![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Fostul ministrul al Agriculturii ajunge pe mâna DNA: parlamentarii votează pentru ridicarea imunității![]() Fostul ministrul al Agriculturii ajunge pe mâna DNA: parlamentarii votează pentru ridicarea imunitățiiCamera Deputaţilor dezbate şi votează, marţi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii. Luni, Comisia juridică a dat un raport favorabil ridicării imunităţii parlamentare a lui Chesnoiu, cu 18 voturi "pentru" şi 3 "împotrivă". Potrivit regulamentului Camerei, votul va fi secret cu bile, iar raportul Comisiei juridice se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, informează Agerpres. Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul lui Adrian Chesnoiu. "Categoric (vor vota pentru ridicarea imunităţii - n.r.). E o decizie luată, mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziţia Comisiei juridice", a arătat Ciolacu, într-o declaraţie acordată presei. În 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu. "Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,(...) şi de abuz în serviciu (...) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (...)", se precizează în scrisoare. Totodată, procurorul general a transmis şi dosarul în original. Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. De asemenea, el le-a cerut deputaţilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:07
_ POPULARĂ
ieri 22:07
_ CRIMINALITATE CLASICA
ieri 22:07
_ CONTEMPORANĂ
ieri 22:07
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 22:07
_ IMAGINA ACESTA
ieri 22:07
_ TREBUIE CITIT
ieri 19:51
_ De unde știm că timpul există?
ieri 17:22
_ UN-Turkey-Ukraine Meeting
ieri 17:21
_ Zgomotul afectează viața pe fundul mării
ieri 16:42
_ Rose Ayling-Ellis RENUNȚĂ EastEnders
ieri 14:26
_ Râul Rin al Europei se usucă
ieri 12:22
_ Curs valutar
ieri 12:21
_ Euro trades at 4.8793 RON
ieri 12:17
_ Gov't passes first budget revision of 2022
ieri 11:22
_ 27 errant migrants detected in Arad
ieri 10:22
_ Scad infectările noi cu COVID și decesele
ieri 09:56
_ 'A lot has already been achieved'
ieri 09:46
_ Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
|
Comentarii:
Adauga Comentariu