15:48
Comentarii Adauga Comentariu

Olt: Afaceristul Remus Rădoi, sub control judiciar pentru că a condus un autoturism având permisul suspendat

Procurorii din Caracal au dispus, sâmbătă, măsura controlului judiciar față de omul de afaceri Remus Rădoi, reținut vineri de polițiști după ce a fost prins conducând un autoturism deși are permisul suspendat, potrivit unor surse judiciare.

Afaceristul Remus Rădoi din Caracal a mai fost prins conducând un autoturism, deși avea permisul suspendat, și în prima parte a lunii martie.

Vineri, bărbatul a fost depistat în trafic de către un echipaj de poliție din Caracal, care verifica modul de respectare a restricțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare.

"În urma activităților desfășurate în teren, polițiștii rutieri au depistat la intersecția dintre Calea București cu strada Răsăritului, din municipiul Caracal, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Redea, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat. În urma cu 10 zile, polițiștii Serviciului Rutier Olt au întocmit un dosar penal pentru sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, întrucât aceeași persoană a fost depistată conducând un autoturism pe raza comunei Slătioara, având permisul de conducere reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce", au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Sâmbătă, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de bărbat.

Remus Rădoi este afaceristul care administrează două firme de pază la care ar fi apelat fostul adjunct al IPJ Olt Nicolae Alexe, pe 25 iulie, pentru găsirea Alexandrei Măceșanu. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

VIDEO | Ce s-a întâmplat azi-noapte în Centrul Vechi, odată cu redeschiderea teraselor. Cum au petrecut românii în țară: "E ca un fel de An Nou pentru noi.Revelion"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Fluierul sau Justițiarul nu vor primi și nu vor lua niciodată bani de la Guvern.Dar Digi24, Antena3 sau Realitatea?Diferența dintre PRESA INDEPENDENTĂ și slugile propagandiste din Presa care pupă zilnic fundul guvernanților.Cine va primi bani de la Guvern?

ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI. Dezvăluirile lui Ștefan Andrei - Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceaușescu - despre rețeaua de Spioni KGB GRU și NKVD ai Moscovei din partidul Comunist Român - Rețea care l-a ucis pe Nicolae Ceaușescu

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

Alertă de grad 0 la Casa Albă. Donald Trump a fost dus de Secret Service într-un buncăr

Ion Cristoiu: Când USR se coboară la nivelul PRM-ismului otova din primii ani postdecembriști

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară

PRIM MINISTRUL LUDOVIC ORBAN DESPRE VICE-PRIM MINISTRU RALUCA TURCAN: "Nu este necesar să treacă PRIN PATUL NIMĂNUI pentru a ajunge în funcții publice. Am dat exemplul doamnei Raluca Turcan"

SUA: Joe Biden a mers la locul unei manifestații împotriva rasismului

Confruntările violente dintre protestatari și forțele de ordine continuă în SUA

VIDEO Scene de groază în SUA. Un camion URIAȘ a intrat în protestatari

HOROSCOP 1 IUNIE 2020: Săptămâna se deschide cu o veste mai puțin bună, iar ziua de luni se încheie într-o notă pozitivă

CITATUL ZILEI

FOTO VIDEO "Cârcotașii" au îmblânzit Vestul Sălbatic: promo filmat pe platourile peliculei "Cold Mountain"

VIDEO Practica SÂNGEROASĂ a poliției din SUA. Moartea lui George Floyd n-a fost întâmplătoare. "Ia-ți naibii genunchiul de pe gâtul lui"

ULTIMELE 30 DE MINUTE din viața lui George Floyd, redate pas cu pas. De la o hârtie de 20 de dolari, la moartea unui om VIDEO

Noul coronavirus își pierde din putere, spune un recunoscut medic italian

Siria: Cinci luptători proiranieni uciși într-un bombardament în estul țării (OSDO)

VIDEO | Patru turiști s-au întâlnit cu un urs pe un traseu din Bușteni

SUA: Stare de asediu la Washington după noi manifestații lângă Casa Albă

Guță de la Washington ne dă indicații prețioase. Mesaj al ambasadorului SUA privind alegerile locale. Pe cine trebuie să voteze românii

OPINII ÎMPOTRIVA VACCINĂRII CU FORȚA. Medicul Anca Nițulescu se opune vaccinării cu forța.

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Coronavirus în România LIVE UPDATE 1 iunie: Suntem pe trendul descendent. A fost raportat cel mai mic număr de noi cazuri din ultimele două luni

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Zâmbetul e contagios. De-aia, ne trebuie masca...

O jurnalistă a orbit pe viață, după ce a fost atacată de poliția din SUA. Zeci de reporteri au fost răniți, deși s-au legitimat

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Rusia după succesul Tesla-NASA cu Space X. Va lansa cea mai MARE rachetă din lume, SARMAT

Şi-a prins fiica de 16 ani în pat cu un băiat! Reacţia mamei a fost extrem de dură

SUA: Donald Trump anunță că va înscrie mișcarea "Antifa" pe lista organizațiilor teroriste

PATE DE PORC CU COVID? Să redeschidem economia ca să ne reinfectăm! 6 angajați ai SCANDIA FOOD Sibiu găsiți infectați. CINE RĂSPUNDE DE SĂNĂTATEA ANGAJAȚILOR? GUVERNUL? PATRONUL? AMBII?

Ce venituri au avut Barack și Michelle Obama în 2013

">

La 94 de ani, Elisabeta a II-a călărește în curtea castelului. Prima apariție a reginei după 3 luni de izolare

Ultima seară de stat acasă, prima noapte de distracție la terasă / Câteva străduțe din Centrul Vechi au reînviat din primele ore de "relaxare" | VIDEO

Terasele se deschid astăzi, dar patronii ies pe pierdere. "Când deschizi la 20% din capacitate, e un cost, nu un profit"

SUA trimite Braziliei două milioane de doze de hidroxiclorochină

China raportează cele mai multe cazuri de COVID-19 din ultimele trei săptămâni

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 1 iunie: SUA trimite Braziliei două milioane de doze de hidroxiclorochină / China raportează cele mai multe cazuri din ultimele 3 săptămâni

COMENTARIU Marius Oprea: Vom ajunge să spunem "mai bine-n pandemie, decît în sărăcie"

CORONAVIRUS. România înregistrează un noul val în creștere a numărului de infecții. Care sunt Vârfurile epidemiei pe fiecare județ?

CORONAVIRUS. Bilanțul făcut de medicul Virgil Musta după 3 luni de pandemie: "97% din cei care au murit aveau cel puțin o boală asociată"

România alocă cele mai mici sume din UE pentru prestațiile familiale

Ana Baniciu a pozat fără SUTIEN. "Am corpul unei femei şi emoţiile unui copil!" FOTO

Ciolacu, despre poza din biroul premierului: Orban ar fi trebuit să demisioneze de îndată

CULMEA NESIMȚIRII ȘI A CENZURII. După ce a închis 14 site-uri, șeful Guvernului care a impus Cenzura declară cu Nesimțire de Ziua Mondială a Libertăţii Presei. "Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa va rămâne"

"În puii mei", din nou în grila Antenei 1: când începe sezonul și ce spune Bendeac

SUA: Un camion a forțat trecerea printre manifestanți la Minneapolis, șoferul arestat

ŞOC. Beyonce de România, nud în paginile unei reviste de bărbaţi FOTO

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

COMENTARIU Adrian Onciu: EXCLUSIV! Stenograma petrecerii de la guvern de ziua lui Orban

SOLUȚIA FINALĂ DATĂ DE GUVERNUL CIOLOŞ CELOR FĂRĂ VENIT. N-AI NICI UN VENIT, MORI LA UŞA SPITALULUI. Românii fara venituri vor fi obligați să achite contribuția de asigurări de sănătate la spitalizare pe 7 luni

Astronautul Doug Hurley s-a lovit la cap în momentul întâlnirii cu colegii săi de pe Stația Spațială


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 310, afisate in 6 pagini.



ieri 23:59 Războiul rece
ieri 05:51 CITATUL ZILEI