![]() Comentarii Adauga Comentariu _ DGS: Portugalia a început administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19![]() DGS: Portugalia a început administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19Portugalia a început administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor în vârstă şi rezidenţilor de la căminele de bătrâni, a anunţat luni Direcţia Generală de Sănătate (DGS), relatează Xinhua. Administrarea celui de-al doilea booster a fost iniţial programată pentru începutul toamnei acestui an, însă a fost devansată din cauza creşterii numărului de noi infectări în Portugalia, potrivit Agerpres.ro. Potrivit DGS, săptămâna aceasta persoanele peste 80 de ani vor putea primi cea de-a patra doză în centrele de vaccinare sau în centrele medicale. Comisia tehnică pentru vaccinare împotriva COVID-19 (CTVC) a DGS a recomandat cel de-al doilea booster pentru a îmbunătăţi "protecţia celor mai vulnerabile categorii ale populaţiei, având în vedere creşterea actuală a numărului de cazuri noi". DGS estimează că aproximativ 750.000 de persoane ar urma să fie imunizate în următoarele patru luni, inclusiv cele care se recuperează după COVID-19 în această perioadă. Ulterior, a doua doză booster va fi oferită copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani şi persoanelor imunodeprimate.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
08:50
_ Moda: stil fără vârstă
08:40
_ Moda: îți vei iubi...
ieri 18:45
_ 'People here have a lot of questions now'
ieri 17:40
_ Busty Chloe Sims își arată fizicul sfârâit
ieri 12:44
_ Parlamentul Somaliei susține noul premier
ieri 09:27
_ Pink își arată latura ei casual în NYC
ieri 09:22
_ Grevele feroviare NU opresc lumea modernă
ieri 09:22
_ Brian May oferă o performanță energică
ieri 08:50
_ Mireasa lui SIEmion
ieri 01:11
Simptome neobișnuite neasociate anterior...
ieri 01:08
Ar putea fi epoca antebelică?
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu