01:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Noua lege a pensiilor: ce tip de concedii vor fi luate în calcul la vechime

Noua lege a pensiilor: ce tip de concedii vor fi luate în calcul la vechime

Concediile care vor fi luate în calcul ca și perioadă contributivă la pensie sunt cele de creștere a copilului, indiferent dacă vorbim despre concediul maternal, ori cel paternal.

„Subliniez o noutate a noii legi. Este considerată perioadă contributivă și concediul de creștere copil, fie că este concediu maternal, fie că este concediu paternal. Adică o mamă care a stat în concediu de creștere copil pentru doi copii, 4 ani, va avea o creștere a stagiului de cotizare cu patru ani”, a declarat ministrul.

Totodată, vârsta de pensionare a femeilor va fi redusă cu 6 luni pentru fiecare copil.

Vârsta de pensionare a femeilor va fi egalizată treptat cu cea a bărbaților până în 2035. În prezent, vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani și două luni. Până în 2030, aceasta va crește la 63 de ani, iar apoi, până în 2035, va ajunge la 65 de ani.

Ministrul Muncii a mai precizat pentru sursa anterior menționată că pensionarii se vor putea bucura de noi majorări la începutul anului viitor.

„Avem un mecanism clar stipulat în lege, noutatea fiind că, în fiecare an, în luna ianuarie, vom avea, conform articolului 84, alineatul 6, o majorare în baza unei formule clare astfel încât să nu lăsăm pensionarii în izbeliște, fiindcă au fost ani în care nu am avut majorări ale pensiilor sau au fost ani în care aceste majorări s-au făcut din septembrie. Vechea lege nu stipula data la care trebuiau făcute majorările

Formula pe baza căreia se calculează majorarea este reprezentată de inflația din anul precedent, comunicată de Institutul Național de Statistică.

Pentru pensionari este foarte important să știe că datorită noii legi avem garanția că în fiecare an, indiferent de guverne, nu mai avem majorări ad-hoc și că avem un mecanism clar instituit de lege.

Această formulă era și în legile anterioare, numai că nu se specifica data la care se fac aceste majorări”, a explicat Simona Bucura-Oprescu, potrivit evz.ro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Corona Braşov şi Măgura Cisnădie au ajuns la a cincea victorie în campionatul de handbal feminin

_ Un lucrător din muzeu care a acuzat-o pe o colegă de sex feminin din cauza „rănirii furioși asupra bărbaților” pierde cazul

_ Oamenii de știință trag un semnal de alarmă cu privire la moartea record a coralilor în Marea Barieră de Corali - în timp ce avertizează că ne apropiem de un punct de cotitură ireversibil

_ Franța va închiria zboruri de evacuare pentru cetățenii blocați în Haiti

_ Prințul Harry urmează să se întoarcă în Marea Britanie în mai pentru serviciul Invictus Games, deoarece guvernul lansează o ofertă de 26 de milioane de lire sterline pentru a găzdui evenimentul la Birmingham în 2027

_ Christie flirtează cu „Fără etichete” în timp ce grupul își imaginează că aruncă cursa în casa din SUA

_ Parada de Ziua Sf. Patrick 2024: Harta arată traseul prin Londra în timp ce sărbătorile încep în Trafalgar Square

_ S-ar putea cere lui Kate Middleton și reginei Camilla să înmâneze gonguri regale? Palatul ia în considerare răspândirea sarcinilor regale și permite „sângelui proaspăt” să dea o mână de ajutor

_ Un judecător CSM intră tare peste critici: Durata mare de soluționare a proceselor e o excepție!

_ „Este absolut imposibil...” – Toni Greblă despre renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale

_ Prințul William și Kate Middleton comemorează Ziua Internațională a Femeii cu o postare pentru a sărbători „impactul femeilor uimitoare” pe care le-au întâlnit în ultimele 12 luni

_ VIDEO Nicolae Ciucă, știrea serii despre aderarea terestră a României în Schengen. Moment crucial pe 22, la Budapesta

_ Pete Wicks și Jowita Przystal din Strictly sunt „mai apropiați ca niciodată” și „s-au văzut în secret”, după cum insistă Maura Higgins „Sunt singur”

_ Ai nevoie de un credit ipotecar? Topul băncilor din România care acordă cele mai bune credite, după sumă și dobândă

_ Mai mulți soldați nigerieni uciși într-o ambuscadă în apropiere de Burkina Faso, granița cu Mali

_ Un „satnav” neural: cum navighează peștii zebra pentru a-și găsi temperatura confortabilă

_ Localnicii ajută poliția la corturile de gunoi și steagurile anti-Israel la Universitatea de Stat din Arizona (VIDEO)

_ Trump îl numește pe comisarul FCC Brendan Carr ca președinte al agenției

_ VIDEO/ Primul mesaj public al prinţului William, după diagnosticul Regelui Charles

_ Un studiu japonez preprintr cere oprirea vaccinurilor ARNm pe fondul temerilor legate de contaminarea băncilor de s�nge

_ Gallup: Sprijin public pentru Craterele Gun-Bans

_ Procesul lui Constance Marten este evacuat după ce s-au auzit „explozii” lângă Old Bailey – după cum Mark Gordon a scos în vedere publicului

_ Tractorist, 57 de ani, este arestat după ce a condus pe strada inundată în timpul furtunii Bert

_ Apple „Plătește mai târziu” a fost întrerupt, deoarece noua schemă BNPL schimbă riscul datoriei consumatorilor spre a afirma

_ Hezbollah crede că a pierdut până la 4000 de luptători uciși, depășind cu mult războiul din 2006

_ Eroarea de computer a avocaților lasă cuplul înstrăinat oficial DIVORȚAT - iar Înalta Curte spune că nu pot face nimic pentru a o remedia

_ JOANNE HEGARTY: Lista șic. Cum să-ți stilizezi bărbatul - fără ca el să știe asta

_ La 15 ani eram cel mai tânăr jucător al ligii de fotbal. 10 ani mai târziu mă gândeam la sinucidere

_ Bărbat acuzat de șase capete de acuzare de tentativă de omor după ce cinci ofițeri de poliție și un pompier au fost incendiați în Leicester

_ Alegeri parlamentare 2024 Olt. Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Olt în noul Parlament

_ Am crescut pe o moșie a consiliului și am fost hărțuit de școală la 16 ani pentru că sunt sărac - acum am reușit să câștig 16 milioane de lire sterline în doar 6 ani și o poți face și tu

_ Bombă nazistă neexplodata găsită în grădina Plymouth este detonată: un focos de 500 kg este distrus după ce dispozitivul a fost trimis în Canalul Mânecii și rezidenții evacuați s-au întors acasă

_ Cum să vă bucurați de ciocolata de Paște fără vinovăție: Nutriționistul vă dezvăluie 7 sfaturi, inclusiv să alegeți bine răsfățurile, să mergeți imediat după și să vă mâncați ciocolata cu nuci

_ „Am vorbit despre asta...” Ben Affleck joacă în reclamă hilară Dunkin Donuts în timp ce dansează pentru J.Lo, Tom Brady și Matt Damon - înainte de a fi certat de soția sa care FLIRTEAZĂ cu legenda NFL

_ Fotbalistul și modelul italian Giovanni Padovani, 28 de ani, este condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a urmărit și și-a bătut fosta iubită, în vârstă de 56 de ani, cu mobilier de grădină.

_ Treziți-vă, făceți-vă: Craterele de stocuri Planet Fitness, lanțul de sală de sport au fost distruse de 400 de milioane de dolari după agitația din baia transsexualilor

_ Fiul lui LeBron James, Bryce, se bucură de o vacanță cu fiicele gemene ale lui Diddy în Turks și Caicos... pe fondul anchetei de trafic sexual și a multiplelor procese împotriva mogulului muzicii

_ Renașterea comerțului cu amănuntul se oprește în timp ce britanicii stresați reduc călătoriile cu mașina și vremea neplăcută atenuează traficul pe străzile mari

_ Planul hărților de creștere Chennai pentru zonele rurale-urbane din Sudul Global

_ Royal Mail owner agrees to takeover by Czech billionaire Daniel Kretinsky

_ Oamenii Primelor Națiuni trebuie să fie în fruntea revoluției energiei regenerabile din Australia, spun cercetătorii

_ Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

_ Legendara cântăreață Cher și-a anunțat retragerea: 'Sunt cea mai în vârstă persoană pe care o întâlnesc în aproape fiecare loc'

_ Iată tot ce faci greșit cu dulceața ta, Meghan - și iată cum TREBUIE să faci asta, de la un producător de marmeladă câștigător cu aur

_ „Devastată” Alison Hammond rupe tăcerea cu privire la ieșirea lui Martin Frizell și dezvăluie că șeful This Morning „nu vrea să plece” după ce a demisionat pentru a fi cu soția Fiona Phillips în timp ce aceasta se luptă cu Alzheimer

_ Oamenii își împărtășesc eșecurile îngrozitoare ale hotelului - inclusiv apa maro de baie și un balcon cu scânduri

_ Dezvăluit: Ce a strigat Travis Kelce la antrenorul lui Kansas City Chiefs, Andy Reid, în timp ce îl apuca de braț în timpul crizei de furie de la Super Bowl

_ TREBUIE VEZI VIDEO: Bronx Teens CHEER TRUMP – MOCK JOE BIDEN – Iată videoclipul Bronx Trump Rally pe care mass-media NU ȚI VA Arăta!

_ Vanguard adaugă 3 noi opțiuni de vot prin procură, extinde programul pilot pentru alegerea acționarilor

_ Un milion de ucraineni au rămas fără curent electric după noul atac masiv al Rusiei

_ Horoscopul zilei de 11 aprilie 2024. Bucurii pentru lei

_ Jurnalistul Mstyslav Chernov despre „dulce-amar” premiul Oscar pentru „20 de zile la Mariupol”

_ Acestea sunt cele mai atractive vedete cu părul cărunt din lume după raportul de aur

_ Germania: luarea de ostatici într-un magazin Starbucks

_ Macron unveils restored Notre-Dame Cathedral in visit to Paris landmark

_ Moment șocant, câinele Taser al polițiștilor după ce a mușcat un ofițer de poliție în scenele haosului din afara stadionului Wembley

_ Vicepremierul italian Salvini propune castrarea chimică a infractorilor sexuali condamnați după violurile �n bandă de către migranții egipteni care implică o fată de 13 ani

_ Katy Brand rupe tăcerea despre momentul „incomodat” Gregg Wallace i-a spus că „va ronțăi lumina zilei din micuța ei tartă” pe MasterChef

_ James Lankford are o formă atrăgătoare � �l atacă pe Elon Musk după ce proprietarul lui X și-a dezvăluit proiectul de lege pentru frontierele deschise (VIDEO)

_ CCR postpones for Monday debates on request to cancel first round of voting (official)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1618, afisate in 27 pagini.