15:32
Comentarii Adauga Comentariu

Probe DNA: Fotografii  fierbinți cu Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean, în dosarul despăgubirilor umflate de ANRP în favoarea patronului CSU Craiova

Detalii inedite apar în dosarul deputatului Ioan Oltean (PNL), acuzat că ar fi luat șpagă suma de 600.000 de euro pentru a interveni la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprității (ANRP), pentru o revedendicare ilegală. Camera Deputaților se va pronunța pe 9 decembrie pe solicitarea DNA privind încuviințarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu.

Curtea Supremă a explicat de ce a emis mandate de arestare preventivă în cazul celor șase complici: omul de afaceri Mihai Rotaru,  fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru și Sergiu Negurici. Decizia de sâmbătă a instanței poate fi contestată tot la ICCJ.
Ingineria
Potrivit motivării, afaceristul Mihai Rotaru a reușit să intre în posesia despăgubirii, în condițiile în care fostul proprietar al terenului s-a chinuit opt ani să-și obțină drepturile. Patronul CSU Craiova a primit 109 milioane de lei pentru un teren de 61.857 de metri pătrați din Pitești, deși valoarea reală era de cinci ori mai mică. Procurorii DNA susțin că Ioan Oltean a intervenit la Crinuța Dumitrean, șefa de atunci a ANRP.

"Ioan Oltean era ca un șef pentru Crinuța Dumitrean, fiind notoriu în rândul funcționarilor că, Rotaru Mihai, care avea mai multe dosare de despăgubire în care era cesionar, beneficia de soluționări rapide și despăgubiri generoase. Ioan Oltean era o prezență constantă în instituție, în biroul președintei", scriu procurorii DNA în referat.

Fotografii cu Dumitrean și Crinuța

Curtea Supremă arată că din probele dosarului -planșele foto care relevă întâlnirea dintre Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean  în biroul șefei ANRP "și ipostaza care nu obiectivează o întâlnire de lucru, rezultă indubitabil relația apropiată dintre aceasta și inculpatul Oltean Ioan".
Avocatul Crinuței Dumitrean a aceste probe se referă doar la o relație între inculpată și deputatul Oltean, apreciind că indiferent de natura acestei relații, aceasta nu poate constitui temei al acuzării. "Mai arată că fotografiile atașate la dosar nu au nicio legătură cu activitatea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor", potrivit încheierii Curții Supreme.

Relația Dumitrean-Rotaru-Oltean

"Soluționarea rapidă a cererii, concretizată în obținerea de despăgubiri în  câteva luni ,este justificată în contextul probator doar de relația creată între inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Rotaru Mihai și Oltean Ioan, dacă se are în vedere și împrejurarea  remiterii de către inculpatul Rotaru Mihai deputatului Oltean Ioan a unui procent de aproximativ 30% din valoarea folosului necuvenit încasat  reprezentând 600.000 euro din suma de 87 milioane lei", arată Curtea Supremă.

 În acest sens, magistrații arată că din declarațiile fostului paroh al bisericii din Chitila, Alexandrescu Ion Adrian, audiat la data de 25 noiembrie 2015, rezultă  că Rotaru i-ar fi dat deputatului Oltean suma de 600.000 euro în scopul de a interveni pe lângă Dumitrean în scopul sus arătat.

Astfel, Alexandrescu Ion Adrian a declarat că: ,,în calitate de preot paroh al parohiei Chitila județul Ilfov l-am cunoscut pe Baciu Remus Virgil (vicepreședinte al ANRP- n.r.) în anul 2009 iar acesta venea deseori la așezământul social cu prieteni ai săi și persoane care îi aduceau documente legate de dosare ANRP ale acestora. În anul 2010 prin intermediul lui Baciu Remus Virgil l-a cunoscut și pe Diacomatu Sergiu Ionuț, iar aceștia adesea discutau la biroul său de la parohie probleme legate de ANRP, de dosarele pe care le aveau pe rolul ANRP și despre persoanele pe care trebuia să le ajute pentru rezolvarea dosarelor, context în care au discutat și despre Rotaru Mihai care cumpărase drepturi litigioase de la persoane ce au depus dosare de despăgubire".

Despăgubiri de 50 de milioane de euro?

Curtea Supremă arată că din conținutul declarației acestui martor rezultă că, între Baciu și Rotaru exista o legătură apropiată, că acesta a asistat inclusiv la discuțiile numitului  Baciu și Diacomatu despre modul cum dosare ANRP ale unor cesionari erau soluționate cu prioritate, fiind vehiculate sume între 1 milion euro și 50 milioane euro care reprezentau valoarea despăgubirilor fiind perceput un comision de 25 – 30% în funcție de valoarea dosarului de despăgubire.

De asemenea preotul a arătat că Baciu și Dumitrean erau ''sub umbrela numitului Oltean Ioan'' care putea face presiuni asupra lor și ajutau la rezolvarea unor dosare ale unor  cumpărători de drepturi litigioase, precum Gheorghe Stelian, Dorin Cocoș existând la nivelul ANRP și obligații politice,că Baciu se afla și în tabăra lui Diacomatu și favoriza rezolvarea dosarelor pentru cumpărătorii de drepturi litigioase printre care și Rotaru. Din declarația aceluiași martor rezultă că în preajma Paștelui 2010 în curtea bisericii din Chitila, inculpatul Oltean Ioan a primit un sac mare de bani de la șoferul inculpatului Rotaru Mihai suma de 600.000 euro.

Ce a spus administratorul

Declarația preotului  Alexandrescu se coroborează cu  declarația martorului Toma Victor din care rezultă că  Rotaru era un obișnuit al așezământului social din Chitila, așa încât concluzia că banii au fost dați și primiți în acel așezământ este verosimilă.

 Astfel, Victor Toma, în declarația sa din  data de 25 noimebrie 2015, a arătat că: "În perioada 17 februarie 2008 – 01 februarie 2015 am lucrat la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Chitila, ca administrator voluntar. Din data de 18.12.2007 și până în iulie 2012 preot paroh al bisericii a fost Alexandrescu Ion Adrian, care locuia împreună cu soția și cei doi copii în casa parohială situată în curtea bisericii. În perioada cât Alexandrescu Ion Adrian a fost preot paroh al bisericii acesta era vizitat de mai multe persoane, pe care le ducea în așezământul social situat în incinta bisericii, deasupra cancelariei acestuia. Persoanele care veneau la așezământul social erau de regulă cam aceleași, respectiv: Baciu Remus, despre care știu că lucra la ANRP, Rotaru Mihai, care era prieten cu Alexandrescu Ion Adrian și Baciu Remus. Cel mai des la biserică veneau Baciu Remus, Sergiu, Ionescu Marian, Victor Ciocoiu și Rotaru Mihai''.       

Ce s-a întâmpplat la Comisia Juridică

Votul plenului Camerei Deputaților privind încuviințarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ilegale, va avea loc miercuri, 9 decembrie, conform calendarului inițial, a decis Biroul Permanent.

Decizia Biroului Permanent al Camerei Deputaților survine votului de miercuri din Comisia juridică. Deputații din Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, cu 14 voturi "pentru", patru "împotrivă" și trei abțineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu.

În același timp, Comisia juridică a avizat favorabil și solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului PNL Cătălin Teodorescu, acuzat în același dosar al despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal și Ioan Oltean. În cazul său, decizia a fost luată cu 15 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" și 3 abțineri. Cei doi au pledat nevinovat în fața comisiei.

 




Adevarul.ro

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Dacă nu au fost liliecii? Orașul chinezesc Wuhan unde a izbucnit cea mai periculoasă epidemie din ultimii ani, găzduiește un Laborator Biologic unde sunt studiați cei mai periculoși viruși din lume. Revista Nature prezenta în 2017, noul laborator

Iohannis huiduit la Iași. VIDEO -- Oamenii i-au strigat lui Werner si Orban -- lacheii Rețelei Progresiste -- "Hoții, Hoții!", "Huoo, Huoo!" și "Nu ne vindeți țara", "Moldova nu vrea să fie periferia României"

China. Explozia Epidemiei de Coronavirus. Cadavre pe jos în sala de urgențe lângă alți oameni bolnavi care așteaptă. Un video îngrozitor prezintă cadavrele din sălile unui spital din Wuhan, China. Nici o scanare la aeroporturile din România- VIDEO

După ce un om Vaccinat antigripal a Murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu Forța

Alo, Barna? STUDIUL BOMBĂ, publicat în Jurnalul Societății Regale de Medicină din Marea Britanie impotriva VACCINUL HPV -- Ratele cancerului de col uterin au crescut alarmant în Marea Britanie, iar experții se îndoiesc acum de eficacitatea vaccinului HPV

Lacheii Rețelelei Progresiste vor să Privatizeze Sănătatea. PNL-știi și USR-iștii -- în frunte cu lacheii progresiști Werner-Orban -- vor să privatizeze programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi uriaș pentru cei mai săraci dintre români

Coronavirusul din Wuhan. Liliecii sau șerpii care mănâncă lilieci vânduți în Piața de Animale din Wuhan, ultimii suspectați că au răspândit virusul ucigaș. Imagini cu asiatici mâncând supă de liliac au declanșat polemici pe rețelele de socializare. VIDEO

Unu-i Familist, Altu-i Soroșist. Donald Trump a participat la Marșul pentru Viață. Trump e primul președinte din istoria Americii care participă la Marșul Pentru Viață. Iohannis i-a făcut "fanatici religioși" pe susținătorii Referendumului Pro-Familie.

Coronavirus. 56 morți, 2000 de imbolnaviri. Virusul ucigas a intrat în Europa, 3 cazuri în Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Implicarea lui Soros: Pe Față. SNSPA, Facultatea de Stat de scos politicieni din România, care este deja căpușată de multă vreme de progresiști -- invitată acum să se alăture proiectului de un miliard de dolari al lui George Soros

SOROS scuipă cu venin la Davos împotriva "omului rău și narcisistului" Donald Trump. Citiți ce îl deranjeaza pe SOROS si pe progresiști la președintele SUA, Donald Trump.

Violeta Alexandru nu mai vrea liftieră la Minister: "Dacă am nevoie de lift, apăs singură pe buton"

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Dezvăluirile unei asistente din Wuhan despre coronavirus. Situația ar fi mult mai gravă decât susține guvernul chinez. "Vreau să spun adevărul". VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

HOROSCOP 26 IANUARIE 2020: Ce au pregătit astăzi astrele pentru zodiile de Aer

Harta care prezintă LIVE răspândirea coronavirusului din Wuhan, publicată de Universitatea Johns Hopkins

Hugh Grant, nemulțumit de situația politică din Mara Britanie: "Țara e terminată". Pe cine a deranjat cu comentariile sale

O femeie de 80 de ani și un bărbat de 35 vor să arate că dragostea nu are vârstă. Cei doi se pregătesc de nuntă

Coronavirus în China: Un prim deces la Shanghai; 54 de morți și 323 de noi cazuri de infecții (nou bilanț)

Planul de pace al președintelui Trump va fi ''istoric'' (Netanyahu)

PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 27 - 2 FEBRUARIE ECONOMIC

Hochei: ACSH Gheorgheni a câștigat greu la Budapesta, cu UTE, în Erste Liga

Un fost antrenor al Simonei Halep nu îi dă prea multe șanse româncei împotriva lui Elise Mertens: "Va avea mari probleme"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Regina Elisabeta i-a acordat prințului William un nou titlu după retragerea lui Harry și a lui Meghan din Familia Regală

CITATUL ZILEI

Road rage, la cote alarmante în Capitală: șoferii sunt cuminți în străinătate, dar în țară sunt violenți. De ce scapă nepedepsiți

Bătaie violentă pe o stradă din Galați. Întreaga scenă a fost filmată de o cameră amplasată pe un bloc. VIDEO

SUA: Trump e auzit ordonând înlăturarea Mariei Yovanovitch, într-o înregistare video (media)

Coreea de Nord: Influenta mătușă a lui Kim Jong Un apare în public alături de el, la 6 ani de la executarea soțului ei

Darren Cahill: cât de pregătită este Simona Halep pentru optimile Australian Open. Românca o va înfrunta pe Elise Mertens

Optimile Australian Open: Organizatorii au anunțat ora de start a meciului Simonei Halep cu Elise Mertens

Bilanțul cutremurului de 6,8 grade produs în Turcia a ajuns la 29 de morți

Cel puțin 13 persoane au murit în urma exploziei unei autocisterne în Peru

GOYA 2020 Antonio Banderas, cel mai bun actor principal

GOYA 2020 Amenábar și Almodóvar la egalitate, la mijlocul unor premii foarte împărțite

Mioveniul Folcloric revine luni în țară după 40 de zile...în China. Un ansamblu folcloric din Mioveni urmează să ajungă marți, pe Otopeni, după un turneu în China. Măsurile luate de Ministerul Sănătății

Bulgaria, din nou cu un pas înaintea României. Șefa FMI anunță anul în care țara va adopta moneda euro

Alegătorii din Peru sunt chemați la urne pentru alegeri legislative anticipate

O activistă de mediu din Uganda, eliminată din poza de grup în care apărea și Greta Thunberg. "Am înțeles definiția cuvântului rasism"

Explozia unui camion în Peru: Cel puțin 14 morți

Coronavirusul din China: Xi Jinping avertizează că "situația este gravă". Bilanțul morților a urcat la 56, 2000 de infecții în lume

Momentul în care o fetiță este scoasă vie de sub dărâmături la 24 de ore de la cutremurul din Turcia. VIDEO

Accident cu snowmobilul furat, în Predeal. Un tânăr de 17 ani a murit, iar altul a ajuns la spital

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Coșmarul unei mame căreia i-a explodat un sân după ce și-a pus implanturi: "Era de mărimea unui pepene" - FOTO

Biatlon: Francezul Quentin Fillon-Maillet, învingător în cursa de 15km cu start în masă

Accident cumplit: Un copil de trei ani a murit după ce a fost lovit de o mașină

Patinaj artistic: Rusoaica Alena Kostornaia, noua campioană europeană la individual

Cumpănașu a arătat o scrisoare "trimisă" de Dincă familiei Măceșanu: Eu sunt criminalul. E un dosar beton

GOYA 2020 Julieta Serrano, cea mai bună actriță secundară pentru "Dolor y gloria"

"Gândurile lui Cristoiu". Topul politicienilor de săptămâna aceasta: Teodor Meleșcanu, ținta unei mari diversiuni. VIDEO

Miza moțiunii de cenzură pe primari în 2 tururi. Care sunt șansele ca aceasta să ducă la anticipate

Primul zbor al celui mai mare avion de pasageri cu două motoare din lume. VIDEO cu testul făcut de Boeing

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și U-BT Cluj, victorioase în deplasare în Liga Națională

GOYA 2020 Pedro Almodołvar, cel mai bun scenariu original pentru "Dolor y gloria"

GOYA 2020 Alberto Iglesias, cea mai bună coloană sonoră pentru "Dolor y gloria"

LUNI ORA 17.00 EDIȚIE SPECIALĂ MARIUS TUCĂ SHOW. Invitat va fi Ilie Năstase

Coronavirusul din Wuhan. China a început să dezvolte un vaccin și avertizează că rata de răspândire este în creștere. Al treilea caz confirmat în SUA


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4562, afisate in 77 pagini.



ieri 06:21 CITATUL ZILEI