11:11
Comentarii Adauga Comentariu

Cum alegem cele mai sănătoase roşii. Iată de ce trebuie să ţii cont

În timpul sezonului cald, cele mai indicate sunt salatele, iar un ingredient nelipsit în acestea sunt roşiile. Iată de ce trebuie să ţii cont pentru a alege cele mai sănătoase roşii.

1. Evită roşiile cu "moţ". Motivul pentru care acea malformaţie apare este utilizarea excesivă a stimulentului de coacere Ethrel şi a stimulentului şi pesticidului de tip hormonal 2.4-D, scrie adevarul.ro.

2. Miroase-le. Mirositul roşiilor este o metodă foarte bună de sortare a acestora atunci când faci cumpărăturile. Dacă nu simţi acel miros lemnos dulce, treci la taraba următoare. Dacă sunt crescute într-un mod eco, fără îngrăşăminte, pesticide şi alte substanţe, îşi vor păstra mirosul care te duce cu gândul la grădina bunicii şi care garantează o masă sănătoasă.

3. Atenţie la aspectul lor. Roşiile bune nu trebuie să aibă o culoare întunecată sau pală, ci un roşu aprins. De asemenea, roşiile care prezintă lovituri nu mai sunt la fel de bune. Deseori, oamenii consideră că o roşie pe care se regăsesc semne de lovituri reprezintă garantul faptului că vin din grădina celui de la care le cumpără şi nu din importuri.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ce s-a întâmplat cu Bitcoin și Ethereum la trei zile după ce China a declarat tranzacțiile ilegale

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

VIDEO Un medic dezvăluie secretul unui somn liniștit.Cum funcționează trucul "10-3-2-1"

ROMANII TERORIZATI DE UNGURI IN PROPRIA LOR TARA. Prefectul de Harghita spune ca romanii din zona sunt dominati de sentimente de neputinta, teama si parasire. Se estimeaza ca pana in 2021 vor mai ramane doar 29.000 de romani in judet

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce-a făcut von der Vestul trei ore în România

Dacian Cioloș îi cere lui Florin Cîțu să vină cu o altă propunere de premier

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.

Victor Negrescu (PSD), despre aprobarea PNRR: Pare o acceptare din milă

Misiunea NATO în Kosovo intensifică patrulele la frontiera cu Serbia, pe fondul tensiunilor

Ursula von der Leyen, la București, despre creșterea prețului la energie: Este un fenomen global

Ce cadou a primit Simona Halep de la soțul Toni Iuruc. La nivel de antrenori, sportiva se întoarce cu 8 ani în urmă

Joe Biden a primit a treia doză de vaccin anticoronavirus

Secția de chirurgie toracică de la Institutul Nasta, închisă. Personalul, mutat pe secția COVID

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

COMENTARU Marius Oprea / Ce se va alege de Partidul Național Liberal - Vasilică

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

Sanitas, despre proiectul MS: Un general care, în plin război, își înjumătățește armata

Prințesa Mako a Japoniei renunță la indemnizația de 1,35 milioane de dolari pentru a se căsători cu un cetățean de rând

Dan Bittman pornește mișcarea "NU VREAU" în rândul românilor: "Nu vreau să cred că ne vreți binele când, de fapt, ne vreți răul"

David Popovici, senzația din sportul românesc, a lăsat-o pe Steaua pentru marea rivală, Dinamo

PNRR pentru România, de 30 de miliarde de euro a fost aprobat. Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, la București: "Planul României ne va ajuta să îndeplinim obiectivele la nivel european"

Bucureștiul organizează Campionatul mondial de jocuri video. Câți spectatori sunt așteptați pe Național Arena

Victorie dramatică pentru Manchester United. Golul lui Lingard și parada lui De Gea au fost decisive

Previziunile sumbre ale epidemiologului Octavian Jurma. Cum ne putem proteja în valul 4

Loto. Peste 6 milioane de euro, report-record la Joker, la categoria I

Mascații au venit la aniversarea vârstei de 6 ani a unui copil din Oradea

Ursula von der Leyen a adus banii din PNRR la București: "Călătoria abia acum începe"

Evaluarea Comisiei Europene privind Planul de Redresare și Reziliență elaborat de România

Klaus Iohannis, după ce PNRR a primit undă verde: Provocările majore încep abia acum

Ursula von der Leyen: Este nevoie de o foarte bună comunicare în campania de vaccinare

VANZAREA TERENURILOR LA STRAINI CONTINUA. Americanii au cumpărat mii de hectare de teren în România. Afla cum de s-a ajuns aici si ce trebuie facut ca sa oprim acest lucru. UPDATE: Fluierul a aflat despre ce fond de Investitii e vorba

Ion Cristoiu: "O diversiune Tefelistă. Regele Mihai Salvatorul care putea fi. De sorginte neobolșevică, TeFeLismul are drept punct central contestarea instituțiilor democratice fundamentale"

Actorul William Shatner, din serialul Star Trek, va zbura în spațiu cu racheta lui Bezos

Orban, după rezultatele de la Congresul PNL: "Nu sunt înfrânt. Cîțu nu înțelege că nu va mai fi prim-ministru"

Strategia de extragere a gazelor din Marea Neagră. Romgaz ia un credit de 350 mil. euro pentru a cumpăra participația americanilor de la Exxon

Primul efect al crizei energiei. Nuclearelectrica și-a dublat valoarea la bursă

Creșterea facturilor în Italia. Premierul promite subvenții la energie de 3 miliarde de euro

VIDEO Trei tiganci din Romania BĂTUTE ȘI DEZBRĂCATE în Paris de niste chinezi, după ce au fost prinse la furat. Totul a fost filmat - politia franceza n-a existat

CELE MAI BUNE FILME EROTICE PE CARE LE-AI RATAT – VIDEO

Programarea orientată pe obiecte este moartă. Să fie oare, adevărat?

Soţia lui Cheloo a scăpat de dependenţa de droguri cu dragoste. Cine a vindecat-o pe Daniela Niculescu

Numai DGIA (Direcţia de Informaţii a Armatei – n.n.) n-a fost probabil împotriva mea. Lucrează toţi, îţi dai seama, au lucrat la turaţie maximă, e greu să te baţi cu toate structurile statului, în frunte cu preşedintele”, a mărturisit Ludovic Orban

Reacția lui Joe Biden la aflarea rezultatului alegerilor din Germania

OPRIȚI VĂNZAREA TERENURILOR LA STRĂINI. Mii de fermieri protesteaza in Bucuresti: „Ați schimbat Guvernul să vindeți terenul!”.

Când Sculele Sistemului Progresist sar una la beregata celeilalte. Unui Cioloșist, iar altul Câțist. DAN TĂPĂLAGĂ îl demască pe Cosmin Prepliceani. "Portretul ziaristului preferat de mogul. Studiu de caz: Cosmin Prelipceanu"

Femeile se masturbează. Dar cu ce? Iată câteva exemple

Care este semnificaţia orelor fixe în dragoste. Fă-l să se uite fix la 23.00! Nu este rău nici la 18.00!

Klaus Iohannis: Am decis să reevaluăm campania de vaccinare, să vedem cum o putem repune pe roate

Povestea Alinei, o escortă de lux din Bucuresti. "Pentru bărbaţi, a face amor şi cu alte femei este o..."

UE A DOUA URSS COMENTARIU Marius Oprea / Pentru (progresista și neomarxista) UE, oamenii săraci sînt mai puţin importanţi decît şoarecii de laborator şi ”violenţa de gen”

O carte pe zi: "Cabinetul albastru" de Simona Preda

Românii s-au alăturat protestelor din Italia împotriva certificatului verde. "Batantele nevaccinate sunt disperate, trebuie să plătească 200 de euro pe lună"

Rareș Bogdan, ironii la adresa lui Orban: "Îi voi așeza personal tabloul pe perete"

Simona Halep împlinește astăzi 30 de ani fără antrenor, dar nu bani

1.300 de clase din București au activitatea fizică suspendată și își desfășoară cursurile online

Alina Eremia aruncă bomba: Ce a spus despre Dorian Popa, după ce S-AU IUBIT

UNDE E PROCURATURA? Mușamalizarea Cauzei Morții Bebelușilor. Plus Manipularea și Minciuna Sistemului. NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE E-COLI, NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE BACTERIE UCIGAȘĂ. Rafila: "Bebelușii NU au o tulpină de eColi care să explice boala"

Ana Lesko, goală puşcă! Imaginea ca în filmele pentru adulţi care i-a şocat pe fani FOTO

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 92, afisate in 2 pagini.