![]() Comentarii Adauga Comentariu _ O galerie de artă a concediat un angajat după ce acesta și-a pus o lucrare proprie într-o expoziție![]() O galerie de artă a concediat un angajat după ce acesta și-a pus o lucrare proprie într-o expozițieBărbatul, în vârstă de 51 de ani, a făcut două găuri într-un perete pentru a-și monta tabloul în Pinakothek der Moderne din München, în speranța că îi va fi remarcat talentul artistic. Un purtător de cuvânt al galeriei a declarat însă că lucrarea nu a fost expusă pentru foarte mult timp. "Supraveghetorii observă imediat așa ceva", a declarat Tine Nehler, adăugând că lucrarea i-a fost returnată autorului. Bărbatul era un angajat al echipei de servicii tehnice a galeriei și s-a descris ca fiind un artist independent, notează BBC. Pe lângă faptul că i s-a desfăcut contractul de muncă, acestuia i s-a interzis accesul în galerie. Este vorba despre una dintre cele mai mari galerii de artă modernă din Europa, care prezintă lucrări ale lui Pablo Picasso, Max Ernst și Salvador Dalí, printre alții. În urmă cu câteva luni, un incident similar a avut loc în orașul german Bonn. Personalul împacheta lucrările unei expoziții de la Bundeskunsthalle, când a observat că era un tablou în plus. "Ni se pare amuzant și vrem să îl cunoaștem pe artist. Așa că luați legătura cu noi. Nu e nicio problemă", a postat galeria pe X. Misterul s-a deslușit după ce o femeie a luat legătura cu reprezentanții galeriei și a mărturisit că lucrarea îi aparține. Danai Emmanouilidis a declarat că și-a dorit dintotdeauna ca unul dintre tablourile sale să ajungă într-o expoziție. "L-am strecurat înăuntru cu un hanorac uriaș", a declarat ea pentru postul public local de televiziune WDR.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu