12:25
Comentarii Adauga Comentariu

_ Venezuela interzice ieşirea ambarcaţiunilor în larg şi limitează traficul aerian din cauza unui uragan tropical

Venezuela interzice ieşirea ambarcaţiunilor în larg şi limitează traficul aerian din cauza unui uragan tropical

Autorităţile din Venezuela au interzis marţi ieşirea vapoarelor în larg din cauza unui uragan tropical aşteptat să lovească ţărmurile ţării în următoarele ore şi au anunţat restricţii privind cursele aeriene, închiderea unor rute terestre şi suspendarea cursurilor şcolare, informează AFP.

''Vom suspenda cursurile pe întreg teritoriul naţional în cele 23 de state plus Caracas'', a declarat preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, la postul public de televiziune VTV, după ce s-a întâlnit cu echipa sa guvernamentală şi a evaluat măsurile înainte de sosirea ciclonului, potrivit Agerpres.

Şcolile vor fi închise pentru următoarele două zile, a declarat preşedintele venezuelean, reamintind şi despre ''restricţia privind cursele aeriene''.

''Toate aeroporturile vor aplica măsuri speciale'', a declarat Nicolas Maduro.

Institutul naţional de aeronautică civilă a precizat într-un comunicat că îşi va restrânge ''operaţiunile aeriene'', fără să ofere detalii suplimentare.

Aceste măsuri se adaugă interdicţiei de ieşire în larg a vapoarelor, închiderii plajelor şi anumitor sectoare de drumuri, potrivit vicepreşedintei Delcy Rodriguez.

Fenomenul meteorologic ar urma să lovească această ţară din Marea Caraibilor miercuri în jurul orei locale 02:00 (06:00 GMT) şi să se abată asupra Caracasului şi a nouă state din regiunea de coastă, a declarat Delcy Rodriguez.

Sunt prognozate precipitaţii puternice şi vânturi care ar putea depăşi 60 de kilometri pe oră, potrivit autorităţilor venezuelene, care le recomandă locuitorilor să-şi securizeze uşile, ferestrele şi acoperişurile.

Centrul naţional pentru uragane (NHC) din Statele Unite a semnalat luni formarea unui uragan ''potenţial'' de categoria 2, denumit Bonnie, care urmează să se manifeste în zona Mării Caraibilor, Venezuelei şi în nordul Columbiei.

Circa 16.000 de agenţi de securitate au fost mobilizaţi în Venezuela ca măsură de precauţie după activarea ''sistemului de alertă'', a declarat ministrul de Interne, amiralul Remigio Ceballos.

''Ne vom confrunta cu ploi puternice şi cu precipitaţii prelungite care vor genera, în anumite cazuri, inundaţii'', a avertizat Remigio Ceballos, adăugând că guvernul de la Caracas dispune de rezerve de hrană, apă şi articole menajere pentru a veni în sprijinul populaţiei afectate.

Ploile din acest an au provocat deja pagube importante în mai multe state venezuelene, situaţie pe care autorităţile o atribuie fenomenului meteorologic La Nina.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Curtis Stone și soția Lindsay Price dezvăluie secretul căsniciei lor fericite

_ Fostul profesor „se teme că a fost ucis”: doi bărbați urmează să fie în fața instanței după dispariția unui bărbat de 75 de ani

_ Se micșorează burgerii McDonald's? Maccas forțat să-și nege mâncarea este mai mică pe fondul plângerilor clienților

_ MARTIN SAMUEL: Revanșa lui Anthony Joshua cu Oleksandr Usyk este o luptă CORECȚĂ pe care publicul o dorește

_ Privește frumos pe proscrisul lui Arsenal, Nicolas Pepe, cu clubul din Ligue 1 care speră să obțină un împrumut

_ Sam Mac de la Sunrise șochează fanii cu o fotografie hilară cu rating X, în timp ce se strecoară în ciorapi FOARTE strâmți

_ Harry Kewell dezvăluie secretul succesului șefului australian Ange Postecoglou în timp ce i se alătură la Celtic

_ Inflaţie, războaie şi raţionalizare. Ţi se pare că vine sfârşitul lumii? La fel credeau şi părinţii noştri în anii 80'

_ Privește frumos pe proscrisul lui Arsenal, Nicolas Pepe, cu clubul din Ligue 1 care speră să obțină un împrumut

_ Cele mai emblematice revanșe la categoria grea, când Anthony Joshua își plănuiește răzbunarea împotriva lui Oleksandr Usyk

_ Fetele se dezlănțuie din cauza liderului opoziției din NSW, Chris Minns, când spune că își tunde părul pe piept și face F45

_ Eiza González iese cu stil purtând cizme de cowboy împodobite cu stele argintii pentru o cafea în LA

_ Imogen Anthony iese cu noul iubit despre care se zvonește

_ Tim Tszyu dezvăluie că tatăl Kostya va fi alături de el la lupta pentru titlul mondial - și dezvăluie trecutul lor stâncos

_ Prețul laptelui a crescut cu 34%, al brânzei cu 17,9% și al ouălor cu 14,6% - deoarece inflația atinge cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani

_ Rușii se tem că americanii o să-l blocheze pe Serghei Lavrov să ajungă la Adunarea Generală a ONU

_ Sean Paul dezvăluie că este un grădinar pasionat și chiar și-a făcut propriul sos de ardei

_ Chris Minns despre Kyle și Jackie O: recunoaște că și-a tuns părul pe piept și că a făcut F45

_ Taylor Swift a fost refuzată pentru o cameo în Twilight: New Moon de regizorul Chris Weitz

_ ECONOMIA BIDEN: Mai multe vești proaste pentru economia Biden, deoarece producția și construcțiile de locuințe au lovituri mari

_ Mill care apare în The Eagle Has Landed și coperta unui album Black Sabbath este vandalizat

_ Familia îndurerată a lui Darius s-ar putea confrunta cu două luni de întârziere pentru a-i găsi cauza morții, pe măsură ce ancheta continuă

_ O explozie mortală lovește moscheea din Kabul plină de credincioși, inclusiv copii

_ Joanne Harris aruncă o lovitură la JK Rowling pe Twitter la doar câteva ore după ce a respins rândul drept „fabricat”

_ Anthony Joshua se culcă susține că se va retrage dacă este învins de Oleksandr Usyk

_ „Captain America” Reed depune un proces de 750 de milioane de dolari pentru „atacuri rău intenționate”

_ Mama a doi copii, 43 de ani, este internată cu MALNUTRIȚIE deoarece mâncarea devine prea scumpă

_ Emisiunea australiană pentru copii Bluey este INTERZISĂ în America deoarece conține „conținut neadecvat”

_ Cavalerii o tratează pe starul NRL, Kalyn Ponga, ca pe o „specie protejată” după eșecul toaletei de la pub

_ Coldplay și Natalie Imbruglia îi aduc un omagiu Oliviei Newton-John în timp ce interpretează în duet Summer Nights

_ Tom Holland poartă un hanorac violet la prânzul în New York după ce a dezvăluit că ia o pauză pe rețelele de socializare

_ Cum să-ți valorifici super-puterea stilului: de editorul de modă al Mail-ului în anii 1980, GAIL ROLFE

_ Emisiunea australiană pentru copii Bluey este INTERZISĂ în America deoarece conține „conținut neadecvat”

_ Starul tenisului Ash Barty dezvăluie că nu și-a dorit niciodată ca Australian Open să fie ultimul ei turneu

_ Singurul lucru pe care producătorii Masked Singer l-au oprit pe Abbie Chatfield

_ Tina Louise din Selling Sunset își etalează fizicul incredibil într-un bikini alb minuscul

_ Matthew Altman de la Million Dollar Listing cu soția Johanna Altman după arestarea ei pentru violență domestică

_ Bob Odenkirk și Giancarlo Esposito primesc fiecare noi emisiuni AMC după Breaking Bad și Better Call Saul

_ EDEN CONFIDENTIAL: Cum s-au despărțit Greta Scacchi și vărul ei iubit acum 12 ani

_ Deontay Wilder îl va înfrunta pe Robert Helenius în octombrie în prima luptă de la înfrângerea în fața lui Tyson Fury

_ Lauren Goodger spune că a ridicat cenușa bebelușului Lorena

_ Gabriella Brooks îi arată lui Liam Hemsworth ceea ce îi lipsește în timp ce pozează într-un ansamblu negru strâns

_ Fotbalul universitar „ar putea fi guvernat în afara NCCA”

_ Mahmoud Abbas a indignat Comisia Europeană cu afirmația despre cele '50 de Holocausturi' comise de Israel

_ LeBron este de acord cu o prelungire de doi ani a Lakers pentru 97 de milioane de dolari: relatează

_ Momentul BMP rusesc este condus DREPT într-un vehicul care aruncă mine în bucăți

_ Tiger Woods anunță că va fi vedeta de copertă pentru PGA Tour 2K23 după o absență de nouă ani

_ Ferma tropicală de cocos din Thala Beach Nature Reserve este unul dintre cele mai bune locuri foto din Queensland

_ Video| Fost profesor de la Harvard: 'Dacă vrei să-l prinzi pe Trump, orice declarație stupidă, orice încălcare a Constituției, totul devine acceptabil'

_ Doja Cat își arată lenjeria intimă așa cum a fost văzută în public pentru prima dată de când și-a bărbierit capul

_ Anthony Joshua se culcă susține că se va retrage dacă este învins de Oleksandr Usyk

_ Glazers sunt în discuții exclusive pentru a vinde un pachet minoritar din Manchester United către Apollo

_ Brad Fittler are o interpretare foarte controversată a interdicției uriașe a lui Corey Norman pentru că i-a bătut pe fundul rivalului

_ Morfydd Clark uimește într-o salopetă albă în timp ce pozează cu co-starurile Stăpânului Inelelor în Mexic

_ Cincinnati Bengals QB Joe Burrow spune că „se va simți grozav” în deschiderea sezonului împotriva Pittsburgh

_ Forțată de sancțiuni, Rusia se reorientează și ia exemplul SUA - O nouă strategie în domeniul gazelor naturale

_ Matt Hudson-Smith își completează vara revoluționară cu un aur uimitor la Campionatele Europene

_ Anthony Joshua învingându-l pe Oleksandr Usyk ar fi „cea mai bună victorie” dintre orice categorie grea – chiar și Tyson Fury

_ Neozeelandezii dublați de șapte ori mai bolnavi �n acest an dec�t pre-COVID 2019! (VIDEO)

_ Wolves confirmă semnarea lui Matheus Nunes pentru o taxă record de club


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 816, afisate in 14 pagini.