10:08
Comentarii Adauga Comentariu

_ Regina Camilla l-a vizitat pe suveranul britanic la spital după operaţia sa la prostată

Regina Camilla l-a vizitat pe suveranul britanic la spital după operaţia sa la prostată

Regina Camilla a sosit la London Clinic din centrul Londrei sâmbătă, în jurul orei prânzului, la bordul unui automobil Audi de culoare neagră.

Soţia suveranului britanic, care a purtat o bluză albă şi un pulover negru, a părăsit clinica londoneză după aproximativ trei ore.

London Clinic este acelaşi spital în care se află internată şi Kate, prinţesa de Wales, care a suportat recent o operaţie abdominală.

Vizita de sâmbătă a reginei Camilla a fost cea de-a doua făcută de ea la acest spital privat în ultimele 48 de ore. Ea l-a însoţit pe regele Charles vineri dimineaţă la clinică, înainte ca suveranul să fie supus intervenţiei chirurgicale.

Ea le-a spus vineri oamenilor din interiorul clinicii londoneze că regele "se simte bine" după acea procedură medicală.

Înainte să fie operat, regele Charles al III-lea a vizitat-o pe nora sa Kate, care se află în cea de-a 12-a zi de spitalizare după intervenţia ei chirurgicală.

Un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham declarase anterior că monarhul britanic "a fost internat într-un spital din Londra pentru un tratament programat".

"Majestatea Sa doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis urări de bine în ultima săptămână şi este încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice", a precizat un comunicat emis de Palatul Buckingham.

Nu se ştie cât timp va petrece regele Charles în spital, dar presa britanică a sugerat că monarhul ar putea rămâne acolo pe durata întregului weekend.

Prim-ministrul Rishi Sunak i-a urat regelui Charles "toate cele bune" pentru operaţia sa şi "o recuperare rapidă" după-aceea, a declarat un purtător de cuvânt de la Downing Street Nr.10.

Suveranul britanic a fost diagnosticat cu această afecţiune benignă pe 17 ianuarie în timp ce se afla la Birkhall, în comitatul scoţian Aberdeenshire, după un control medical pe care l-a solicitat întrucât prezenta simptome.

Regele Charles al III-lea a ţinut să împărtăşească detalii despre starea sa de sănătate pentru a încuraja alţi bărbaţi care se confruntă cu simptome să se prezinte la un control medical.

Suveranul, care a preluat tronul în urmă cu 16 luni, şi-a anulat toate angajamentele oficiale, iar medicii i-au recomandat să se odihnească înaintea acestei operaţii corectoare.

Natura exactă a tratamentului pe care îl urmează monarhul de 75 de ani nu este cunoscută.

Serviciul Naţional de Sănătate din Anglia (NHS England) a precizat că pagina sa dedicată "hipertrofiei de prostată" de pe site-ul NHS a înregistrat o vizită la fiecare cinci secunde în ziua în care fost anunţat diagnosticul suveranului şi că numărul de accesări a cunoscut o creştere uriaşă în zilele următoare.

Regina Camilla declarase înaintea operaţiei că soţul ei "se simte bine" şi că "aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la muncă".

Vestea despre diagnosticul suveranului a venit în aceeaşi zi în care Palatul Kensington anunţase că prinţesa Kate a fost internată pentru a fi supusă unei operaţii abdominale.

Prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, îşi va relua angajamentele oficiale abia după Paşte, iar prinţul William şi-a anulat pentru moment activităţile prevăzute în agenda sa de lucru.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ RUPTĂ: Tucker Carlson s-a �nt�lnit cu victima violului lui Joe Biden, Tara Reade, și cu denunțătorul NSA, Edward Snowden, �n timp ce se afla la Moscova

_ Ultimă oră – Valeri Zalujni a fost înlăturat de la șefia armatei ucrainene: Volodimir Zelenski a făcut anunțul

_ Rusia îi spune mamei lui Alexei Navalny: „Sunteți de acord în termen de trei ore cu o înmormântare privată pentru fiul dumneavoastră sau îl îngropăm în închisoare”

_ Ministerul Finanţelor propune o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei, pentru investiţii de anvergură în regiunile mai puţin dezvoltate

_ Premier League va introduce tehnologia de detectare a ofsaidului semi-automat

_ Lipă - Europeanul nu e concludent pentru Jocurile Olimpice, dar sportivii vor scăpa de stres şi emoţii

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Oamenii de știință șocați să descopere noi specii de anaconda verde, cel mai mare șarpe din lume

_ FOTO - Asasinat în stil mafiot în Ucraina: un viceprimar a fost împușcat mortal de persoane necunoscute

_ FAA predă îndatoririle Newark de control al traficului aerian către Philadelphia pentru a „aborda problemele de personal”

Fluierul.ro adreseaza o intrebare CSAT si CCR cei care au girat si au dat o adevarata Lovitura de Stat prin ANULAREA ALEGERILOR PREZIDENTIALE si INLATURAREA de la putere a Presedintelui ce urma sa fie ales. Unde e DOVADA implicarii RUSIEI?

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ „Noi nu facem asta aici”: fostul editor al NY Times o aruncă pe „Doamna cenușie” pentru părtinire și activism

_ În relația dulce a reginei Camilla cu câinele ei de salvare „foarte special” Beth, după ce „tovarășul ei mult iubit” a murit

_ Președintele PE vorbește despre adoptarea monedei euro în România, în conferință cu Iohannis/ Video

_ Cercetătorii constată că faptul că are vecini buni și puțini prădători de top face populațiile de pești răpitori mai rezistente

_ Haos în spitale din cauza atacului cibernetic! Colegiul Medicilor își exprimă îngrijorarea: 'O problemă de securitate națională'

_ Astăzi este o zi bună pentru DEI: într-un câștig uriaș pentru DeSantis, Universitatea din Florida concediază tot personalul „Diversitate, Echitate și Incluziune”

_ Pont crucial pentru trupele isreliene - O ostatică israeliană eliberată spune că s-a întâlnit cu Yehya Sinwar

Nu mai ești patriot gargaragiule? Fără pic de rușine Penibilul Crin Antonescu a ajuns pe Centura Politicii Românești și cere o alianță PNL+PSD cu Neobolșevicii Internaționaliști ai lui Soros (USR, REPER, SENS)

_ Vladimir Putin și-a trimis spionii să localizeze unitățile HIMARS și Bradley, care îi distrug armata - Video

_ Poveste emoționantă la Cluj! Cum a salvat prin telefon un dispecer la ISU Cluj viața unui bebeluș care s-a înecat

_ Marcel Ciolacu, replică după scrisoarea trimisă de Piedone: Nu răspund la ce îi trece prin cap fiecăruia/ VIDEO

_ Criminal în serie, care a îngrozit România, urmează să fie eliberat. Judecătorii i-au redus pedeapsa

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

_ Raport: Directorul CIA, Bill Burns, le-a oferit teroriştilor Hamas o garanţie �nainte ca regimul Biden să reducă ajutorul militar acordat Israelului � Hamas este de acord cu �ncetarea focului, care nu menţionează ostatici

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Germania rămâne fără bani, iar nivelul datoriilor explodează, avertizează ministrul de Finanțe

_ Eoliene în Marea Neagră. Burduja: În 2032 vom putea avea primul megawatt de energie eoliană produsă în Marea Neagră

_ Un străin ilegal prins la frontieră recunoaște că este un terorist Hezbollah și a spus �Voi �ncerca să fac o bombă�

_ Pluta tratată cu laser absoarbe uleiul pentru curățarea oceanelor fără emisii de carbon

Simion anunță pe Tik Tok: "Eu nu mai fac mitinguri". Dar ce faci?

_ Balerina Farm „soția tradițională” Hannah Neeleman detaliază haosul călătoriei cu opt copii

_ Tatăl radical al lui Fani Willis susține că știa dinainte că COVID-19 a venit în timp ce locuia în Africa de Sud în 2019 (VIDEO)

_ Star porno ucraineană pozează cu veterani de război mutilați pentru o ședință foto de caritate

_ Studiul aruncă o nouă lumină asupra răspândirilor de virusuri între specii care pot provoca pandemii

_ Un donator major cere președintelui Universității Cornell să demisioneze pentru că ar fi promovat DEI

_ România în concediu medical | Anomaliile unui sistem: diferențe uriașe între județe, medici cu mii de concedii eliberate

Abia acum apare la orizont “bomba demografică”: Bolojan semnează legea prin care orice refugiat asiatic sau african primește cetățenie română în 3 ani!

_ Clinica de Stomatologie SANADOR asigură pacienţilor accesul la servicii personalizate pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor dentare şi gingivale

_ „Viitorul luminos”: CEO-ul Woodside vede că cererea globală de GNL crește cu 50% în următorul deceniu

_ 34 de militari, sechestrați în timpul unei operațiuni împotriva infracțiunilor de mediu în sudul Columbiei, au fost eliberați cu succes

_ Fed F**kery transformă fluxul mare de depozite bancare de 98 miliarde USD (NSA) în flux de 2 miliarde USD

_ Teribila licitație de 20 de ani are a doua cea mai mare coadă, cea mai mică direcție înregistrată; Spikes Randamente

_ Scandal în Sri Lanka din cauza unei petreceri la care erau invitaţi albi îmbrăcaţi în haine albe

_ Adolescent acuzat ca adult după ce a atacat doi profesori �n școală

_ Președintele parlamentului din Africa de Sud demisionează din cauza anchetei de corupție

_ Ucrainenii pot depune cereri de despăgubire la Haga în urma invaziei Rusiei

_ Surse ucrainene, pentru Defense One: Rusia luptă în Ucraina folosind Starlink-ul lui Elon Musk

_ Conducerea Rapidului îl pune la punct pe Gheorghe Mustață, liderul fanilor FCSB: 'Atât pot ei'

_ Alec Baldwin omite premiera emoționantă a Rust, în care regizorul rănit plânge pe defuncta director de fotografiat Halyna Hutchins

_ Serviciul de spionaj extern al Rusiei susține că grupări militare private americane pregătesc o operațiune în Ucraina

_ 'Nașul inteligenței artificiale' face o previziune oribilă: aceasta ar putea în cele din urmă să depășească inteligența umană și să preia controlul

_ Profesorul de drept Jonathan Turley reacționează la procesul lui Trump: „Bizar – Nu sunt de acord cu acest verdict – va fi probabil anulat în apel” (VIDEO)

_ Prima privire la Dwayne „The Rock” Johnson în rolul lui Maui în filmul live-action de la Disney, Moana.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 904, afisate in 16 pagini.