12:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Câştigătorul celor aproape 6 milioane de euro la Joker şi-a revendicat premiul. De unde este şi care au fost numerele norocoase

Câştigătorul celor aproape 6 milioane de euro la Joker şi-a revendicat premiul. De unde este şi care au fost numerele norocoase

Câştigătorul celor aproape 6 milioane de euro la Joker, al doilea cel mai mare premiu din istoria jocului, şi-a revendicat, luni, premiul, a anunţat Loteria Română.

Potrivit unui comunicat al Loteriei, luni s-a prezentat la sediul central al instituţiei căţtigătorul premiului de categoria I, în valoare de 29.133.971,54 lei (peste 5,86 milioane de euro), obţinut la tragerea Joker din data de 14 martie 2024, al doilea câştig ca valoare din istoria acestui joc.

Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a câştigat şi două premii de categoria a II-a, în valoare de 111.943,19 lei (peste 22.500 de euro) fiecare.

Câştigătorul este din Cluj-Napoca, inginer de profesie şi joacă aceleaşi numere de 10 ani.

„Ne-a declarat că numerele au semnificaţie personală şi că acest noroc l-a luat prin surprindere şi l-a bucurat. A aflat că este marele câştigător a doua zi, când a verificat biletul şi va continua să joace ca şi până acum atât la Joker, cât şi la Loto 6/49”, transmit reprezentanţii Loteriei Române.

Numerele care i-au adus marele premiu au fost: 2, 25, 30, 13, 8 +2.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Călin Georgescu - Starea Națiunii (fragment din cartea "Cumpăna României" apărută în 2014)

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Stângii vizează nominalizații din cabinetul lui Trump cu amenințări cu moartea, amenințări cu bombă și bătăi... în curs de dezvoltare

_ Staving Off Revolution

_ 90 de avansări în grad profesional la IPJ, de Ziua Poliţiei Române

_ Italian ambassador: Romania and Italy's bilateral bond is based on their strong communion of fundamental values

_ Ucrainean înţepenit în Munţii Maramureşului. A fost salvat de salvamontişti

_ De ce eu Bitcoin

_ Un solicitant de azil afgan care a fost internat într-un hotel al Ministerului de Interne după ce a traversat Canalul cu o barcă mică este închis pentru că a transportat o femeie beată pe o alee și a încercat să o agreseze sexual

_ FOX News este absolut zdrobitoare atât CNN, cât și MSNBC în rating

_ Iga Swiatek, 100 de săptămâni ca lider în clasamentul WTA

_ Romanul controversat al autorului non-binar Lucas Rijneveld despre un pedofil care îngrijește o fată de 14 ani îi lasă pe critici „bolnaviți” - dar ei încă îl salută pe câștigătorul International Booker Prize un talent literar

_ Un funcţionar public a scris reţete deşi nu e medic. Percheziţii la un centru de vârstnici din Turda

_ Sărbătorile zilei din 27 ianuarie - Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana împărăteasa

_ Stângii supărați complotează pentru a reduce economia lui Trump, fără a cheltui bani odată ce acesta este în funcție

_ Bărbatul care a șocat o lume întreagă: a stat peste 4 ore în gheață și nu a murit. De ce a luat această decizie

_ Încep nouă zile de iad de tren: pasagerii feroviar se confruntă cu perturbări severe, deoarece șoferii Alef încep interzicerea orelor suplimentare

_ Zick Zack TikTok

_ Curtea franceză se va pronunța cu privire la ineligibilitatea electorală pentru liderul de extremă dreapta Le Pen în martie

_ George Simion a anunțat că nu va candida în turul 1 al alegerilor prezidențiale dacă se reia: Repetăm alegerile până iese cine trebuie

_ Un alpinist britanic, în vârstă de 80 de ani, este grav rănit după ce a căzut la 30 de metri de o stâncă spaniolă

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ A eșuat COVID Psyop?

_ Mihaela Geoană despre expresia din noaptea alegerilor, "Mihaela, dragostea mea": Cea mai frumoasă declarație

_ Miracolul generozității: comunitatea face posibilă operaţia salvatoare pentru o fetiţă de 9 ani

_ Vladimir Putin, în vizită la 'adevăratul său aliat' - Proiecte la scară mare

_ Sunt necesare noi metode de conservare pentru a preveni dispariția marilor maimuțe, spun cercetătorii

_ Faceți cunoștință cu noua soră nepo a rețelelor sociale: în viața fastuoasă a senzației TikTok, sora mai mică a lui Alix Earle, Ashtin - deci este următoarea regina albină a generației Z?

_ Un preot celebru le acuză pe fetele frumoase abuzate: 'Nu sunt chiar nevinovate! Să facă și ele pușcărie!' / BOR reacționează ferm (VIDEO)

_ Ministrul Energiei anunță un salt uriaș pentru România: Producția de energie se va dubla

_ Oamenii de știință studiază nivelurile de mercur toxic în focile din Antarctica, balene

_ Arheologii au descoperit că vechii producători de brânzeturi foloseau frunzele copacilor pentru a crește producția de lapte

_ Justice minister Gorghiu: All ministers stay in the cabinet, not running for European Parliament

Gigi Becali despre Puciștii de la Putere care au dat Lovitura de Stat : "La ce au făcut...Peste 6-7 luni o să-i vedem pe ei în cătușe ce au făcut... Iohannis a făcut-o cu ei"

_ Război + Inflație = Aur

Test

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Ucraineanca Magda Kostiuk va fi adversara Elenei Rîbakina în finala de la Stuttgart (WTA)

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Cum să dormi mai profund pentru a reduce riscul de demență: DR MICHAEL MOSLEY explică cum să-ți îmbunătățești somnul în planul său pentru un somn mai bun în doar patru săptămâni

_ FOTO - Noi dezvăluiri despre pictorul Alexandru Ciucurencu, supranumit 'Pictorul luminii'

_ Anthony Joshua vs Francis Ngannou: Toată reacția în timp ce AJ demonstrează că a revenit la cel mai bun nivel cu o devastatoare eliminatorie în runda a doua a fostului campion MMA... și vrea să-l alinieze pe Tyson Fury în continuare

_ Managerii estimează scăderea numărului de angajaţi în construcţii şi creşterea preţurilor în retail

_ Proprietarul Calvin Klein PVH se prăbușește avertismentul privind vânzările

_ 83 de milioane!?

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Sărbători în întreaga Liban Pe măsură ce încetarea focului se ține, mii de oameni se întorc la casele din sud

_ Acțiunile Disney cresc în pofida dezamăgirii în rândul de top și a abonaților

_ Anderson urcă pe Muntele 700 ca India obține a cincea victorie la Test

_ Viermii transparenți cu proteine ​​strălucitoare pot ajuta tratamentele de fertilitate

_ Sentința în caz de tăcere a banilor Trump a fost amânată pe termen nelimitat

_ Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

_ Oamenii de știință descoperă că peștii clovn numără dungi pentru a distinge prietenul de inamic

_ VIDEO Lasconi anticipează un guvern de uniune națională

_ Liviu Negoiţă (PUSL) şi-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 1

_ Meciurile din La Liga vor fi transmise, în direct, în trenurile de mare viteză din Spania

_ 11 procurori generali de stat, conduși de Ken Paxton, iau asupra BlackRock, Vanguard și State Street într-un proces anti-trust inovator pentru manipularea pieței cărbunelui

_ Revedere în ajunul Paştelui: O femeie din Drobeta Turnu Severin şi-a găsit după 9 ore căţelul pierdut

_ Este 10% Noul 1%

_ S-au dezvăluit mecanisme noi pentru activarea independentă de clivaj a gasderminelor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 461, afisate in 8 pagini.