22:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ PSD și PNL și-au stabilit candidații la Iași: Chirica și Alexe, trimiși în judecată de DNA, luptă pentru noi mandate împotriva social-democraților

PSD și PNL și-au stabilit candidații la Iași: Chirica și Alexe, trimiși în judecată de DNA, luptă pentru noi mandate împotriva social-democraților

Bogdan Cojocaru ocupă şi postul de prefect al judeţului Iaşi, în timp ce Bogdan Balanişcu este secretar de stat în Ministerul Mediului.

Potrivit unui comunicat al PSD Iaşi, asupra administraţiei PNL planează numeroase suspiciuni de corupţie, iar Partidul Social Democrat Iaşi propune ”o echipă politică tânără, dinamică, curajoasă şi ambiţioasă, hotărâtă să pună în practică o nouă viziune asupra administraţiei”.

„Iaşul are nevoie de schimbări profunde la nivelul administraţiei. Punem Iaşul pe primul loc nu este un simplu slogan de campanie, ci reprezintă o întreagă echipă pregătită să facă administraţie într-un mod eficient şi corect cu banul public. Alături de toţi colegii mei vreau să demonstrăm că putem să oferim mai mult comunităţii. Este vital să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare şi într-un alt ritm de lucru. Vedem toţi cum alte oraşe şi judeţe sunt înaintea noastră din toate punctele de vedere. Din păcate, în ultimii aproape patru ani liberalii nu au făcut nimic pentru Iaşi. Nu au nici măcar o finanţare pentru un proiect important”, a declarat preşedintele PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.

La rândul său, Bogdan Balanişcu, candidat PSD la primăria Iaşi, afirmă că intră în bătălie cu încredere, el criticând faptul că în Iaşi ”machetele au luat locul proiectelor reale, iar neputinţa şi nepăsarea administraţiei liberale sunt acoperite cu gazon”.

Potrivit unui comunicat de presă al PNL Iași, în şedinţa de joi a BPN al PNL a fost validată şi candidatura preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, şi a primarului Mihai Chirica.

„Proiectele Iaşiului au nevoie de continuitate iar decizia de astăzi a BPN este un vot de încredere că parteneriatul puternic dintre Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi trebuie să continue şi în 2024, pentru un Iaşi puternic în Europa. Obiectivul PNL Iaşi pentru alegerile locale din 2024 rămâne ferm: câştigarea Consiliului Judeţean Iaşi, primăriilor municipiilor Iaşi şi Paşcani, oraşelor Podu Iloaiei, Târgu Frumos şi Hârlău, respectiv a unui număr de 60 de UAT-uri din judeţul Iaşi”, se menţionează în comunicatul de presă.

De asemenea, preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a subliniat că Iaşiul trebuie să continue drumul european prin administraţie liberală şi o reprezentare puternică a interesului ieşenilor pe plan local, naţional şi european şi că această candidatură este o recunoaştere pentru filiala PNL Iaşi şi singura pe loc eligibil PNL din Moldova.

„În urmă cu patru ani am început un nou capitol pentru un Iaşi puternic şi prosper şi un moment în care ieşenii au considerat că judeţul nostru prea mult a rămas captiv stagnării. Printr-o nouă viziune liberală, cu o administraţie performantă şi cu un parteneriat puternic între Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi am reuşit să dăm viaţă marilor aspiraţii ale ieşenilor. Astăzi, familia liberală ieşeană are cea mai puternică echipă şi cei mai pregătiţi candidaţi, fiind pregătită să câştige toate alegerile din 2024 la Iaşi”, a declarat, prin intermediul comunicatului de presă, Alexandru Muraru.

În acelaşi comunicat, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, subliniază că judeţul Iaşi îşi va consolida poziţia de lider regional de dezvoltare economică şi infrastructură mare.

„Candidez pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi pentru a continua să facem Iaşiul puternic şi dezvoltat. Candidez pentru a continua să construim în Iaşi. Atâta amar de vreme ne-am uitat în alte părţi, gândindu-ne că acolo se poate şi la noi nu. Acum e timpului Iaşiului. Am demonstrat că se poate şi la noi, nu doar în vestul ţării. Toate aceste realizări nu au fost posibile doar prin voinţa şi eforturile noastre, ci şi datorită angajamentului ieşenilor pentru dezvoltare şi a sprijinului necondiţionat pe care ni l-au acordat. Am simţit, în multe momente grele din ultimii ani, că ieşenii mi-au fost alături, iar asta a fost o motivaţie permanentă de a continua. Proiectele noastre vorbesc cel mai bine despre această administraţie şi sunt dovada a ceea ce am făcut şi ce putem face în continuare. Îmi doresc ca şi în următorii ani să fim mândri de comunitatea noastră, să fim mândri de judeţul în care trăim”, a spus Costel Alexe.

Primarul Mihai Chirica a reiterat că Iaşiul are nevoie să continue cu aceeaşi formulă de guvernare liberală pentru susţinerea puternică a marilor proiecte locale şi regionale.

„De când am onoarea să conduc destinele acestui oraş, Iaşiul s-a schimbat continuu în bine! O demonstrează toţi indicatorii economici şi sociali, dar şi numeroasele cuvinte frumoase despre oraşul nostru venite atât din partea ieşenilor, cât şi a celor care au vizitat Capitala Moldovei. Această dezvoltare spectaculoasă nu ar fi fost posibilă fără apartenenţa României la Uniunea Europeană, Iaşiul beneficiind de consistente fonduri europene. Avem, totodată, un parteneriat excelent cu Guvernul şi Consiliul Judeţean, împreună cu care vom realiza unele dintre cele mai importante proiecte ale oraşului şi regiunii din ultimul secol: Spitalul Regional de Urgenţă, Sala Polivalentă, Autostrăzile A7 şi A8. Cea mai mare dorinţă a mea este ca Iaşiul să îşi consolideze statutul de metropolă europeană, prin munca noastră, a tuturor celor care iubim acest minunat oraş”, a afirmat Chirica.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Romania to participate in Kazakhstan International Exhibition

Cristian Diaconescu a avut dreptate dar a dat inapoi la cererea celor care au anulat alegerile . Atât Bild cât și Pravda informează că la Ryad s-a discutat despre retragerea trupelor americane din Europa de Est.

_ Arborii gravați evidențiază modalitatea de conservare a culturii sami

_ Inter Miami își cere scuze pentru absența lui Messi în Hong Kong

_ Companiile care ignoră riscurile climatice sunt pedepsite de piețe, arată un nou studiu

_ Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pentru instituirea pe 14 mai a Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

_ „Uciderea brutală care a uimit astăzi pe toți cei de la Centrul de Televiziune BBC”: Cum au spus colegii „devastați” lumii despre „crima fără sens” a lui Jill Dando - acum 25 de ani astăzi

_ Oficial: Zeci de proiecte din bani europeni în administrația PNL din Caraș

_ Video | Mamă inconștientă, amendată de polițiști - La volan fără centură și cu bebelușul în brațe

_ Dezvăluiri incendiare din motivarea instanței: Ce a făcut Vlad Pascu înainte de tragicul accident de la 2 Mai

_ New York ar putea scoate 4.000 de rezidenți legali de la un loc de muncă - pentru ca migranții să-i poată avea

_ În interiorul telefonului unui „ucigaș”: o femeie acuzată de infracțiunea „Nu f*** cu pisici” a stocat imagini cu ucigașe în serie și o imagine cu „kit pentru prima întâlnire”, inclusiv o armă, frânghie și bandă adezivă , judecă tribunalul

_ Fostul episcop Christopher Saunders acuzat de crime sexuale în Australia

_ Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

_ Datele de la MAXI J1820+070 arată că Einstein avea dreptate cu privire la modul în care materia se cufundă într-o gaură neagră

_ Christian Horner a fost forțat să nege pretențiile că este vinovat pentru „degradarea proiectului Spice Girls TV”, după ce soția Geri „a refuzat o afacere profitabilă”

_ Magistrați eliberați din funcție de Klaus Iohannis

_ Un fotomodel celebru anunţă naşterea celui de-al patrulea copil

_ Marcel Ciolacu face primul anunț pe anul 2024 despre aderarea Republicii Moldova la UE, după discuții oficiale

_ Războiul din Ucraina, ziua 733. Zelenski: Rusia va încerca o nouă ofensivă în Ucraina încă din luna mai

_ BREAKING - Israelul a declanșat un atac la scară largă în Iran: a început 'Operațiunea Răzbunarea'

_ Cartografierea cât costă Netflix în fiecare țară

_ Premierul Israelului continuă contrele cu Joe Biden: 'Ofensiva terestră este necesară pentru a distruge Hamas în Rafah'

_ Carl Weathers, faimos pentru că a jucat Apollo Creed în Rocky, a murit la 76 de ani

_ Spania şi Irlanda cer o investigaţie a UE pentru a stabili dacă Israelul respectă drepturile omului în Fâşia Gaza

_ Sutton, fundaș de colț al Lions, căutat pentru violență domestică

_ Franța plănuiește ceremonii separate pentru a aduce un omagiu victimelor franceze din Israel și Gaza

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Senatul francez respinge acordul de liber schimb UE-Canada

_ Kyle Walker scapă de scandalul de paternitate în timp ce iese cu cei trei copii ai lui și ai lui Annie Kilner pentru amicalul Angliei împotriva Braziliei

_ Boeing lansează un videoclip cu testele de oboseală din fabrică pentru a demonstra că se poate avea încredere în aeronave după mărturia devastatoare a avertizorilor

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Rachete pentru Ucraina? Propaganda de război bizare germană pe canalul pentru copii prezintă arme vorbitoare

_ Noua bază de date aruncă lumină asupra violenței din centrele de detenție din Grecia

_ ÎPS Teodosie a scăpat cu o mustrare orală în ședința Sfântului Sinod (surse)

_ Continuarea cererilor de șomaj Top 1,9 milioane de americani - cea mai mare din ultimii 3 ani

_ Nu există nicio regulă care să împiedice băncile să plătească rate îngrozitoare: SYLVIA MORRIS numește cei mai mari infractori

_ Maya antică și-a binecuvântat terenurile de minge: Cercetătorii găsesc dovezi ale ofrandelor ceremoniale în Mexic

_ Este timpul ca GOP să se unească în spatele lui Trump

_ Au pus blocajele în mișcare o revoltă globală?

_ La bucată! Legendarul culturist timișorean Florin Teodorescu își vinde sala de sport de pe patul de spital!

_ LIVE VIDEO | Cătălin Cîrstoiu NU se retrage: 'Nu am făcut nimic care să imi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate'

_ Bureții oceanici sugerează că Pământul s-a încălzit mai mult decât se credea; unii oameni de știință îndoielnic

_ Monfils, Pouille şi Wawrinka au obţinut wild-carduri pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo

_ Marcel Ciolacu, după ce păcănelele au fost interzise: Nu mi-e frică de nimeni și voi merge până la capăt!

_ McDonald's va scoate „cel mai bun burger vreodată” împreună cu alți favoriți ai fanilor în schimbarea majoră a meniului

_ Poliția Română: Succese în lupta împotriva traficului de persoane în 2023 - 187 acțiuni și 35 grupări destructurate

_ Listele de așteptare ale NHS pentru evaluările autismului au atins un nivel record după o creștere „seismică” a gradului de conștientizare a afecțiunii

_ Scaffolder găsește mașina furată în doar o oră după ce Apple AirTag ascuns îl conduce direct la motorul dispărut

_ Comparații înfricoșătoare între incendiul de la Valencia și dezastrul Grenfell, deoarece placarea este din nou din vina pentru incendiul spaniol al blocului turn

_ 'Credeam că îmi pot lua adio de la viața sexuală' - Cum a fost salvat pacientul

_ „Mașina genetică a timpului” dezvăluie culturi complexe de cimpanzei

_ Evaluarea de aprobare a lui Donald Trump este mai mare cu generația Z dec�t orice altă grupă de v�rstă

_ Bunica și-a făcut primul tatuaj la vârsta de 98 de ani, ca un omagiu cu cerneală adus nepotului ei după ce acesta și-a luat viața

_ Veste importantă pentru pensionari! Noi beneficii asigurate prin Casa Națională de Pensii/ VIDEO

_ Contractele futures din SUA, piețele globale alunecă, dolarul și randamentele cresc din cauza escaladarii războiului din Ucraina

_ Urmăriți: Eco Loon le spune britanicilor „Există o problemă morală” cu a avea copii

_ Campionul mondial la javelin, Kitaguchi, pune marcajul la Tokyo

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Prințul Andrew se bucură de lumina reflectoarelor la slujba de mulțumire cu regele Charles, William și Kate absenți

_ Jeremy Vine uimește fanii anunțând că este bisexual în direct la televizor într-o gafă ciudată - în timp ce telespectatorii îl compară cu Alan Partridge


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 892, afisate in 15 pagini.