 bărbați în New Mexico, toți fac parte din comunitatea musulmană locală

_ Procurorul general al AZ Mark Brnovich amenință că �l va urmări penal pe secretarul de stat finanțat de Soros, Katie Hobbs, pentru trucaj �n 2022

_ Întregul lanț de aprovizionare din SUA necesită operațiuni non-stop pentru a remedia întârzierile și costurile portuare

_ Sentimentul întreprinderilor mici rămâne scăzut pe măsură ce firmele se luptă cu inflația

_ Principalele cauze ale morții în SUA în timpul pandemiei de COVID-19

_ Investiția în bioplastice crește pe măsură ce piața se extinde

_ Dr. Jenny Radesky despre copii și dispozitive inteligente

_ Legea privind cauțiunea din New York, determinată de ideologie, necesită o verificare a realității, spune fostul procuror

_ UC San Diego urmărește variola maimuței cu programul de monitorizare a apelor uzate COVID

_ Cum câmpul minat legal sufocă economia SUA

_ Experții medicali recomandă obiceiurile stilului de viață pentru a trata diabetul

_ Pelosi: „Nu vom permite Chinei să izoleze Taiwanul”

_ Grupul de modă PVH, care deţine Calvin Klein şi Tommy Hilfiger, lucrează cu 5 fabrici din România

_ Ucraina anunță ofensiva: 'Recuperarea Crimeii este ceva care trebuie să se întâmple'

_ Ministrul Muncii, replică pentru Florin Cîțu: Ce efect are de fapt supraimpozitarea contractelor part-time

_ Lipsa de apă în creștere, pe măsură ce Anglia și Țara Galilor se îndreaptă spre al doilea val de căldură

_ Alergiile la medicamente: la ce să fii atent

_ De ce creditorii nu au încredere în împrumutați?

_ Încă un indiciu despre originea lunii

_ Nava spațială sud-coreeană lansată pe Lună, prima țară din țară

_ Producătorii de materiale plastice cer instanței să anuleze interdicția federală planificată privind paiele și paharele de unică folosință

_ Portul Los Angeles, Inglewood primește granturi federale de transport în valoare de 119 milioane USD

_ Biden spune că economia a avut „inflație la sută zero”, în ciuda faptului că a rămas aproape de maxime record în iulie

_ Whitmer „Prea ocupat” pentru a depune mărturie în cazul de aplicare a legii privind avortul: depune o moțiune pentru anularea citației

_ Suedia depăşeşte Franţa şi devvine cel mai mare exportator de energie electrică din Europa

_ Preţurile de consum din SUA au rămas neschimbate în iulie, pe fondul scăderii costului benzinei

_ Armata rusă a început antrenamentele cu drone iraniene, consideră SUA

_ Rusia lovește puternic în estul Ucrainei - Cel puțin șase persoane au murit

_ Studiu: Coronavirusuri înrudite cu SARS infectează anual circa 66.000 de persoane în Asia de Sud-Est

_ Cercetătorii își propun să transforme aerul marțian, murdăria și lumina soarelui în fier

_ Super-Earth Ross 508b străbate zona locuibilă a piticii roșii

_ Ofițerul de poliție din Ottawa este acuzat de abatere pentru că a investigat potențiala legătură între moartea copiilor și starea de vaccinare a părinților

_ Ce parte dintr-o rocă spațială supraviețuiește până la pământ?

_ Renunțând la vaping, adolescenții dependenți de nicotină aleg bomboane, gume

_ Angajaţii din Capitală, Cluj, Sibiu şi Timiş sunt plătiţi cel mai bine. Care sunt salariile medii nete

_ Interdicţia UE asupra importurilor de cărbune din Rusia va intra în vigoare joi. Cât de puternic va fi afectată economia rusă

_ Viorica Dăncilă și Carmen Dan ar putea fi audiate în dosarul 10 august - Anunțul făcut de procurorul general Gabriela Scutea

_ Tariful gigacaloriei în București: Ce spune Nicuşor Dan că se va întâmpla la iarnă

_ Modelarea dezvăluie modul în care planeta pitică Ceres alimentează o activitate geologică neașteptată

_ 17 guvernatori îl îndeamnă pe Biden să ridice mandatul de vaccinare împotriva COVID-19 în călătoriile internaționale

_ Vin alfresco

_ Sfaturi pentru siguranța alimentelor

_ Pensionarea anticipată îți va falimenta visele, iată de ce

_ UPK 39 și UPK 41 formează un grup deschis binar primordial, arată studiul

_ Echipa masculină de handbal CS Dinamo București a câştigat meciul amical cu Potaissa Turda

_ Switchel (Haymakers Punch). Gatorade sănătoasă din natură

_ Budăi îi răspunde lui Cîţu: Mii de contracte de muncă se transformă din part-time în normă întreagă

_ Noi îndrumări pentru a reduce ideologia de gen „anti-occidentală” în școlile britanice: procurorul general

_ Remediu dietetic natural pentru insomnie

_ Pilot al armatei americane care s-a vaccinat sub constrângere, pedepsit pentru că a pus la îndoială împușcături cu COVID, revendicări ale familiei

_ Ministrul Energiei: Perioada de depunere a proiectelor pentru investiţii în încălzire centralizată, prelungită

_ După ce a depășit infecția cu noul coronavirus, Joe Biden pleacă într-o vacanță pe plajă în Carolina de Sud

_ Două persoane au fost rănite într-un accident cu patru maşini în Hunedoara, pe DN76 Brad-Deva

_ Toamna Curățarea finanțelor personale

_ O femeie din Ottawa, care a dispărut în 1980, a trăit în afara Canadei și a murit recent

_ Rusia își duce planul la îndeplinire: încă un pas făcut pentru anexarea Luganskului

_ Nici urmă de halouri de materie întunecată


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 447, afisate in 8 pagini.