01:09
Comentarii Adauga Comentariu

Fata violată de 7 băieţi, marcată pe viaţă. Psiholog: Corpul ei va somatiza, până va ajunge la boli organice

Într-o seară de noiembrie, în urmă cu 8 luni, o fata de numai 17 ani a trăit cea mai cumplită dramă. Fata terminase orele şi se întorcea acasă, într-un sat aflat la 5 kilometri distanţă de oraşul Vaslui când un consătean care era cu maşina s-a oferit să o ducă acasă. Adolescenta a acceptat pentru că-l cunoştea, însă ce a urmat este de neimaginat. Tânărul a dus-o pe un câmp şi şi-a chemat prietenii. Acolo au violat-o ore în şir şi au supus-o la perversiuni.

În pielea goala, în mijlocul unui şes pustiu, fata a fost îngenunchiată la propriu. Plângând, fata l-a implorat să îşi facă milă şi să o ducă acasă. Însă ei au continuat orgia.

„Avadanei Silviu m-a trântit în genunchi şi m-a obligat să-i facă sex oral. Apoi, cu forţa, am întreţinut relaţii sexuale normale şi anale, până mi-am pierdut cunoştinţa", le-a declarat victima anchetatorilor.

Psihologul Maria Verdi a vorbit despre agresivitatea de care au dat dovadă cei 7 adolescenţi din Vaslui precizând că astfel de nenorociri se întâmplă în primul rând din cauza lipsei de educaţie, dar şi despre urmările devastatoare pentru fata agresată.

"Fiinta umana are emotii, sentimente, nu este animal. Violul este un atentat la viață, securitate și demnitatea femeii. Aceste infracțiuni au luat amploare. Prin riscul cauzat, produc panică în rândul părinților, copiilor noștri, induc o stare de alertă și revoltă. Victimele care trăiesc în urma unui viol rămân traumatizate mult timp. Viața alături de un bărbat, contactul sexual, va reactiva trauma violului. Este aproape imposibil să mai redevii femeie normală. Este necesară o perioadă lunga de terapie centrată pe vindecarea traumei și readucerea la normalitate. Persoanele abuzate au nevoie de siguranță, de protecție, de înțelegere, de afecțiune, de încurajare.

În cazul unui abuz sexual, acesta produce traume pe viața în cazul victimei. De multe ori, chiar și agresarea prin limbaj erotic traumatizează. Ființa violată, chiar dacă ascunde această traumă, nu o poate face la infinit. Corpul ei va somatiza, până va ajunge la boli organice, chiar autoimune. Se face psihoterapie pentru vindecarea traumelor în cazul fiintelor abuzate, dar este foarte grea revenirea la o viață normală", a spus Maria Verdi.

Psihologul sfătuieşte tinerele să aibă mare grijă cu cine se întâlnesc.

"Nu iesiti cu necunoscuti, evitati in a va expune viata. Nu acceptati intalniri cu oricine, oricum, oriunde. Este deja patologica exprimarea nevoilor si frustrarilor sexuale pe toate retelele de socializare, in media. Sunt multe site-uri care incurajeaza comportamentul sexual exacerbat. Reclamele facute contin mesaje sexuale" , a spus psihologul Maria Verdi pentru RomaniaTV.net.

Presiunea asupra fetei şi familiei ei este imensă. Rudele celor şapte violatori, inclusiv părinţii duc o campanie agresivă şi de denigrare la adresa fetei abuzate, pe reţelele de socializare. Pe paginile lor de Facebook, prietenii infractorilor îşi arată susţinerea pentru ei şi spun că totul a fost o partidă de sex-surpriză. Indivizii au avut o atitudine sfidătoare încă de la început. Recent, unul dintre ei s-a declarat mândru de ce a făcut. "Eu sunt mândru de ce am făcut. De tot ce am făcut", a spus unul dintre violatori.

"In spatele acestei brute, este o mare frica, o mare neputinta care se transforma pe parcurs intr-o mare violenta, dorinta de razbunare, abuz. Initial el abuzeaza verbal, devine agresiv, iar agresivitatea negestionata si necorijata duce mai departe la comportamente deviante. Adolescentul care primeste o educatie sexuala corecta in familie, devine adultul cu viata de cuplu normala. Prima experienta sexuala in viata oricarei fiinte umane este cea mai importanta pentru viata intima. Momentul optim se desfasoara in siguranta, cu persoana iubita, in locul si la timpul stabilit de cei doi. Nu in grup", mai spune Verdi.

Cei 7 indivizi au fost arestaţi la scurt timp după viol, însă în aprilie au ieşit din arestul preventiv şi acum sunt cercetaţi sub control judiciar. Decizia magistraţilor a şocat opinia publică, mai ales că nici procurorii nu au contestat-o.

Cazul fetei violate la Vaslui de şapte tineri a revoltat România, iar acum se cere pedepsirea vinovaţilor. RomaniaTV.net propune cititorilor să fie judecătorii celor şapte brute şi să aleagă pedeapsa pe care consideră că o merită violatorii din Vaslui.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Steve Bannon, omul care 'l-a făcut preşedinte pe Trump' vine în Europa şi va crea o alternativă la sistemul de propagandă progresist-internaționalistă al lui Soros care joacă pe-o mână cu federalista UE în încercarea de a dizolva statele naționale

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

Caru cu vedete: Iubitul Simonei Halep a mai fost căsătorit de două ori. Cum a reacționat tatăl Simonei; Căderi nervoase și consum de alcool! De ce n-a dat Jon Bon Jovi o reprezentație bună la București?

Donald Trump a discutat cu premierul Pakistanului, Imran Khan, despre situația din Afganistan

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Incident în Marea Japoniei: O aeronavă militară rusă a intrat în spațiul aerian al Coreei de Sud/ Armata a tras focuri de avertisment

O nouă procedură le va permite autorităților americane să deporteze mai ușor imigranții ilegal​

REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2018 UMF IASI: Cum ce medii s-a intrat la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi

PSD își anunță astăzi candidatul la prezidențiale. Dăncilă, tot mai aproape de intrarea în cursa pentru Cotroceni

Armata Coreei de Sud trage focuri de avertizare, după ce o aeronavă rusească pătrunde în spațiul său aerian

Mircea Rednic, atacat dur de Florin Prunea: Acest profitor și fiica lui au căpușat clubul Dinamo/ Reacția tehnicianului

Galați: Incendiu puternic la un restaurant din centrul municipiului reședință; 38 de persoane evacuate, două la spital

S-a pornit PROPAGANDA Rețelei Progresisto-Globaliste împotriva măririi salariilor românilor. Bloomberg și Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR: Creșterea salariilor din România afectează competitivitatea

Noua provocare a lui Erdogan: contracararea foștilor săi aliați

Drum național din Covasna, afectat de alunecările de teren, blocat până la toamnă/ Rutele ocolitoare

Numărul controalelor ANAF pe zona de antifraudă a crescut exponențial, în primul trimestru

Tenis: Marius Copil, eliminat în primul tur la turneul de la Atlanta (ATP)

Bancul zilei: Înțelegere profundă a lucrurilor

Primele rezultate ale examenului de titularizare vor fi afișate marți

CITATUL ZILEI

O nouă procedură le va permite autorităților americane să deporteze mai ușor imigranții ilegal

Business report: Criza locuințelor continuă în Germania. Se construiește - dar în locurile greșite; De ce nu vor proprietarii de afaceri să predea controlul business-ului copiilor?

VIDEO - Ioana Picoș-Făgădaru la pus l-a punct pe Remus Cernea. Ioana Picoș-Făgădaru: "Un Copil are Nevoie de o Mamă și un Tată și dacă îi lipsește un Model Patern sau un Model Matern îi crează o mare problemă"

Neamț: Managerii de spitale, nemulțumiți de numărul mare de pacienți care vin la UPU deși nu reprezintă urgențe

Kosovo: Fostul premier Ramush Haradinaj, suspectat de crime de război, se deplasează marți la Haga

Restaurant cuprins de flăcări în Galați: Zeci de persoane dintr-un bloc din apropiere au fost evacuate/ Pompierii au intervenit cu patru autospeciale | VIDEO

Guvernul britanic intenționează să combată fenomenul fumatului până în 2030

SUA: Un parlamentar democrat îi cere scuze ambasadorului indian pentru comentariile "rușinoase" ale lui Trump, legate de conflictul Kashmir

Ministerul Energiei "insistă" că importurile de gaze avantajează România: Prețurile sunt mult mai scăzute decât în vârf de iarnă

Primele IMAGINI din interiorul petrolierului sub pavilion britanic capturat, în care apar membri ai echipajului

Utile: Uite în cât timp se digeră ceea ce mănânci!; Persoanele care fac în jur de 9.000 de pași pe zi prezintă un risc mai mic de Alzheimer; Uite cum poți crește colesterolul bun

Meteo #azi 23 iulie: Vremea se răcește mai ales în centru și nord-est. Furtuni puternice în est

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 iulie

HOROSCOP 23 iulie 2019: Zodiile care primesc mai multe oportunități să se afirme în societate

Presa rusă despre alegerile din Ucraina: Dispar fără prea mult zgomot cuvintele "armata, limba, credința, decomunizare"..

Cursă Blue Air, care a decolat de pe Aeroportul din Cluj cu 163 de pasageri la bord, întoarsă din zbor

Liviu Pleșoianu, înainte de CEX-ul PSD: Oamenii care ne votează nu vor doar pâine

Fotbal: Bale a refuzat să joace sâmbătă cu Bayern, a afirmat Zidane

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Gabriela Firea face un pas înapoi privind candidatura sa la Cotroceni: O să respect decizia colegilor și sunt convinsă că își vor asuma și rezultatul alegerilor. Dragoste cu sila nu se poate

Birchall, despre demisia procurorului Marius Iacob: Am dispus verificări din partea Corpului de control

Marius Copil, eliminat în primul tur la turneul de la Atlanta

Mediastandard.ro: ​Cum combați eficient campaniile de dezinformare? Cazul Franței

Tenis: Pauline Parmentier s-a oprit în primul tur la Palermo (WTA)

Ședința CEx-ului PSD în care se va decide candidatul la prezidențiale a început / Dăncilă: PSD este hotărât să intre în turul doi și să câștige alegerile

Arad: Mii de vizitatori sunt așteptați la ''Parada Clătitelor'', un festival organizat de aproape două decenii în Moneasa

UDMR semnează marți Pactul inițiat de Iohannis privind consolidarea parcursului european al României

Social-democrații își aleg, marți, candidatul pentru prezidențiale

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 iulie

Traian Băsescu: Întreruperea parteneriatului public-privat pentru Autostrada Comarnic-Brașov este un lucru bun

Sute de mii de persoane au protestat în Puerto Rico, cerând demisia guvernatorului teritoriului. Ricky Martin, printre protestatari

UE consideră rezultatul alegerilor parlamentare din Ucraina un mandat puternic pentru reforme

O nouă pană masivă de curent afectează Venezuela

Liviu Dragnea, încarcerat la Penitenciarul Rahova, dă în judecată Inspecția Judiciară, nemulțumit că i-a clasat o plângere privindu-i pe procurorii din dosarul Tel Drum

Stirile ProTV: “Comoară" veche de 500 de ani, descoperită intactă, în Marea Baltică. VIDEO

IT-iștii români au cele mai mici salarii din regiune

Ce spune prodecanul Facultății de Teologie: Dacă un viol se soldează cu o sarcină, poate i-a plăcut / Sexul cu prezervativ este masturbare. BOR se delimitează de afirmațiile făcute de Răducă la Trinitas

ANUNȚ de angajare. Echipa site-ului agenției de presă MEDIAFAX se măreste!

Chris Kraft, fostul director de misiuni spațiale la NASA și unul dintre oamenii cheie care au lucrat la programul Apollo, a murit


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 752, afisate in 13 pagini.



ieri 05:02 CITATUL ZILEI