Tranzacții de peste 637 milioane lei, joi, pe BVB; BCR a emis obligațiuni de 600 milioane lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis cu o evoluție mixtă a indicilor ședința de joi, iar rulajul a depășit 637 milioane de lei după ce BCR a emis obligațiuni în valoare de 600 de milioane de lei.
Cât privește tranzacțiile cu acțiuni, titlurile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacționate, generând schimburi de 8,79 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom (6,92 milioane de lei) și ale Băncii Transilvania (3,94 milioane de lei).
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Casa de Bucovina - Club de Munte, care s-au apreciat cu 5,98%, urmate de cele ale Mecanica Ceahlău (4,49%) și Electromagnetica (2,5%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile COMCM Constanța (-4,3%), Artego (-2,6%) și Mecanica Fină (-1,64%).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,31%, ajungând la 9.779,39 puncte. BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a consemnat o scădere cu 0,30%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,11%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a consemnat o apreciere de 0,26%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creștere cu 0,40%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluția celor 10 companii energetice și de utilități, a închis în scădere cu 0,33%.
Banca Comercială Română, având rating BBB+ acordat de Fitch, a anunțat, în 18 noiembrie, că intenționează să organizeze întâlniri cu investitorii cu privire la o potențială emisiune inaugurală de obligațiuni de tip Senior Non Preferred denominată în lei, ce ar putea fi lansată în funcție de condițiile pieței.
BCR preciza, la momentul respectiv, că emisiunea urmează să aibă un rating acordat de Fitch.
Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu