07:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Peste 10.000 de dosare soluţionate de Tribunalul Buzău în 2023 - Instituţia are un stoc înregistrat de 5.300 de cauze

Peste 10.000 de dosare soluţionate de Tribunalul Buzău în 2023 - Instituţia are un stoc înregistrat de 5.300 de cauze

Potrivit Tribunalului Buzău, la volumul de activitate aferent anului anterior se mai adaugă peste 18.000 de dosare din anii precedenţi.

"În anul 2023, Tribunalul Buzău a avut de soluţionat un total de 10.853 de cauze, în scădere cu 78 de dosare (reprezentând un procent de 0,71%) faţă de anul 2022, când a avut de soluţionat un număr de 10.931 de cauze. Stocul existent la 31 decembrie 2022 a fost de 5.026 de cauze, iar numărul dosarelor nou înregistrate în perioada supusă analizei a fost de 5.827 de cauze, din care au fost soluţionate 5.501 dosare, rămânând în stoc, la data de 31 decembrie 2023, un număr de 5.352 de cauze, în creştere cu 364 de cauze faţă de finele anului 2022. Volumul de activitate adiţionat în anul 2023 a fost de 18.818 dosare, pe secţii situaţia prezentându-se astfel: Secţia I civilă 6.366 de dosare, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal 10.250 de dosare, Secţia penală 2.202 dosare", au transmis, pentru AGERPRES, reprezentanţii Tribunalului Buzău.

Cele mai multe dosare de soluţionat în anul 2023 au fost înregistrate de către judecătorii Secţiei a II-a civilă de Contencios administrativ şi fiscal.

"În anul 2023 s-au înregistrat 1.993 de cauze noi, în scădere cu 968 de dosare faţă de anul 2022, când s-au înregistrat 2.961 de cauze (ceea ce reprezintă un procent de 32,69%). Judecătorii Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal au avut de soluţionat în anul 2023 un număr de 5.292 de cauze (stoc plus dosare nou intrate), în timp ce în anul 2022 au avut de soluţionat 5.706 cauze, rezultând o scădere cu 414 dosare (un procent de 7,25%). În anul 2023 au fost soluţionate 2.175 de cauze, mai puţin cu 258 de dosare faţă de anul precedent, când au fost soluţionate 2.433 de cauze", informează Tribunalul Buzău.

O bună parte dintre dosarele aflate pe rolul Tribunalului au fost înregistrate în cadrul Secţiei I civilă.

"La Secţia I civilă, în anul 2023 s-au înregistrat 2.310 de cauze noi, în creştere cu 82 de dosare faţă de anul 2022, când s-au înregistrat 2.228 de cauze (ceea ce reprezintă un procent de 3,54%). Judecătorii Secţiei I civile au avut de soluţionat în anul 2023 un număr de 3.850 de cauze (stoc plus dosare nou intrate), în timp ce în anul 2022 au avut de soluţionat 3.608 cauze, rezultând o creştere cu 242 de dosare (un procent de 6,70%). În anul 2023, au fost soluţionate 1.818 cauze, mai puţin cu 261 de dosare faţă de anul precedent, când au fost soluţionate 2.079 de cauze", a transmis instanţa.

Mai mult, în ceea ce priveşte Secţia penală, în anul precedent, potrivit instanţei de judecată, s-au înregistrat 1.524 de cauze noi, în creştere cu 36 de dosare faţă de anul 2022, când s-au înregistrat 1.488 de cauze (ceea ce reprezintă un procent de 2,36%). Totodată, judecătorii Secţiei penale au avut de soluţionat 1.711 cauze (stoc plus dosare nou intrate), în timp ce în anul 2022 au avut de soluţionat 1.617 cauze, rezultând o creştere cu 94 de dosare (un procent de 5,81%). În anul 2023 au fost soluţionate 1.508 cauze, mai mult cu 77 de dosare faţă de anul precedent, când au fost soluţionate 1.431 de cauze.

Tribunalului Buzău îi sunt arondate patru instanţe de judecată. Cele mai multe dosare au fost soluţionate de către magistraţii Judecătoriei Buzău, iar cele mai puţine dosare au fost înregistrate la Judecătoria Pogoanele.

"Judecătoria Buzău a avut de soluţionat în anul 2023 un număr de 27.151 de cauze, în creştere cu 1.756 de dosare faţă de anul 2022, când a avut de soluţionat un număr de 25.395 de cauze (o creştere de 7%). Judecătoria Râmnicu Sărat a avut de soluţionat în cursul anului trecut 8.546 de cauze, volum de activitate mai mare cu 1.600 de cauze faţă de anul 2022 când au fost pe rol 6.946 de dosare (o creştere de 23%). Judecătoria Pătârlagele a avut de soluţionat în anul 2023 un număr de 5.762 de dosare, înregistrând o creştere cu 1.176 de cauze faţă de anul 2022, când pe rolul instanţei au fost 4.586 de dosare (o creştere de 25,64%). Judecătoria Pogoanele a avut de soluţionat în anul 2023 un număr de 4.601 cauze, în creştere cu 881 de dosare faţă de anul 2022 când a avut pe rol un număr de 3.720 de cauze, o creştere de 23,68%", informează Tribunalul Buzău.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Ungaria a luat la țintă Temu. Gigantul chinezesc, acuzat de practici comerciale înșelătoare

_ Numele lui Taylor Swift, implicat într-o escrocherie masivă cu bani falşi pe rețelele sociale

_ Experimentele sugerează că vechiul baston de fildeș cu patru găuri a fost folosit pentru a face frânghie

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Taylor Swift împarte fanii în timp ce readuce îndrăgitul trend milenial urat de generația Z

_ Senate's Ciuca on the Middle East situation: We must not rule out any kind of developments

Sorosistul Securistoid Bănescu noua Față Hidoase a Cenzurii Regimului UEist de la București

_ Estimarea potențialului de emisii ale sondelor de gaze scoase din funcțiune din probele de șist

_ Războiul Rusia-Ucraina s-a mutat şi în altă ţară. Forţele speciale ucrainene i-ar fi lovit pe ruşi în Sudan. Zelenski a vorbit cu şeful armatei sudaneze

_ Scandalul morților de la Spitalul Sf. Pantelimon - Primele descoperiri făcute de Corpul de Control al ministrului Sănătății

_ Alegătorii democrați �neangajați� din Michigan plănuiesc să voteze pentru Trump la alegerile generale

_ „Trebuia să o luăm pe Susanna”: Când Good Morning Britain împlinește zece ani, KATIE HIND dezvăluie povestea interioară a modului în care ITV și-a ademenit cea mai mare vedetă de la BBC - și următoarea ei mișcare surprinzătoare de a salva serialul

_ Ryanair anulează 300 de zboruri care afectează 50.000 de pasageri, inclusiv britanici, care se îndreaptă spre Spania și Italia, după ce lucrătorii francezi de la controlul aerian au intrat în grevă

_ Echipa de cercetare dezvoltă fructe kiwi rezistente la frig pentru eliberare imediată în public

_ Cercetătorii descoperă un circuit biologic care oferă o nouă cale pentru crearea de culturi rezistente la secetă

_ Diddly Squat al lui Jeremy Clarkson este online! Fostul prezentator Top Gear își vinde produsele din fermă pe Amazon Prime, inclusiv vodca sa de 39 de lire sterline cu „suc de vacă”... dar vei mai vizita magazinul său din Cotswolds?

_ Demonstrarea încurcăturii de trei fotoni anunțate pe un cip fotonic

_ Marea Britanie poate reduce taxele ȘI poate crește cheltuielile pentru apărare, spune Rishi Sunak, insistând că economia este suficient de puternică

_ Migrantului ilegal i se spune că nu poate rămâne în Marea Britanie după două decenii de încercări frustrante de a-l deporta

_ Noul sondaj zdrobește ideea că demnii l-ar putea învinge pe Trump prin înlocuirea lui Biden – Newsom, Kamala pierde și mai rău

_ Oamenii de știință reglează structura întanglementului într-o serie de qubiți

_ Ca tată, ca fiu? Mai gandeste-te! Oamenii moștenesc surprinzător de puțin din personalitatea lor de la părinți, arată studiul

_ Sunt medic generalist - și acestea sunt motivele pentru care renunț la muncă a o sută de persoane pe lună fără să vorbesc măcar cu majoritatea

_ Asistenta NHS dependentă de heroină, în vârstă de 35 de ani, este închisă pentru că a percheziţionat casele pentru a obţine bani pentru droguri

_ Dezvăluit: un grup de comentatori proeminenți din mass-media care urăsc Trump s-au �ntrunit săptăm�nal de doi ani pentru a stabili o strategie despre cum să-l doboare pe Trump

_ Momente tensionate la Rapid: ce a spus Cristiano Bergodi după meciul pierdut împotriva Farului / Reacția suporterilor giuleșteni

_ Aceste plante au evoluat în Florida acum milioane de ani. S-ar putea să dispară peste zeci de ani.

_ Chișinăul avertizează Transnistria: Să se abțină de la pași negândiţi

_ Clotilde Armand: Cei afectaţi de incendiul din Sectorul 1 pot suna la Serviciul Urgenţe din DGASPC

_ Tancurile Abrams donate de americani nu sunt folosite de ucraineni din cauza dronelor ruseşti

_ Democrat Math: guvernatorul NY, Kathy Hochul, încearcă să-i ajute pe navetiști, pretinzând că noua taxă îi „economisește” bani (video)

_ VIDEO | Soluția elvețienilor împotriva accidentelor - Se montează airbaguri exterioare pe tramvaie

_ Românii, avertizaţi că Franţa a ridicat planul Vigipirate la cel mai înalt nivel: „urgenţă atentat”

_ Șase elevi de gimnaziu din SUA se confruntă cu acuzații de �ura� pentru un presupus �chat online rasist�

_ Mircea Geoană amenință cu alegeri anticipate în cazul în care AUR ar urma să dea premierul: Dacă Becali preia, discutăm

_ Dave Myers a murit: Partenerul de dans „Heartbroken” Karen Hauer și Paul Hollywood conduc omagiile aduse iubitului prezentator TV Hairy Bikers după moartea sa la vârsta de 66 de ani

_ Boeing descoperă găuri „forate greșit” pe 50 de avioane 737 Max nelivrate

_ FMI aprobă noi fonduri pentru Argentina din Milei, laudă planurile ambițioase, recunoaște „moștenirea dificilă” de la socialiștii peronişti

_ Toată schimbare pentru Harry și Meghan, în timp ce aduc un fost om de relații cu dulciuri ca contact din Marea Britanie și fost as al Agenției de Talente United în echipa lor de comunicații într-o nouă schimbare

_ Un balerin celebru din Rusia a murit la 39 de ani după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

_ Declaraţia unui ministru de externe încaieră lumea: Cel care moare de foame este un idiot

_ VIDEO Teroriștii care au ucis peste 115 de persoane în Moscova voiau să fugă în Ucraina: Dezvăluirile făcute de FSB

_ Blackface Trudeau spune că există �O subminare deliberată a mass-media mainstream� de către �Teoreticienii conspirației (video)

_ Performanță de top pentru sabrerii români la Cupa Riposta: Aur și bronz obținute în competiție

_ Am înțeles greșit: Poliția Met își cere scuze pentru că „a provocat ofensă” după ce un ofițer voluntar i-a spus cântăreței creștine „să nu mai cânte cântece bisericești în afara bisericii” – deoarece ei recunosc că „s-a înșelat”

_ Comediantul Mark Normand a fost escortat în afara scenei, publicul a fost evacuat la Comedy Club aseară din New York, după ce platoul a fost întrerupt de urmărire de securitate

_ RUTH SUNDERLAND: Am aflat că am osteoporoză doar când mi-am rupt un os... nu ar trebui să fie așa

_ Mici autostopiți: oamenii de știință descoperă noi „mini-sateliți” în bacteriile marine

_ Siliciul poate influența comunitățile microbiene din câmpurile hidrotermale

_ Faceți cunoștință cu agentul democrat cu experiență pe care regimul Biden l-a plasat �n biroul lui Fani Willis pentru a-l viza pe președintele Trump - Se pare că agentul este �creierul� din spatele coluziei

_ Regele Spaniei Felipe al VI-lea vizitează un bloc de apartamente din Valencia, unde un infern mortal a ucis cel puțin 10 persoane într-o tragedie asemănătoare Turnului Grenfell

_ Obsedat sexual, prins în Capitală. Ce făcea individul în fața femeilor / Video

_ Care a fost răspunsul prințesei Anne când a fost informat că prințul William s-a născut?

_ Antrenorul Barça, Xavi, spune că va pleca la sfârșitul sezonului

_ COVER-UP: New Documents PROVE Biden DIRECTLY LINKED to Mar-a-Lago RAID | Elijah Schaffer’s Top 5 (VIDEO)

_ Propunerea Marele Observator pentru lungimi de undă lungi (GO-LoW).

_ Boomerii sunt bigoți sexiști. Generația X și-a dezamăgit copiii. Millennials se plâng în mod constant. Ce crede Generația Z cu adevărat despre tine - și ce credem noi ceilalți despre ei

_ Commie Kamala către echipa de fotbal pentru tineret: „Vei fi neînvins chiar dacă nu câștigi fiecare meci” (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182 Pag.183
Pag.184 Pag.185 Pag.186 Pag.187 Pag.188 Pag.189 Pag.190 Pag.191
Pag.192 Pag.193 Pag.194 Pag.195 Pag.196 Pag.197 Pag.198 Pag.199
Pag.200 Pag.201 Pag.202 Pag.203 Pag.204 Pag.205 Pag.206 Pag.207
Pag.208 Pag.209 Pag.210 Pag.211 Pag.212 Pag.213 Pag.214 Pag.215
Pag.216 Pag.217 Pag.218 Pag.219 Pag.220 Pag.221 Pag.222 Pag.223
Pag.224 Pag.225 Pag.226 Pag.227 Pag.228 Pag.229 Pag.230 Pag.231
Pag.232 Pag.233 Pag.234 Pag.235

Nr. de articole la aceasta sectiune: 14079, afisate in 235 pagini.