16:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Noul designer al lui Chloe revine la rădăcini

Mahmut Orhan, Claptone, Shimza, GORDO şi Grigoré, pe scena principală Massif

Mahmut Orhan, Claptone, Shimza, GORDO şi Grigoré sunt o parte din artiştii care vor ajunge la scena principală a festivalului Massif, care se va desfăşura în perioada 14-17 martie în Poiana Braşov.

Organizatorii au anunţat joi lista completă a artiştilor care vor urca pe scenele festivalului Massif.

În Poiana Braşov, în perioada 14-17 martie, fanii se vor bucura de petreceri alături de artiştii prezenţi în festival pe scena principală, G.O.A.T. (Greatest Of All Time), Massif x Nuba VIP Afterparty, George Music Hideout şi la apres-ski-urile partenere.

Mahmut Orhan, Claptone, maestrul afro-tech Shimza, unul dintre cei mai frumoşi nebuni ai scenei electronice, GORDO, la care se adaugă producătorul deep house, Grigoré, sunt artiştii care vor ajunge la scena principală Massif, în cele patru zile de festival, alături de Dirty Nano, Mahony, HVMZA, Valeron, Sezer Uysal, Adrian Şaguna, Arias, Dark & Menthol, Day Dreamers (Marwan Dua, Dub Fx, Woodnote), Akos, au transmis organizatorii.

Chase & Status, belgianul Netsky, Wilkinson, Dub FX feat. Woodnote, Villain, DWLS, HVNDS, Grasu XXL, Şuie Paparude, CTC, Puya, Aurik & Pelin, 4AWL, Andi Moisescu, The Hollygood Gang, Killa Fonic, Deliric x Silent Strike, Cucugram b2b Deny, Memphis and Blocksberg, Pappa M & Mc Dylma şi Hip-Hop Takeovers vor genera euforie la scena G.O.A.T.

Iubitorii de drum and bass şi dubstep au toate motivele să-şi pregătească un outfit cool de festival. Anul acesta în Poiana Braşov vor ajunge Saul Milton şi Will Kennard, membrii legendarului proiect Chase & Status.

„E posibil ca niciodată să nu-i descoperim adevărata identitate, fiind protejat, la fiecare apariţie live de celebra mască aurie, dar e mai puţin important; un lucru e cert în legătură cu acest artist, de fiecare dată va veni cu piese de top, cu influenţe house şi tech house. The Man, The Myth, The Mask, acestea sunt atributele din spatele unui personaj legendar, germanul Claptone, unul dintre headlinerii celei de-a doua ediţii a festivalului Massif. Va ajunge şi unul dintre DJ care generează big-buzz pe platformele de social media, Mahmut Orhan. A colaborat cu numeroşi artişti de top şi şi-a consolidat reputaţia ca un inovator al genului său. În 2017, a lansat o versiune remix pentru tema "Game of Thrones" şi hit-ul "Save Me" în colaborare cu Eneli, ambele producţii fiind apreciate de fani”, susţin organizatorii festivalului.

Scena Massif x Nuba VIP Afterparty asigură distracţia de seară cu The Hollygood Gang, Deny, Poltom, Grigoré şi Dirty Nano.

Apres-ski-urile vor găzdui petreceri unice pentru fanii festivalului Massif, pe timp de zi.

De asemenea, cele mai cunoscute nume din muzica românească Killa Fonic, Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Şuie Paparude, alături de artişti consacraţi din dubstep, grime, trap, hip-hop şi dance, vor ajunge în luna martie în Poiana Braşov pentru cea de-a doua experienţă Massif.

Organizatorii promit că festivalul Massif va transforma, pentru al doilea an la rând, staţiunea Poiana Braşov în cea mai dorită şi căutată destinaţie montană de către tinerii din Europa.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Vierme plat care ucide câini descoperit în California de Sud

Republicani din Senat le cer șefului FBI, Patel și Procurorului General, Pam Bondi să elibereze odată înregistrările Epstein

_ Expunerea la metale grele legată de riscul de demență

_ Magia monedelor clasice de aur și argint americane

_ LA Studiază scoaterea poliției de la controlul rutier

_ Lauren Sanchez plânge la întrebarea fanilor pe Amazon Live

_ Meta introduce fundaluri AI şi apeluri HD în Messenger

_ Guvernul columbian întrerupe relațiile cu Israelul

_ FOTO Cadoul lui Kim Jong Un pentru Vladimir Putin

_ Peste 40 de cazuri de Covid la Jocurile Olimpice

_ Trade in motor vehicles, motorcycles up 1.6% January through September

_ 28 people placed under preventive arrest in drug traffick case

_ Google ar putea ieşi din nou de pe piaţa tabletelor

_ Legea cetățeniei va fi înăsprită în Moldova

_ Rădăcinile ideologice ale frontierelor deschise Push

_ Cutremur cu magnitudinea 3,3 grade în Vrancea

_ Un doctor în drept, candidatul PSD pentru Diaspora

_ Los Angeles va deveni un „oraş sanctuar” pentru imigranţi

_ Fiat Everything: Când decretul a înlocuit realitatea

_ Wilson se apropie de titlul primar de World Snooker

_ Evadarea din închisoare în Olanda nu este infracţiune

_ Tarifele Trump sunt inflaționiste susțin experții, dar...

_ Ramona Ioana Bruynseels: 'Haos în Sectorul 1! Actualul primar este cea mai mare problemă!'

Sindicatele se alătură protestelor fermierilor spanioli din a treia zi

_ Bacău: Doi tineri au murit într-un accident feroviar

_ Prințul William revine la serviciu după operația soției

_ UFC Brawl lasă un fan KO �n Mexico City (VIDEO)

_ Numele Gateshead se referă la o anumită poartă?

_ Superliga, play-out: Universitatea Cluj - UTA Arad, scor 0-0

_ Un urs a fost văzut pe străzile din Ploieşti

_ Cum s-au ocupat Tudorii cu risipa alimentară

_ Cum vor americanii să stingă conflictul din Gaza

_ Piele mai hidratată cu acid hialuronic! (P)

_ Omniprezența PFAS – și ce putem face în privința lor

_ Noile standarde de emisii EPA sfidează realitatea

_ Rusia se pregătește pentru o penurie de benzină

_ Strângerea curelei de uz casnic: va deveni un potop?

_ Cum HIV introduce materialul său genetic în nucleul celular

_ Nicholas David Ionel a câştigat turneul ITF de la Antalya

_ Noua metoda de analiza a materialelor nanoporoase

_ Prima reaţie a SUA după atacul armat de la Mosova

_ Sam Altman vorbește cu TSMC despre AI chip venture

_ Trump names China hawk Howard Lutnick as US Commerce Secretary

_ Bairstow, Rossouw help Punjab beat Chennai in IPL

_ Prea cald în Italia: Şcolile se deschid în octombrie

_ 419 de milioane de oameni încă $hit în aer liber

_ President Iohannis promulgates law on offshore wind energy

_ Eşec pentru Boloni în Ligue 1: Metz – Rennes, scor 2-3

_ Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

_ Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

_ Studiul de dovadă a conceptului arată cum poate fi produsă insulina umană în laptele de vacă

_ Casele „dispărute” oferă o nouă perspectivă asupra perioadei romane a Marii Britanii

_ Președintele Donald Trump câștigă primarul Republicii Moldova în Georgia

_ Rusia susține că a ucis 6.000 de luptători străini în Ucraina, inclusiv 491 de americani

_ Motivația practică pentru o viață durabilă în Europa

_ Moldova, un consumator sau un furnizor de securitate?

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ ÎN DIRECT: Caii plini de sânge răvăleau prin centrul Londrei, cu un soldat rămas rănit

_ Pompierii din Tennessee salvează Biblia din casa în flăcări


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1196, afisate in 20 pagini.