01:10
Comentarii Adauga Comentariu

DESI SINDICATELE MUNCITORILOR ROMANI AU STRANS PESTE 150.000 DE SEMNATURI PENTRU A SCHIMBA PRIN INITIATIVA LEGISLATIVA CODUL MUNCII COMPANIILE STRAINE ISI BAT JOC DE EI. Dupa ce a trecut de SENAT, companiile straine si-au dat seama ca trebuie sa-l opreasca

03 Septembrie 2015 - Codul muncii va fi modificat semnificativ, potrivit unei initiative legislative cetatenesti ce a fost adoptata miercuri de Senat.

Initiativa BNS de modificare a Codului Muncii a fost adoptata in Senat, modificarile promovate sunt analizate de specialisti in domeniu

Documentul, care a trecut cu succes la inceputul anului de verificarile Curtii Constitutionale, prevede flexibilizarea relatiilor de munca si echilibrarea raportului dintre salariati si angajatori. Printre principalele noutati incluse in proiect se numara modificarea contractului individual de munca, durata concediului de odihna si sporurile pentru munca suplimentara.

Propunerea legislativa de modificare a Codului muncii adoptata tacit de senatori, in sedinta de miercuri, este initiata de Blocul National Sindical (BNS). Aceasta este una dintre cele mai mari confederatii sindicale reprezentative autohtone, care are in componenta peste 300.000 de membri de sindicat (lucratori din sectorul public si cel privat).

Dupa incercarea esuata din 2012, initiatorii au luat de la capat procedura in 2014. Proiectul a primit avizul Consiliului Legislativ si a fost publicat in Monitorul Oficial in luna martie a anului trecut. Apoi, conform procedurii legale privind initiativele cetatenesti, au fost stranse peste 130.000 de semnaturi ale cetatenilor cu drept de vot (minimul necesar fiind de 100.000) si proiectul a putut fi inregistrat la Parlament si trimis Curtii Constitutionale (CCR).

CCR a constatat in ianuarie ca propunerea legislativa respecta conditiile impuse prin lege si a comunicat acest lucru Senatului, care este prima Camera sesizata. Totodata, hotararea Curtii a aparut in februarie in Monitorul Oficial. Astfel, dupa indeplinirea acestor conditii, propunerea legislativa a intrat in procedura parlamentara de legiferare.

Deoarece senatorii au depasit data pana la care trebuiau sa dezbata si sa aprobe propunerea legislativa, aceasta a fost adoptata tacit in sedinta de ieri. Mai departe, proiectul va ajunge la Camera Deputatilor, care este for decizional.

Conform expunerii de motive a initiativei legislative, prin prevederile propuse se va asigura un echilibru in relatia dintre salariati si angajatori si se vor flexibiliza relatiile de munca.

Propunerile de modificare a CIM vor fi comunicate in scris salariatului.

Proiectul de lege care a trecut de Senat introduce obligatia angajatorului de a comunica in scris salariatului orice propunere de modificare a contractului individual de munca (CIM).

Apoi, in cel mult zece zile, salariatul va trebui sa ofere, tot in scris, un raspuns. Daca acesta va fi de acord, actul aditional la contract se va incheia in termen de 15 zile.

"In cazul in care salariatul este de acord cu propunerea de modificare a contractului individual de munca, partile vor incheia in scris actul aditional la contract in termen de 15 zile de la data luarii la cunostinta de catre angajator a acordului exprimat de catre salariat. Actul aditional va intra in vigoare in momentul semnarii de catre parti, chiar daca acesta este incheiat dupa expirarea termenului de 15 zile", prevede proiectul.

Daca salariatul nu va fi de acord cu propunerea angajatorului sau daca nu va oferi un raspuns in termenul de zece zile, contractul nu va putea fi modificat.

Concediu de odihna mai mic pentru salariatii cu norma partial.

Cu toate ca, in prezent, angajatii cu norma intreaga si cei cu fractiune de norma au dreptul anual la acelasi numar de zile de concediu de odihna (adica cel putin 20 de zile lucratoare pe an), acest lucru va fi schimbat.

Mai exact, in propunerea de act normativ este specificat ca, in cazul salariatilor cu norma partiala, concediul de odihna va fi acordat proportional cu timpul efectiv lucrat. Totusi, se prevede ca partile vor putea stabili -- prin contractul colectiv de munca aplicabil - o durata mai mare decat aceasta.

In acelasi timp, tot prin contractul colectiv de munca -- sau prin CIM -- se va putea stabili o durata egala cu cea la care au dreptul salariatii cu norma intreaga.

Ore suplimentare saptamanale mai multe in anumite domenii de munca

Codul muncii stabileste ca durata maxima a timpului de munca nu trebuie sa depaseasca 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.

"Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de patru luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana", se arata in actul normativ citat.

Aici, propunerea legislativa prevede exact in ce domenii perioada aceea de referinta va putea sa fie mai mare de patru luni, dar de cel mult sase luni. Concret, durata saptamanala a timpului de munca va putea trece simtitor peste cele 48 de ore in cazuri precum:

· activitatile de securitate si supraveghere ce necesita prezenta permanenta in scopul de a proteja bunuri si persoane (gardieni, paznici, firme de paza si securitate);

· activitatile care implica nevoia de continuitate a serviciilor/productiei (servicii medicale, mass media, agricultura, transportul de calatori);

· sectorul transporturilor feroviare.

Totodata, va exista si posibilitatea extinderii perioadei de referinta pana la maximum 12 luni, prin derogari ale contractelor colective de munca incheiate la nivel de sector de activitate.

Sporuri pentru munca suplimentara si pentru disponibilitatea in timpul liber

Munca suplimentara va fi compensata prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile, fata de 60, cat este in momentul de fata, plus ca se va acorda automat si un spor de cel putin 75% din salariul de baza.

"In cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila (...) in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator dublului duratei acesteia", se propune in proiectul de modificare a Codului muncii. Sporul respectiv va urma sa fie de cel putin 100% din salariul de baza.

De asemenea, initiatorii propun si acordarea unui spor pentru perioadele in care salariatul se afla la dispozitia angajatorului in timpul sau liber. In aceasta situatie, activitatea va fi remunerata asemenea muncii suplimentare.

Reglementarea activitatii desfasurate in alt loc decat sediul angajatorului

Desi in momentul de fata Codul muncii contine prevederi referitoare la munca la domiciliu, noul proiect introduce si notiunea de telemunca.

Aceasta va fi "o forma de organizare a muncii prin intermediul careia salariatii, utilizand tehnologiile informatice, indeplinesc atributiile specifice functiei, ocupatiei sau meseriei pe care o detin in alt loc decat sediul sau domiciliul angajatorului, dupa caz".

Astfel, telesalariatii isi vor putea stabili singuri programul de lucru, iar angajatorul va putea sa verifice activitatea acestora in conditiile stabilite prin CIM sau prin contractul colectiv de munca.

Telesalariatii si angajatii care lucreaza la sediul angajatorului vor beneficia de aceleasi drepturi.

Ce masuri semnificative mai propune BNS

In afara de cele prezentate, in initiativa cetateneasca adoptata de Senat se mai gasesc si alte propuneri notabile, cum ar fi:

· clauza de concurenta si cea de confidentialitate sa produca efecte doar pe durata CIM, nu dupa incetarea acestuia;

· cresterea perioadei de proba, pentru persoanele cu handicap, de la 30 la 45 de zile calendaristice, iar in cazul lucratorilor necalificati aceasta sa fie de cel mult zece zile lucratoare;

· CIM sa se suspende de drept pe durata efectuarii serviciului militar si angajatorul sa nu poata sa concedieze salariatul in aceasta perioada;

· angajatorul care face concedieri colective sa nu poata, timp de noua luni, sa incadreze salariati noi pe locurile respective;

· sa se poata incheia cel mult trei CIM pe durata determinata intr-un termen de maximum 24 de luni si acesta sa nu poata fi incheiat pe o perioada mai mare de 24 de luni, fata de 36, cat este acum;

· agentul de munca temporara sa fie societate comerciala sau PFA, nu persoana juridica, asa cum este prevazut in prezent in Codul muncii;

· cuantumul net al salariului de baza minim sa nu fie mai mic de 50% din salariul de baza mediu net la nivel national comunicat de Institutul National de Statistica.

Ce procedura a urmat initiativa pentru a ajunge pe masa parlamentarilor

Peste 150.000 de semnaturi pentru schimbarea Codului Muncii. Cum au procedat?

Blocul National Sindical (BNS) a strans peste 150.000 de semnaturi pentru schimbarea Codului Muncii, iar un Comitet de initiativa a inregistrat la Senat, la safristul anului 2014, propunerea pentru modificarea Codului Muncii

In afara membrilor Guvernului si a parlamentarilor, initiativa legislativa mai poate apartine si unui numar de 100.000 de cetateni cu drept de vot.

"Cetatenii care isi manifesta dreptul la initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete, respectiv in municipiul Bucuresti, trebuie sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative", dispune Constitutia tarii noastre.

Propunerea legislativa se aduce la cunostinta, conform Legii nr. 189/1999, prin publicarea in Monitorul Oficial, insa, inainte de acest pas, trebuie sa fie obtinut avizul Consiliului Legislativ.

Astfel, proiectul initiat de Blocul National Sindical a obtinut avizul Consiliului Legislativ pe 10 februarie 2014 si apoi a aparut in Monitorul Oficial pe 11 martie 2014.

De la publicarea in Monitor, initiatorii au avut la dispozitie sase luni pentru a strange minimum 100.000 de semnaturi de sustinere si apoi sa inregistreze initiativa legislativa la Parlament.

Inregistrarea a fost facuta in septembrie, iar in ianuarie, asa cum prevede Legea nr. 189/1999, CCR s-a pronuntat asupra proiectului, gasind ca prevederile legale au fost respectate.

Dupa indeplinirea acestui pas, hotararea CCR a fost comunicata Senatului pe 28 ianuarie 2015 si publicata in Monitorul Oficial in 5 februarie 2015.

Senatul a adoptat miercurea asta proiectul in calitate de prima Camera sesizata, astfel ca, pentru ca prevederile acestuia sa se aplice, este nevoie si de aprobarea deputatilor. Initiativa cetateneasca va ajunge in perioada urmatoare la cealalta Camera.

BNS a mai incercat sa aduca in Parlament aceasta initiativa cetateneasca si in 2012.

Insa, dupa obtinerea avizului Consiliului Legislativ si publicarea in Monitorul Oficial din 16 noiembrie 2012, initiatorii n-au reusit sa stranga numarul necesar de semnaturi in perioada de sase luni pe care au avut-o la dispozitie, a explicat pentru AvocatNet.ro, la inceputul acestui an, Cristian Mihai, vicepresedinte al BNS.

Din acest motiv, intreaga procedura a trebuit sa fie luata de la inceput. Totusi, fata de forma propusa in 2012, proiectul a mai suferit anumite modificari inainte de a fi publicat anul trecut in Monitorul Oficial.

Atentie! Prevederile initiativei cetatenesti de modificare a Codului muncii NU se aplica momentan. Pentru a intra in vigoare, legea trebuie adoptata de Camera Deputatilor, promulgata prin decret prezidential si publicata in Monitorul Oficial.

sursa: bns.ro




30 Septembrie 2015 - Dupa ce a trecut de SENAT, companiile straine si-au dat seama ca trebuie sa-l opreasca

Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură din România(CCIFER) și Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) susțin că aprobarea propunerilor de modificare a Codului Muncii ar avea ca efect închiderea de companii, pierderea unor investiții și desființarea de locuri de muncă.


"Proiectul de modificare a Codului Muncii, aflat în prezent în procedura de legiferare la Camera Deputaților, reduce drastic flexibilitatea condițiilor de muncă, conducând la scăderea competitivității companiilor și a României. Din punctul nostru de vedere, în cazul adoptării lor, acestea nu numai că nu vor aduce beneficii economiei României, ci o vor pune în pericol, cu riscul închiderii unor companii, renunțării la investiții planificate și, ca o consecință, cel al desființării unui număr semnificativ de locuri de muncă și al creșterii șomajului", arată cele două asociații, într-un comunicat.

Cadrul actual, în vigoare din 2011, a fost bine primit de mediul privat și a condus la o creștere a numărului de locuri de muncă și o scădere a șomajului, la o creștere economică pozitivă, o creștere a salariului minim și mediu și o scădere a conflictelor de muncă, reprezentând de asemenea o garanție a stabilității pieței muncii și, în consecință, a competitivității actuale a economiei românești, potrivit sursei citate.

"Revenirea la un cadru legislativ mai rigid decât cel din anul 2011 este o măsură profund inadaptată realităților actuale ale economiei și pieței muncii. Un exemplu în acest sens este propunerea de reintroducere a contractului colectiv de muncă la nivel național, care ar putea duce în fapt, la existența a două reglementări paralele distincte aplicabile la nivel național (Codul Muncii și CCM Național). O astfel de propunere este inacceptabilă în contextul în care dubla reglementare din trecut a creat o serie nesfârșită de probleme de interpretare și aplicare și dezbateri inutile", conform comunicatului.


Reprezentanții AHK România au declarat că noul CCM nu este de natură să atragă investiții și să creeze noi locuri de muncă, apreciind că negocierea la nivel de unitate este și trebuie să rămână cel mai important și efectiv instrument de stabilire a unor condiții de muncă adaptate la situația concretă.

"Ne dorim o șansă la dialog real pe marginea Codului muncii - impactul acestuia asupra atractivității României și a competitivității companiilor este esențial. Experții noștri au elaborat o serie de propuneri concrete pentru ameliorarea competitivității României. Acest proiect de lege este un pas înapoi. Un pas înapoi care ar putea costa numeroase locuri de muncă în industrie și servicii", susțin reprezentanții CCIFER.

Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură din România a criticat și cu alte ocazii propunerile de modificare a Codului Muncii și a anunțat în septembrie că a transmis Camerei Deputaților o serie de recomandări în acest sens.

CCIFER și AHK România grupează în prezent peste 1.000 de companii franceze, germane și române, cu aproximativ 350.000 de angajați.

sursa: Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ministrul britanic de Externe: Guvernul lui Boris Johnson are numărul necesar de voturi pentru adoptarea acordului privind Brexit

Partidul Laburist se va alia cu alte formațiuni politice din Parlamentul britanic pentru a bloca adoptarea acordului pentru Brexit

Semnal de alarmă în Australia. Ziarele au fost editate cu textele acoperite cu tuș negru. Protest puternic față de cenzură

Un nou caz de plecare inexplicabilă. Fată de 13 ani, dată dispărută. FOTO pentru recunoaștere

Heiko Maas, ministru german, numește ofensiva turcă din Siria o "invazie" ilegitimă

Președintele Klaus Iohannis, primit la Tokyo de premierul japonez

Vrea să fie liber. Lionel Messi a refuzat o clauză care l-ar fi legat pe viață de FC Barcelona

Viceprim-ministrul spaniol îi cere liderului catalan Quim Torra să renunțe la discursul secesionist

Accident de autocar cu numere de Ucraina. Vehiculul cu 46 de persoane s-a răsturnat, după ce s-a izbit de un stâlp

Harghita: Jandarmii au intervenit pentru alungarea unui urs care a intrat în gospodăria unei femei din Șimonești

Fotbal: FC Liverpool, ținută în șah de Manchester United în campionatul Angliei

CITATUL ZILEI

Violența din cadrul protestelor din Chile a provocat moartea a cinci persoane

DNA anchetează acuzațiile de abuz în serviciu aduse lui Răzvan Cuc. Mădălina Mezei, fosta șefă de la TAROM, audiată

Ofensiva turcă încalcă dreptul internațional, acuză Berlinul

Întâlnire Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, la Soci, pe tema intervenției militare din nordul Siriei

Focuri de armă, trase după o mașină în Argeș. Patru persoane au reușit să fugă de polițiști. Cazul este în derulare

HOROSCOP, 21 Octombrie 2019: Semnele de apă formează o Mare Piramidă, iar punctele forte le sunt scoase în evidență

Liderii din Macedonia de Nord au decis organizarea alegerilor anticipate în aprilie

Protestele masive continuă în Liban după ce Guvernul a promis adoptarea de reforme economice

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Alegeri în Bolivia: Evo Morales pe primul loc, dar obligat să participe la turul al doilea

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Justin Trudeau, sub presiune în contextul în care circa 27 de milioane de canadieni sunt chemați la urne

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, chemată luni la DNA

Buzău: Accident rutier pe DN 2B, în zona unei treceri de cale ferată

Prahova: Bărbat de 45 de ani, pasager într-un taxi, decedat într-un accident rutier pe Șoseaua Vestului din Ploiești

Galați: Un autocar cu 46 de pasageri din Ucraina s-a izbit de un stâlp de pe marginea DN 26; nu sunt înregistrate victime

Președintele Iohannis se întâlnește cu premierul Japoniei; discuțiile vizează Parteneriatul strategic dintre cele două țări

COPAC solicită MS și MEN să clarifice situația rezidențiatului și să îl organizeze anul acesta, nu în 2020

Presa o laudă pe Halep, înainte de Turneul Campioanelor. "Chiar și în absența lui Cahill, a continuat să scrie istorie"

Fotbal: Ronaldo Vieira (Sampdoria), victima strigătelor rasiste la meciul cu AS Roma

Economistul Robert Shiller, câștigător al premiului Nobel, crede că președintele american Donald Trump a speriat recesiunea

Box: Pugilistul ucrainean Aleksandr Gvodzik, 48 de ore în spital după o comoție cerebrală suferită în ring

BREAKING Dosarul de corupție al fostului ministru Dan Șova va fi rejudecat de la zero

Alegeri în Republica Moldova: Ion Ceban și Andrei Năstase se vor duela în turul doi (rezultate preliminare)

Argeș: Polițiștii au făcut uz de armă în timpul urmăririi ocupanților unui autoturism care nu a oprit la semnal

Tenis: Andrei Rublev, campion la Moscova în ziua în care a împlinit 22 de ani

Harghita: Doi morți și un rănit grav după ce un autoturism s-a izbit de un imobil

Maramureș: Șase persoane salvate în urma prelevării de organe și țesuturi de la un pacient cu anevrism cerebral

Protest împotriva cenzurii în Australia: Prima pagină a ziarelor, în chenar negru

Accident grav. O mașină a intrat în zidul unei case. Doi morți și persoana din locuință, rănită grav

Vrancea: Urs accidentat mortal de un autoturism pe Ojdula, după ce animalul ar fi pătruns pe partea carosabilă

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

O carte pe zi: "Teme și crizanteme", de Radu Șerban

Klaus Iohannis, în Japonia la ceremonia de întronare a Împăratului Naruhito. Șeful statului, întrevedere cu premierul Shinzō Abe

Cehia: Președintele Zeman, externat după câteva zile de refacere în spital

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

Alegeri în Republica Moldova: Socialiștii au câștigat în cele mai multe raioane

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Explozie la Termocentrala Iernut; o persoană rănită a fost transportată la UPU SMURD Târgu Mureș

Ce mai finanțează Soros și Rețeaua Progresistă Mondială...Go Topless Day, marele "război" pentru sânii goi: femei din toată lumea au protestat pentru dreptul de a sta cu bustul gol în public FOTO VIDEO

Somăm autoritățile să ne spună sursa infecției. Încă un BEBELUŞ din Argeş a MURIT în această dimineaţă la Spitalul de Copii "Marie Curie". Medic: Fetiţa a intrat în STOP CARDIO-RESPIRATOR. Aflăm că nu APA este de vină

Marian Munteanu mai singur ca niciodată. Klaus Iohannis se leapădă de trei ori de Marian Munteanu: Comunicat: "Preşedintele Klaus Iohannis nu a propus, nu a susţinut şi nu a impus conducerii PNL candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Generală"

ANRE: Importurile de gaze ale României în luna august, de 3,5 ori mai mari decât anul trecut

Bacău: Două persoane au fost găsite decedate într-un beci; alte trei au fost transportate la spital

Dăncilă ironizeză opoziția: Aflăm că premierul fără cabinet și fără program nu își poate impune noul Guvern în Parlament

Cum pot fi corectate urechile clăpăuge, chiar de la vârste fragede. Mitul fals al oamenilor pedepsiți în copilărie

Andy Murray, proaspăt revenit, a câștigat turneul de la Antwerp

Alegeri pentru municipiul Chișinău: Socialistul Ion Ceban și pro-europeanul Adrian Năstase, în turul al doilea


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 935, afisate in 16 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI