14:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Guvernul britanic demarează o evaluare a BBC axată pe imparţialitate şi diversitate în cadrul personalului

Guvernul britanic demarează o evaluare a BBC axată pe imparţialitate şi diversitate în cadrul personalului

Guvernul britanic a cerut BBC să tindă ca unul dintre patru angajaţi ai săi să provină din medii socio-economice defavorizate în contextul demarării unei evaluări a companiei media pentru a stabili dacă este nevoie de implementarea unor reforme în vederea obţinerii unui ''grad mai mare de imparţialitate'', informează Reuters.

Înfiinţat cu misiunea de a educa, informa şi a oferi divertisment, BBC este apreciat pe plan global pentru ştirile sale de înaltă calitate, producţii dramatice şi documentare ale unor realizatori precum David Attenborough.

În ultimii ani însă, a încercat să navigheze intensele dispute politice şi culturale apărute în Marea Britanie, în special cele referitoare la Brexit, iar criticii au spus că perspectiva metropolitană a postului, centrată asupra Londrei, nu reuşeşte să reprezinte şi restul regiuni din ţară, potrivit Agerpres.ro.

''Evaluarea va avea la bază progresele recente în a face BBC mai responsabil faţă de cei care îl finanţează, creşterea accesului la oportunităţile de job-uri pe care acesta le oferă şi oferirea unor garanţii că postul va continua să lucreze în cel mai bun interes al publicului'', a spus ministrul britanic al Culturii, Nadine Dorries, într-un comunicat.

Departamentul guvernamental pentru Digital, Cultură, Media şi Sport (DCMS) a spus că va analiza eficienţa procedurii de reclamaţii editoriale finanţate de plătitorii de abonamente BBC, precum şi analiza impactul acesteia asupra peisajului mediatic mai larg.

DCMS a adăugat că a emis o nouă directivă juridică care vizează radiodifuzorul cu o istorie de 100 de ani pentru a se asigura că promovează oportunităţi egale pentru persoanele care provin din clasa muncitoare.

Măsura include obiectivul ca unul din patru angajaţi ai BBC să provină din medii socio-economice defavorabile, iar 60% din producţia de programe radio şi 50% din producţia de programe TV să fie realizată în afara Londrei până la sfârşitul lui 2027, precum şi realizarea a 1.000 de stagii de training până în 2025.

DCMS a adăugat totodată că guvernul va lansa în curând o analiză separată a taxei radio-tv a BBC, precum şi a fezabilităţii modelelor de finanţare alternativă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Starul Euphoria Jacob Elordi devine cel mai recent australian imortalizat la Madame Tussauds

_ Tottenham a reținut o încercare târzie a lui Chelsea de a semna Richarlison

_ Păsările avertizate de lipsa de hrană de către păsările vecine schimbă fiziologia și comportamentul de pregătire

_ Exodul Halifax din cauza insignelor de trezire ale băncii pe fondul protestelor după decizia care îndeamnă personalul să împărtășească pronume

_ ADRIAN THRILLS: Revenirea lui Paolo Nutini, starul pop risipitor

_ Nick Kyrgios recunoaște că a aruncat meciuri pentru că echipa sa de baschet a pierdut pe măsură ce se pregătește pensionarea anticipată

_ Australianii își bat joc de americani pentru că DOAR au descoperit fierbătoarele electrice

_ Cinci bărbați atacă cu violență, Rob Man �n stația de metrou din Brooklyn (VIDEO)

_ Nick Kyrgios postează o poveste misterioasă pe Instagram, cu numărul 74 și un lacăt, în timp ce polițistește foarte bine

_ Starul Barbie, Hari Nef, îndrăznește să se dezgolească într-un top metalic revelator

_ BBC „dorește să blocheze Netflix cumpărarea de emisiuni timp de cinci ani” pentru a aborda amenințarea giganților din streaming

_ Fanii Insulelor Iubirii au rămas îngroziți, când TREI cupluri par să devină agitați în dormitor

_ Războiul din Ucraina, ziua 128. Atac cu rachete în oraşul port Odesa. Oficial ucrainian: Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce o rachetă a lovit o clădire rezidenţială / Prăpăd şi la Mikolaiv / Lavrov: revine Cortina de fier între Rusia şi Occident

_ Liderul suprem taliban retras participă la întâlnirea de la Kabul

_ Documentarul Dame Deborah James îi lasă pe spectatori „plângând”

_ Stefanos Tsitsipas îl lovește pe Nick Kyrgios cu o sanie FOARTE grăitoare înainte de meciul de succes de la Wimbledon

_ Randall Emmett neagă acuzațiile de a oferi femeilor roluri de film pentru favoruri sexuale

_ Qatarul arată atât de deranjant, încât promisiunile se scufundă în nisip

_ Joe Biden susține că americanii trebuie să plătească mai mult la pompă p�nă la sf�rșitul războiului rusesc � prețurile ridicate vor continua �at�t timp c�t este nevoie� � (video)

_ Fermierii de lapte sunt pregătiți să părăsească industrie din cauza creșterii costurilor de producție a alimentelor

_ Lori Harvey își prezintă silueta impecabilă în timp ce legăna un bikini cu model într-o serie de promoții

_ După ce a fost de acord să ridice obiecţiile privind aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, Erdogan spune că Turcia ar putea bloca în continuare procesul

_ Kanye West dat în judecată pentru presupusa încălcare a drepturilor de autor din cauza utilizării mostrei din albumul Flowers on Donda 2

_ Guvernatorul Missouri Parsons semnează Legea Camerei (HB) 1878 � Cererea de identificare a alegătorului � Elimină casetele și

_ Howard Stern vorbește despre un potențial rol în proiectul MCU Doctor Doom într-un posibil moment fierbinte de microfon

_ Starul YouTube Logan Paul semnează un contract oficial WWE, deoarece decide să schimbe boxul cu lupte

_ Armand Duplantis a stabilit cea mai bună performanţă din istorie la săritura cu prăjina în aer liber

_ William Shatner face echipă cu Legion M și Exhibit A pentru un nou documentar despre viața lui

_ Emisiunea de astăzi: Richard Wilkins râde din raportul fals că Jeff Goldblum a murit

_ Jack Wilshere spune că „60 de milioane de lire sterline, semnarea lui Richarlison cu Tottenham NU va intra în XI-ul de start al lui Arsenal

_ Liceele ruşinii: nu au niciun candidat promovat la Bacalaureat

_ The Larkins Bradley Walsh se îmbracă în costumul anilor 1950 în timp ce se alătură soției de pe ecran, Joanna Scanlan, în Kent

_ Martha Kalifatidis și logodnicul Michael Brunelli se bucură de o vizită la marea moschee din Turcia

_ Fiii lui Boris Becker, Noah și Elias, își vizitează pentru prima dată în închisoare tatăl lor căzut, asul tenisului

_ Profesorii și-au bătut joc de munca elevilor: 60 de note de 10 în plus, după contestații/ Video

_ Bacteria gigantică vizibilă cu ochiul liber: atinge 2 centimetri, de 5.000 de ori mai mult decât alte bacterii

_ Tempestini, obiectiv îndrăzneţ în Raliul Letoniei: să urce pe 2 în Campionatul European

_ Macron îl găzduiește pe australianul Albanese pentru a-și reface legăturile după vâlvă submarină

_ România se sufocă - Noi coduri roșii, portocalii și galbene, de căldură! Când vin ploile

_ Lando Norris susține că mutarea lui George Russell la Mercedes i-a luat o parte din personalitate

_ Wendy Williams va prelua scaunul ei iconic mov de la emisiunea anulată la noul ei podcast

_ Ei au ajuns la formula perfectă... și fanii F1 o vor prinde: PETER HOSKIN recenzii F1 22

_ „Noua Cortina de Fier coboară asupra Europei”, spune ministrul rus de externe

_ Apucături dictatoriale la Buzău: Consiliul Local a interzis accesul românilor la ședințe, iar presa este dată afară din sală

_ Crystal Palace: Cheikhou Kouyate va pleca în ciuda faptului că vrea să rămână

_ Crackpot SCOTUS Justice avertizează că estul Statelor Unite ar putea fi ��nghițit de ocean� �n dispoziția minorităților față de hotăr�rea EPA

_ Jacob Rees-Mogg omoara recenzia pariurilor din „starea dădacă”?

_ Trinny Woodall dezvăluie ce înseamnă de fapt formele de cerc, pătrat și triunghi de pe etichetele Zara

_ MAFS Australia: Seb Guilhaus spune că a „recuperat” pentru că s-a alăturat OnlyFans

_ Domenica Calarco de la Married At First Sight spune că sexul ocazional în siguranță este „uimitor”

_ Lucy Hale își afișează acei tonifiați în pantaloni scurți violet cu talie înaltă în timp ce se bucură de timp liber în LA

_ Anca Dragu, către vicepreședinta CE Vera Jourova: Faptul că România nu este în Schengen reprezintă o încălcare a principiilor UE

_ Fostul șef al ITM Ilfov și doi angajați, trimiși în judecată de către procurorii DNA pentru luare de mită

_ Ruşii vor intra în Ucraina cu vize. Noile reguli impuse de guvernul de la Kiev intră în vigoare vineri

_ ANAF începe o mega-operațiune: merge peste cei care dețin case și bolizi de lux

_ Nikola Jokic, contract record în valoare de 264 de milioane de dolari pe cinci ani cu Denver Nuggets

_ Mia Fevola își arată fizicul sfârâit într-un bikini minuscul nepotrivit

_ MAFS, actul sexual scandalos al lui Mishel Karen, OnlyFans

_ În Transnistria se duce o amplă campanie de recrutare pentru înrolare în Armata rusă

_ Ardealu-i fruncea ţării: Cea mai modernă şcoală specială se construieşte la Cluj


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 913, afisate in 16 pagini.



ieri 21:12 _ TREBUIE CITIT
ieri 21:12 _ IMAGINA ACESTA
ieri 21:12 _ THRILLERE PSIHO
ieri 21:12 _ CONTEMPORANĂ
ieri 21:12 _ DEBUTĂ
ieri 11:12