Cum s-a stins din viață 'adevăratul King Kong'. Misterul dispariției primatei uriașe care a trăit în sudul Chinei a fost rezolvat

Paleontologul germano-olandez G.H.R. von Koenigswald a identificat pentru prima dată specia Gigantopithecus balcki cu în jur de un secol în urmă, analizând niște dinți mari vânduți drept „oase de dragon” medicinale într-o farmacie din Hong Kong.

Aproximativ 2.000 de dinți fosilizați și patru maxilare aparținând acestei specii de mult dispărute au fost dezgropate din peșterile din sudul Chinei. Un nou studiu dezvăluie mai multe detalii despre circumstanțele puțin cunoscute din jurul dispariției lui Gigantopithecus.

Autorii cercetării cred că această creatură uriașă a dispărut cu 295.000-215.000 de ani în urmă, după ce clima a devenit tot mai sezonieră, iar primata care consuma plante nu a mai reușit să se adapteze la vegetația în transformare.

Înainte ca populația de Gigantopithecus să se micșoreze din cauza schimbărilor climatice, specia a trăit foarte bine de acum 2 milioane de ani în urmă într-un mediu forestier foarte bogat și diversificat, consumând în special fructe, potrivit lui Kira Westaway, profesor și geocronolog la Universitatea Macquarie din Australia, care a participat la studiu.

Acum 700.000-600.000 de ani au avut loc primele schimbări majore ale mediului și tot atunci au început să fie tot mai puține fructe disponibile, a explicat Westaway.

Prin analizarea structurii dinților acestor giganți, cercetătorii au ajuns la concluzia că ei au fost nevoiți să se bazeze pe alimente mai puțin hrănitoare.

„Găurile și zgârieturile de pe dinți sugerează faptul că (Gigantopithecus) mânca hrană foarte fibroasă, precum scoarță de copac și crenguțe de pe solul pădurii.”

Oamenii de știință chinezi și australieni au colectat sedimente din 22 de peșteri dintr-o zonă extinsă din Guangxi, în sudul Chinei, la granița cu Vietnam.

Jumătate dintre peșteri conțineau fosile de Gigantopithecus, jumătate nu. În peșterile vechi de 2 milioane de ani cercetătorii au găsit sute de dinți, dar în peșterile mai recente – cele din perioada când animalele au dispărut – erau doar 3 sau 4 dinți.

Echipa de cercetători a descoperit că primata uriașă nu s-a adaptat bine la condițiile schimbătoare de mediu, iar numărul lor s-a diminuat.

Nicio fosilă de Gigantopithecus de la gât în jos nu a fost vreodată descoperită și documentată. Dat fiind faptul că animalul a trăit în unele părți din Asia timp de 2 milioane de ani, Westaway a spus că lipsa acestor fosile este surprinzătoare.

Se crede că rozătoarele sunt cele care au cărat rămășițele descoperite în peșteri. Așa se explică faptul că doar un număr foarte mic din părțile cele mai rezistente ale corpului unui Gigantopithecus au devenit fosile. Din cauza lipsei fosilelor non-craniene, este dificil de știut cum arăta cu exactitate un Gigantopithecus.

Molarii superiori sunt cu 57,8% mai mari decât cei ai unei gorile, iar cei inferiori cu 33% mai mari, ceea ce indică faptul că greutatea corpului ar trebui să fie undeva între 200 și 300 de kilograme.

Cel mai probabil, primata uriașă trăia la sol și se deplasa mergând în pumni. O analiză din 2019 a proteinelor dintr-o fosilă de Gigantopithecus a arătat că specia cea mai apropiată genetic care încă mai trăiește astăzi este cea a urangutanului de Borneo.

Homo erectus, un vechi strămoș al omului, trăia în regiuni din nordul Chinei și din Indonezia în perioada în care Gigantopithecus trăia în pădurile care astăzi fac parte din sudul Chinei.

Într-o zonă din apropiere de o peșteră în care s-au descoperit fosile de Gigantopithecus, arheologii au descoperit un număr mare de unelte din piatră care datează de acum 800.000 de ani.

Cu toate că oamenii de știință nu au nicio dovadă clară că Homo erectus și Gigantopithecus au trăit în același areal, există posibilitatea ca acești strămoși ai omului să se fi întâlnit cu „adevăratul King Kong”.

(Fluierul)