02:28
Comentarii Adauga Comentariu

Ce înseamnă "Dar din dar se face Rai" și ce putem oferi chiar și atunci când nu avem nimic. Sfatul duhovnicului Arsenie Papacioc: "Dă tot ce ai! Primești însutit!"

"Aur și argint să dăm nu avem, nici obiecte, nici mărfuri, nici un ajutor efectiv oarecare. Înseamnă că suntem sortiți a nu face nimic, a sta țepeni, reci, nepăsători, absenți cu duhul, de gheață și de piatră?", se întreba Nicolae Steindhardt, în cartea "Dărund vei dobândi", scriitorul care s-a convertit la creștinism la 48 de ani.

Chiar se poate să dăruim ceea ce nu avem sau să luptăm pentru a obține acel lucru și apoi să-l dăm altcuiva? Și atunci ce rost mai are zbuciumul nostru? Părintele Paul Tudorache spune că tocmai aici stă frumusețea firii umane, doar așa vom găsi mântuirea, prin bucuriile pe care le facem în jurul nostru.

 

"Acolo este izbăvirea adevărată, atunci când dai mai departe ceva ce efectiv nu ai. Lupți ca să obții acel lucru, te chinui, îți dai toată silința să fie al tău și, ce poate fi mai frumos?, decât să-l dai mai departe. Aceasta este semnificația profundă a proverbului românesc «dar din dar se face Rai». Doar în acest mod, adică primind ceea ce îți dorești și dând, la rândul tău, mai departe ceva ce nu ai avut niciodată, găsești calea spre fericirea veșnică", explică părintele Tudorache, preot la Capela Sfântul Lazăr din Parohia Sf. Cuvioasa Parascheva din Călărași.

Valori spirituale

Învățăturile creștine îi învață pe oameni că nu numai darurile materiale pot fi oferite. Niciodată nu trebuie să uităm că putem face gesturi mici pentru semenii noștri, dar deosebit de valoroase spirituale. " Putem oferi un sfat bun celui aflat într-un moment de cumpănă al vieții, putem oferi un zâmbet, o privire caldă, un gest cât de mic, toate acestea fac mai mult decât averile în aur. Este important să nu uităm că în fiecare zi primim ceva de la bunul Dumnezeu-o rază de soare, o floare care ne încântă ochiul- și suntem datori să dăm mai departe", spune părintele.

"Cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit"

Și Nicolae Steindhardt în cartea sa "Dăruind vei dobândi" are un paragraf în care ne îndeamnă să spunem o vorbă bună și ne îndeamnă să nu pierdem nicio ocazie pentru a-l milostivi pe cel de lângă noi:

"Ceva, oricând și oriunde, în ciuda împrejurărilor celor mai neprielnice și mai adverse, ne rămâne de făcut: năpăstuitului din preajma noastră îi putem spune o vorbă bună. Actul acesta gratuit și neeficace (din punct de vedere, practic), "surplusul" acesta, inutilitatea aceasta nu reprezintă o vorbă goală, ci bună(…)

Constantin Noica a scos în evidență comorile filosofice ale rostirii românești. Expresia o vorbă bună ne poate fi călăuză întru înțelegerea fondului duhovnicesc al graiului nostru. Recursul acesta ne rămâne de-a pururi la dispoziție: cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit al unui semen al nostru.
Să nu pierdem, când ni se oferă, prilejul de a șterge sudoarea de pe fața oropsitului, ca milostivnica Veronica ori de a îndulci sufletul unui răstignit printr-un cuvânt de mângâiere și părtășie, așijderea tâlharului celui bun".
 

După trei semne se cunoaște omul milostiv

În "Învățăturile creștine, Editura Bunavestire, Bacău, 2007" găsim și portretul credinciosului model care face fapte bune.

,,După trei semne se cunoaște omul cel milostiv: după mână, după față și după ochi. După mână când o are întinsă. După față când o are veselă și după ochi, când îi înalță către cer. Și acesta este chipul celui milostiv.

Dă un lucru de nimic și câștigă Împărăția cerului. Milostenia se cade să o facem și la buni și la răi. Bunătatea nu caută niciodată vrednicia, ci lipsa. Când miluim săracul, trebuie să înălțăm ochiul nostru la cer și să socotim cum că-l miluim pentru dragostea Lui Dumnezeu. Cunoaște cui faci, zice înțelepciunea. Adică pricepeți bine că milostenia care o dați în mâna săracului, o dați în mâna Lui Dumnezeu. Săracul întinde mâna și Dumnezueu o ia în cer.’’

"Cerșetorii sunt personaje biblice!"

Și părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, numit și "Patriarhul Dobrogei" vorbește despre puterea și bunătatea pe care trebuie să le găsim în noi pentru a fi milostivi. În cuvântările sale, părintele Papacioc îi îndeamnă pe oameni să nu treacă nepăsători pe lângă semenii lor, să dăruiască din toată inima pentru că doar așa vor primi însutit. Iată ce spunea într-un din predicile sale Arsenie Papacioc: "

,,A milostivi pe unul, pe altul, arată că tu ești cu Hristos. Apoi, nici nu știi că acela pe care îl ajuți poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ți dea împărăția cerului și tu nu observi. Și, de regulă, oamenii caută bănuțul cel mai mic.

Frații mei, țineți minte: cerșetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta așa de ușor! Și mai grozav, l-ai disprețuit pe cerșetor! Cerșetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum și împart ce s-a căpătat și zic: "Asta-i de la cutare. Pomenește-l, Doamne, întru împărăția Ta!". Și are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: Însutit veți primi! Vrei să te îmbogățești? Dă tot ce ai! Primești însutit!

Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine. Dacă ați cunoaște viața Sfântului Ioan cel Milostiv, v-ați înspăimânta! Sfântul Ioan, când s-a dus în respectiva arhiepiscopie, a întrebat: "Cât aur are arhiepiscopia?" Și i s-a răspuns: "Atâtea litre de aur!". "Dați-i la săraci!" Când au auzit, economii ăia au zis că îi sărăcește. Și a venit înapoi însutit față de cât a dat. Iar dădea, iar venea însutit. Economii cârteau mereu! Vezi, nu observă omul când primește, dar observă când dă.’’
 

Vă recomandăm și:

Îndemnurile duhovnicului Arsenie Papacioc pentru femei: "Dragă mireasă, dacă nu te iubește, să nu-l asculti! Fata nu este o jucărie de pat sau de bucătărie"

Avertismentul lui Arsenie Boca pentru femei: "Dacă vreți să aveți copii curați, să aveți împreunare cu bărbatul numai marți și joi, celelalte zile sunt oprite"

Cinci profeții cutremurătoare ale lui Arsenie Boca: "Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, se va mânca și carne de om și se va bea sânge de om"




(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cine te protejează? În perioada de carantină declanșată de coronavirus, actele de violență în familie au crescut

SUA: Donald Trump a ales să-l grațieze pe curcanul Corn în ceremonia anuală prilejuită de Ziua Recunoștinței

ISĂRESCU CIOCLUL Economiei Românești lovește din nou CU SATÂRUL însângerând creșterea economiei și pe oamenii cu rate la bănci.Cioclul de la BNR MĂREȘTE pentru a doua oară într-o lună dobânda de referință. Dobânda era deja cea mai mare din lumea civilizată

Nicușor Dan: Ca să testezi două milioane de oameni costă 100 milioane de euro, pe care nu-i avem

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Primele imagini cu bătaia celebrului "Box", cel mai periculos locotenent al lui Nuţu Cămătaru VIDEO

RINOCERII DIN GEORGIA NE SPUN "CĂ NU SE POT VERIFICA SEMNĂTURILE". FOXNEWS trecut în tabăra progresistă ne explică că "NU SE POATE" CE SE POATE.

Soros l-a bătut pe Putin în Republica Moldova. Soroșista Maia Sandu a ajuns președinte în locul rusofilului Igor Dodon.

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

"MAREA RESETARE" - Noul Plan al Rețelei Globalisto-Progresiste pentru Instaurarea unei Noi Ordini Mondiale. Ce zice BILDERBERGUL Klaus Schwab, fondatorul și șeful Forumului Economic Mondial

Andreea Berecleanu a câștigat procesul cu Radu Banciu și B1 TV: despăgubiri de 15.000 de lei și scuze publice

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Drumarii prostesează: Ne vom da îmbolnăviți de Covid dacă Guvernul nu ne mărește salariile

Europa își trimite elevii la școală. Unitățile de învățământ din România s-au mutat în mediul online din 9 noiembrie

Imagini de INFARCT. Vica Blochina, GOALĂ pe pat FOTO

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

Fetiţă de 13 ani, violată şi supusă la perversiuni de un puşti de 15 ani. Se cer daune de 250.000 de euro

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Lacheii Rețelelei Progresiste vor să Privatizeze Sănătatea. PNL-știi și USR-iștii -- în frunte cu lacheii progresiști Werner-Orban -- vor să privatizeze programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi uriaș pentru cei mai săraci dintre români

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX

Victimele represiunii comuniste in Romania

Gnohere, răspuns tranșant pentru Rednic, după ce "Puriul" l-a pus să-și ceară scuze!

Securistoidul Vasile Dâncu și pseudo-democratia noii Securități

Denise Rifai, în vizorul CNA după prestațiile de senzație din emisiunea electorală de la Realitatea TV VIDEO

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

Tăriceanu: "Când eşti condamnat pentru cum ai obţinut nişte case, ai o problemă că n-ai restituit cei 300.000 de lei, pe care i-ai încasat necuvenit, nu se ştie dacă ţi-ai plătit impozitele pentru meditaţii, vii şi să dai lecţii Parlamentului sau altora?"

Tânără de la casa de copii, violată de un educator: bărbatul o abuza în fiecare seară

Ajutoare sociale. Cum se modifică şi ce înseamnă venitul minim de incluziune. Cine riscă să piardă banii de la stat

Acapararea resurselor la Certej - hărţi în premieră. Este același acord infam încheiat între statul român și Gabriel Resources, care a inclus și Roșia Montană. Acordul inițial semat de Nicolae Stanca, directorul actual al Eldorado Gold în România

Cea mai nouă dietă te ajută să slabeşti instant. Ce trebuie să mănânci ca să dai jos zece kilograme, în 14 zile

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

ONG-ul "Calea Europeană" condus de ONG-istul Dan Cărbunaru instigă la Cenzură împotrava Fluierul.ro. Îl anunțăm pe acest individ pe nume Dan Cărbunaru că îi vom face plângere penală.

Legea Vaccinării cu Forța revine în Forță. Nu-i lași să-ți vaccineze CU FORȚA copilul nu-l mai primesc la şcoală. Ministerul Sănătății: Proiectul legii vaccinării, în dezbatere publică. Nici o diferență între Guvernul SOROS-CIOLOȘ și Guvernul PSD-GRINDEANU

Ce face Nesimțitul Johannis la 120 de morți pe zi.

În loc sa testeze și să carantineze ...nesimțitul cinic pe nume Iohannis Werner Klaus ne vorbește cum "organizează" el vaccinarea cu vaccinul care nu există...

Sticluța vindecătoare cu suc din coji de fructe l-a adus pe cercetătorul Dan Vodnar în semifinala unui concurs organizat de Comisia Europeană

FERMA VEDETELOR. Miss România, surprinsă cu sfârcul la vedere FOTO

Elena Gheorghe, GOALĂ ÎN PLAYBOY! Hm, sună bine! Ar face-o sau nu? Iată ce A RĂSPUNS!

Pandemia de Coronavirus: 1-aprilie 2020

FOTO | Hackerii i-au furat lui Nicole Scherzinger mai multe fotografii nud. Au apărut inclusiv imagini din vacanța ei cu Grigor Dimitrov

O firmă înființată și, mai apoi, coordonată de Vasile Dâncu și-a adjudecat o licitație de la ANCOM fix pe 3.552.000 de lei, la mijlocul lunii mai. La mijlocul lunii martie Dâncu și Grindeanu, actualul sef al ANCOM, stăteau la un șpriț împreună.

Patrimoniu genetic al Dacilor ce s-a păstrat până azi la Români: I (I2) vechiul marker genetic al primilor Homo Sapiens din Europa, E-V13 markerul genetic al balcanicilor înrudiți cu vechii egipteni și R1a și R1b markerii Indo-Europenilor

Amanta lui Culiţă Sterp, declaraţii despre Carmen de la Salciua şi divorţul momentului

Actriţa româncă de filme pentru adulţi explică ce se întâmplă în spatele camerelor. "Mă sună vedete să facem amor în trei, cu iubitul"

Cătălin Botezatu a spus cum este Bianca Drăguşanu în pat. Cum se comportă blonda când face dragoste. "Ştie să fie şi curvă..."

Raport Secret cu Efectelor Adverse al Vaccinului Hexavalent Infanrix al firmei GSK. Justiția Italiană i-a obligat să facă public Raportul după ce unii copii s-au îmbolnăvit de autism. Raportul indică 22 morți în urma vaccinării între 2009 și 2011

Parlament - Comisia Iordache dezbate OUG 90 și 92/2018 de modificare a legilor Justiției

Liviu Vârciu şi fiica sa şi-au făcut tatuaj. Cum a reacţionat mama fetei

41 de afgani și un egiptean, izolați la Galați, după ce au intrat în contact cu o persoană infectată

A doua întrebare a zilei. De ce nu se mai îmbolnăvește NIMENI, deși SURSA INFECȚIEI nu a fost găsită?

Propaganda soroșistă grețoasă și puturoasă a pupincuriștilor lui Biden de la Digi24: "Portret de primă-doamnă. Jill, zâna bună din viața lui Joe Biden". Ce nu spune Digi: Jill căsătorită cu altul se culca cu Biden când Biden era căsătorit cu 2 copii

Progresiștii de la UE au luat-o peste bot cu intenția de a face Poliție Politică folosind "statul de drept". Slovenia se plasează de partea Ungariei și Poloniei în disputa cu UE privind mecanismul de condiționare a fondurilor de statul de drept

Cum au nenorocit o țară cuplul de progresiști Iohannis Lodovic deși au avut 8 luni. Bucureștiul NU mai are locuri pentru bolnavii de Terapie Intensivă! Peste 10 pacienți COVID-19, transferați URGENT la Iași și Bacău, cu avioane militare

Nu ştie bancul cu Dabija? Pe un anume Michael Schneider de care nu a auzit nineni în România îl freacă brusc grija despre Dosarul lui Dragnea. Michael Schneider (PPE), despre dosarul lui Liviu Dragnea: În orice țară europeană ar fi dus la demisie

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

370 de milioane de euro de la UE pentru infrastructura de alimentare cu apă și de canalizare din România

Una dintre cele mai SEXY ESCORTE din România, condamnată la 15 luni de puşcărie FOTO

Demisia de la conducerea interimară a PSD Sector 3, insuficientă. Se cere retragerea lui Aurelian Bădulescu din CGMB

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 73, afisate in 2 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI