17:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ A fost aprobată vânzarea a 25% din acțiunile lui Manchester United

A fost aprobată vânzarea a 25% din acțiunile lui Manchester United

Acordul de 1,25 miliarde de dolari, prin care preşedintele grupului Ineos va investi de asemenea 300 de milioane de dolari în infrastructura clubului şi va prelua controlul operaţiunilor fotbalistice ale clubului, a fost încheiat în decembrie, conform Agerpres.

"Achiziţia de către Sir Jim Ratcliffe a 25% din Manchester United FC şi o investiţie suplimentară de 300 de milioane de dolari în club au fost aprobate de Consiliul Premier League după finalizarea OADT", se arată într-un comunicat.

"Consiliul de administraţie a fost de acord cu schimbarea structurii de proprietate a clubului săptămâna trecută, iar acest lucru a fost acum ratificat oficial de un grup independent de supraveghere. A fost de asemenea semnată Carta proprietarilor din Premier League. Premier League aşteaptă acum confirmarea încheierii tranzacţiei", se arată în comunicat.

Federaţia engleză de fotbal trebuie să ratifice investiţia miliardarului în vârstă de 71 de ani la United, însă acest lucru este văzut ca o formalitate.

Ratcliffe, care este din copilărie suporter al acestei echipe, a ajuns la un acord de Crăciun cu proprietarii americani ai clubului, familia Glazer, pentru cumpărarea a 25% din acţiunile lui Manchester United şi "responsabilitatea pentru gestionarea" afacerilor legate de fotbal.

Manchester United, unul dintre cele mai titrate cluburi din Anglia, este acum pe locul 6 în Premier League, competiţie pe care nu a mai câştigat-o din 2013. Echipa nu a mai cucerit Liga Campionilor din 2008.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Călin Georgescu are dreptate: O companie din Elveția are cele mai multe nave din Europa, peste 800 de nave

Primele douăzeci de companii maritime din lume

Încă unii care au încălcat grav legea executând o Lovitură de Stat: Biroul Electoral Central (BEC) nu are dreptul de a anula complet alegerile la nivel național.

Căcărău din Isaccea alias Crin Antonescu vorbește de eliminarea stalinistă a candidaților ca și cum ar scuipa guma din gura. Nu ți-e rușine Căcărău?

_ Explosion Rocks Portul din Miami

_ Președintele Biden nu trebuie să �ncurajeze migrația ilegală �n masă din Haiti

Evenimentul Zilei niste lichele care în frunte cu Andronic și Curelea aplauda lovitura de stat și mârșăvia prin care oamenilor li s-a luat dreptul la vot

_ Ne-am mutat pe o barcă de canal... iată de ce am decis să facem pasul - și cum arăta prima noastră zi la bord

_ National Lottery launches one million lottery tickets in TEAM Romania campaign dedicated to Paris Olympics

_ Industria de transport maritim pledează ONU pentru „prezență militară sporită” pe măsură ce haosul maritim se extinde

_ Ministry of Education, UNICEF will start project promoting students' well-being

_ Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru turneul de tenis ATP 500 de la Barcelona

_ „Nici o viață nu a fost salvată” de injecțiile cu vaccinul COVID-19 spune omul de știință Denis Rancourt – VIDEO

_ Acum, șeful oficiului poștal este acuzat că a indus în eroare parlamentarii „de cel puțin două ori”, deoarece este cercetat pentru comportamentul său

_ Poliția declanșează o anchetă după ce un bărbat și o femeie în anii 70 au fost descoperiți morți în casă din Stoke

_ Spitalul 'Sfânta Maria' pregătește primul transplant de tub digestiv din România - Apel către Consiliul General al Capitalei

_ Serviciul de Informații Externe al Rusiei a avertizat despre o intervenție NATO de 100.000 de milioane în Ucraina

_ Telescopul Condor dezvăluie o nouă lume pentru astrofizicieni

_ Klaus Iohannis are întâlniri miercuri cu Roberta Metsola și cu europarlamentarii români

_ Urmăriți: Un reporter sportiv de lungă durată continuă dezordinea anti-Trump, numește adepții un �cult toxic� �n direct pe CNN

_ Putin îi face cadou lui Kim Jong Un o limuzină rusească de lux

_ Reducere timpurie de Black Friday – Prețuri speciale și reduceri uriașe la MyPillow cu cod promoțional TGP!

_ Ecologizarea urbană poate duce la o creștere a agenților patogeni zoonotici transportați de rozătoare

_ Lila Moss își prezintă frumusețea eterică în ansambluri florale în timp ce pozează o furtună într-o ședință foto cu tematică country engleză pentru British Vogue

_ Noua metodă de etichetare oferă o interfață bioadezivă pentru senzorii marini pe specii diverse, moi și fragile

_ Capodopera din secolul al XVII-lea care a fost una dintre cele trei picturi în valoare de 10 milioane de lire sterline furate de la Universitatea Oxford este returnată după ce a fost recuperată de la un dealer de artă din România

Cineastul italian premiat Paolo Taviani a murit

_ „M-am îndrăgostit de super-chirurgul fantasist care a promis că Papa se va căsători cu noi și Elton John va juca la nunta noastră”: în momentul în care jurnalistul de investigații Benita Alexander și-a dat seama că a fost păcălită te va lăsa uluit

_ Prima țară care îi pedepsește direct pe gardienii lui Navalnîi: încep să fie vânați rușii de rând

_ VIDEO | 'Orașul fantomă' deținut de regele Charles: stațiunea cu hotel de 7 stele a devenit o ruină, în loc să fie 'perla' turismului

_ Zelenski minimalizează pierderea oraşului Avdiivka şi cere un sprijin mai rapid

_ Trucurile secrete ale limbajului corpului pentru a „hack oamenii” și a-i face instantaneu atrași de tine

_ Gladiator II prezintă o bătălie navală desfășurată în Colosseum. Aceste spectacole brutale s-au întâmplat cu adevărat

_ Pensionarii în vârstă de 88 de ani vor fi expulzați din casele lor, deoarece compania de îngrijire „caută să folosească proprietăți ca locuințe temporare pentru persoanele fără adăpost”

_ FOTO | Centre comerciale istorice din București urmează să se transforme: Clădirile din 'epoca de aur' vor avea un alt rol

_ Actrița Broadchurch este de nerecunoscut în timp ce se transformă într-un cupru fără prostii pentru serialul de comedie ITV - poți ghici cine este?

_ Traian Băsescu: Georgescu e un șarlatan care se vede Mesia. A avut afaceri cu Mazăre și Nicușor Constantinescu

_ FARRAH STORR: Masculinitatea a fost asediată în ultimul deceniu și băieții s-au săturat de ea. Așa că cel mai rău lucru pe care să le spui este... să fii mai mult ca fetele!

_ Faceți cunoștință cu Sophie Rain, tânăra vedetă OnlyFans care a câștigat 43 de milioane de dolari într-un an

_ Legislația stângii va distruge democrația americană

_ Adina Vălean, despre data aderării României la Shengen: 'Cred că, de fapt, nimeni nu ştie, poate doar Austria'

_ Echipele sunt pregătite pentru al treilea război mondial

_ Ce este energia întunecată? În interiorul universului nostru accelerat și în expansiune

_ Leo Hohmann: Raportează solicitările de limitări ale călătoriilor aeriene

Pentru prima dată în 34 de ani se joacă pe față: SOROȘ CONTRA RESTUL ȚĂRII

_ „Trebuie să se vorbească despre asta mai devreme”: Unii copii au menstruație la 8, cu ani înainte ca menstruația să fie predată la școală

_ Fostul campion mondial de F1 schimbă șoc cariera după ce a părăsit sportul

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ GEORGE FRIEDMAN: Pescuitul şi cel de-al patrulea ciclu instituţional

Sorina Matei despre Lovitura de Stat : Care Putin? Sistemul de la noi se comporta MAI RAU ca Putin

_ Exxon amenință că va scoate miliarde de dolari în investiții climatice din UE

_ Refacerile clasicelor TV britanice care sunt MAI BUNĂ decât originalele și unde să le vizionați în streaming (și emisiunile care au fost mai bune prima dată)

_ Judecătorul Joe Brown se oprește cu Barack Obama și �Lowdown Scummy Bastard� și �Piece of Urban Trailer Park Trash� Joe Biden �ntr-un interviu exploziv (VIDEO)

_ ROSIE GREEN: TOATE soluțiile de care veți avea nevoie vreodată pentru pielea uscată în această iarnă

_ SICK: un ofițer de poliție din Pennsylvania acuzat că a violat un copil de 1 an � c�ine �nvinovățit �n mod fals pentru rănile copilului

_ Mandisa, câștigătoarea premiului Grammy și concurentă la American Idol, a murit la vârsta de 47 de ani

_ Actualizare: Adolescentul din Missouri, bătut cu brutalitate, are leziuni cerebrale severe – leziuni ale lobului frontal – și fractură craniului

_ Dem NY care a votat pentru legea menită să-l susțină pe președintele Trump acum spune că legea este neconstituțională după procesul de viol �mpotriva lui

_ Ryan Garcia sărbătorește victoria șocantă în fața lui Devin Haney, sugerând că lunile sale de bufnii bizare au fost cumva doar un act: „Hai, băieți, chiar credeți că sunt nebun?”

_ Fanii Netflix sunt încântați de filmul „miraculos, de văzut” despre „eroi cărora le suntem cu toții datori”, în timp ce scenele emoționante îi fac să plângă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 511, afisate in 9 pagini.