10:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cazul Pascu: Alina Gorghiu trimite Corpul de control la Penitenciarul Poarta Albă

Cazul Pascu: Alina Gorghiu trimite Corpul de control la Penitenciarul Poarta Albă

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, miercuri, că a dispus trimiterea Corpului de Control la Penitenciarul de la Poarta Albă pentru a verifica incidentele de la procesul lui Vlad Pascu.

„Atunci când a fost la Judecătoria Mangalia, au fost anumite incidente care au generat discuţii în spaţiul public la adresa poliţiştilor de penitenciar. Am discutat cu conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ieri, ANP a şi comunicat public poziţia sa, şi anume au informat presa că există anumite standarde, la nivel european, care sunt obligaţi să le respecte, printre care principiul ca atunci când deţinuţii sunt mutaţi dintr-un penitenciar în alte locuri, cum ar fi spital, tribunal, aceştia trebuie să ia măsuri pentru a nu fi expuşi cât mai mult privirii publice, luând măsuri pentru a le proteja imaginea, anonimatul”, spune Alina Gorghiu.

Ea anunţă că a trimis Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă.

„Fiind însă un caz mediatizat şi extrem de sensibil şi un caz extrem de important cum se va soluţiona pentru societate şi pentru sănătatea noastră a tuturor, şi pentru că îmi doresc, ca ministru al Justiţiei, să nu planeze niciodată vreo suspiciune că s-au încălcat normele legale, atunci când vine vorba de o instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, vă informez că am dispus trimiterea Corpului de Control la Penitenciarul de la Poarta Albă, repet, pentru a se putea verifica dacă au fost respectate toate normele legale în materie. Consider, ca ministru, că trebuie clarificate aceste aspecte, mai ales că, din informaţiile pe care le-am primit, în această perioadă directorul penitenciarului se află în concediu şi conducerea interimară a fost asigurată de altă persoană. Vă asigur pe toţi că voi fi foarte atentă şi voi monitoriza cu rigoare tot ce ţine de acest caz, aştept cât se poate de repede rezultatul controlului pe care le-am dispus la Penitenciarul de la Poarta Albă”, încheie Gorghiu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tatăl negru este refuzat să cumpere vopsea pentru proiectul de artă al fiului său de patru ani de către personalul Hobbycraft, deoarece au presupus că o va folosi la GRAFFITI

_ Căldura record putrezește boabele de cacao, amenințănd agricultura din Coasta de Fildeș

_ Ryan Gosling seamănă foarte mult cu Emmanuel Macron, spune fostul ministru francez al Culturii, sugerând că tipul Barbie și Julia Roberts ar trebui să joace rolul președintelui și al soției sale în viitorul film biografic

_ Kremlinul monitorizează situația în privința lui Valery Zalujni

_ Criza bancară din SUA se profilează pe măsură ce fluxurile de depozite s-au accelerat săptămâna trecută, volumele de împrumuturi stagnează

_ Grand National RECUP: 7-1 favorit comun I Am Maximus furtunile spre victorie pentru Willie Mullins

_ Creierul lui OJ Simpson nu va fi donat pentru cercetarea CTE, spune purtătorul de cuvânt al familiei - ucigașul urmează să fie incinerat în Las Vegas marți

_ Amenzi aplicate de DSP Sibiu, în urma controalelor făcute după moartea unei paciente

_ Marea Britanie renunță la Tratatul care permite companiilor petroliere să dea în judecată guvernele pentru politica climatică

_ Trei dintre foștii parteneri de dans Strictly ai lui Giovanni Pernice susțin că acesta este „de neatins”, în timp ce BBC își susține în spatele lui: „Este o lovitură în dinți”

_ Moment îngrozitor, mașina lovește pietonii evrei ultra-ortodocși într-un „atac terorist”, lăsând trei răniți înainte ca suspecții să fugă la Ierusalim

_ 2020 Biden despre Trump: �Pe măsură ce zidurile se apropie de acest om, sunt �ngrijorat că ne va duce la război �n Iran� (VIDEO)

_ Megaorașele Africii amenințate de căldură, inundații, boli – acțiuni necesare pentru a începe ecologizarea, adaptarea la schimbările climatice

_ Fost primar, arestat pentru viol într-o comună din Botoșani. Se pregătea să candideze la locale

_ Esteticiană, în vârstă de 39 de ani, a căzut la 170 de metri după ce a murit din vârful unei stânci, după ce a cățărat o barieră pentru a-și face un selfie în timpul vacanței în Georgia

_ Beattie: Pretext pentru o resurecție federală

_ Sezonul ploios din California este aici. Ce înseamnă pentru alimentarea cu apă?

_ YOLO Cheltuielile, inflația și înțelepciunea/nebunia mulțimilor

_ Cel puţin patru morţi în urma incendiului izbucnit într-un bloc cu 14 etaje din Valencia

_ Abuzuri în lanțul de aprovizionare: Legislația emblematică a UE privind moda rapidă atârnă în balanță

_ CEO ADNOC: Creșterea cererii globale de energie este nesustenabilă

_ Day of Bukovina, marked in Chernivtsi and Storozhynets, 106 years after union of Bukovina with Romania

_ Timişoara: Se reia, de vineri, transportul cu varopaşele pe Bega

_ ForMin Odobescu, Deputy PM for Reintegration of Republic of Moldova Serebrian, about Transnistrian file

_ Banca Angliei menține ratele dobânzii la 5,25%, în ciuda veștilor bune despre inflație... cu speranțe de ușurare pentru plătitorii de credite ipotecare în câteva luni

_ Șoferul care a fost amendat de o parcare de 1 lire sterline pentru că și-a plimbat câinele spune că anii de luptă cu compania i-au lăsat 733 de lire sterline din buzunar și cu un rating de credit stricat.

_ Elon Musk este prăjit din cauza unei mișcări „manipulative” și „încrezătoare” în timp ce iese cu prietenul apropiat Donald Trump

_ Fiica lui John Singleton, Dawn, numită victimă a înjunghierii Westfield Bondi Junction

_ Apple termină blocarea în magazinul de aplicații din UE pentru Fortnite-maker Epic

_ Am descoperit că soția mea era însărcinată din postarea pe Instagram a prietenei ei

_ Premiile Olivier 2024: Nicole Scherzinger se prezintă într-o rochie neagră adâncă, în timp ce se alătură glamului Cara Delevingne, Sheridan Smith, Hannah Waddingham și Sarah Snook în sosiri de top pline de stele

_ Pubul Notting Hill ai cărui obișnuiți includ Dua Lipa și Prințesa Eugenie lansează o luptă în instanță după ce plângerile de zgomot din partea vecinilor au declanșat un val de restricții

_ George Simion, în război cu toată lumea din cauza OUG 21/2024: 'Suntem martorii unei lovituri de stat în plină desfășurare'

_ Charles Spencer dezvăluie cum sora Diana i-a spus tatălui lor „dacă m-ai iubi, nu m-ai lăsa aici” când a fost trimisă la internat - în timp ce el povestește despre abuzurile suferite în timpul școlii.

_ IAN BRADY - POVESTE NESPĂSITA: Încolțit de poliție, Brady și-a întins mâna după arma - apoi și-a dat seama de greșeala lui teribilă

_ Fiica noastră, Ella, în vârstă de 16 ani, a vrut să moară... așa am adus-o înapoi din prag

_ Fani Scrambles: Fulton DA cere judecătorului să respingă probele de la telefonul mobil

_ Egiptul a recuperat o statuie furată a lui Ramses al II-lea, veche de 3.400 de ani

_ Manchester United 'are o echipă de viitor', consideră antrenorul ten Hag

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: pantalonii greșiți ai lui Alan Titchmarsh

_ Iohannis îl felicită pe Alexander Stubb pentru victoria în alegerile prezidențiale din Finlanda: 'Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună'

_ Procesul de incendiu al lui Trump: Moment îngrozitor, gazdele CNN urmăresc cum protestatarul își dă foc în timp ce îi descriu corpul în flăcări care tremură în timp ce „este cuprins de flăcări totale”

_ Misterul morții lui Navalnîi se adâncește - Rudelor și avocaților li s-a interzis din nou accesul la cadavru

_ VIDEO Ilie Bolojan, întrebat de față cu Nicolae Ciucă dacă-i vânează locul de președinte al PNL

_ Cercetătorii realizează sinteza cu energie scăzută a materialelor van der Waals în vrac

_ Murdle, a scris el! Povestea adevărată din spatele noului joc de puzzle cu crimă captivant care a luat stăpânire în Marea Britanie

_ Jaguar-ul personalizat al Queen, cu tavă pentru geantă și comenzi în stil James Bond, ar putea aduce la licitație 60.000 lire sterline

_ Iată că vin bebelușii nepo-muzici! Copiii marilor muzicii care nu au atins notele înalte cu cariera lor... și cei care și-au eclipsat faimosul părinte (cum fac echipă fiii lui John Lennon și Paul McCartney)

_ Emoționat Jackiey Budden îl urmărește cu mândrie pe nepotul Bobby Brazier ridicând trofeul glitterball în turneul Strictly din Newcastle, după ce i s-a interzis să participe la finala BBC pe fondul unei cearte

_ Emisiile de carbon și El Nino împing oceanele la temperaturi record

_ Iluzia optică a avionului „înfricoșător” îi lasă pe oameni îngroziți: „Am strigat”

_ Este Bottlecelli! Recreere incredibilă a capodoperei Renașterii - folosind mai mult de 30.000 de capace de sticle

_ Sunt dermatolog si asta am pus pe piele

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ National funds decentralisation, regardless of funding source, to follow EU funds decentralisation (minister)

_ Republicanii se mută pentru a preveni ca Biden să reinstaleze refugiații palestinieni în SUA

_ Pubul londonez al lui Gordon Ramsay, în valoare de 13 milioane de lire sterline, „este preluat de squatters care amenință cu nerăbdare cu acțiuni legale împotriva bucătarului furios după ce a contactat poliția pentru a-i evacua”

_ „Pride Pillar” dezvăluit de Network Rail la stația London Bridge, care celebrează „demisexualitatea și „polaritatea” care i-a costat pe contribuabili 3.500 de lire sterline este „semnalare a virtuții”, spun criticii

_ Părinții „fărâmi” ai lui Josh Baker îi omagiază starului de cricket care „și-a împlinit multe dintre visele înainte de a împlini 21 de ani” – în timp ce moartea subită a unui jucător cu diabet zaharat este investigată de medicul legist


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2494, afisate in 42 pagini.