02:17
Comentarii Adauga Comentariu

Cu cine l-a înșelat Veronica Micle pe Eminescu? Orgiile cu ofițeri, poeți sau desfrâul de o noapte la conu' Caragiale l-au sfâșiat pe "Eminul meu iubit"

Iubirea de poveste dintre poetul Mihai Eminescu și "îngerul său blond", Veronica Micle, a fost în realitate una sfâșietoare, marcată de certuri, pasiune, patimă, gelozie și chiar trădare. Nu de puține ori cei doi "amorezi" s-au abandonat, pentru o noapte sau mai multe, în brațele altor parteneri.

"Draga mea Nică", "Îngerul meu blond", "Mititica mea Moți, "Eminul meu iubit" sau "Mițule băiet iubit", așa își spuneau Mihai Eminescu și Veronica Micle în lungile lor epistole, poate cel mai celebru cuplu din istoria literaturii române. Specialiștii în istoria literaturii, ca și criticii literari spun, totuși, că relația dintre Eminescu și Micle nu a fost perfectă, împlinită, așa cum este prezentată în multe lucrări de popularizare. 
 
Din contră, oamenii de litere, spun că așa cum reiese și din corespondența purtată de cei doi amorezi, dar și din mărturiile contemporanilor, realația lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle a fost una tumultoasă, istovitoare sufletește în special pentru poet, plină de criză de gelozie și trădări. Referințele cu privire la amantele lui Eminescu, sunt numeroase și clare, însuși poetul dându-se de gol cu poeziile dedicate acestora. În ceea ce o privește pe Veronica Micle, însă părerile sunt împărțite.
 
Unii specialiștii susțin că a fost victima calomniilor junimiștilor, în frunte cu Titu Maiorescu, care căutau răzbunarea. Alții spun că, din contră, văduvei lui Ștefan Micle îi plăcea cochetăria și îl tortura pe gelosul Eminescu cu escapadele ei amoroase. 
 
Mihail Eminovici amantul doamnei Micle
 
Veronica Micle s-a născut în același an cu Eminescu, la 22 aprilie 1850 în Bistrița Năsăud, în familia cizmarului Ilie Câmpeanu, un fost luptător în armata lui Avram Iancu la 1848. Persecutată de autoritățile habsburgice, mama Veronicăi își ia copilul și pleacă peste munți în Moldova, la Târgu Neamț, unde locuia într-o căsuță și lucrând ca moașă. Veronica este un școlar eminent, o tânără de o rară frumusețe, de care se îndrăgostețe unul dintre profesorii ei, Ștfean Micle. Imediat are loc și căsătoria, între bistrițeanca de 14 ani și profesorul de 44 de ani.
 
În 1872, când îl va cunoaște pe Mihai Eminescu, era deja mamă a doi copii. Întâlnirea la Viena, acolo unde Eminescu era student, a fost urmată de o dragoste la prima vedere.
 
" Îl cunoscuse la Viena, în 1872, unde plecase pentru a-și trata o eczemă. Tânăra doamnă blondă, cu părul foarte lung, ușor ciufulit, ridicat într-un coc parcă ireal, din care scăpau cu blândețe două șuvițe transparente, atrăgea atenția imediat. Naturalețea ei dovedea inteligență, știa să fie spirituală cu grație. La Viena, Eminescu o conduce prin parcuri și muzee, pe bulevarde, în împrejurimi", scrie despre această întâlnire, criticul literar, scriitorul și profesorul Costin Tuchilă, în "Punctul pe cuvânt". 
 
Veronica Micle la 22 de ani 
 
De altfel Veronica Micle rememorează această întâlnire cu poetul de care se îndrăgostise încă de când îi citise poeziile în "Convorbiri Literare". "
 
"M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut, / Te știam numai din nume, de nu te-aș mai fi știut! / Și-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu, / Să-ți închin a mea viață, să te fac idolul meu.", scria în poezia "M-am gândit" din 1883, Veronica Micle.
 
Specialiștii spun că și Eminescu a fost impresionat de tânăra frumoasă și cu o vastă cultură. De fapt, de la Viena începe relația lor de iubire. În acel moment, căsătorită cu Ștefan Micle, Veronica îl acceptă pe Eminescu ca amant. Nici nu s-a pus vreodată problema unui divorț pentru a fi cu Eminescu. 
 
"Înaripat de imaginația romantică a poetului, portretul Veronicăi Micle domină lirica de dragoste eminesciană a anilor 1874–1877, numită de unii istorici literari "perioada veroniană". Veronica e "floarea albastră", "floarea albă de cireș", "liana", "copilul cu păr bălai" etc. Mitul "îngerului blond" se născuse", adaugă Costin Tuchilă. Statutul de amant nu-i plăcea lui Eminescu, sfâșiat de gelozie și de o patima unei iubiri neîmplinite. Frecventa cu îndărătnicie casa familiei Micle, unde aveau loc seratele  literare al Veronicăi. Într-o zi reușește să se apropie din nou de soția profesorului Micle, în timp ce acesta era plecat de acasă". 
 
Eminescu student la Viena, când o cunoaște pe Veronica Micle 
 
"Ziua de 4/16 Fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieții mele. Eu am ținut pe Veronica în brațe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ține toată viața mea.", nota poetul. Din spusele specialiștilor, Veronica îl încuraja și îl iubea în secret. " Se pare că, flusturatecă cum era, Veronica si l-a apropiat pe poet de inima ei.", preciza și criticul și istoricul literar Zigu Ornea într-un articol din 1999 în "Cronica Literară". 
 
În 1876, relația lor avansează atunci când profesorul Micle nu era acasă. Sugestivă este o scrisoare, din acel an pe care Eminescu a trimis-o Veronicăi. " "De aceea sărut mâinile fără mănuși, ochii fără ochelari, fruntea fără pălărie și picioarele fără ciorapi și te rog să nu mă uiți, mai cu seamă când dormi.", scrie poetul pe 30 august 1876. Relația dintre cei doi este facilitată după 1879 și de moartea lui Ștefan Micle, Veronica rămânând văduvă și iubita oficială a lui Eminescu.
 
Veronica Micle și ofițerii
 
Iubirea dintre poet și Veronica Micle, a fost marcată spun specialiștii încă de la primele întâlniri de gelozie, durere și suferință. În poeziile lui Eminescu se vede durerea unei iubiri neîmplinite, pe care o împarte cu un soț în vârstă și totodată gelozia tânărului care aude zvonuri despre persoana iubită. Eminescu se plânge într-o scrisoare din 1876 că se simte înșelat. " 
 
"Dar cred că trebuie să sfîrsim odată că eu sunt un caprit al dumitale, și nu mai pot rămâne astfel că nu mai sunt de 16 ani, nici de 70. Ei bine, ce-ai binevoit dumneata face din mine? Mi-ai omorît orice idee mai bună în cap. Am stat aice, în acest oras pe care nu-l pot suferi pentru a te vedea en societé o dată pe săptămînă si pentru a fi ridicol în fața lumii și, ceea ce-i mai mult, în ochii d-tale. Credeam în dumneata, nu mai cred. Cine mă cunoaste cum m-ai cunoscut d-ta, cine stie, cum stii d-ta, că n-am putut iubi nici pe mumă-mea mai mult decît te-am iubit. Ce să mai continuăm, doamnă, o comedie, pe care d-ta ai stiut s-o joci bine, nu-i vorbă, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine", se plângea Eminescu. 
 
Chiar și junimiștii care spunea că au grijă ca poetul să nu ajungă o bătaie de joc, spuneau că Veronica Micle, umbla și flirta cu ofițerii prin parcul ieșean Copou, un loc popular de promenadă. " Amorul lor ajunsese destul de departe și poetul trăia amara, dezamăgitoarea concluzie că iubita este o femeie ușoară și o părăsește. Într-o altă epistolă, din acelasi an 1876, redactată în franțuzește, reiese că, atunci când Veronica se plimba prin parc (Copou) era "în societatea de ofiterași a unei artilerii considerabile prin mustățile sale mari", scria în 1999, Zigu Ornea.  
 
Nici Veronica Micle, nu neagă într-o scrisoare către Eminescu că-i plăcea să cocheteze, fiind o a doua natură a acesteia. " Azi ți-am mai scris o scrisoare, neștiind că voi primi un răspuns de la tine, tu iară începi cu gelozia ta tradițională și de tristă amintire. Bine Mițule, nu recunosti tu că hachițele cochetăriei mele e o consecvență naturală și e mai mult o compensație și mai bine zicând un cer mai senin dupa o lungă suferintă fizică și sufletească care am avut-o toată iarna și îți spun drept mai umplu pustiul vieții care-l (n.r. o porțiune de text lipsește) dar o nițică cochetarie dă-mi voie să o practichez, e ceva atât de înnăscut în mine și care nu e deloc afectat", scrie Veronica Micle lui Eminescu pe 15 martie 1880. Apoi și Iacob Negruzii, a insinuat  în 1883 că Veronicăi nu-i păsa de internarea lui Eminescu în spital, după ce suferise o criză maniaco-depresivă, fiind ocupată cu un ofițer. 
 
Veronica Micle și conu ’Caragiale
 
Din 1877, Eminescu pleacă la București, unde lucrează ca redactor la "Timpul". Veronica Micle rămâne la Iași. Eminescu se îndrăgostește de Mite Kremntiz, secretara personală a regelui Carol I și îi răspunde rareori Veronicăi la scrisori, primind numeroase reproșuri. Între timp cei doresc să se căsăstorească, efort zădărnicit de junimiști. " Cercul junimist se împotrivește căsătoriei, invocând, între altele, flacăra poeziei ce trebuie ținută trează prin suferință. Conform mărturisirii Virginiei Micle, în mai–iunie 1880, Veronica Micle are un copil de la Eminescu, născut mort. Din vara aceluiași an până în decembrie 1881 urmează o ruptură, ce aduce și mai multă mâhnire în sufletul poetei", scrie Costin Tuchilă. 
 
Propriu-zis Eminescu s-a gândit și ca Veronica printr-o căsătorie să nu-și piardă pensia de văduvă, iar el simplu redactor la "Timpul" nu avea bani să o întrețină. Aventurile lui Eminescu, cu Mite Kremnitz și Cleopatra Lecca, fiica pictorului Lecca, dar și idiferența lui Eminescu, care nu răspundea la scrisori sau evita să vină la Iași să o întâlnească, spun specialiștii ar fi determinat-o să accepte avansurile lui Caragiale, coleg al lui Eminescu la "Timpul" și un "Don Juan" fără scrupule. 
 
"Eminescu nu prea răspundea la epistolele Veronicăi, deși scrisorile ei erau ardente. ("cît pentru mine, tu ești și vei fi pururea iubitul meu ideal", îi notifica la 7 noiembrie 1879). Îl chema la Iași insistent. Dar el nu venea, inclusiv la banchetul aniversar al Junimii. Și, brusc, ușurateca Veronica, plictisită să-l tot aștepte pe Eminescu, îl întîlnește la Iasi pe Caragiale, între care se înfiripă o relatie sentimentală, cum să-i spun? - corporală. Se pare că Eminescu a aflat - viitorul dramaturg nu făcea secrete din cuceririle sale - și relatiile epistolare parcurg o perioadă glacială, ea amenintîndu-l pe Eminescu, la 27 iunie 1880, că într-o lună îi va distruge scrisorile", scrie, în "România Literară", Zigu Ornea. 
 
Lui Ion Luca Caragiale ii placea compania femeilor
 
De altfel, Veronica îl cunoscuse pe Caragiale încă din perioada când acesta lucra la "Timpul". Îi făcuse cunoștință chiar Eminescu, când Veronica îl vizitase la București. Apoi Caragiale este numit pentru o scurtă perioadă revizor școlar, în Moldova pe circumscriția Neamț-Suceava. În tot acest timp, deși prieten al lui Eminescu, Caragiale, spun specialiștii nu ezită să o curteze insistent pe Veronica Micle și îl critică pe poet, chiar într-o perioadă în care cei doi erau certați. Se pare că și Veronica Micle, supărată de infidelitățile și indiferența lui Eminescu, cedează lui Caragiale, petrec o noapte fierbinte de amor și mai mult dect atât îi povestește de boala lui.  
 
Primul care îl informează pe Eminescu despre infidelitatea Veronicăi este Scipione Bădescu, un ziarist botoșănean prieten al poetului. Și totuși Eminescu află în detaliu tot ceea ce s-a întâmplat între Micle și Caragiale în 1880 când îl vizitează pe Titu Maiorescu.
 
"Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâșierea de care știi că ți-o pricinuiși, dar aceea pe care ți-ai ales-o drept tovarășă de viață nu merită această cinste… n-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena altora, a fost și a lui Caragiale. A avut-o și el. Mi-a mărturisit chiar el.» Parcă îl văd și acum. Eminescu și-a dus mâna la gură a zis «Canalia!» Apoi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut.", i-a destăinuit Titu Maiorescu,acest moment lui Ioan Alexandru Brătescu Voinești.  
 
Veronica Micle în pragul căsătoriei cu un alt poet
 
După refuzul lui Eminescu de a se căsători și mai ales după ce acesta îi răspundea din ce în ce mai greu la scrisori, Veronica Micle ar fi fost în pragul căsătoriei cu un poet bucureștean, Iuliu Roșca. Cel puțin acesta așa se lăuda în societate. "A mai venit, curînd, episodul sentimental Iuliu Roșca, care răspîndea zvonul că nutrea gînduri matrimoniale", scria Ornea. Cu toate acestea, nu se știu foarte multe detalii despre această relație a Veronicăi Micle. Eminescu a trecut repede peste moment.
 
"La 26 decembrie 1881, ajunsă la Iași, îi declară, totusi, că nu poate trăi fără el, poetul, si ori vine ea la Bucuresti, ori el la Iași. Eminescu îi răspunde la 28 decembrie 1881, anunțînd-o că a avut o altercație, în societate, cu Caragiale si că dacă, la o revenire a Veronicăi, nu-i va înapoia corespondenta, atunci îi va cere satisfactie, semn sigur că poetul stia de episodul sentimental cu viitorul dramaturg și acum îi ținea ei partea", preciza criticul literar.
 
Dedicată lui Eminescu
 
În cele din urmă istoricii literari și criticii spun că Eminescu a iertat-o pentrua ventura cu Ion Luca Caragiale, mai mult decât atât o scosese nevinovată și s-a apucat să recupereze corespondența ei cu dramaturgul din Haimanale. Mai mult decât atât are loc o ceartă cumplită între Eminescu și Caragiale.  Ar mai fi urmat un episod amoros al Veronicăi Micle cu poetul bucureștean Iuliu Roșca, peste care Eminescu trece cu ușurință și aproape se căsătorește cu Veronica Micle.  Boala ca și argumentele junimiștilor îl fac pe poet din nou să renunțe. 
 
"Se pare că, după incidentul Caragiale, Maiorescu însusi i-a atras atentia poetului despre usurătatea totală si depravarea Veronicăi. Corespondenta dintre cei doi amanti a continuat totusi, inclusiv deplasările ei la Bucuresti, el plîngîndu-se, la 21 februarie 1882, că are "o cumplită nevralgie la cap". Dar ea tot insista, inclusiv vorbind de căsătorie. Încît, la 28 februarie 1882, Eminescu îi scria acea tulburătoare scrisoare de refuz ("Bolnav, neavînd nici o pozitie socială sigură prin care să-ti pot pregăti un trai modest si poate fericit alături de mine; sărac, precum stii că sunt, si avînd pururea grija zilei de mîine, tu crezi că as putea fi atît de nelegiuit să pot veni lîngă tine si să nu vreau să viu", scria Zigu Ornea în 1999. 
 
Ultima fotografie din 1886 a Veronicăi Micle
 
Chiar și cu acest refuz și după o perioadă în care Eminescu a făcut numeroase tratamente, căzând în cumplitele episoade maniacal-depresive, fiind dus și la Viena în acest scop, Veronica Micle îl caută. Mai precis la Botoșani, acolo unde poetul s-a retras din 1887 în grija surorii sale Harrieta, care culmea și aceasta o considera pe Veronica Micle, de starea de suferință a fratelui ei. În cele din urmă la Botoșani trăiește un ultim episod de iubire cu Eminescu. În 1888 se întorc la București și stă alături de poet până acesta moare. Nu-i supraviețuiește și se sinucide la mănăstirea Văratec unde s-a retras după moartea lui Eminescu. Pe 4 august înghite arsenic și moare în chinuri după 24 de ore la 39 de ani. 
 
Veronica Micle victima calomniilor ?
 
Sunt specialiști care spun că toate cochetăriile lui Veronica Micle nu sunt decât răutăți și bârfe ale junimiștilor, care o disprețuiau pe iubita lui Eminescu pentru un conflict mai vechi al acesteia cu Titu Maiorescu. Mai precis este martoră într-un proces în care Titu Maiorescu era acuzat de hărțuirea unei eleve. " În 1864, Veronica Micle și mama ei apăruseră într-un proces răsunător intentat vanitosului critic. Președinte al Comitetului de inspecțiune școlară, Maiorescu era învinuit de "fapte scandaloase" în care era implicată subdirectoarea Școlii Centrale de fete, domnișoara Emilia Rückert. Făcând parte, prin soțul său, din cercul simpatizanților Școlii Ardelene din Blaj, adversari ai lui Maiorescu, Veronica Micle susține cu înverșunare acuzația, poate reală.", scrie Costin Tuchilă.
 
 Titu Maiorescu nu a văzut cu ochi buni relația dintre Eminescu și Veronica Micle
 
De atunci Maiorescu, achitat în acel proces, fiind ajutat și de avocați importanțide la București ar fi căutat să se răzbune pe Veronica Micle prin orice mijloc. De altfel Iacob Negruzzi îi ținea hangul, spun specialiștii, și răspândea bârfe despre cochetăriile Veronicăi. Unii specialiștii spun că bistrițeancă de fapt i-a fost credincioasă lui Eminescu. " Nici relația lui Eminescu cu Mite Kremnitz, secretara particulară a regelui Carol, nici dragostea pentru Cleopatra Poenaru-Lecca, nici curtezanii insistenți, între care poetul bucureștean Iuliu I. Roșca, cu care poartă o elegantă corespondență, nu o putuseră clinti. 
 
"Preferă să fie metresa lui Eminescu decât nevasta unui prinț", avea să spună mai târziu fiica Veronicăi, Virginia Micle. Fugara aventură a Veronicăi Micle cu Caragiale, purtarea îndoielnică a acestuia sunt folosite cu dibăcie de dușmanii celor doi mari îndrăgostiți ai literaturii române", arată același Tuchilă. Iar o bună dovadă, este spun susținătorii nevinovăției lui Micle, este faptul că s-a sinucis în lipsa lui. Totodată scrisorile prin care îl anunța pe Eminescu că îi place să cocheteze, spun unii critici erau ticluite pentru a-i ațâța gelozia și pentru a se răzbuna pentru aventurile lui Eminescu, printre altele cu "năsoasa de Mitte".
 
Vă recomandăm să citiți și următoarele știri:
 
 
 
 



(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Breitbart News: "Bil Gates bea rahat uman la propriu și se preface că e om de știință"

BBC. Mai rău ca la bolșevici. 8% din personal și manageri Trebuie sa fie Homosexuali, 12% Trebuie să fie Handicapați, 20% Trebuie să Nu fie englezi ci Negrii, Asiatici sau alți Minoritari Etnici. Se vor lua măsuri împotriva "Deviației Inconștiente".

SUA. Ce au mai pus la cale Biden și Progresiștii. Viața copiilor americani în temeiul "Legii egalității" va fi groaznică

MIZERABIL. SUA. Cu o majoritate de un singur vot Curtea Supremă din SUA a decis să nu investigheze nici un caz de Fraudă Electorală făcută de progresiștii lui Biden. Doi judecători numiți de Trump au votat cu Progresiștii inclusiv ipocrita judecătoarea Amy

BILDERBERGUL TIMMERMMANS VREA SĂ LE DEA LOVITURA DE GRAȚIE MINERILOR DIN ROMÂNIA cu ajutorul slugilor rețelei progresiste ce conduc Guvernul Soroșist de la București. Timmermans SOMEAZĂ România: România trebuie să PUNĂ CAPĂT folosirii cărbunelui

COVID. Cum să vă dați seama dacă erupția copilului dumneavoastră poate fi MIS-C: Oamenii de știință dezvăluie tipurile de erupții cutanate pe care părinții ar trebui să le aibă în vedere în bolile inflamatorii rare legate de coronavirus

CRIMĂ. Soroșiștii vor închide Minele. "Green Deal"-ul cioclilor progresiști de la conducerea UE va închide minele din Valea Jiului și Oltenia. Guvernanții trădători au semnat măcelul. 15.000 de mineri vor rămâne muritori de foame

ISRAEL. Parlamentul israelian a autorizat miercuri Ministerul Sanatatii sa comunice altor autoritati identitatea persoanelor nevaccinate, suscitand ingrijorari in ceea ce priveste respectarea vietii private a cetatenilor care refuza sa se vaccineze

ROMÂNIA. Cele trei scenarii de evolutie a pandemiei anuntate de autoritati: toate prevad o crestere a numarului de cazuri. Scenariul 3 prevede că vom ajunge din nou la 10.000 de cazuri oficiale pe zi

Dezastrul al lui Mourinho la Tottenham. Încrederea și forma au dispărut, Bale abia e folosit, Dele și alții sunt înstrăinați și ÎNCĂ ei cred că este cel mai bun antrenor din lume ... 10 motive pentru care sezonul lui Tottenham a cedat sub Jose

GERMANIA. VIOLENȚĂ MARXISM-PROGRESISTĂ DE STRADĂ. Stephan Schwarz, candidat Alternativa pentru candidatul Germaniei (AfD) a fost internat în spital după un atac brutal al militanților progresiști Antifa

SUA. Deputata Lauren Boebert: "Progresiștii jertfesc drepturile femeilor pe 'Altarul ideologiei de gen' "

Jurgen Klopp „ar putea ÎNCHEIA cu Liverpool de vara viitoare pentru a deveni următorul manager al Germaniei”, scrie BILD care sugerează că șeful lui Liverpool este de două ori mai probabil să plece în comparație cu varianta de a rămâne pe Anfield

Chiar și moliile se bucură de lumina roșie. Lumina roșie slabă mărește activitatea sexuală, făcând bărbații mai sensibili la mirosurile provocate de femei

PARIS, VARA LUI 1927. VIDEO. Imagini incredibile colorate îi arată pe parizienii anilor 1920 furând săruturi pe străzi, dansând în parc și luând masa în cafenelele aglomerate. Gripa Spaniolă trecuse...

Vânătorul de tigri din Tasmania susține că are dovadă că marsupialul nu este dispărut - și promite să lanseze fotografii ale unei întregi familii de tilacine

ITALIA. Zeci de profesori sunt bolnavi după ce au primit vaccinul Astra-Zeneca împotriva coronavirusului

INCENDIUL DE LA MARIUS NASTA. VIDEO. Șoșoacă l-a luat la întrebări pe Soroșistul Vlad Voiculescu care a fugit ca un șobolan, fără să răspundă la întrebări, după care Soroșistul a pus ILEGAL, bodyguarzii spitalului să o oprească pe Senatoare.

SUA. Biden numește în noua sa administrația progresistă indivizi care susțin Schimbarea Sexului la Copii prin operații de schimbare de sex și administrarea de Hormoni care să blocheze pubertatea

SUA: Cenzura Progresistă Devine Paranoică. Congresmani Progresiști întreabă prin scrisori oficiale firmele de Cablu TV, "de ce nu cenzurează ?" posturile de știri conservatoare.

E valabil și pentru România? CHINA. Femeie rămase singure ar trebui să-și găsească bărbați de la țară - Studiu

QATAR. Jucătoarele de volei pe plajă vor să boicoteze turneul din Qatar pentru că arabii le-au interzis să joace în Bikini

COMENTARIU Marius Oprea | Neomarxiștii din USR-PLUS și lupta lor cu Biserica și Dumnezeu

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

NE VOR BĂGA AN DE AN CODURI messengerRNA ÎN CELULE? Vom avea nevoie de vaccinuri Covid pentru totdeauna? Guvernul Brtitanic arată că revaccinarea poate „deveni o parte obișnuită” a luptei împotriva bolii

PARANOIA NOUL MARXISM-PROGRESISM face ravagii în SUA. Studenții progresiști de la Universitatea Washington, cer eliminarea statuii lui George Washington pentru că perpetuază „Supremația Albă”

SPANIA. Ultima statuie a Generalului Franco a fost dărâmată de Progresiști.

Ce arată primul studiu privind imunizarea post-vaccin COVID. Ce se întâmplă cu persoanele care nu au trecut prin infecție și se vaccinează. Ce recomandă specialiștii autorităților

Galați: Bărbat decedat în fața apartamentului familiei; el avea interdicție de a se apropia de aceasta

UE NOUA URSS. Nicușor Constantinescu, dezvăluiri din pușcărie: Comisarii europeni dictau câștigătorii licitațiilor. Lista cu cei ce trebuiau arestați venea tot de la Bruxelles

Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 februarie. Peste 3.000 de cazuri noi COVID-19 și 70 de decese. Bilanț complet

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

ZF Power Summit: România poate să fie polul eolian și fotovoltaic al UE

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

CITATUL ZILEI

Au apărut ochelarii cu care cicliștii pot vedea în spate

Cozmin Gușă, reales în funcția de președinte al Federației Române de Judo

William Burns, desemnat director al CIA: SUA trebuie să contracareze China, un "adversar autoritarist"

China declară solemn victoria în eliminarea sărăciei absolute. Peste 3.000 de persoane și grupuri au fost premiate pentru ajutor

O lucrare de Van Gogh, rar văzută, va face turul muzeelor din Londra, Amsterdam și Paris

Fotbal: Manchester City, cu un pas în sferturile Ligii Campionilor, după 2-0 cu Moenchengladbach, la Budapesta

HOROSCOP 25 februarie. Venus intră în Pești. Marea dragoste bate la ușa acestor zodii

SUA: Biden a revocat interdicții de viză impuse de Trump pentru solicitanți de carte verde și lucrători temporari

Portugalia l-a nominalizat oficial pe Antonio Guterres pentru un al doilea mandat de secretar general al ONU

Robotul Spot pus să tragă cu arma. Creatorii lui au criticat evenimentul

SUA: 83% dintre suporterii președintelui Donald Trump sunt convinși că Biden și Rețeaua lui Progresistă AU FURAT MASIV la Alegerile Prezidențiale din SUA.

Tenis: Ashleigh Barty, accidentată, a declarat forfait pentru turneul de la Doha

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 februarie

Google Pay va va disponibil doar pe aplicație, iar transferurile de bani vor fi taxate

Cod galben de ceață densă și ghețuș în 16 județe, joi dimineața

Sistemul de plăți al Rezervei Federale a SUA a căzut timp de câteva ore

Marea Britanie a anunțat că va autoriza din nou utilizarea plasmei de sânge britanică la fabricarea medicamentelor, la 23 de ani după ce a interzis-o

SUA promite publicarea unor noi informații despre asasinarea lui Khashoggi

Ungaria, prima țară din UE care a cumpărat vaccinul chinezesc Sinopharm

Adrian-Ștefan Cîrstea și Csongor Oltean - numiți secretari de stat la Ministerul Tineretului și Sportului

Fotbal: Real Madrid a smuls victoria la Bergamo (1-0), în optimile Ligii Campionilor

Mărțișoarele la școală, mărul discordiei în pandemie

Ochii pe mine! Raluca Kișescu, Business Consultant și scriitoare: "Visez să fac lucruri care să conecteze oameni și culturi. Visez să pun generațiile împreună!"

Florin Cîțu, mesaj pentru pentru bugetari: Anul acesta nimeni nu va fi dat afară

Ion Cristoiu: Cum vrea să fie PNL fratele mai mare în Coaliția de Centru Dreapta


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 413, afisate in 7 pagini.



ieri 06:44 CITATUL ZILEI