11:37
Comentarii Adauga Comentariu

Scandaluri de INCEST care au ZGUDUIT Hollywood-ul GALERIE FOTO

5 relaţii din lumea celor celebri şi bogaţi cu iz de incest:

Angelia Jolie şi fratele ei

(w500) Angelia Jo

În anul 2000, pe covorul roşu de la Oscar, Angelia Jolie s-a sărutat pe gură cu fratele ei, James Haven. Momentul s-a repetat de mai multe ori în faţa camerelor foto. Angelina a spus că este foarte apropiată de fratele ei şi i se pare normal să-l sărute pe gură, dar nu este vorba de incest.

Zvonurile legate de relaţia incestuoasă dintre cei doi au fost întărite şi de dorinţa celor doi de a adopta un copil împreună.

Fiica lui Whitney Houston se iubea cu fratele ei

(w500) Fiica lui

Bobbi Kristina, fiica de 20 ani regretatei Whitney Houston, a anunţat după moartea mamei sale că s-a logodit cu fratele ei, Nick Gordon (23 de ani). Nick Gordon este fiul adoptat de Whitney Houston de la 12 ani, cei doi crescând împreună, ca frate şi soră, deşi Whitney nu l-a înfiat cu acte pe Nick.

Se zvoneşte chiar că Nick ar fi chiar fiul natural al cântăreţei, născut dintr-o relaţie de dinainte de căsătoria cu Brown.

Bobbi Kristina a dat asigurări că nu este înrudită cu el nici prin sânge, nici prin adopţie.

"Da, eu şi Nick ne-am logodit. M-am săturat să aud oamenii spunând: e, te-ai logodit cu fratele tău sau dacă Whitney mai trăia, ar fi fost de acord cu asta. Să clarific ceva: nu suntem cu adevărat frate şi soră. Mama mea nu l-a adoptat niciodată, de fapt mami chiar a spus că ştia că noi o să începem să ne întâlnim", a scris Bobbi Kristina pe Facebook.

Familia răposatei cântăreţe nu este de acord cu povestea de dragoste dintre cei doi.

"Ce fac ei e incest", a declarat Cissy Houston, bunica lui Bobbi Kristina, la scurt timp după ce a auzit vestea logodnei.

Bobbi Kristina a fost găsită fără semne vitale, în cada din vila ei, pe 31 ianuarie 2015. De atunci, ea este în comă, conectată la aparate.

În urmă cu trei ani, mama tineri, Whitney Houston, a fost descoperită decedată în cadă în camera sa de hotel din Los Angeles.

Mackenzie Phillips, violată de tatăl ei

(w500) Mackenzie

Actriţa Mackenzie Phillips a recunoscut în 2009 că a avut o relaţie de 10 ani cu tatăl ei. Într-un interviu pentru Oprah, ea a spus că tatăl ei, John Phillips, a violat-o la început când ea era sub influenţa drogurilor, apoi relaţiile au continuat cu acordul ei.

Morgan Freeman, relaţie amoroasă cu nepoata

(w500) Morgan Fre

Se zvoneşte că relaţia de dragoste dintre Morgan Freeman, în vârstă de 75 de ani, şi E’Dena Hines, în vârstă de 30 de ani, a început încă de pe vremea când aceasta era adolescentă.

În tot acest timp, tânăra a locuit în aceaşi casă cu Freeman şi soţia lui. E`Dena Hines este nepoata primei soţii a lui Morgan Freeman.

Această informaţie a ieşit la iveală odată cu divorţul actorului a doua sa soţie, Myrna, în 2007.

"Myrna a declarat că E'Dena i-a povestit că atunci când era adolescentă, ea şi Morgan au ieşit la cină, acasă la un prieten. Amândoi au băut, iar când s-au întors acasă, Morgan a încercat să facă sex cu ea. S-au oprit însă la timp", a declarat o sursă pentru tabloidul american National Enquirer.

După ce a aflat despre relaţia dintre Freeman şi E`Dena, Myrna a hotărât să pună capăt mariajului. Acum, actorul vrea să se căsătorească cu nepoata sa.

Woody Allen s-a căsătorit cu "fiica" sa

(w500) Woody Alle

Woody Allen este căsătorit cu Soon-Yi Previn, fiica adoptivă a fostei lui soţii, Mia Farrow. Actriţa Mia Farrow a pus capăt căsniciei cu Woody Allen după ce a descoperit că acesta avea o aventură cu fiica sa adoptivă, atunci în vârstă de 19 ani, şi a găsit în casa lui poze nud cu Soon-Yi.

După ce s-a despărţit de Mia Farrow în 1992, Woody Allen a recunoscut că o iubeşte pe Soon-Yi, cu 35 de ani mai tânără decât el.

Deşi regizorul nu se consideră vinovat de incest, fiul lui şi al Miei Farrow, Ronan, a spus că nu vrea să-l mai vadă niciodată pe tatăl lui, care i-a devenit cumnat.

Allen şi Previn s-au căsătorit pe 24 decembrie în 1997 şi au adoptat două fetiţe.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2247 morți 76727 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Ambasadorul Rusiei în România acuză tendințe de falsificare a istoriei "Marelui Război"

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 100 infectați, 1 mort. Încă 2 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

VIDEO: Momentul șocant când un blindat american intră într-un vehicul militar rusesc în Siria

Fotbal: Julen Lopetegui (Sevilla), nemulțumit de egalul cu CFR Cluj - Meritam să câștigăm

Credeați că drona MQ-Reaper sau "bomba ninja" sunt terifiante? Nu ați aflat despre ultima armă la care lucrează americanii

Donald Trump, în mijlocul unui nou scandal. Una dintre cele mai frumoase femei ale Americii îl acuză că a luat-o în brațe cu forța: "N-am uitat, domnule președinte!"

MAE: Un cetățean român - decedat în atacurile de la Hanau, Germania

Hubei: 115 persoane au murit, joi, din cauza coronavirusului. Numărul îmbolnăvirilor a crescut

Rangers a câștigat meciul din 16-imile Europa League cu Braga, iar Ianis Hagi a reușit două goluri. Interviu în engleză pentru BBC: "It's Ibrox, baby!" / Reacții emoționante ale fanilor

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Este COD ROŞU de ploi şi furtuni în Italia

"Cadoul" Marii Britanii pentru noi: Containerele au ajuns azi în Portul Constanța și conținutul figura drept "obiecte second-hand"

VIDEO | Mărturii din infern. Un supraviețuitor al atacului armat din Germania a povestit momentele de groază prin care a trecut

Iohannis transmite condoleanțe familiei victimei de origine română care a murit în atacul din Hanau

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președinții Consiliului European și Comisiei Europene

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 februarie

HOROSCOP 21 FEBRUARIE 2020: Zodiile care au parte de o zi plină de provocări în plan financiar și sentimental

Simona Halep o înfruntă pe Jennifer Brady vineri, în semifinale de la Dubai

Mai mulți români de pe vasul Diamond Princess revin, vineri noapte, în țară / Ei fac parte dintr-un grup de aproape 500 de oameni care nu au simptome de coronavirus

Trump a criticat filmul "Parasite", marele câștigător al Premiilor Oscar 2020. Răspunsul acid al distribuitorului american: "Nu știe să citească"

Ministrul de interne german: La Hanau a fost comis un atac terorist cu motivație rasistă

Hossu: OUG pe sănătate, o privatizare mascată a sistemului medical, este o idee de business

Decizia oficialilor germani în scandalul defrișărilor pentru construirea noii fabrici Tesla

A fost scoasă de la saună de un manager din cauza costumului de baie "prea sexy". Tânăra, șocată, a plecat: Nu mai merg acolo!

Forumul judecătorilor: Predoiu încalcă flagrant recomandările MCV. CSM nu are un rol decorativ

Atac aerian al armatei siriene. Bilanț negru al militarilor turci uciși în Siria luna aceasta

Raportorul european pentru finanțarea Pactului Ecologic European prezintă vineri alocarea resurselor financiare în domeniu

Teama de COVID-19 distruge armonia între conaționali. Protestatarii violenți din Ucraina propun ca suspecții de coronavirus să fie duși la Cernobîl

CITATUL ZILEI

Moscova cere Ankarei să înceteze să-i ''susțină'' pe teroriști în Siria

Fotbal: Mitriță, gol și pasă de gol pentru New York City FC, în Liga Campionilor CONCACAF

Anisie: Schimbul de bune practici între statele UE în cazul mobilității elevilor, necesar

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

De ce majoritatea îmbolnăviților sunt în China și mai ales în Wuhan, de ce mortalitatea e de 10 ori mai mare în Wuhan decât în restul Chinei și de ce 66% dintre infectați sunt bărbați? De ce boala afectează puțin copiii? Care e sursa Noului Coronavirus?

Tenis: David Goffin, numărul 10 mondial, eliminat în optimile de finală la Marsilia (ATP)

Iohannis transmite condoleanțe familiei românului care a murit în atacurile de la Hanau - Germania

CFR SA: Circulația feroviară în județul Olt, redeschisă între stațiile Fărcașele și Drăgănești Olt

MAE: Repatrierea românului din Hanau, asigurată prin fondul pentru situații de urgență

VIDEO. Katy Perry a leșinat din cauza unei scurgeri de gaze, în timpul unei emisiuni TV

Tensiuni în Siria: SUA ar putea trimite rachete Patriot în Turcia (Ankara)

Premierul Irlandei, Leo Varadkar, a demisionat în urma rezultatului alegerilor

Premierul irlandez și-a anunțat demisia, dar va asigura interimatul

O specie nou descoperită de melc a fost numită după Greta Thunberg

Decretele semnate de Iohannis pentru numirile procurorilor șefi, publicate în Monitorul Oficial

Un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi testat la sfârșitul lunii aprilie / Nou bilanț al deceselor: cu 118 mai multe decât în ziua precedentă

Monica Anisie susține necesitatea unui schimb de bune practici între statele UE în privința mobilității studenților

Bistrița-Năsăud: Bărbat cu arsuri pe 20% din corp după ce s-a autoincendiat, transportat cu ambulanța la București

Telefoane mobile, cartele SIM și cuțite improvizate, găsite după percheziții în 10 penitenciare / 1.926 de polițiști au participat la acțiune

O fată de 15 ani din Constanța a dispărut de acasă. Poliția o caută

Dan Petrescu, despre turul cu Sevilla: Și dacă băteam, tot ei aveau șanse mai mari

Un bărbat și-a amenințat fosta iubită, la doar câteva ore după ce fusese emis un ordin de protecție

Vlad Voiculescu va depune plângere penală: Compania de Iluminat Public a montat bannere PSD în Capitală

O tânără, influencer pe Instagram, a falsificat o întreagă călătorie în Bali cu poze făcute la Ikea. FOTO

MEC: 5.550 de elevi - afectați de suspendarea cursurilor din cauza gripei

Klaus Iohannis, challenged by magistrates after signing decrees appointing chief prosecutors

Al doilea termen în dosarul Revoluției: 100 de persoane au fost citate la ICCJ

VIDEO. Momentul dureros în care coșmarul unui sportiv devine realitate. Tânărul era la un pas de a rămâne "castrat"

Coronavirus: 115 noi decese în provincia chineză Hubei

Trump susține că fostul său consilier Roger Stone are ''șanse reale să fie exonerat''

Un tânăr de 29 de ani a fost reținut după ce a incendiat mașina unei cunoștințe. Este suspectat de distrugere


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 657, afisate in 11 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI