20:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Adrian Năstase, ipoteză neașteptată: de ce NU este Diana Șoșoacă omul rușilor în România

Adrian Năstase, ipoteză neașteptată: de ce NU este Diana Șoșoacă omul rușilor în România

"Nu cred. Rușii sunt mult mai inteligenți de atât. Ei nu au nevoie de cineva. Ei au, probabil, oameni de influență în România, pe care i-au crescut de-a lungul deceniilor. Cei care știu ceva despre spionajul sovietic, știu cum funcționează Rusia. A, pentru a crea niște probleme, da, dar altfel, sigur că sunt mult mai subtili", a declarat Adrian Năstase, la Antena 3 CNN.

Năstase consideră că Diana Șoșoacă a sfidat România prin vizitele sale repetate la ambasada Rusiei.

"Eu pot să înțeleg unele dintre motivațiile Rusiei, inclusiv în ceea ce privește Ucraina, NATO și așa mai departe. Am fost unul dintre cei care au spus, la fel ca Titulescu, că Rusia este vecina României și trebuie să încercăm să amenajăm relația într-un fel sau altul, inclusiv din punct de vedere economic.

Dar în momentul în care Rusia este pusă la zid pe bună dreptate, pentru o acțiune care este o agresiune neprovocată, trebuie să ne gândim la precedentul pe care alte țări l-ar putea folosi într-o ordine mondială, în care Rusia ar deveni partener cu țări din vecinătatea noastră. Și atunci, să faci un astfel de lucru, în condițiile în care românii au deja o problemă istorică cu Rusia, să mergi la Ambasada Rusiei, sfidând opinia publică din România, este absolut aberant", a mai adăugat Adrian Năstase.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Olympiacos Pireu s-a calificat în semifinalele Conference League

_ Alertă maximă la Aeroportul Timișoara: aterizare de urgență din cauza unei amenințări cu bombă și activare a Planului Roșu

_ DOISprezece jurați sunt selectați în procesul lui Trump: judecătorul spune că dosarul pentru bani liniștiți are acum un panel complet, când a treia zi se apropie de sfârșit

_ Proteina cheie reglează răspunsul imun la viruși din celulele mamiferelor

_ AVERTISMENT FBI: Hackerii chinezi se pregătesc să lanseze un atac masiv asupra infrastructurii SUA � s-au infiltrat deja �n mai multe companii critice

_ Cetăţean polonez arestat pentru un presupus complot de asasinare a lui Zelensky din Ucraina

_ Greșeala fatală pe care o fac părinții care își tachinează copiii în legătură cu greutatea lor

_ Moment șocant, un ofițer de poliție amenință că-l ARESTĂ pe bărbat pentru „încălcarea păcii” pur și simplu prin faptul că este „destul de deschis evreu” în apropierea marșului pro-Palestine din Londra

_ ANAF publică Ghidul privind tratamentul fiscal care se aplică veniturilor obţinute de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor

_ Moment șocant, un ofițer de poliție amenință că-l ARESTĂ pe bărbat pentru „încălcarea păcii” pur și simplu prin faptul că este „destul de deschis evreu” în apropierea marșului pro-Palestine din Londra

_ Argentina lansează o încercare de a-și uni forțele cu NATO: președintele Milei, mânuitor de ferăstrău cu lanț, își continuă pivotul către Occident - dar rămâne sfidător față de Insulele Falkland

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Șapte bărbați și cinci femei sunt aleși pentru a decide dacă fostul președinte este nevinovat sau vinovat... și iată cine sunt ei

_ Medicii generaliști își vor pierde puterea de a renunța la muncă în represiunea „culturii notelor bolnave” din Marea Britanie, anunță Rishi Sunak

_ Katie Price recunoaște că a fost „atât de evidențiată” după ce dragostea cu Teddy Sheringham s-a încheiat când un fost agent „a povestit ziarele”, în timp ce ea își plânge dragostea pierdută

_ Părțuitorul lui Harry Styles este închis după ce i-a trimis 8.000 de carduri cântărețului în mai puțin de o lună și a provocat alarma și necazul grav

_ Echipa GB lansează echipamentul olimpic Adidas cu drapelul tradițional al Uniunii, după ce Nike a stârnit indignare cu benzile de fotbal „incluzive” ale Angliei, cu un steag național roz și violet pe ea

_ DOISprezece jurați sunt selectați în procesul lui Trump: judecătorul spune că dosarul pentru bani liniștiți are acum un panel complet, când a treia zi se apropie de sfârșit

_ Casa Albă spune că Joe Biden a mințit despre unchiul său Bosey că a fost m�ncat de canibali a fost un �moment m�ndru� pentru Biden (AUDIO)

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: CIA afirmă că Ucraina ar putea pierde războiul până la finele anului


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 19, afisate in 1 pagina.