12:01
Comentarii Adauga Comentariu

_ Manager spital: Noi internăm adulţi, dar sunt părinţi care întreabă dacă internăm şi sub 18 ani / Înainte de pandemie aveam 7-8 internări nevoluntare pe an

Manager spital: Noi internăm adulţi, dar sunt părinţi care întreabă dacă internăm şi sub 18 ani / Înainte de pandemie aveam 7-8 internări nevoluntare pe an

Robert din Bucureşti a povestit pentru News.ro experienţa sa de viaţă. Acum are 33 de ani şi se luptă cu drogurile de la 17 ani. Salvarea sa a venit de la medicii care lucrează la Spitalul Sf. Stelian din Capitală, una dintre puţinele unităţi sanitare unde sunt tratate persoanele toxico-dependente. Robert: “Simţeam că mi se sfârşeşte lumea, mă lăsase familia”.

“Eu am început pe la vreo 17 ani, dintr-o curiozitate, prietenii din jur ştiau ce pericol reprezintă heroina de care m-am apucat, şi mi-au spus să nu fac, dare eu din curiozitate am făcut. M-am drogat vreo 6 ani fără oprire, pe urmă am fost arestat, am făcut pauză vreo 3 ani, şi de vreo 6 ani sunt în program cu metadonă. Când am ajuns la spital eram în ultima fază, mă lăsase familia, am un copil de 12 ani, pur şi simplu mă lăsase toată familia, la început m-au susţinut, m-au adus aici la spital, când au văzut că mi-am revenit, că metadona m-a adus pe drumul cel drept…înainte nu eram ordonat, acum să vă spun sincer metadona mi-a salvat căsnicia şi familia. Simţeam că mi se sfârşeşte lumea, pur şi simplu ca să vă dau un exemplu, mi-aş fi dat şi propriul copil ca să nu-mi mai fie rău de la heroină în momentele alea. Când eşti în sevraj de la heroină pur şi simplu dai tot ce-i mai scump pe lume, ce poate să fie mai scump, copiii. Vin la spital în fiecare zi şi programul ne ajută, ne ţin ore de psihologie, ne dau reţete acasă, celor care muncesc şi aduc adeverinţă de la muncă. Le-aş spune copiilor, tinerilor să nu încerce nici de curiozitate, pur şi simplu nici să nu stea în locul respectiv unde alţii trag, pentru că te corup fără să vrei şi tragi o zi, două, trei, zici că e plăcere şi va veni un moment dat când vei dori să devii un om normal. Devine o obligaţie, că nu poţi să trăieşti fără ele. Să caute ajutor într-un spital, metadona este un ajutor extraordinar”, a declarat bărbatul.

Numărul celor care cer ajutor medicilor, mult mai mare după perioada pandemiei, atunci când oamenii au fost şi sunt nevoiţi să suporte mai multe tipuri de crize în acelaşi timp. Dr. Ciolompea: “Au început să apară cazuri foarte grave, se ascund şi vin la spital cu delir, halucinaţii, cu agitaţie, tentativă de suicid”.

“Da, din nefericire, s-a înmulţit numărul celor care solicită servicii medicale de specialitate, mai ales după acest episod pandemic care a afectat nu numai România, ci pot să vă spun din surse informate, astăzi fiind Ziua Internaţională de Combatere a Abuzului de Droguri şi a Traficului ilicit de Droguri. Exact această problemă se pune şi la nivel mondial, al creşterii consumului de droguri din cauza acestei crize umanitare la care s-au asociat şi criza energetică, sărăcia, războiul, deci un complex de factori care au afectat starea de sănătate mintală şi în acest context social, cu lumea speriată, cu sărăcie, bineînţeles, dealerii de droguri au profitat.

La nivel mondial la sunt din ce în ce mai multe droguri pe piaţa neagră astfel încât capturile au fost în ultimii 2 ani de 4 ori mai mari decât cu 10 ani în urmă, din declaraţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi a afectat populaţia la nivel global, inclusi, din nefericire, şi România”, a declarat pentru News.ro Dr. Ciolompea.

Au apărut cazuri foarte grave după pandemie, spune managerul Spitalului Sfântul Stelian din Capitală. Şi asta pentru că pacienţii decid târziu să ceară ajutor de specialitate sau sunt aduşi la spital în stare foarte gravă. Medic: “Dacă înainte de pandemie aveam în jur de 7-8 internări nevoluntare pe an, din cauza pandemiei am avut 70 pe an”.

“Au început să apară cazuri foarte grave, oamenii s-au ascuns, încă nu au încredere. Nu înţeleg că este o boală. Dependenţa de droguri este o boală şi nu o problemă morală şi de aceea trebuie să vină la spital. Se ascund şi vin la spital în stări foarte grave, cu delir, cu halucinaţii, cu agitaţie, cu tentativă de suicid, cu lucruri foarte, foarte grave, aceasta necesită internare nevoluntară, pentru că ei nu mai răspund de ceea ce se întâmplă, îi aduc poliţia, familiile, ambulanţele, îi iau din anumite zone şi dacă înainte de pandemie aveam în jur de 7-8 internări nevoluntare pe an, din cauza pandemiei am avut 70 pe an, deci a crescut enorm numărul şi bineînţeles şi tratamentul este mai dificil”, a explicat managerul Spitalului Sf. Stelian.

Scăderea vârstei de consum, un fenomen îngrijorător. Dr. Ciolompea spune că sună la spital părinţii unor copii de 9 sau 10 ani. Oamenii cer ajutor de specialitate pentru aceştia. Copiii sunt însă direcţionaţi spre alte spitale de pediatrie pentru că la Sfântul Stelian sunt trataţi doar adulţi.

“Copiii vin de la 9-10 ani, au ajuns, nu la noi, ci la Spitalul de Urgenţă ”Grigore Alexandrescu” pentru copii. Acolo se duc cu intoxicaţii acute. La noi este un spital pentru adulţi. La noi vin de la 18 ani dar primim foarte multe telefoane de la părinţi din ţară care ne întreabă dacă putem interna şi sub 18 ani, avem solicitări multe pe zona 14- 18 ani şi atunci cei de vârstă mică sunt redirecţionaţi şi preluaţi la adulţi. Deci la 18 ani dacă ei vin după 4 ani de consum, deja este foarte greu. Am avut cu şi mai mulţi ani de consum, şi mai mult da, da. Şi când ajung la noi, practic aşteptau să împlinească 18 ani şi au venit cu ei din prima zi la tratament şi la internare. Noi avem un spital micuţ, avem 45 de paturi şi este aproape plin, sunt în jurul vârstei de 18 -24 de ani”, a explicat medicul.

Tratamentul celor dependenţi de droguri este unul de durată. După dezintoxicarea propriu-zisă care are loc în spital, urmează consilierea psihologică, astfel încât dependenţa să nu revină iar consumul să fie reluat.

“Într-o perioadă de 10-14 zile se face o dezintoxicare în regim de internare, după care urmează tratamentul, un ambulator. Adică ei vin după ce s-a terminat acest episod acut, în continuare, în sistemul nostru de ambulator, sunt consultaţi şi primesc consiliere psihologică sau intră în grupuri terapeutice, sau beneficiază de asistenţă socială, sau avem recuperare fizică prin sport şi continuă câteva luni de zile această parte, care este cea mai importantă, pentru că spitalul nu se adresează părţii acesteia psihice, dependenţa fiind atât fizică, cât şi psihică. Când e în spital, noi le facem o dezintoxicare fizică. Componenta psihică, dorinţa de consum rămâne şi asta ar trebui continuată în tratament ambulatoriu. Cel mai des oamenii care ajung în această situaţie când îşi revin le este foarte frică, pentru ce s-a petrecut cu ei, cu corpurile, cu mintea lor, lucruri îngrozitoare. De aceea unii rămân şi cu atacuri de panică pentru că nu uită ce s-a întâmplat în perioada respectivă şi şi-ar fi dorit să nu încerce acest consum. Şi poate că pentru ei ar fi o lecţie de viaţă şi s-ar lăsa de droguri dacă nu ar fi anturajul şi oferta de pe piaţa ilegală de droguri peste tot, dacă se întorc în aceleaşi locuri şi cu aceiaşi prieteni, este o şansă mare să îşi reia consumul”, a precizat managerul de la Sf. Stelian.

Cele mai dificile situaţii din spital sunt cele în care pacienţii ajung în sevraj şi cele în care aceştia fac şi alte infecţii grave asociate consumului de droguri. “Asociază boli infecto-contagioase pe care le iau utilizând seringi în comun”. Din păcate, în România există foarte puţine centre unde persoanele toxico-dependente pot fi ajutate. Cele mai multe centre sunt în Bucureşti. Ceea ce tinerii numesc distracţie se poate transforma însă în moarte. Medic: “Nu este o distracţie să-ţi distrugi progresiv organismul”.

“Foarte grele aceste situaţii. Drogurile odată luate, marea lor majoritate afectează dezvoltarea normală a creierului şi suprimă din neuroni plus aceste episoade de agitaţie şi delir care afectează şi ele, deci practic îşi distrug progresiv creierul. Şi ştim foarte bine că neuronii nu se refac, deci îşi pierd mult din capacitatea cognitivă, de a înţelege, de a performa, de a se concentra. Deci afectează viitorul, pentru că posibilitatea de a lucra, de a atinge performanţe este mult scăzută. Pe lângă asta mai asociază şi boli infecto-contagioase pe care le iau împărţind, utilizând în comun anumite seringi şi alte obiecte pe care le folosesc ei pentru a se injecta. Pot lua două tipuri de hepatită simultan, HIV, şi asta duce la agravarea stării. Sunt chestiuni foarte complicate şi trebuie echipă multidisciplinară pentru abordarea tuturor problemelor. Din nefericire, tratamentul este foarte redus în România, la nivel naţional. Deci acest program naţional de sănătate mintală şi tratament pentru toxicomani, care este finanţat de Ministerul Sănătăţii, se desfăşoară în 9 unităţi medicale, dintre care majoritatea sunt în Bucureşti. Spitalele în care se tratează sunt în subordinea Primăriei şi în afara de acestea mai există câteva centre ale Agenţiei Naţionale Antidrog. Deci foarte puţin la nivel naţional. Sunt judeţe întregi în care nu există tratament şi avem solicitări. Cam 28% din cazuistica noastră este pentru persoane din afara Bucureştiului, de la distanţă foarte mare, începând cu Suceava, Iaşi şi din Ardeal. Provin din toate păturile sociale, adică sunt şi familii înstărite. Sunt copii cu bani, nu ştiu dacă neapărat cu foarte mulţi bani, dar copii cu bani care consideră că este o distracţie, că e cool, vedeţi festivalurile care se întâmplă şi care se soldează cu consum mare de droguri. Ideea că aşa se distrează este o idee foarte greşită şi care ar trebui combătută. Nu este o distracţie să-ţi distrugi progresiv organismul. Este un trend. Aşa văd ei prin filme. Li se pare că e cool, că e nemaipomenit, că e numai o ţigară, vin şi spun poveşti că s-a legalizat, că trebuie să se legalizeze”, a explicat medicul.

Semnalul de alarmă tras de medici: ajutorul de specialitate trebuie acordat din vreme. Au existat cazuri în care pacienţii au murit acasă din cauza supradozelor: “Nu veniţi după ani de consum!”.

“Cu această ocazie chiar aş vrea să spun că nu mai există de mult marijuana, nişte frunzuliţe, cum consideră ei. Nu, sunt toate sunt stropite. Toate capturile internaţionale au arătat că indiferent de natura acelor frunze, sunt toate stropite cu substanţe care dau dependenţă şi stări foarte grave. Interesul dealerilor este să îi prindă, să-i facă dependenţi cât mai rapid. La noi nu am avut deces în spital, pentru că noi avem măsurile necesare. Dar au fost situaţii când pacienţii n-au mai venit la tratament pentru că au murit de supradoză la domiciliu, în diferite locuri. Da, pe la dealeri, ne sună sau aflăm de la alţi pacienţi. Aş dori să le spun părinţilor şi tinerilor că adicţia este o boală şi că bolile se tratează la medic. Să nu ne mai ascundem. Veniţi cu încredere la spital, veniţi devreme, nu aşteptaţi să ajungeţi foarte afectaţi de această adicţie! Nu veniţi după ani de consum, veniţi cât mai repede, se poate rezolva, cu consiliere psihologică şi grupuri terapeutice şi cu un tratament minimal! Pe măsură ce trec anii, devine din ce în ce mai complicată situaţia şi rămân sechele”, a declarat managerul Spitalului Sf. Stelian.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ O carte pe zi: „Natura bârfei”, de Zsuzsanna Szvetelszky şi Eliza Bodor-Eranus

_ Zara Tindall este radiată în timp ce fiul ei Lucas, unul, mângâie un cal la un festival de evenimente din parcul Gatcombe

_ Rotațiile ONU de menținere a păcii vor relua în Mali după suspendarea de o lună

_ Brigada lui Horaţiu Feşnic va conduce un meci din play-off-ul Conference League

_ Moartea lui Issey Miyake: creatorul semnăturii lui Steve Job a murit la vârsta de 84 de ani

_ Afghanistanul suferă „una dintre cele mai grave crize umanitare din lume” în timpul talibanilor

_ Centrul pentru animale RSPCA amenințat de un incendiu care a rupt terenul de golf din spatele site-ului din Kent

_ Ashley Graham sărbătorește 12 ani de căsătorie cu Justin Ervin: „Te iubesc pentru totdeauna”

_ Chelsea deschide discuțiile pentru o mutare de 40 de milioane de lire sterline pentru starul Everton, Anthony Gordon, dar Toffees vor cel puțin 50 de milioane de lire sterline

_ India marks 75th Independence anniversary as violations, crackdowns mount

_ Avertizare METEO. Ploi, vijelii şi grindină în 29 de judeţe

_ Tensiuni în Orientul Mijlociu - Israelul lovește în apropierea bazelor Rusiei din Siria

_ O casă din municipiul Botoşani în care se aflau doi copii şi bona acestora a ars complet

_ Steven Gerrard insistă că super sub Buendia „va începe meciurile” pentru Aston Villa în acest sezon

_ Chloe Madeley este văzută părăsind spitalul împreună cu soțul James Haskell și fiica lor nou-născută

_ Salman Rushdie pe „drumul spre recuperare”, deoarece suspectul de atac pledează nevinovat

_ VIDEO Fără precent, de Ziua Marinei: ÎPS Teodosie a plecat nervos din port, după ce i s-a tăiat microfonul în timpul slujbei

_ Victorie pentru Bayern Munchen în etapa a 2-a din Bundesliga

_ Erik ten Hag a riscat să rănească jucătorii Man United făcându-i să alerge 13,8 km în ziua liberă

_ Halle Berry împărtășește o fotografie înflăcărată pentru a sărbători cea de-a 56-a aniversare, mulțumesc frumosului Van Hunt și prietenilor celebri

_ Rylan Clark țipă de groază și cere ajutor după ce a descoperit un șarpe în casa lui

_ Misiunile modulului naţional de stins incendii continuă în zona Chapelle Saint Blaise, la sud de Bordeaux

_ Sophie Wessex poartă ME+EM în ziua a șasea a Jocurilor Commonwealth

_ Lake Bell și Kaitlyn Dever uimesc în timp ce conduc vedete la a doua seară a celei de-a doua premii anuale HCA TV

_ Starul supraviețuitor Shayelle Lajoie își arată silueta ruptă într-un costum de baie decoltat în timpul ședinței foto

_ CHRISTOPHER STEVENS face o recenzie la televizorul weekendului: Griff's Canadian Adventure și Alan Carr

_ Damian, fiul lui Elizabeth Hurley, se zbuciuma cu prietena din vechea școală îmbrăcată în bikini Millie Griffiths

_ Man United Supporters' Trust face o declarație rară după înfrângerea umilitoare de la Brentford

_ Lanțul Cooks Coffee plănuiește să se coteze la bursa londoneză

_ Scandalul „Guvernul umbră” frământă politica australiană

_ Pompierii voluntari sub presiune în timp ce Franța se luptă cu incendiile istorice

_ Văduva lui Alex „Chumpy” Pullin, Ellidy, își duce fiica Minnie, de zece luni, la primul ei rave

_ Talibanii marchează primul an turbulent la putere în Afganistan cu sărbătoare națională

_ India marchează cea de-a 75-a aniversare istorică a Zilei Independenței

_ Un incendiu în timpul slujbei la biserica coptă din Cairo a ucis peste 40, spun oficialii bisericii

_ SUA ar putea cunoaşte o nouă „centură de căldură extremă” până în 2053

_ Premierul Japoniei promite că nu va mai purta niciodată un război

_ Un cuplu dezvăluie că și-au explodat bugetul de 60.000 de lire sterline cu 30.000 de lire sterline George Clarke's Old House, New Home

_ Membrii mass-media de stat din Iran spun că Donald Trump și Mike Pompeo sunt următorii după înjunghierea lui Rushdie

_ Oamenii își împărtășesc sfaturile inteligente zero deșeuri - inclusiv frații care au primit aceeași felicitare de ziua de naștere din 1973

_ Bec Judd face o declarație îndrăzneață de modă la meciul de fotbal al fiului Oscar

_ Echipajele de urgență caută pe râul Tamisa „adolescent” care „a avut dificultăți în timp ce înota”

_ Războiul din Ucraina, ziua 173. Zelenski avertizează Rusia după ultimele bombardamente. Avansul ruşilor a stagnat

_ Inginer, 31 de ani, a renunțat la slujba Amazon pentru a petrece șapte ani construind primul „vibrator inteligent” din lume

_ Tales Of The Walking Dead: Olivia Munn și Terry Crews fac echipă pentru călătoria rutieră în premiera seriei

_ Antonio Conte și Thomas Tuchel sunt amândoi expulzați după ce s-au confruntat în derby-ul dintre Chelsea și Spurs

_ Sezonul întârzierilor CFR. Trenul Arad - Mangalia, întârziere de peste două ore

_ 376.940 de persoane au tranzitat frontiera. Nădlac ll, Giurgiu şi Vama Veche, cele mai aglomerate - 12.924 de ucraineni au intrat în România duminică - Nu a fos

_ Fiica lui Reese Witherspoon, Ava, este imaginea scuipătoare a actriței în timp ce se bucură de cocktailuri

_ Priyanka Chopra împărtășește mai multe imagini adorabile cu fiica Malti și câinii ei: „Duminica perfectă”

_ Jodi Gordon pare fericită și relaxată în timp ce petrece timp cu fiica ei Aleeia în Sydney

_ Anthony Joshua recunoaște „respect” pentru rivalul grea Oleksandr Usyk după ce a luptat pe prima linie

_ Noua carieră îl ajută pe legenda AFL a lui Hawthorn Hawks, Shane Crawford, să facă față morții șocante a fratelui său

_ Prietenul din copilărie al Reginei moare la vârsta de 97 de ani: Monarch pierde un alt asistent loial când Lady Myra Butter moare

_ Mai mulți răniți într-un atac cu împușcătură asupra autobuzului din Ierusalim

_ Prințul Charles se îmbracă cu kilt și sporran în timp ce participă la o slujbă în biserică din Caithness

_ Delegația Congresului SUA sosește în Taiwan în a doua vizită la nivel înalt într-o lună

_ Oficialii dau vina pe bandele criminale pentru explozia mortală din orașul-port din Ecuador

_ Experiment inedit: cum se produc inundaţiile după o perioadă de secetă

_ Premierul Ciucă, mesaj de Ziua Marinei: Aducem omagiul nostru eroilor marinari care odihnesc în adâncuri


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 498, afisate in 9 pagini.



08:57 _ PSYCHOS
08:56 _ ISTORIC
08:56 _ COPII