17:56
Comentarii Adauga Comentariu

Daniel Suciu: Pentru Campionatul European de Fotbal vor fi gata stadioanele Ghencea și Arcul de Triumf

Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Daniel Suciu, a declarat marți, la Târgu Jiu, că două dintre cele trei stadioane aflate în prezent în lucrări de modernizare, Ghencea și Arcul de Triumf, vor fi gata pentru Campionatul European de Fotbal.

"Pentru Campionatul European de Fotbal de anul viitor vor fi gata două din cele trei stadioane care sunt astăzi în lucru. Vreau să specific mai clar, pe stadionul Ghencea și pe stadionul Arcul de Triumf se vor putea ține antrenamente pentru echipele care vor juca la București. Stadionul Giulești va fi ridicat cu toată structura, în schimb, nu cred că va fi gata terenul, gazonul propriu-zis, dar anul viitor, în octombrie și stadionul Giulești va fi finalizat", a spus Suciu.

Campionatul European de Fotbal, care se va desfășura între 12 iunie și 12 iulie 2020, cu 24 de echipe, va fi găzduit de Amsterdam, Baku, Bilbao, București, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma și Sankt Petersburg.

România a primit organizarea a patru meciuri, pe Arena Națională din Capitală. UEFA solicită celor 12 țări organizatoare să pună la dispoziție alte patru stadioane la standarde internaționale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naționale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid și Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din șoseaua Ștefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploiești, Giurgiu, Voluntari și Mogoșoaia. AGERPRES / (A - autor: Irina Poenaru, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Polo: CSM Oradea - CC Ortigia, în semifinalele LEN Euro Cup

Medicul din Timișoara acuzat că și-a snopit copilul în bătaie a fost reținut

Oficial american: Membrii Stat Islamic aflați în închisorile siriene sunt o bombă cu ceas

Cîțu: ''Gaura'' în buget după 9 luni este de aproximativ 21 miliarde lei

Șeful PNL Tulcea îl contrazice pe Iohannis: Trebuie să existe dezbatere între candidați

Cum scapi de cârcei

Orban: Sunt 43 de orașe care nu au bani de salarii; pot să rămână fără lumină pe străzi

Revine vremea rea, în unele zone. Cod portocaliu de vânt puternic în două județe

O femeie de 27 de ani susține că a fost violată și apoi abandonată într-o pădure, la Vaslui. Descoperirea neașteptată făcută de polițiști în timpul anchetei

POZA ZILEI CARE CIRCULA PE FACEBOOK: MA OPUN VANZARII TERENURILOR SI A RESURSELOR MINERALE ALE ROMANIEI CATRE CETATENII STRAINI SAU COMPANII STRAINE

Raluca Macovei, prima apariţie după diagnosticul crunt! A primit semne din lumea de dincolo şi s-a vindecat printr-o minune!

Viorica Dăncilă anunță că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban

Citește un editorial inedit pe teme sportive scris de Ceaușescu în 1944: "Să nu fie fabrică, sat, universitate, școală sau cartier care să nu aibă club sportiv!"

Un raport redactat şi prezentat în Parlamentul European de Aliatul de Nădejde al lui SOROS, eurodeputata Judith Sargentini, recomandă sancționarea drastică a Ungariei pentru încălcarea "valorilor europene" a se citi "a valorilor progresisto-soroşiste"

Iulian Bulai (USR): Nu susțin parteneriatul public-privat pentru autostrada A8 Iași - Târgu Neamț

Scandal în direct, la Măruţă. Prezentatorul a început să ţipe la invitaţi

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Ministerul Sănătății a cerut UNIFARM să demareze procedura de nevoi speciale pentru achiziția de ser antidifteric

Dăncilă reia tema celor șase locuințe ale președintelui: Cred că Iohannis ar trebui să dea tuturor rețeta celor șase case obținute prin meditații

SUA: Miliardarul Bloomberg s-a înscris în alegerile primare ale democraților și în Arkansas

Președintele PSD: Este normal ca partidul să depună o moțiune. Luna în care va fi folosit instrumentul

Harghita: O ursoaică cu doi pui, îndepărtată de jandarmi din stațiunea Borsec; populația - avertizată prin RO-ALERT

Care sunt contracandidații bărbați din primul tur care nu ar fi refuzat să participe la o dezbatere, potrivit Vioricăi Dăncilă / Fostul premier a anunțat când va accepta o confruntare cu Orban

Fostul președinte american Jimmy Carter se recuperează în urma unei operații pe creier

"Nicio șansă". Orban are vești proaste în legătură cu ținta de deficit

Claudiu Manda, despre informațiile privind un scandal în ședința CEx al PSD: Sunt exagerări

O ambulanță care ducea la spital victima unui accident rutier a lovit și omorât două vaci

"Am ieșit printre flăcări și am urcat pe podium". Alina Rotaru, pe doi la lungime la puternicul miting atletic din Berlin

Aida Parascan, câștigătoarea MasterChef, a răbufnit după ce s-a spus că nu are noroc în dragoste. "Sunteți cu capul?"

MURIM CA NAȚIE ȘI NIMENI NU IA NICI O MĂSURĂ. Declinul demografic s-a accentuat în februarie, ca urmare a scăderii natalității

Trădătorii neamului care ne dau Resursele Naturale pe Nimic. O lege care dă pe NIMIC resursele din Marea Neagră zburdă prin Parlamentul Trădător trimisă de Guvernul Trădător

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Irina Rimes e tot mai HOT. Poze sexy cu diva de la Vocea României FOTO

#Prezidențiale2019/ Dăncilă: Cred că domnului Iohannis îi este teamă de o confruntare directă cu mine, în fața tuturor românilor

Erdogan i-a pus la punct pe ambasadorii străini din Turcia: "Cine vă credeți? Ar trebui să se manifeste un anumit comportament diplomatic". „Puteți sa faceți ce vreți voi în interiorul consulatelor, dar in rest aveți nevoie de permisiune”

Iordache: Ana Birchall a fost exclusă din PSD pentru felul în care s-a poziționat ca ministru

MONITORUL APĂRĂRII | Congresmenii republicani argumentează, în investigația privind demiterea, că "starea mentală" a lui Donald Trump nu indică vinovăție

CEx la PSD | Scandal în ședință. Dăncilă îi reproșează Olguței Vasilescu vorbele lui Manda, care ar fi spus că nu face campanie electorală pentru "o proastă" / Ana Birchall și Cozmin Gușă, excluși din partid | LIVE UPDATE

Invazie de șobolani la o bază sportivă din Galați, folosită de copii și amatorii de mișcare. Primărie: De vină e vremea călduroasă

Satu Mare: Bărbat decedat într-un accident pe DN 19; traficul rutier, blocat

Franța: Peste o tonă de cocaină de proveniență necunoscută, recuperată de pe plajele Atlanticului

Orban: După părerea mea, nu există nicio șansă de a ne menține în ținta de deficit

Procurorii americani susțin că Rusia a încercat să submineze activitatea comisiei electorale din SUA

Viorica Dăncilă, ironică după CEx: Da, m-a și alergat Manda pe aici pe coridor / Manda: E cancan

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelul nu vrea război, dar se pregătește de război

Vaslui: DGASPC a sesizat DIICOT cu privire la cazul a doi frați minori exploatați prin muncă

Incendiu puternic în Brașov: 10 hectare de vegetație uscată și litieră de pădure sunt cuprinse de flăcări

Viorica Dăncilă, despre retragerea din cursa pentru prezidențiale: Nici nu se pune problema

Suma uriașă trimisă în țară în 2018 de românii plecați la muncă în Uniunea Europeană. Aceștia se situează pe locul doi, după portughezi

Vaticanul îi convoacă pe giganții internetului pentru a discuta despre protejarea minorilor

Rusia: Kievul ar trebui să prelungească legea asupra statutului special al estului Ucrainei până în 2020

Anul în care bolizii de Formula 1 vor avea motoare nepoluante a fost anunțat

CNA: 15-23 noiembrie - campania electorală pentru cel de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor

Fotbal: Mircea Lucescu a aprobat felul cum Maurizio Sarri a procedat cu Cristiano Ronaldo

Răzbunarea șocantă a unui tânăr pe trei persoane cu care a avut un conflict. Victimele au ajuns la spital

Dăncilă: Ana Birchall și Cozmin Gușă, excluși din PSD

Dăncilă anunță oficial: S-a luat decizia de excludere a Anei Bichall și a lui Cozmin Gușă

Ana Birchall, fost ministru al Justiției, a fost exclusă din PSD


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 128, afisate in 3 pagini.